Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: PS Petru Gherghel, oaspete al credincioșilor români și la mormântul lui Petru

Preasfințitul Petru Gherghel a fost duminică, 30 aprilie 2017, oaspetele comunității românilor romano-catolici din Roma, iar a doua zi, 1 mai, a celebrat în Capela Clementină o sfântă Liturghie de mulțumire cu ocazia celei de-a 27-a aniversări de la consacrarea ca episcop al Diecezei de Iași.

Duminică, 30 aprilie, prezent la Roma cu ocazia participării la întâlnirea Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), din care face parte și Acțiunea Catolică din România, în perioada 27-30 aprilie, PS Petru Gherghel a ținut să viziteze încă o dată, în biserica "San Vitale", comunitatea romano-catolică din Roma, împreună cu care a celebrat sfânta Liturghie.

În prezența unui grup din delegația care a reprezentat Romania la evenimentele comemorative ale Acțiunii Catolice și a mai multor credincioși români din Roma, alături de PS Petru s-au aflat Mons. Anton Lucaci, responsabilul cu pastorația migranților romano-catolici în Italia, pr. Isidor Iacovici, parohul comunității românilor romano-catolici de la Roma, pr. Cornel Cadar, responsabil al Oficiului pentru Comunicații Sociale al Diecezei de Iași, pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acțiunii Catolice din România, și pr. Ionuț Imbrișcă împreună cu pr. Vasile Petrișor, ambii studenți la Roma.

La predică, printre altele, pr. Cornel Cadar, prezentând diferitele răspunsuri care se dau la întrebarea "Cum am trăit Paștele?", de multe ori Paștele fiind pentru mulți doar un motiv de distracție, a reamintit realitatea pe care o prezintă Evanghelia despre cum au trăit apostolii Paștele. Astfel, părintele predicator a amintit cum ar trebui să fie trăită această solemnitate esențială pentru viața creștinului. Dacă, "pentru apostoli, Paștele a fost experiența întâlnirii cu Cel Viu, a comuniunii cu el, și pentru noi trebuie să fie așa: Să îl întâlnești pe Isus!", a amintit pr. Cornel, insistând că întâlnirea cea mai frumoasă cu Cristos cel viu se realizează la Spovadă și la "frângerea pâinii", adică la sfânta Liturghie.

La sfârșitul sfintei Liturghii, pr. Isidor a transmis, în numele comunității, mulțumiri oaspeților, în special Preasfințitului Petru Gherghel, cu ocazia celor 27 de ani de episcopat, toți credincioșii cântându-i "La mulți ani" și felicitându-l personal la ieșirea din biserică.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 aprilie: PS Petru Gherghel la Liturghia cu românii catolici în biserica "San Vitale"

* * *

Luni, 1 mai, de "Sfântul Iosif, Muncitorul", pentru Dieceza de Iași și păstorul ei este o zi de sărbătoare, deoarece se împlinesc 27 de ani de când PS Petru Gherghel a fost consacrat episcop al diecezei moldave.

Cu această ocazie, rugăciuni și cântece în limba română s-au auzit în această dimineață, în Capela Clementină, la mormântul sfântului Petru din bazilica "Sfântul Petru" din Vatican. Aici PS Petru a celebrat o Liturghie de mulțumire, la care i-a purtat în gând și rugăciune specială pe toți cei încredințați păstoririi sale, de acasă sau răspândiți prin lume, fie ierarhi, preoți, persoane consacrate sau creștini laici, cu dorința ca bunii creștini ai Diecezei de Iași să continue să trăiască sub privirile Sfintei Fecioare și ale Celui Viu, după exemplul înaintașilor.

La celebrare, Preasfințitul a fost însoțit de Mons. Anton Lucaci, pr. Isidor Iacovici, pr. Cornel Cadar, de preoții studenți Iosif Tiba, Vasile Petrișor, Laurențiu Dăncuță și subsemnatul, de sora Alina Ana Ignat, din Institutul Diecezan "Slujitoarele Marelui Preot", care activează la Roma, dar și de doi membri ai Acțiunii Catolice, Codruța Fernea și Oana Tudoce.

Preasfințitul Petru, în cadrul celebrării, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care Dumnezeu i le-a oferit în această perioadă ca păstor al Diecezei de Iași, îndemnându-i pe cei prezenți la curaj în împlinirea misiunii, indiferent de timpurile în care ne aflăm. De altfel, a purtat la altar și exemplu "atâtor păstori și credincioși" care s-au dedicat și s-au jertfit pentru a trăi cu fidelitate credința și unirea cu sfântul Petru și cu capul Bisericii. Într-un mod special i-a amintit pe seminariștii care se pregătesc pentru a deveni păstori vrednici de chemarea lor.

Capela Clementină se află în spatele "Altarului Confesiunii", locul cel mai sacru al grotelor vaticane, capela numindu-se și "ad caput sancti Petri" (la capul sfântului Petru) pentru că altarul acestei capele se ridică chiar în dreptul locului în care sunt relicvele sfântului. În spatele altarului se vede o parte din monumentul lui Constantin cel Mare, în care au fost depuse în anul 323 osemintele, atunci când a fost construită prima bazilică. Cei prezenți s-au rugat cu emoție și mai ales și-au mărturisit încă odată credința apostolică, întemeiată pe mărturia sfântului Petru.

Locul ales de Preasfințitul Petru este semnificativ, deoarece aici se reamintește de credința și entuziasmul eroic în Cristos a lui Petru, cel pe care Cristos și-a zidit Biserica, căruia i-a încredințat cheile ei, funcție continuată apoi de episcopi sub primatul papei.

Mons. Anton Lucaci amintea la rugăciunea credincioșilor că acum 27 de ani era primăvară în natură, dar și în Dieceza de Iași, prin consacrarea PS Petru Gherghel.

Dea Domnul ca episcopul nostru să simtă în continuare forța primenitoare a primăverii adusă de Cel Viu!

La mulți ani, Preasfințite Petru!

* * *

La 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai același an, de către actualul cardinal Angelo Sodano, pe atunci arhiepiscop și delegat al papei Ioan Paul al II-lea, asistat de IPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit romano-catolic de București, și de PS Reinhard Lettmann, fost episcop de Münster (care a trecut la Domnul la 16 aprilie 2013). PS Petru Gherghel și-a ales ca moto al stemei episcopale versetul "Ut omnes unum sint!" - Ca toți să fie una.

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 mai: Vatican: Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel în Capela Clementină din bazilica "Sfântul Petru"


 

lecturi: 39.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat