Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Invitație la o întâlnire cu văduvii și văduvele

Sâmbătă, 4 martie 2017, la Centrul "Gaudium et Spes", de la Traian, va avea loc o întâlnire specială cu văduvii și văduvele, dar și cu persoanele necăsătorite care se simt singure. Evenimentul este parte din inițiativele Oficiului pentru Pastorația Familiei și vizează apropierea și respectul pe care Dieceza de Iași le are pentru aceste persoane, care sunt un adevărat izvor de experiență și de rugăciune pentru viața de familie.

În contextul în care vorbește despre suferința prin care trec persoanele care au pierdut pe cineva drag, exortația apostolică Amoris laetitia, subliniază preocuparea pe care atât văduvii, văduvele, cât și Biserica, trebuie să o aibă în mod reciproc pentru a se depăși o astfel de situație. "Văduvia, spune Amoris laetitia, la numărul 281, este o experiență deosebit de dificilă [...], unii arată că știu să reverse propriile energii cu și mai mare dăruire asupra copiilor și nepoților, găsind în această exprimare de iubire o nouă misiune educativă [...]. Cei care nu pot conta pe prezența celor din familie cărora să se dedice și de la care să primească afect și apropiere trebuie să fie susținuți de comunitatea creștină cu deosebită atenție și disponibilitate, mai ales dacă se află în condiții de lipsuri".

Apropierea concretă față de această categorie de persoane prin diferite întâlniri, prin anumite inițiative sociale, arată în fond o Biserică preocupată de integritatea trupului ei.

În acest context, Oficiul pentru Pastorația Familiei, prin inițiativa de la Centrul "Gaudium et Spes", de la Traian, vrea să-și arate susținerea și prețuirea pe care o are față de acești credincioși, care sunt parte din Biserică și care, prin statutul lor oferă și primesc un plus de atenție.

Sunt așteptate la Traian toate acele persoane, văduvi și văduve, dar și singure, care doresc să împărtășească din experiența de viață acumulată, care doresc să petreacă o zi în compania altor persoane și evident în prezența plină de milostivire a lui Dumnezeu.

Programul propus este următorul:

  • Ora 10.00: Deschiderea, conferință cu tematică specială

  • Ora 11.30: Sfânta Liturghie

  • Ora 12.30: Prânzul

  • Ora 13.30: Împărtășire de experiențe

  • Ora 15.00: Încheierea

Cei care doresc să participe se pot înscrie la adresa de e-mail: feliciantiba@yahoo.com sau la telefoanele: 0785/828857; 0744/407260 sau prin înscrierea directă la Centrul "Gaudium et Spes", la pr. Adrian Faraoanu (tel. 0766/323384) sau prin e-mail, la adresa: gaudiumetspestraian@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat