Moment liric: Postul care îmi place
Unii încep să facă post,
Luându-i pe alții la rost,
Că nu se comportă ca la carte,
Deci, de Domnul nu au parte.
Și încep postul cu elan,
Cum fac în fiecare an,
Încercând să-i corecteze,
Și asupra lor să vegheze.
Trece o zi, trec chiar și două,
Până ajung la treizeci și nouă,
La al Paștelui ajun,
Fără să facă ceva bun.
Căci la ei nu s-au gândit,
Să se apuce de slujit,
Fără să se îngrijească
Cu iubire să slujească.
Trece un post, mai trece altul,
Nu-l întâlnesc pe Preaînaltul,
După care ei aspiră,
Criticând de voie bună.
Astfel nemulțumirea crește,
Sufletul se tânguiește,
Că alții post n-au făcut,
După cum le-ar fi plăcut.
Marta este un bun exemplu,
Chiar și fariseii la templu.
Ei bat cu pumnul în masă,
Făcând ordine în casă.
Adesea i-am imitat și eu,
Succesor de fariseu,
Arătând cu degetul spre alții,
Că nu se comportă ca frații.
Acum pe cap îmi pun cenușă,
Privind mizeria de după ușă,
Pe care am ținut-o ascunsă,
Și inima îmi era străpunsă.
Adevărul m-a pătruns,
Prin păcatul ținut ascuns,
Pe care acum îl revelez,
Începând ca să veghez.
Timp la dispoziție am,
Pentru al penitenței ham,
Pe care mi-l însușesc,
Pe "alții" frați îi numesc.
Dorința mea de schimbare
Este ca în Postul Mare,
Să îndeplinesc un precept:
Bârna din ochi să-mi accept.
Iar paiul să nu îl privesc,
Când pe frați îi întâlnesc,
Știind că suntem greșitori,
În calitate de muritori.
Un Post sfânt eu vă doresc,
Iar dacă din nou greșesc,
Să mă tratați cu îngăduință,
Acceptându-mă în credință!
Pr. Mihai Afrențoae, OFMConv
lecturi: 8.