Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

În fața "războiului mondial pe bucăți mici": a promova pace pe bucăți mici

Interviu luat lui Maria Voce, președintă a Mișcării Focolarinilor

De François Vayne

Maria Voce, dumneavoastră sunteți la conducerea Mișcării Focolarinilor care organizează la 15 noiembrie 2016 la UNESCO o întâlnire cu titlul "A reinventa pacea". Ne spuneți ce este de făcut față de "războiul mondial pe bucăți" despre care vorbește papa Francisc? E vorba astăzi de a reinventa "pacea pe bucăți mici" și a favoriza peste tot inițiative concrete, ca niște lumini mici care strălucesc în întuneric?

"Miile de acțiuni mici de pace pe care le duc înainte cei care fac referință la Mișcarea Focolarinilor, dacă au deja valoare în sine ca acelea ale foarte multora, fac parte dintr-un plan unitar și au o viziune comună: a tinde la fraternitatea universală, a ne orienta la acel «ca toți să fie una»: visul lui Dumnezeu [cf. In 17,21]. Această privire și acest orizont e ceea ce încurajează, susține și ajută să se reînceapă mereu, dincolo de dificultăți și în mijlocul suferințelor pe care le cere angajarea de a construi pacea".

Sunt 20 de ani de când fondatoarea focolarinilor, Chiara Lubich, a primit la UNESCO premiul pentru educația la pace. La 15 noiembrie la Paris această întâlnire va prezenta numeroasele inițiative pe care Mișcarea voastră le-a pus în desfășurare pentru a merge înainte pe drumul unei păci concrete. De exemplu în Țara Sfântă - Iordania, Palestina și Israel în special - ținuturi fundamentale pentru pacea în lume, ce întreprind focolarinii pentru a răspunde la întrebarea despre educația la pace și care poate să fie izvor de inspirație și în altă parte printre persoane de bunăvoință?

"Întâlnirea dintre culturi și religii pe care focolarinii o promovează este o experiență zilnică. Nu se limitează la toleranță sau la simpla recunoaștere a diversității; depășește chiar și reconcilierea. Ea creează, ca să spunem așa, o nouă identitate, mai amplă, comună, împărtășită. Este un dialog în fapte, care implică persoane cu cele mai diferite convingeri, chiar nereligioase, și determină la îngrijirea nevoilor concrete, la a răspunde împreună la provocările din domeniul social, economic, cultural, politic. Are loc în contexte lovite de crize foarte grave, precum Siria, Irak, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Nigeria și multe altele. Este așa și în Țara Sfântă. Convingerea este comună: dacă există un extremism al violenței, se încearcă să se răspundă în mod structural diferit, adică prin extremismul dialogului. O angajare care cere maxima implicare personală și comunitară, și este riscantă, exigentă, provocatoare. O trăiesc adolescenți, tineri și familii; creștini, evrei și musulmani. Sunt persoane care se străduiesc, înainte de toate, să taie în ele însele rădăcinile neînțelegerii, ale fricii, ale resentimentului. Un extremism alimentat, zi după zi, de punerea în practică a unei arte: arta de a iubi".

Pe planul dialogului islamo-creștin în mod deosebit, ce vă așteptați de la această întâlnire la UNESCO din 15 noiembrie, mai ales la un an de la atentatul din 13 noiembrie de la Paris? Ce mesaj vreți să trimiteți cu privire la această temă?

"Ne așteptăm ca să ne poată duce pe noi și pe atâția alții la o nouă și mai înrădăcinată conștientizare că planul lui Dumnezeu cu privire la omenire este să ne adunăm într-o singură familie, unită și plurală, care presupune diversitățile dar nu le contrapune. O realitatea care trebuie construită tocmai pe calea dialogului, unde cel islamo-creștin este tot mai important și necesar, așa cum demonstrează faptele, dar nu este singurul".

(După Vatican Insider, 29 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat