Pe acelaşi drum

Dialogul dintre catolici, anglicani şi metodişti

De Anthony Currer

Asistent din secţiunea occidentală de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Întâlnindu-l în Vatican pe arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, în iunie 2014, papa Francisc a rostit aceste cuvinte: "Trebuie să mergem împreună". Imaginea drumului este o temă îndrăgită de pontif, aşa cum demonstrează multe dintre discursurile sale, şi face parte din viziunea pe care o are el despre Biserică. Vorbind clerului şi laicilor reuniţi la Assisi, la 4 octombrie 2013, papa Francisc a afirmat: "Cred că aceasta este cu adevărat experienţa cea mai frumoasă pe care o trăim: a face parte dintr-un popor pe drum, pe drum în istorie, împreună cu Domnul său, care merge în mijlocul nostru! Nu suntem izolaţi, nu mergem singuri, ci suntem parte a unicei turme a lui Cristos care merge împreună". Această idee de Biserică este forate utilă pentru relaţiile noastre ecumenice. Această imagine a fost preluată cu entuziasm în diferite contexte şi de alţi lideri creştini. Însă i-au conferit un sens şi mai deplin îndeosebi două momente care au avut loc în 2016 în cadrul relaţiilor dintre anglicani şi catolici, ajutându-ne să discernem cu claritate mai mare ce înseamnă a merge împreună cu partenerii noştri ecumenici.

Aceste două momente au coincis cu începutul şi cu sfârşitul celebrării vesperelor co-prezidată de papa Francisc şi de arhiepiscopul Welby în biserica "San Gregorio al Celio" la 5 octombrie 2016, cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a întâlnirii istorice dintre fericitul papă Paul al VI-lea şi arhiepiscopul Michael Ramsey. Atunci, pentru prima dată în istorie, a fost semnată o Declaraţie comună între un papă şi un arhiepiscop de Canterbury; acest eveniment dădea mărturie despre dorinţa ambelor comunităţi de a merge spre "unitatea în adevăr". În manieră asemănătoare, papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au semnat o Declaraţie comună în momentul în care au intrat în "Sfântul Grigore", înainte de a îmbrăca veşmintele liturgice. Aceasta este a şaptea dintre Declaraţiile semnate până astăzi; aceste documente au devenit un instrument util pentru a defini şi a orienta relaţiile ecumenice dintre catolici şi anglicani. La încheierea liturgiei, un gest fără precedent a întărit ulterior speranţa noastră de a continua drumul întreprins împreună. Papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au conferit împreună un mandat special unor perechi de episcopi, fiecare compusă dintr-un anglican şi un catolic care aparţin aceleiaşi regiuni, provenind din nouăsprezece ţări. Aceşti episcopi au primit misiunea de "a rămâne uniţi în predicarea Evangheliei în lume şi în slujirea celor care sunt mai vulnerabili şi marginalizaţi". Toţi episcopii sunt membri ai Comisiei internaţionale anglicane-catolice pentru unitate şi misiune (IARCCUM), care se străduieşte să promoveze receptarea rezultatelor dialogului teologic traducând declaraţiile teologice comune în acţiuni concrete de mărturie şi de misiune în lume. Cele două evenimente ne pot furniza lentilele prin care să privim la un an deosebit de intens în relaţiile ecumenice, pentru a înţelege cum anglicani şi catolici pot să meargă şi mai apropiaţi.

Înainte de toate trebuie spus că drumul comun ia în serios diferenţele teologice: nu se bazează pe un "fals irenism" (Unitatis redintegratio, 11). Papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au afirmat că, deşi predecesorii lor în urmă cu cincizeci de ani au recunoscut "piedici serioase" în calea refacerii unităţii depline în credinţă şi în viaţa sacramentală, n-au fost descurajaţi să demareze "un serios dialog teologic întemeiat pe Evanghelii şi pe vechile tradiţii comune". Astăzi aceste piedici se centrează pe teme referitoare la hirotonirea femeilor şi pe aspecte morale legate de sexualitatea umană; în spatele acestor problematici, există chestiunea despre cum şi unde este exercitată autoritatea în cadrul comunităţii creştine. A merge împreună implică faptul că, deşi nu reuşim încă să vedem o soluţie la aceste piedici, suntem conştienţi că împărtăşim ceea ce este esenţial în credinţa creştină şi că suntem pelerini care mergem pe acelaşi drum. Aşa cum afirmă Declaraţia comună: "Divergenţele menţionate nu ne pot împiedica să ne recunoaştem reciproc fraţi şi surori în Cristos în virtutea Botezului nostru comun. Nici n-ar trebui să ne reţină vreodată de la a descoperi şi de la a ne bucura în credinţa creştină profundă şi în sfinţenia pe care le găsim în tradiţiile celuilalt"-

Pentru aceste motive, şi pentru că, fiind pelerini, recunoaştem unii în alţii dorinţa de a răspunde cu fidelitate la chemarea Domnului, suntem încrezători că, mergând împreună, ne îndreptăm spre un timp nou şi un loc nou unde va fi posibilă unitatea deplină voită de Domnul. Aşadar papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au reconfirmat angajarea de a duce înainte dialogul teologic, insistând asupra faptului că piedicile, oricât ar fi de mari, nu vor trebui să ne inducă să "diminuăm eforturile noastre ecumenice". Faptul de a ne recunoaşte ca fraţi şi surori în Cristos, precum şi credinţa şi sfinţenia pe care le vedem unii în alţii, trebuie să se exprime în mod necesar în rugăciune: "nu numai că putem să ne rugăm împreună", insistă Declaraţia din 2016, "ci trebuie să ne rugăm împreună, dând glas credinţei şi bucuriei pe care le împărtăşim în Evanghelia lui Cristos". Celebrarea vesperelor co-prezidată de papa şi de arhiepiscopul de Canterbury, cu imnuri şi psalmi cântaţi în latină şi în engleză de corurile capelei sixtine şi al abaţiei de Westminster, a fost o mărturie elocventă a acestui ecumenism spiritual. Pentru pelerini, însuşi drumul este o rugăciune; aşadar, a merge împreună implică, în mod necesar, a ne ruga împreună şi asta nu numai în timpul ocaziilor speciale şi al evenimentelor comemorative, ci la toate nivelurile vieţii Bisericii, în aşa fel încât rugăciunea comună să devină o cutumă a trăirii.

Ca două comunităţi peregrinante, străbatem o societate care are nevoie de vestea bună a lui Isus Cristos şi de vindecarea şi de speranţa oferite nouă de victoria sa asupra păcatului şi asupra morţii. Declaraţia comună descrie această misiune ca o misiune de dus înainte atât prin cuvinte cât şi cu acţiune. Mersul nostru împreună în misiune trebuie să acorde atenţie "distrugerii mediului, care-l ofensează pe Creator" şi trebuie să înfrunte şi păcatul individual şi social care ameninţă demnitatea persoanei. Papa şi arhiepiscopul au arătat cu degetul spre o cultură a indiferenţei care ne izolează de luptele şi de suferinţele fraţilor noştri şi ale surorilor noastre, o cultură a risipei care marginalizează şi rebutează viaţa celor mai vulnerabili, o cultură a urii care alimentează violenţa războiului şi terorismului. Împotriva la toate acestea, creştinii, lucrând împreună, pot să mărturisească valoarea inestimabilă a oricărei vieţi umane prin programe care oferă instruire, îngrijiri sanitare, hrană, apă curată şi care încearcă să favorizeze pacea. Declaraţia se încheie definindu-i pe episcopii de la IARCCUM şi mandatul lor ca un instrument pentru a promova această misiune comună până la "marginile pământului", adică, după interpretarea menţionată precedent în text, până la "cei care sunt la marginile şi la periferiile societăţilor noastre".

În 2000, episcopii anglicani şi catolici s-au reunit la Mississauga, aproape de Toronto, în Canada. Pe baza acestei întâlniri Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Anglican Communion Office au decis să instituie IARCCUM ca o comisie permanentă. A cincizecea aniversare a întâlnirii dintre Paul al VI-lea şi arhiepiscopul Ramsey a furnizat o bună ocazie pentru a-i reuni din nou pe episcopii de la IARCCUM. Precum Comisia teologică de dialog catolică-anglicană (ARCIC), şi IARCCUM are doi co-preşedinţi, episcopul David Hamid (anglican) şi arhiepiscopul Donald Bolen (catolic), şi doi co-secretari, reverendul John Gibaut de la Anglican Communion Office şi cel care scrie, reprezentând Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Grupul director ţine o video-conferinţă o dată pe lună şi secretarii menţin în mod obişnuit un contact cu episcopii de la IARCCUM.

Episcopii care au primit mandatul lor în timpul vesperelor din 5 octombrie s-au întâlnit anterior la Canterbury, de la 30 septembrie la 4 octombrie, şi apoi la Roma, de la 4 la 7 octombrie. Ei reprezintă ţări şi regiuni din toată lumea: Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Malawi, Anglia, Franţa, Ghana, Hong Kong, India, Irlanda, Orientul Mijlociu, Melanezia, Noua Zeelandă, Pakistan, Papua Noua Guinee, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii. Tema întâlnirii a fost: "Noi paşi pe calea unui vechi pelerinaj: împreună de la Canterbury la Roma". În acest pelerinaj comun, episcopii s-au rugat împreună în faţa mormântului sfântului Toma Becket şi al sfântului Augustin la Canterbury, şi al sfântului Petru şi al sfântului Paul la Roma. În afară de a celebra împreună vesperele la "Sfântul Grigore", episcopii s-au unit cu comunitatea din catedrala de la Canterbury pentru rugăciunea de seară şi au luat parte la respectivele celebrări euharistice atât la Canterbury cât şi la Roma. O ocazie de reculegere deosebit de semnificativă a fost rugăciunea de dimineaţă prezidată de arhiepiscopul Welby la altarul mormântului sfântului Petru în bazilica vaticană.

În afară de asta, în dimineaţa de 5 octombrie, la Universitatea Pontificală Gregoriana, episcopii de la IARCCUM au luat parte la o întâlnire, în timpul căreia Anna Rowlands şi reverendul Nicholas Sagovky au vorbit despre doctrina socială din ambele tradiţii, catolică şi anglicană, Paul Murray şi Paula Gooder au ilustrat lucrarea lui ARCIC şi reverendul Etienne Veto a expus perspectivele viitoare ale angajării ecumenice. Episcopii au primit şi un exemplar al Looking towards a Church fully Reconciled, un volum publicat înainte de întâlnire şi care conţine declaraţiile comune ale ARCIC II (1983-2005), împreună cu material introductiv şi alte materiale ajutătoare furnizate de membrii actualei comisii. Fiecărei perechi de episcopi li s-a cerut o scurtă prezentare comună a contextului lor şi a provocărilor pastorale pe care trebuie să le înfrunte. Asta i-a determinat să caute ulterioare posibilităţi de aprofundare a angajării lor ecumenice pentru a răspunde la exigenţele din respectivele lor regiuni. Acest proces i-a ajutat pe episcopii de la IARCCUM să formuleze o declaraţie care a fost făcută publică la sfârşitul întâlnirii şi care se intitulează "A merge împreună: slujirea comună adusă lumii şi mărturia evangheliei".

În declaraţia lor, episcopii au afirmat că "rugându-ne şi studiind împreună am observat complementaritatea doctrinei noastre sociale şi a eforturilor noastre pastorale care au ca scop acela de a trăi Evanghelia milostivirii şi a iubirii" şi s-au angajat în căutarea de modalităţi concrete, pentru ca acordurile teologice ale ARCIC "să poată transforma ulterior viaţa noastră eclezială". Ei au găsit un "ecumenism al crucii" care îi uneşte şi care îi determină să stea de partea săracilor şi să "reveleze prezenţa lui Cristos între cei care trăiesc la marginile lumii". În cursul conversaţiilor lor, episcopii au vorbit foarte sincer despre experienţa eşecului în cadrul comunităţilor lor creştine, la care s-au referit cu termenul "ecumenismul umilirii". Se citeşte în declaraţia lor: "Regretăm eşecurile noastre şi împărtăşim sfâşierea comunităţilor noastre ecleziale. N-am reuşit să-i protejăm pe cei care sunt vulnerabili: pe copii de abuzurile sexuale, femeile de violenţă, pe cei lipsiţi de exploatare. În această comuniune de ruşine, recunoaştem că slăbiciunea mărturiei date de noi chemării lui Dumnezeu care ne îndeamnă la viaţa în comunitate a contribuit la izolarea de indivizi şi de familii şi chiar la acea secularizare care-l scoate pe Dumnezeu din spaţiul public". Episcopii au luat forţă din această admitere comună şi au scos speranţă din constatarea că membrii comisiei deja colaborează în mod creativ şi eficace în exercitarea slujirii lor. Aşa cum episcopii de la IARCCUM au fost izvor de inspiraţie unii pentru alţii, tot aşa speră să poată fi astfel pentru confraţii lor în episcopat, pentru cler şi pentru credincioşii din respectivele lor regiuni. Rugăciunea finală cu care Papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au conferit episcopilor misiunea lor cuprindea următoarele cuvinte: "Fie ca spiritul ecumenic în care mărturisiţi Evanghelia să poată fi un semn capabil să transforme comunităţile noastre. Şi de acesta să poată fi inspiraţi catolicii şi anglicanii pretutindeni pentru a da o mărturie comună în faţa lumii".

Mandatul conferit episcopilor amintea descrierea făcută de sfântul Beda despre misiunea sfântului Augustin, debarcat în Anglia sub stindardul crucii şi sub imaginea Mântuitorului. A merge împreună înseamnă că, la orice nivel al Bisericii, catolicii trebuie să fie văzuţi mergând împreună cu partenerii lor ecumenici. Faptul că vestim Evanghelia şi prestăm slujire celor marginalizaţi şi celor mai vulnerabili împreună este parte vitală a mărturiei noastre în lume. A merge împreună cere creştinilor să arate vizibil, în toate modurile posibile, că sunt uniţi.

În afară de asta, au reflectat, în declaraţia lor, despre ce înseamnă a fi adevăraţi tovarăşi de pelerinaj. În această privinţă, au făcut referinţă la cuvintele arhiepiscopului de Canterbury, care a afirmat: "Să devenim vindecători unii ai altora mergând unii alături de alţii şi vindecând rănile lumii". Acesta este probabil ultimul element al unui ecumenism al drumului comun. A ne concepe ca tovarăşi de pelerinaj înseamnă a înţelege că facem aceeaşi călătorie, că străbatem aceeaşi lume şi că trebuie să înfruntăm aceleaşi probleme şi aceleaşi provocări. Din conversaţiile dintre episcopi a reieşit că anglicanii şi catolicii experimentează provocarea de a fi comuniuni mondiale într-o lume caracterizată de mari diferenţe culturale şi politice. În cursul călătoriei, va fi inevitabil uneori să se eşueze şi să-şi facă rău. Totuşi, "adevăraţii tovarăşi de pelerinaj" se îngrijesc de rănile reciproce.

Această temă este şi în centrul lucrării lui ARCIC. În timpul adunării plenare ţinute de la 11 la 19 mai 2016 la Toronto, la mănăstirea "Saint John", şi găzduită de ordinul anglican al Surorilor "Saint John the Divine", Comisia a lucrat la schiţa unui document intitulat "A merge împreună pe calea comuniunii: ceea ce anglicanii şi catolicii învaţă despre Biserică, la nivel local, regional şi universal". Munca urmează metodologia "ecumenismului receptiv": în document, fiecare parte recunoaşte dificultăţile şi tensiunile prezente în instrumentele de comuniune care acţionează la diferite niveluri în Biserică şi încearcă să găsească ceea ce poate să fie învăţat de ceilalţi parteneri ecumenici. Arhiepiscopul Welby a vorbit în mod elocvent despre această metodologie în timpul rugăciunii de seară ţinută în abaţia de Westminster pentru a aminti lucrarea lui Anglican Centre, care în 2016 a celebrat cei cincizeci de ani ai instituirii sale, ca rod direct al întâlnirii dintre arhiepiscopul Ramsey şi Paul al VI-lea. Arhiepiscopul Welby a afirmat: "Obiceiurile asumate de-a lungul secolelor ne fac să ne simţim în ordine cu neunirea. Mă rog pentru ca ARCIC să întrerupă neunirea noastră".

Acest concept al mersului împreună şi al învăţării unii de la alţii poate să fie aplicat şi relaţiilor dintre Biserica catolică şi Consiliul Metodist Mondial (CMM). La 7 aprilie 2016, o delegaţie a CMM l-a întâlnit pe Papa Francisc, care, adresându-se grupului, a afirmat: "Catolicii şi metodiştii au mult de învăţat unii de la alţii despre modul de a înţelege sfinţenia şi despre modul de a căuta să fie trăită". Apoi Sfântul Părinte a citat o frază celebră din Scrisoarea către un catolic roman a lui John Wesley: "Dacă încă nu putem gândi în acelaşi mod în toate lucrurile, putem măcar să iubim în acelaşi mod". Spunând asta, Papa s-a referit la declaraţia comună a Comisiei internaţionale metodistă-catolică, intitulată "Chemarea la sfinţenie", care a fost terminată anul acesta şi prezentată la Conferinţa metodistă mondială ţinută la Houston de la 30 august la 3 septembrie. Documentul tratează tema sfinţeniei din punctul de vedere al antropologiei, al harului, al practicii devoţionale şi al escatologiei creştine. Fiecare capitol se încheie cu un exemplu de sfinţenie care provine din tradiţia catolică şi din tradiţia metodistă; un adaos oferă rugăciuni din ambele tradiţii. Ultimul capitol al declaraţiei este intitulat: "A creşte împreună în sfinţenie: a ne deschide la mărturia comună, la devoţiune şi la slujire". Comisia, folosind imaginea celor doi discipoli pe drumul din Emaus, scrie: "Mergem pe acelaşi drum, încercând să-l urmăm cu fidelitate pe acelaşi Domn, având dorinţa de a fi conduşi de acelaşi Duh şi tânjind să găsim aceeaşi identitate ca fii ai aceluiaşi Tată". Documentul menţionează importanţa amplă a consensului obţinut în aproape cincizeci de ani de dialog între catolici şi metodişti, dar constată şi că "consensul şi convergenţa mărturisite de aceste texte încă n-au produs transformarea pe care ne-o doream în relaţiile noastre". În ultimul capitol, Comisia schiţează aşadar acordurile obţinute cu documentul respectiv şi sugerează, pe baza acestor acorduri, căi care pot fi parcurse de catolici şi metodişti pentru a mărturisi împreună credinţa lor. Textul este în linie cu ceea ce a fost exprimat de reverendul Robert Gribben, preşedinte al comisiei din CMM pentru relaţiile ecumenice, ca urmare a vizitei efectuate de Consiliu la Papa Francisc. Referindu-se la dialogul teologic, Gribben a afirmat că el a făcut "o muncă excepţională, eliberând drumul pe care vom putea să-l parcurgem împreună".

Încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc a demonstrat dorinţa sa "nerăbdătoare" de a schimba lucrurile şi de a merge spre unitate. În Declaraţia comună, el scrie, împreună cu arhiepiscopul Welby: "Suntem nerăbdători să continuăm". Pentru aceasta, nu trebuie să aşteptăm ca să fie realizată unitatea deplină înainte de a începe să împărtăşim viaţa noastră eclezială cu partenerii noştri ecumenici. Episcopii de la IARCCUM au afirmat: "Suntem ţinuţi să exprimăm comuniunea noastră reală dar insuficientă în această fază a pelerinajului nostru şi slujirea comună adusă lumii şi în mărturisirea Evangheliei". Dacă, pe de o parte, luăm în serios diferenţele noastre, pe de altă parte trebuie să luăm în serios la fel credinţa creştină care ne uneşte şi care a fost exprimată în promisiunile baptismale. Pentru că, prin botez, am devenit fraţi şi surori în Cristos, trebuie să ne străduim să depăşim divergenţele noastre, trebuie să ne rugăm împreună, să vestim împreună iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu în Isus Cristos şi să lucrăm împreună pentru binele celor care suferă în această lume. Faptul că Duhul este prezent şi activ în fraţii noştri şi în surorile noastre creştini înseamnă că tocmai de ei ar putea să fie administrat harul cu care Domnul ne vindecă. Asta ne poate surprinde probabil, aşa cum istoria relatată de Isus despre samariteanul care a vărsat untdelemn şi vin pe rănile omului agresat de tâlhari a uimit mulţimea din Galileea. Imaginea drumului comun folosită de Papa Francisc - am văzut asta - se aplică bine la relaţiile noastre cu anglicanii şi cu metodiştii. Asta înseamnă: a trăi încă de acum, în toate modurile posibile, comuniunea care deja ne uneşte. Aşa cum a evidenţiat Papa Francisc în omilia rostită anul trecut în timpul celebrării vesperelor la "Sfântul Paul din afara zidurilor": "În timp ce suntem în drum spre comuniunea deplină dintre noi, putem deja să dezvoltăm multiple forme de colaborare, să mergem împreună şi să colaborăm pentru a favoriza răspândirea Evangheliei. Şi mergând şi lucrând împreună, ne dăm seama că suntem deja uniţi în numele Domnului. Unitatea se face mergând".

(După L'Osservatore Romano, 25 ianuarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 24.