Conferinţă de presă pentru prezentarea Mesajului pentru Prima Zi Mondială a Săracilor (13 iunie 2017)

Intervenţia E.S. Mons. Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Anul trecut, duminică 13 noiembrie, în timp ce în toate catedralele din lume se închideau Porţile Milostivirii, papa Francisc celebra în bazilica "Sfântul Petru" Jubileul dedicat tuturor persoanelor marginalizate social. În omilie, papa se exprima astfel: "Chiar astăzi, când se vorbeşte despre excludere, vin imediat în minte persoane concrete; nu lucruri inutile, ci persoane preţioase. Persoana umană, pusă de Dumnezeu în vârful creaţiei, este adesea rebutată, pentru că se preferă lucrurile care trec. Şi acest lucru este inacceptabil, pentru că omul este bunul cel mai preţios în ochii lui Dumnezeu. Şi este grav să ne obişnuim cu această rebutare; trebuie să ne preocupăm, când conştiinţa se anesteziază şi nu mai ţine cont de fratele care suferă lângă noi sau de problemele serioase ale lumii... Astăzi, în catedralele şi în sanctuarele din toate lumea se închid Porţile Milostivirii. Să cerem harul de a nu închide ochii în faţa lui Dumnezeu care ne priveşte şi în faţa aproapelui care ne interpelează... mai ales spre fratele uitat şi exclus, spre «Lazăr» care zace în faţa uşii noastre. Acolo se îndreaptă lupa Bisericii... În lumina acestor reflecţii, aş vrea ca astăzi să fie «ziua săracilor»".

Fraza finală nu era în texul omiliei pregătite pentru această circumstanţă. Papa Francisc a rostit-o spontan, privind miile de săraci care erau prezenţi la celebrarea euharistică şi care se întreţinuseră cu el în zilele precedente. Îi exprimaseră dificultăţile lor, împreună cu dorinţele cele mai profunde pe care le purtau în inimă; papa i-a îmbrăţişat îndelung cu emoţie şi intensitate. Probabil, tocmai privirile şi lacrimile acelor persoane i-au rămas puternic imprimate în momentul în care, ridicând ochii de pe text, anunţa dorinţa unei "zile a săracilor". Oricum, dorinţa devenea imediat o realitate. Semnând în Piaţa "Sfântul Petru" scrisoarea Misericordia et misera, papa Francisc adăuga la încheiere: "am intuit că, drept ulterior semn concret al acestui An Sfânt extraordinar, trebuie să se celebreze în toată Biserica, în duminica a XXXIII-a din timpul de peste an, Ziua Mondială a Săracilor. Va fi cea mai demnă pregătire pentru a trăi solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele Universului, care s-a identificat cu cei mici şi cei săraci şi ne va judeca despre faptele de milostenie (cf. Mt 25,31-46). Va fi o Zi care va ajuta comunităţile şi pe fiecare botezat să reflecteze despre modul în care sărăcia se află în inima Evangheliei şi despre faptul că, până când Lazăr zace la uşa casei noastre (cf. Lc 16,19-21), nu va putea să fie dreptate nici pace socială. Această Zi va constitui şi o formă genuină de nouă evanghelizare (cf. Mt 11,5), cu care să se reînnoiască faţa Bisericii în acţiunea sa perenă de convertire pastorală pentru a fi martoră a milostivirii" (nr. 21).

Deci, pe acest orizont este necesar să se situeze Mesajul pentru Prima Zi Mondială a Săracilor care se va celebra în toată Biserica la 19 noiembrie, duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An, care este prezentat astăzi. Aşa cum aminteşte în Mesaj Sfântul Părinte, "la celelalte Zile mondiale instituite de predecesorii mei, care sunt de acum o tradiţie în viaţa comunităţilor noastre, doresc ca să se adauge aceasta, care aduce la ansamblul lor un element de completare perfect evanghelic, adică predilecţia lui Isus faţă de cei săraci" (nr. 6).

Aceasta va fi o zi în care toată comunitatea creştină va trebui să fie capabilă să întindă mâna spre cei săraci, spre cei slabi, spre bărbaţii şi spre femeile cărora prea des le este călcată în picioare demnitatea. Mesajul face referinţă la expresia biblică din Prima Scrisoare a lui Ioan: Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta. Cu acest moto se doreşte să se configureze sensul celebrării mondiale. "Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul" (1In 3,18). Sunt cuvintele evanghelistului, cu care papa Francisc introduce Mesajul său. Exortaţia exprimă un imperativ de care niciun creştin nu poate să facă abstracţie. Devine centrală referinţa la opoziţia dintre acţiune, slujirea concretă adusă celor din urmă, şi golul care îl ascund adesea doar cuvintele. Papa insistă asupra acestui punct: "Nu ne gândim la cei săraci numai ca destinatari ai unei practici bune de voluntariat care trebuie făcută o dată pe săptămână, sau cu atât mai puţin de gesturi ocazionale de bunăvoinţă pentru a pune conştiinţa în pace. Aceste experienţe, deşi valabile şi utile pentru a sensibiliza faţă de necesităţile atâtor fraţi şi atâtor nedreptăţi care adesea care sunt cauza lor, ar trebui să introducă la o adevărată întâlnire cu săracii şi să dea loc la o împărtăşire care să devină stil de viaţă" (nr. 3).

Mesajul care este prezentat astăzi în opt limbi (italiană, franceză, engleză, germană, polonă, spaniolă, portugheză şi arabă), poate să fie adunat în jurul ca două expresii care-i schiţează semnificaţia profundă şi în constituie sinteza. Prima se referă la chemarea Psalmului: "Acest sărac strigă şi Domnul îl ascultă" (Ps 34,7). Strigătul săracilor nu poate lăsa Biserica insensibilă; încă de la începutul istoriei sale şi în cursul secolelor, comunitatea creştină fugind de orice retorică s-a pus în slujba celor mai nevoiaşi, pentru că "a înţeles că viaţa discipolilor lui Isus trebuia să se exprime într-o astfel de fraternitate şi solidaritate încât să corespundă învăţăturii principale a Învăţătorului care i-a proclamat pe săraci fericiţi şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor (cf. Mt 5,3)" (nr. 2). Desigur, papa aminteşte de faptul că au existat momente în istoria Bisericii în care strigătul săracilor n-a fost ascultat cu atenţia cuvenită; totuşi, şi în aceste momente, n-au lipsit "bărbaţi şi femei care în diferite moduri au oferit viaţa lor în slujba săracilor", scriind pagini de istorie din care reiese "fantezia carităţii" creştine (nr. 3). A doua expresie se concentrează asupra termenului împărtăşire. Pornind de la exemplul sfântului Francisc care "nu s-a mulţumit să-l îmbrăţişeze pe lepros" şi să-i dea pomană, ci a înţeles că adevărata caritate consta în a sta împreună, aproape, împărtăşind durerea şi suferinţa bolii precum şi necazul marginalizării, papa propune ca stil de viaţă al credincioşilor stilul întâlnirii cu săracii pentru ca "să dea loc la o împărtăşire care să devină stil de viaţă. De fapt, rugăciunea, drumul uceniciei şi convertirea găsesc în caritatea care se face împărtăşire verificarea autenticităţii lor evanghelice" (nr. 3).

Provocarea care se intenţionează să se pună, aşa cum se observă, constă în ieşirea din indiferenţă, din certitudini şi comodităţi care adesea sunt locurile privilegiate ale unei culturi a bunăstării, pentru a recunoaşte că sărăcia constituie şi o valoare cu care să se confrunte. De fapt, creştinii ştiu că sărăcia este şi o vocaţie de a-l urma pe Isus sărac: "Sărăcie înseamnă o inimă umilă care ştie să primească propria condiţie de creatură limitată şi păcătoasă pentru a depăşi tentaţia de atotputernicie, care ne înşeală că suntem nemuritori. Sărăcia este o atitudine a inimii care împiedică să ne gândim la bani, la carieră, la lux ca obiectiv al vieţii şi condiţie pentru fericire... Sărăcia, înţeleasă astfel, este metrul care permite să evaluăm folosirea corectă a bunurilor materiale, precum şi să trăim în mod nu egoist şi posesiv legăturile şi afectele" (nr. 4).

Papa Francisc, în acest mesaj, nu ascunde dificultatea care reiese mai ales în zilele noastre de a identifica în mod clar sărăcia. El vorbeşte despre "miile sale feţe marcate de durere, de marginalizare, de samavolnicie, de violenţă, de torturi şi de închisoare, de război, de privarea de libertate şi de demnitate, de ignoranţă şi de analfabetism, de urgenţa sanitară şi de lipsa locului de muncă, de traficul de persoane şi de sclavie, de exil şi de mizerie, de migraţiune forţată. Sărăcia are faţa de femei, de bărbaţi şi de copii exploataţi pentru interese laşe, călcaţi în picioare de logicile perverse ale puterii şi banului". Prin urmare, prezintă o "listă nemiloasă şi niciodată completă" care se lărgeşte tot mai mult din cauza "avidităţii câtorva şi a indiferenţei generalizate" (nr. 5).

Terapia care ar putea ajuta la alinarea acestei grave patologii se găseşte în forma reciprocităţii: la sărac ajunge duioşia şi milostivirea lui Dumnezeu prin cei care doresc să întâlnească realmente faţa lui Cristos; în acelaşi mod, cei care au pierdut demnitatea şi sunt la margini, cei care sunt chinuiţi de samavolnicie şi de violenţă îi provoacă pe creştini să regăsească sensul sărăciei evanghelice pe care ei îl poartă imprimat în viaţa zilnică.

Dimensiunea reciprocităţii se găseşte în logo-ul Zilei Mondiale a Săracilor. Se observă o uşă deschisă şi în prag sunt două persoane. Amândouă întind mâna; una pentru că cere ajutor, cealaltă pentru că intenţionează să-l ofere. De fapt, este greu de înţeles cine dintre cei doi este adevăratul sărac. Sau mai bine zis, amândoi sunt săraci. Cine întinde mâna pentru a intra cere împărtăşire; cine întinde mâna pentru a ajuta este invitat să iasă pentru a împărtăşi. Sunt două mâini întinse care se întâlnesc unde fiecare oferă ceva. Două braţe care exprimă solidaritate şi care provoacă să nu se rămână în prag, ci să se iasă în întâmpinarea celuilalt. Săracul poate să intre în casă, odată ce din casă s-a înţeles că ajutorul este împărtăşire. Devin deosebit de expresive în acest context cuvintele pe care papa Francisc le scrie în Mesaj: "Binecuvântate sunt mâinile care depăşesc orice barieră de cultură, de religie şi de naţionalitate vărsând untdelemn de mângâiere pe rănile umanităţii. Binecuvântate sunt mâinile care se deschid fără a cere nimic în schimb, fără «dacă», fără «însă» şi fără «poate că»: sunt mâini care fac să coboare asupra fraţilor binecuvântarea lui Dumnezeu" (nr. 5).

Invitaţia Sfântului Părinte este adresată întregii Biserici, precum şi bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă; toţi sunt provocaţi să asculte strigătul de ajutor al celor săraci. Independent de religie, de culoarea pielii şi de naţiunea la care se aparţine, tuturor li se cere să nu întoarcă privirea în altă parte. Creştinilor li se cere să-şi însuşească cultura întâlnirii, să dărâme ziduri, graniţe şi ţarcuri ridicate de egoism şi de frică. Tuturor le este amintit că solidaritatea şi fraternitatea sunt proprii şi demne de om ca atare şi constituie darul originar destinat omenirii fără nicio excludere. Aşa cum sărăcia nu cunoaşte graniţe şi bariere pentru că s-a extins la întreaga lume, tot aşa solidaritatea are nevoie să fie recunoscută ca exprimare de fraternitate genuină pentru toţi.

Mai concret, Bisericile particulare sunt invitate să găsească toate formele mai adecvate pentru a da continuitate la ceea ce deja există şi ceea ce marchează viaţa lumii vaste a voluntariatului. Papa Francisc cere ca toţi să se angajeze, mai ales în cursul săptămânii precedente, pentru "a crea atâtea momente de întâlnire şi de prietenie, de solidaritate şi de ajutor concret" (nr. 7). În afară de asta, este cerut să se invite săracii şi voluntarii să participe împreună la sfânta Euharistie de duminică şi, după aceea, să se invite săracii ca "oaspeţi privilegiaţi la masa noastră". Pentru a permite preoţilor şi lumii voluntariatului de a trăi şi mai intens aceste momente, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări a predispus un material ajutător pastoral care va fi disponibil începând din luna septembrie.

Papa Francisc va fi direct implicat în celebrarea acestei Zile, când va prezida sfânta Euharistie în bazilica "Sfântul Petru", împreună cu atâţia săraci şi cu voluntarii. Îndeosebi, pentru voluntari este prevăzută o Veghe de pregătire, sâmbătă 18 noiembrie în biserica "Sfântul Laurenţiu din afara zidurilor" pentru a-l comemora pe marele sfânt roman care ridicând figura săracului la nivelul de "comoară" adevărată şi unică a Bisericii, s-a încredinţat martiriului, ca mărturie perenă a slujirii sale de caritate. Va fi un moment pentru a exprima şi mulţumirea pentru cei care zilnic şi în tăcere trăiesc slujirea asistenţei aduse săracilor, şi o invitaţie pentru ca atâţia alţii să se unească la mărturia lor.

Intenţiile papei Francisc cuprinse în Mesajul pe care astăzi îl trimite întregii Biserici se referă la speranţa pentru ca această Zi Mondială să poată deveni "o chemare puternică adresată conştiinţei noastre credincioase pentru ca să fim tot mai convinşi că a împărtăşi cu săracii ne permite să înţelegem Evanghelia în adevărul său cel mai profund. Săracii nu sunt o problemă: sunt o resursă din care trebuie să luăm pentru a primi şi a trăi esenţa Evangheliei" (nr. 9).

_________________

Intervenţia E.S. Mons. José Octavio Ruiz Arenas, secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Încă de la început, Biserica s-a preocupat de cei săraci, mai mult, în primele secole angajarea sa de ajutor şi împărtăşire a fost un semn luminos de autenticitate. Admiraţia faţă de iubirea, interesul sincer şi ajutorarea faţă de săraci a făcut în aşa fel încât atâtea persoane să adere la credinţa creştină. Criteriul-cheie de autenticitate se afla în faptul că nu uitau de cei săraci (cf. Gal 2,10).

Dacă se priveşte la istoria Bisericii, se găsesc nenumărate exprimări ale acestei iubiri şi ale ajutorului dat săracilor. Sunt foarte multe instituţiile de asistenţă în domeniul sănătăţii, educaţiei, de protejare pentru persoanele singure şi abandonate, care sunt rod al generozităţii atâtor credincioşi. Nu putem uita că Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om şi a trăit în sărăcie. Cuvintele sale şi gesturile sale era exprimare de predilecţie faţă de cei săraci şi pentru aceasta, atunci când Biserica primeşte şi ajută persoanele necăjite, face asta pentru că recunoaşte în ele imaginea şi prezenţa lui Cristos.

Ultimii papi, îndeosebi sfântul Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, au reafirmat importanţa unei opţiuni preferenţiale faţă de cei săraci şi scrierile lor magisteriale sunt o invitaţie permanentă pentru toată Biserica, pentru ca să răspundă cu dăruire şi generozitate, ajutând societatea pentru ca să nu fie negate niciunei persoane bunurile necesare pentru o viaţă demnă.

Papa Francisc consideră că pentru Biserică opţiunea faţă de cei săraci este o categorie teologică înainte de a fi o categorie culturală, sociologică, politică sau filozofică şi consideră această opţiune, ca o formă specială de primat în exercitarea carităţii creştine, despre care dă mărturie toată tradiţia Bisericii. Pentru acest motiv insistă mult asupra urgenţei unei includeri sociale a săracilor şi, cu privire la acest aspect, a dedicat o atenţie deosebită în exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Fiecare creştin şi fiecare comunitate, spune papa Francisc, sunt chemaţi să fie instrumente ale lui Dumnezeu pentru eliberarea şi promovarea săracilor, în aşa fel încât ei să se poată integra pe deplin în societate; asta presupune angajarea tuturor de a fi docili şi atenţi să asculte strigătul săracului şi să-l ajute.

Instituind Ziua Mondială a Săracilor, papa vrea ca toţi creştinii să conştientizeze necesitatea de a-l găsi şi a-l atinge pe Cristos în trupul săracilor. De aceea, este vorba despre o Zi de sensibilizare cu privire la exigenţa de prim ordin care vine de la Cristos însuşi. Papa ne aminteşte că fără opţiunea preferenţială faţă de cei mai săraci, "vestirea Evangheliei, care este prima formă de caritate, riscă să fie neînţeleasă sau să se înece în acea mare de cuvinte la care societatea actuală a comunicării ne expune zilnic". De aceea, papa Francisc este coerent cu ceea ce predică şi trăieşte şi ne îndeamnă pentru ca nimeni să nu se poată simţi scutit de preocuparea faţă de cei săraci şi faţă de dreptatea socială.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Prima Zi Mondială a Săracilor (duminica a XXXIII-a din timpul de peste an, 19 noiembrie 2017)

lecturi: 21.