Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Charles de Foucauld și "misterul din Nazaret"

De Cristina Uguccioni

Joi, 1 decembrie 2016, este centenarul morții fericitului Charles de Foucauld, figură primară a spiritualității creștine recente, un om care - a spus papa Francisc - "probabil ca puțini alții, a intuit însemnătatea spiritualității care emană de la Nazaret"; un om a cărui carismă - a afirmat teologul Pierangelo Sequeri - "a fost donat și destinat, cu anticipare, pentru acest timp al Bisericii".

Oficialul, exploratorul

Charles de Foucauld se naște la Strasbourg, în Franța, la 15 septembrie 1858. În adolescență a îndurat influența scepticismului religios și a pozitivismului științific care caracterizează epoca sa; amintind de acel timp, va scrie: "Încă de la vârsta de 15 sau 16 ani toată credința dispăruse în mine". Intrat la școala militară și devenit oficial, este trimis cu regimentul său în Algeria. În 1882 demisionează din armată și pleacă într-o călătorie de explorare care îl conduce mai întâi în Maroc, apoi în deșertul algerian și tunisian.

"Dumnezeul meu, fă ca eu să Te cunosc!"

Se întoarce în familie, la Paris, în 1886, cu intenția de a pregăti un text despre descoperirile sale: este un timp decisiv pentru convertirea sa. Va scrie: "Am început să merg la biserică, fără a fi credincios, acolo petreceam ore lungi continuând să repet o rugăciunea stranie: «Dumnezeul meu, dacă exiști, fă ca eu să Te cunosc!»". Convertirea sa, însoțită de abatele Henry Huvelin, are loc în octombrie în același an: "Imediat ce am crezut că există un Dumnezeu, am înțeles că nu putea face altceva decât să trăiesc pentru El".

Isus, muncitor din Nazaret

Face imediat un lung pelerinaj în Țara Sfântă, în cursul căruia notează: "Vreau să trăiesc viața pe care am întrevăzut-o, am perceput-o pe străzile din Nazaret, unde Domnul nostru, sărac artizan pierdut în umilință și în întuneric, și-a sprijinit picioarele". Adresându-se lui Isus, scrie: "Cât de fertilă este această viață din Nazaret în exemple și în lecții! Mulțumesc! Mulțumesc! Cât de bun ești că ne-ai dăruit această instruire timp de 30 de ani!".

Întors în patrie, intră în mănăstirea trapistă "Notre-Dame des Neiges" și apoi este trimis mănăstirea trapistă din Akbès, în Siria. Însă își dă seama că în mănăstirea trapistă nu este posibil "să trăiască viața de sărăcie, de umilință, de dezlipire efectivă, de smerenie, aș spune și de reculegere a Domnului nostru la Nazaret". Este semnificativ un episod care i se întâmplă în acea perioadă: "În urmă cu o săptămână am fost trimis să mă rog un pic alături de un sărman muncitor născut acolo, catolic, mort în localitatea vecină: ce diferență între această casă și locuințele noastre! Eu râvnesc Nazaretul".

Aceeași viață a Domnului nostru

Dându-și seama că "nicio congregație din Biserică nu dă astăzi posibilitatea de a trăi cu El această viață pe care El a trăit-o în această lume", se întreabă dacă "nu este cazul de a căuta câteva suflete cu care [...] să formeze un început al micii congregații de acest gen: scopul ar fi de a trăit cât mai exact posibil aceeași viață a Domnului nostru, trăind numai din munca mâinilor, fără a accepta niciun dar spontan nici vreo pomană, și urmând la literă toate sfaturile sale, neposedând nimic, privându-se de cât mai mult posibil, înainte de toate pentru a fi mai conform cu Domnul nostru și apoi pentru a-i da cât mai mult posibil în persoana săracilor. A adăuga la această muncă multe rugăciuni".

Nazaret este viața lui Isus, nu pur și simplu prefața sa

Reiese aici ceva în mod conștient inedit în geografia religioasă contextuală, afirmă Sequeri care, în volumul "Charles de Foucauld. Evanghelia vine de la Nazaret" (Edizioni Vita e Pensiero), scrie: "Noutatea intuiției este dată, într-un prim moment, de claritatea referinței cristologice a imitării/urmării Domnului nostru Isus: «aceeași viață a Domnului nostru» Isus, adică «existența umilă și întunecată a lui Dumnezeu, muncitor din Nazaret»". Cu alte cuvinte, "Nazaret nu este «prologul» vieții publice, simplul moment «pregătitor» al misiunii, forma unei «pre-evanghelizări» care realizează o împărtășire generică și o mărturie anonimă. [...] Nazaret este viața lui Isus, nu pur și simplu prefața sa. Este misiunea răscumpărătoare în desfășurare, nu simpla sa condiție istorică. Nazaret este munca, contactul, apropierea filială a Fiului care se hrănește timp de ani foarte lungi din ceea ce îi stă la inimă lui Abba-Dio («Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?», Lc 2,49). [...] De unde ar putea oare să repornească o nouă evanghelizare, dacă nu rămânând îndelung - tot timpul necesar - în fundamentul în care Dumnezeu l-a pus pentru Fiul însuși?".

Lectura Evangheliilor

În 1897, fratele Charles părăsește mănăstirea trapistă și se mută la Nazaret, unde trăiește timp de trei ani, locuind într-o căsuță de lângă mănăstirea clariselor: zilele sale sunt ritmate de muncă, de adorația tăcută a Euharistiei și de lectura Evangheliilor. "De Foucauld dorește să trăiască imitându-l pe Isus, «muncitorul din Nazaret»: pentru a face asta alege să se încreadă în Evanghelii, pe care le citește zilnic și le meditează în scris", povestește Antonella Fraccaro, călugăriță de la Discipolele Evangheliei (Institut călugăresc care face parte din Association Famille Spirituelle Charles de Foucauld) și autoare a volumului "Charles de Foucauld și Evangheliile" (Edizioni Glossa). "Meditațiile sale - câteva mii de pagini - nu au un aspect intimist și autoreferențial; ele pun în lumină mai ales legătura intensă și afectuoasă pe care de Foucauld o trăiește cu Domnul. În centrul meditațiilor nu este autorul lor, ci persoana lui Isus și stilul său, care trebuie asimilat zi de zi cu harul său. Motivele care inspiră lectura Evangheliilor sunt exprimate într-un text scurt, foarte semnificativ, scris pe o mică foaie folosită ca semn de carte și notiță. Nota fratele Charles adresându-se lui Isus: «Citesc: 1) pentru a-ți da o dovadă de iubire, pentru a te imita, pentru a te asculta; 2) pentru a învăța să te iubesc mai bine; 3) pentru a putea face să fii iubit de alții, pentru a putea să-i facă pe alții să te imite, pentru a-i putea face pe alții să te asculte»".

Cu poporul în deșert

În timpul petrecut la Nazaret se formează în fratele Charles vocația la preoție: este hirotonit în 1901, în Franța, și anul următor se stabilește la Beni Abbès, în Sahara algeriană, "printre oile cele mai pierdute, cele mai abandonate". Scrie în acele zile: "De la 4.30 dimineața până la 20.30 seara, nu încetez să vorbesc, să văd oameni: sclavi, săraci, bolnavi, soldați, călători, curioși. [...] Vreau să-i obișnuiesc pe toți locuitorii pământului să mă considere ca fratele lor, fratele universal". În 1905 decide să se mute mai în sud, printre tuaregi, la Tamanrasset, unde nu există "nici garnizoană, nici telegraf, nici european".

Frumusețea familială a instalării evanghelice

Nu în mănăstirea trapistă ci în deșert este acel Nazaret pe care fratele Charles îl râvnea. Comentează în această privință Sequeri: "Punctul nu este atât acela al «durității» ascezei, cât mai degrabă acela al unei imitări «reale» a Nazaretului: care trebuie să găsească condițiile propriei rigori în normalitatea contextului în care acele condiții sunt date deja ca umane și nu în mod artificial căutate și reconstruite ca religioase. De fapt în acele condiții «micul frate universal» se instalează ca «bineiubitul său frate Isus» pentru că bărbați și femei s-au instalat deja; pentru că ele sunt viața lor zilnică, orizontul privirii lor asupra lumii". Rigoarea acestei instalări include "un principiu de simplificare și un criteriu de afinitate care eliberează singulara frumusețe familială a instalării evanghelice".

Frate și rudă a tuaregilor

Pentru tuaregii săi fratele Charles se dedică în mod generos. "Vrea să învingă neîncrederile, să cucerească încrederea lor, să fraternizeze, să devină o rudă a lor; vrea să facă să fie cunoscută bunătatea lui Isus", spune Fraccaro. "Timpul său era împărțit între rugăciune, relațiile cu indigenii, pe care-i ajuta și îi susținea în multe moduri, și studiile limbii tuareg: a redactat și un dicționar tuareg-francez. În scrisorile adresate prietenilor de departe le cere să se roage pentru aceste suflete abandonate, precum și pentru el: "Rugați-l pentru ca eu să fac ceea ce vrea de la mine pentru ei, pentru că eu sunt unicul, din păcate, care trebuie să mă ocup de ei din partea Lui și pentru El".

Prezența euharistică

Gesturile de îngrijire, dedicarea tenace bărbaților și femeilor din deșert, conviețuiesc cu o totală relație/conversație cu Domnul prezent în Euharistie. Fratele Charles l-a dus printre cei care nu-l cunosc pentru că și ei sunt "ai săi". Este o prezență, o binecuvântare pe care toți o percep, toți aud rugăciunea și cuvintele din ea, toți intuiesc legătura specială la care dă viață. Prezența euharistică a Domnului condensează în ea cuvântul și gestul creștin mai puțin "anonimi" care există (Sequeri).

Dacă bobul de grâu nu moare

Charles de Foucauld moare la 1 decembrie 1916, la Tamanrasset, lovit de un glonț de pușcă în timpul unei încăierări provocate de trupe rebele din Sahara. El, care din 1893 până la sfârșitul vieții sale s-a dedicat redactării de "Reguli" pentru acele agregări pe care atât de mult le-a dorit, a murit singur. În deceniile care au urmat s-au născut multe familii de călugări, călugărițe, preoți și laici care se inspiră din el: actualmente sunt douăzeci, prezente în toată lumea. Reunite în Association Famille Spirituelle Charles de Foucauld, cuprind circa 13 mii de persoane. "În diversitatea lor - conclude Fraccaro - aceste familii au trăsături comune: instalarea în contextele existenței obișnuite, viața în mici comunități legate de spirit fratern, meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, dăruirea pentru sufletele mai suferinde și abandonate. Bobul de grâu, murind, a adus rod, exact ca de Foucauld - foarte legat de acest verset al Evangheliei lui Ioan (12,24) - spera ca să se întâmple".

(După Vatican Insider, 29 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat