Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Scrisoare pastorală:

Anul Jubiliar al Milostivirii se încheie,
milostivirea lui Dumnezeu continuă

Sfințiile Voastre, dragi credincioși,

În cartea sa de reflecții și meditații asupra chipului milostivirii, vestitul predicator Raniero Cantalamessa, făcând o referire la scena din Evanghelia după Ioan, scrie chiar în introducere că acest An al Milostivirii ne-a făcut să luăm parte la marea minune când din nou apa milostivirii și a vindecării a fost pe drept "mișcată", grație Jubileului Milostivirii stabilit de papa Francisc și deschis cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II în prima duminică din Advent 2015.

Printre oameni a trecut din nou același Cristos care a întâlnit atâția paralitici afectați de neputința păcatului, dar dornici de vindecare și eliberare care au putut beneficia de gestul milostivirii și al iertării și de cuvintele mângâietoare a Mântuitorului: "Ridică-te, ia-ți targa și umblă! ...Iată, te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești niciodată, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău" (In 5,8.14).

Nu peste mult timp, perioada intensă de noi reflecții și meditații, de invitație de a ne apropia de apa purificării și de a ne întâlni cu Isus cel milostiv se va sfârși. La Vatican, Sfântul Părinte papa Francisc va închide poarta sfântă duminică, 20 noiembrie, solemnitatea Cristos, Rege. În dieceze, porțile sfinte se vor închide duminică, 13 noiembrie. În timpul care ne-a mai rămas suntem invitați să ascultăm cu mai mare atenție îndemnul Sfântului Părinte pentru a-l întâlni și noi pe același Isus de odinioară care a venit pe pământ să facă vizibil chipul viu al milostivirii, arătându-ne adevărată apă purificatoare, baia spălării de întinarea păcatului, prin care să simțim pe deplin iubirea sa primitoare și eliberatoare de toată neputința noastră.

Ne-am bucurat în timpul acestui an de atâtea semne de predilecție din partea Bisericii și, desigur, a îngerului Bisericii, de astăzi, papa Francisc, care nu a încetat să ne arate apa purificatoare a milostivirii ca harul adevăratei însănătoșiri să se reverse peste noi, din darul generos a lui Isus, chipul văzut al iubirii lui Dumnezeu Tatăl, care se îndreaptă fără încetare spre noi cu forța sa dumnezeiască, spunându-ne: Iată, te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești niciodată, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Te-ai bucurat de iertare din partea Tatălui cel bun și milostiv, fii și tu milostiv precum este el! Acest lucru ni-l cere și nouă Isus precum le-a recomandat odinioară ucenicilor săi când le-a spus: "Fiți milostivi precum Tatăl!" (Lc 6,36).

Cântarea "Misericordes sicut Pater" - "Milostivi ca Tatăl" a răsunat și răsună mai departe, la toate celebrările și manifestările diecezane, parohiale și comunitare, însuflețind spiritele și viața noastră cu nou avânt în descoperirea milostivirii și a iubirii care trebuie împărtășite tuturor.

De atâtea ori în particular sau în public am auzit chemarea lui Isus, care a bătut la ușa sufletului pentru a-i deschide: "Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și-mi deschide ușa, voi intra la el și voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20). Acest gest, făcut de Isus, n-a încetat să se îndrepte și spre noi.

Ne-am întrebat și ne întrebăm, firește, mai ales acum la sfârșitul anului milostivirii, dacă am auzit chemarea sa, bătăile la ușa inimii noastre, pentru a intra în noi baia milostivirii și a ne aduce pacea și fericirea sa.

Paraliticul de la scăldătoarea sau piscina din Betsaida a avut bucuria întâlnirii lui Isus, care, ascultându-i strigătul de ajutor, l-a vindecat și l-a făcut să se bucure de însănătoșire, de reluarea drumului normal prin Ierusalim și de vestirea milostivirii primite de la Isus, care l-a eliberat de slăbiciunile sale. El a strigat și a fost ascultat.

Anul Jubiliar al Milostivirii a avut menirea să fie o ocazie binecuvântată, o scăldătoare, adică o piscină ca un ocean deschis și agitat de cuvintele de încurajare ale papei Francisc, care a înțeles și a voit să transmită tuturor că nu justiția, nu condamnarea pot să vindece lumea și s-o trezească din lâncezeala ei, ci doar iubirea și milostivirea, care vindecă și alină suferințele vieții.

Desigur, dând ascultare glasului lui Dumnezeu și bătăilor lui Isus la ușa sufletului nostru, ne-am străduit să dăm curs îndemnului Sfântului Părinte papa Francisc și să ne întărim în convingerea că Dumnezeu, "bogat în milostivire", dorește să ne umplem cu darurile sale ca o revărsare a bunătății și milostivirii sale față de noi, fiii săi, supuși păcatului și încercărilor de tot felul.

Pe el l-am așteptat și l-am întâlnit când ne-am decis să-i ascultăm cuvântul; cu el ne-am întărit când am primit sacramentele mântuirii și ne-am apropiat de masa sa și de baia dătătoare de viață a spovezii.

Pe el l-am simțit aproape în toate necazurile noastre și el ne-a vindecat prin iubirea sa când ne-a spus să dăm și altora vestea cea bună a iertării și vindecării, așa cum a auzit de la Isus paraliticul după ce a fost vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești niciodată, ca să nu și se întâmple ceva mai rău" (In 5,14).

Pe el vrem să-l întâlnim mereu și să auzim de la el același cuvânt: "Mergi și fă și tu la fel" (Lc 10,37b), cum a auzit omul doritor de mântuire.

Așa ne cheamă și așa ne sugerează însuși Isus cel milostiv, care ne-a împărțit și ne împarte darul milostivirii și iertării sale: "Fiți și voi milostivi precum Tatăl!", căci cine a cunoscut și a primit milostivirea nu poate și nu trebuie să o păstreze doar pentru sine, ci trebuie să o ofere tuturor conform cu principiul veșnic valabil: "Bonum est difusivum sui" de care ne vorbește sfântul Toma de Aquino : "Binele se împărtășește de la sine celorlalți".

Cu apostolul Paul, dar și cu Sfântul Părinte papa Francisc, doresc să aduc tuturor preoților și lucrătorilor pastorali, împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel, o mulțumire profundă acum la încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii pentru angajarea exemplară în mijlocul credincioșilor noștri: "Îi mulțumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus, pentru că în el ați fost îmbogățiți în toate, în tot cuvântul și în toată cunoașterea. Astfel, mărturia lui Cristos a fost întărită în voi, așa încât să nu duceți lipsă de nici un har în timp ce așteptați revelarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă va întări până la sfârșit ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos" (1Cor 1,4-9).

Toate pentru preamărirea lui Dumnezeu cel milostiv care ne-a iubit și ne iartă pentru jertfa Fiului său prea iubit în Duhul Sfânt, sfințitorul sufletelor noastre.

Recomandare

De aceea, pentru săptămâna premergătoare zilei de duminică, 13 noiembrie, când se vor închide porțile sfinte din dieceză, vă cerem și vă recomandăm, ca un prinos de bucurie și mulțumire pentru toate darurile pe care le-am primit în acest an binecuvântat, pentru baia curățitoare pe care am făcut-o, pentru vindecarea sufletului nostru paralizat din cauza păcatelor, o intensă perioadă de rugăciuni și devoțiuni speciale, atât la celebrările de dimineață cât și de seară, cerând de la Isus, prin mijlocirea preacuratei Fecioare Maria și a sfinților milostivirii divine, sfântul Ioan Paul al II-lea, sfânta Faustina Kowalska, sfânta Tereza de Calcutta, precum și a fericiților și fericitelor iubirii milostive, bucuria vie a întâlnirii cu Tatăl cel milostiv și bogat în iubire care ne cheamă să gustăm din plin farmecul iertării și al binecuvântării sale.

La sfârșitul sfintelor Liturghii din săptămâna 7-12 noiembrie, ca și în cadrul adorației de vineri, 11 noiembrie, se va recita rugăciunea Sfântului Părinte papa Francisc pentru Anul Jubiliar al Milostivirii, iar în ziua de duminică, 13 noiembrie, la sfârșitul sfintei Liturghii cu poporul, se va intona ori proclama "Te Deum" sau "Magnificat".

Precizare specială

La Iași, Bacău și Cacica, acolo unde a fost celebrat ritualul deschiderii solemne a porții sfinte vom proceda la închiderea rituală a acestei porți sfinte cu aceeași solemnitate ca la începutul Anului Jubiliar al Milostivirii.

Celebrarea acestui moment în catedrala din Iași se va face cu participarea episcopilor, cu invitația și prezența consultorilor diecezani (12), a superiorilor majori ai familiilor călugărești din dieceză, a responsabililor oficiilor Curiei diecezane, a profesorilor școlilor de toate gradele din dieceză, precum și a tuturor structurilor și centrelor de formare și de educație. Același ritual se va desfășura și în cele două biserici din Bacău și Cacica cu prezența unui episcop, a preoților și a credincioșilor din localitate și din jur la ora 18.00.

În acest fel și cu această intenție credem că vom marca nu numai un sfârșit de an jubiliar, ci și un nou program reînnoit de viață spirituală, de experimentare necontenită a marelui mister al milostivirii divine. Vrem, de asemenea, ca această celebrare și trăire de credință să fie o laudă adusă Dumnezeului nostru, pentru toate darurile și binecuvântările primite, o garanție că astfel ne vom învrednici de noi daruri de care avem nevoie în viața noastră de credință, bine știind că Anul Jubiliar al Milostivirii Divine se încheie, dar iubirea și milostivirea lui Dumnezeu continuă.

Vă adresăm cu bucurie chemarea Bisericii și a Sfântului Părinte papa Francisc: Veniți și vedeți cât de bun este Domnul, veniți să cântăm cu bucurie milostivirile Domnului! "Misericordias Domini in aeternum cantabo!" (Ps 88,2).

Petru Gherghel,
episcop de Iași

*

Rugăciunea papei Francisc pentru Jubileul Milostivirii

Doamne Isuse Cristoase,
tu ne-ai învățat să fim milostivi asemenea Tatălui ceresc,
și ne-ai spus că cine te vede pe tine îl vede pe Tatăl.
Arată-ne chipul tău și vom fi mântuiți.
Privirea ta plină de iubire i-a eliberat pe Zaheu și pe Matei de robia banului;
pe femeia păcătoasă și pe Magdalena le-a eliberat de la statornicirea fericirii doar în creatură;
pe Petru l-a făcut să plângă după ce te-a trădat,
și i-a asigurat paradisul tâlharului căit.
Fă să ascultăm cuvintele pe care i le-ai spus samaritenei ca și cum le-ai fi adresat fiecăruia dintre noi:
"Dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu!" Tu ești chipul văzut al Tatălui nevăzut,
al lui Dumnezeu care-și manifestă atotputernicia mai ales prin iertare și milostivire:
fă ca Biserica să fie în lume chipul văzut al tău, Domnul nostru, înviat și în slavă.
Tu ai voit ca și miniștrii tăi sacri să fie înveșmântați în slăbiciune
ca să simtă compasiunea cuvenită pentru aceia care se află în neștiință și eroare;
fă ca oricine se apropie de vreunul dintre slujitorii tăi să se simtă așteptat, iubit și iertat de Dumnezeu.
Trimite-l pe Duhul tău și consacră-ne pe toți prin ungerea lui,
pentru ca Jubileul Milostivirii să fie un an al harului Domnului,
iar Biserica sa cu reînnoit entuziasm să le ducă celor săraci mesajul plin de bucurie,
să proclame celor închiși și asupriți eliberarea, iar celor orbi să le redea vederea.
Îți cerem aceasta prin mijlocirea Fecioarei Maria, maica milostivirii,
ție care viețuiești și domnești în unire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți vecii vecilor.
Amin.


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat