Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Singuri și totuși împreună

Sâmbătă, 4 martie 2017, la Centrul "Gaudium et Spes", de la Traian, a avut loc o întâlnire specială dedicată văduvilor, văduvelor și persoanelor singure. Inițiativa a aparținut Oficiului pentru Pastorația Familiei și i-a avut ca protagoniști pe pr. Felician Tiba, coordonatorul oficiului, și pe doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la același oficiu. La sfânta Liturghie s-a adăugat bucuriei celor prezenți și PS Petru Gherghel, episcop de Iași. Au fost prezente circa 90 de persoane, din mai multe parohii ale diecezei.

Când am ajuns la ora 9.50, o liniște profundă domina impunătorul Centru "Gaudium et spes", de la Traian. Imediat m-am și gândit: "Au început fără mine!" Realitatea însă era alta. În capela centrului, văduve și văduvi ajunși deja de ceva timp se strânseseră pentru a recita rozariul.

La ora fixată, 10.00, ne-am adunat cu toții în aula mare a centrului și acolo pr. Felician, cu o lejeritate debordantă, ne-a vorbit despre "Amoris laetitia" versus "singur pe drum". Aveam să înțelegem că Dumnezeu, deși la început l-a creat pe om singur, imediat i-a creat pe cineva care să i se potrivească. Păcătuind, Adam și Eva au fost izgoniți din paradis, singurătatea omului devenind astfel o singurătate în doi. Practic e momentul când omul începe munca de reîntoarcere în paradis, mântuirea sa. Căsătoria nu e altceva decât o muncă în doi la mântuirea sufletului. Dumnezeu îi oferă pe cei doi soți pentru ca mergând alături unul de celălalt să ajungă împreună la mântuire. Când Dumnezeu decide să cheme la sine pe unul dintre soți, înseamnă că "fructul" a ajuns la maturitate, iar "aracul", "sprijinul" pe care îl avea, rămâne undeva deoparte, fructul matur fiind cules. În acest fel se naște văduvia, această stare de aparentă singurătate, dar în realitate, la rândul ei o vocație, și anume, vocația la apostolatul rugăciunii și al grijii față de ceilalți, numai că de data aceasta e o grijă mult mai mare, persoana având mai mult timp.

La rândul ei, doamna Eugenia Dămătăr ne-a prezentat zece motive pentru care nu doar să citim, ci și să aprofundăm "Amoris laetitia".

La ora 11.30, PS Petru Gherghel ne-a salutat cu bucurie, arătându-și satisfacția pentru inițiativa la care participa și invitându-ne să rămânem constanți în drumul de rugăciune la care ne-a chemat Dumnezeu.

A urmat apoi sfânta Liturghie celebrată de către episcopul Petru, alături de care au concelebrat pr. Felician Tiba și pr. Ionel Bejan, coordonator al grupului de persoane de la Bacău "Sfântul Nicolae".

În cadrul predicii, folosindu-se de evanghelia zilei, pr. Felician a subliniat încă odată vocația văduvilor de a fi apostoli ai rugăciunii. Levi, spunea pr. Felician, avea o meserie, aceea de vameș, Dumnezeu a vrut să-i ofere o vocație, aceea de apostol. Dacă el s-a axat pe ceva uman, Dumnezeu l-a chemat la ceva divin, la ceva sublim. Văduvia nu se alege, se ajunge la ea în urma decesului unuia dintre soți. Alegerea pe care cei doi soți au făcut-o prin celebrarea sacramentului căsătoriei, prin plecarea unui soț în Casa Tatălui, devine vocație la o și mai profundă slujire, de aceea văduvul sau văduva nu trebuie să fie persoane triste, ci mai degrabă implicate, preocupate de cum să slujească mai bine.

La sfârșitul Liturghiei s-a făcut și o rugăciune pentru soții răposați.

A urmat prânzul, apoi o ultimă întâlnire oficială, în cadrul căreia s-a discutat "Decalogul vieții fericite", o propunere a Oficiului pentru Pastorația Familiei, încredințată fiecărui participant în parte.

A fost un moment de adevărată comuniune, o sărbătoare mai mult decât o simplă întâlnire, o ocazie de a împărtăși și de a ne împărtăși din bogăția nesecată a cuvântului lui Dumnezeu și a tainelor sale.

Maria Avădănii

*

Decalogul vieții fericite

  1. Viața trebuie integrată, nu trăită pe bucăți!

  2. Am venit în viață ca să ne mântuim, nu ca să rămânem!

  3. Fii recunoscător pentru orice, nu doar pentru bine!

  4. Nu te plânge de nimic, alții o duc mult mai rău decât tine!

  5. Nu purta dușmănie pe nimeni, vor fi zile când vei dori să fii căutat!

  6. Nu te plânge de bani și de timp. Dacă vrei cu adevărat, le ai pe amândouă!

  7. Nu privi ce a fost rău în viață. Și sămânța putrezește pentru a da rod!

  8. Singurătatea are rolul ei, te deschide spre ceilalți!

  9. Ia cu tine în viață Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l lăsa la biserică!

  10. Bucură-te cât mai ești, altfel se vor bucura alții...

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4 martie: Traian: Singuri și totuși împreună


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat