"Luther? A pus Biblia în mâinile poporului"

De Andrea Tornielli

"Mie îmi vine să spun un singur cuvânt: să mă apropii. Speranţa mea şi aşteptarea mea sunt acelea de a mă apropia mai mult de fraţii mei şi de surorile mele. Apropierea face bine tuturor. În schimb distanţa ne face să ne îmbolnăvim". Aşa a răspuns papa la întrebarea despre aşteptările sale pentru călătoria în Suedia care începe luni, cu ocazia celor 500 de ani ai Reformei lui Luther. Pontiful a fost intervievat de părintele Ulf Jonsson, director al revistei iezuiţilor suedezi "Signum"; textul colocviului a fost difuzat de "La Civilt? Cattolica". Jorge Mario Bergoglio a vorbit şi despre Luther, autor al "marelui pas" de "a pune Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile poporului".

Papa Bergoglio îşi aminteşte de prima dată când a intrat într-o biserică luterană în Argentina, în calle Esmeralda, la Buenos Aires, la 17 ani. Apoi citează întâlnirea cu un profesor de la Facultatea de Teologie luterană. În acel moment, părintele Bergoglio era un profesor de teologie spirituală la Colegiul "San Miguel". "Îmi amintesc că acela era un moment cu adevărat dificil pentru sufletul meu. Eu am avut multă încredere în el şi mi-am deschis inima. El m-a ajutat mult în acel moment".

Reforma şi Scriptura

La întrebarea despre ce ar putea învăţa Biserica catolică de la tradiţia luterană, Papa răspunde: "Îmi vin în minte două cuvinte: «reformă» şi «Scriptură». Încerc să explic. Primul este cuvântul «reformă». La început gestul lui Luther era unul de reformă într-un moment dificil pentru Biserică. Luther voia să pună un remediu unei situaţii complexe. Apoi acest gest - şi din cauza situaţiilor politice, să ne gândim şi la acel cuius regio eius religio - a devenit o «stare» de separare şi nu un «proces» de reformă a întregii Biserici, care în schimb este fundamental, pentru că Biserica este semper reformanda. Al doilea cuvânt este «Scriptură», Cuvântul lui Dumnezeu. Luther a făcut un mare pas pentru a pune Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile poporului. Reforma şi Scriptura sunt cele două lucruri fundamentale pe care le putem aprofunda privind la tradiţia luterană. Îmi vin în minte acum Congregaţiile Generale înainte de conclav şi cât de mult cererea unei reforme a fost vie şi prezentă în discuţiile noastre".

Rugăciune comună şi acţiuni de milostivire

Cu privire la ecumenism, papa reafirmă că în afară de dialogul teologic este nevoie de "rugăciune şi fapte de milostivire, adică munca făcută împreună în ajutorarea celor bolnavi, a celor săraci, a celor închişi. A face împreună ceva este o formă înaltă şi eficace de dialog. Mă gândesc şi la educaţie. Este important a lucra împreună şi nu în mod sectar". Francisc reafirmă nu-ul său faţă de prozelitism: "Un criteriu ar trebui să-l avem foarte clar în orice caz: a face prozelitism în domeniul eclezial este păcat. Benedict al XVI-lea ne-a spus că Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie. Prozelitismul este o atitudine păcătoasă. Ar fi ca şi cum s-ar transforma Biserica într-o organizaţie. A vorbi, a ne ruga, a lucra împreună: acesta este drumul pe care trebuie să mergem. Vezi, în unitate cel care nu greşeşte niciodată este duşmanul, diavolul. Când creştinii sunt persecutaţi şi ucişi, este pentru că sunt creştini şi nu pentru că sunt luterani, calvinişti, anglicani, catolici sau ortodocşi. Există un ecumenism al sângelui".

Acel nesăbuit de la măcelul din Nisa

Cu privire recenta întâlnire de la Assisi, "foarte respectuoasă şi fără sincretism", Papa aminteşte: "Toţi împreună am vorbit despre pace şi am cerut pacea. Am spus împreună cuvinte puternice pentru pace, pe care religiile o vor cu adevărat. Nu se poate face războiul în numele religiei, al lui Dumnezeu: este o blasfemie, este satanic". Francisc citează măcelul din Nisa: "Acel nesăbuit care a comis acel măcel a făcut-o crezând că o face în numele lui Dumnezeu. Sărmanul om, era un dezechilibrat! Cu caritate putem spune că era un dezechilibrat care a încercat să folosească o justificare în numele lui Dumnezeu. Pentru aceasta întâlnirea din Assisi este foarte importantă".

Nu lipseşte o aluzie la "terorismul bârfelor": "Fiecare persoană este capabilă să devină teroristă chiar folosind pur şi simplu limba. Nu vorbesc despre certuri care se fac deschis, ca războaiele. Vorbesc despre un terorism secret, ascuns, care se face aruncând cuvinte ca «bombe» şi care face foarte rău. Rădăcina acestui terorism este în păcatul strămoşesc şi este o formă de criminalitate. Este un mod pentru a câştiga spaţiu pentru sine distrugându-l pe celălalt. Aşadar, este necesară o profundă convertire a inimii pentru a învinge această tentaţie".

Transcendenţă nu înseamnă terorism

Francisc se declară sigur că adevărata deschidere la transcendenţă nu poate provoca terorism. "Există idolatrii legate de religie: idolatria banilor, a duşmăniilor, a spaţiului superior timpului, lăcomia teritorialităţii spaţiului. Există o idolatri a cuceririi spaţiului, a dominării, care atacă religiile ca un virus malign. Şi idolatria este o prefăcătorie de religie, este o religiozitate greşită. Eu o numesc «o transcendenţă imanentă», adică o contradicţie. În schimb religiile adevărate sunt dezvoltarea capacităţii pe care o are omul de a se transcende spre absolut. Fenomenul religios este transcendent şi are de-a face cu adevărul, frumuseţea, bunătatea şi unitatea. Dacă nu există această deschidere, nu există transcendenţă, nu există adevărată religie, există idolatrie. Aşadar deschiderea la transcendenţă nu poate în niciun fel să fie cauză de terorism, pentru că această deschidere este mereu unită cu căutarea adevărului, a frumuseţii, a bunătăţii şi a unităţii".

Mama înjunghiată în faţa copiilor pentru că a apărat crucea

În privinţa situaţiei creştinilor din Orientul Mijlociu, Papa Bergoglio afirmă: "Cred că Domnul nu-l va lăsa pe poporul său în voia sorţii, nu-l va abandona. Când citim despre încercările dure ale poporului lui Israel în Biblie sau comemorăm încercările martirilor, constatăm că Domnul a venit mereu în ajutorul poporului său". În acest moment Orientul Mijlociu "este pământ de martiri. Putem vorbi fără îndoială despre o Sirie martiră şi martirizată. Vreau să citez o amintire personală care mi-a rămas în inimă: la Lesbo am întâlnit un tată cu doi copii. El mi-a spus că era foarte îndrăgostit de soţia sa. El este musulman şi ea era creştină. Când au venit teroriştii, au voit ca ea să-şi scoată cruce de la gât, dar ea n-a voit şi ei au înjunghiată în faţa soţului său şi a copiilor săi. Şi el continua să-mi spună: «Eu o iubesc aşa de mult, o iubesc aşa de mult». Da, ea este o martiră. Dar creştinul ştie că există speranţă. Sângele martirilor este sămânţa creştinilor: ştim asta din totdeauna".

Pentru Biserică provocarea este unirea dintre bătrâni şi tineri

Papa Bergoglio răspunde apoi la o întrebare despre Bisericile din periferii. "Este adevărat că Bisericile tinere au un spirit mai proaspăt şi, pe de altă parte, există Biserici îmbătrânite, Biserici un pic adormite, care par să fie interesate numai să păstreze spaţiul lor. În aceste cazuri nu spun că lipseşte spiritul: există, da, dar este închis într-o structură, într-un mod rigid, temător că pierde spaţiu. În Bisericile din unele ţări se vede tocmai că lipseşte prospeţimea. În acest sens prospeţimea periferiilor dă mai mult loc spiritului. Trebuie evitate efectele unei îmbătrâniri rele a Bisericilor. Face bine să se recitească al treilea capitol din profetul Ioel, acolo unde spune că bătrânii vor avea vise şi că tinerii vor avea viziuni. În visele bătrânilor există posibilitatea că tinerii noştri să aibă noi viziuni, să aibă din nou un viitor. În schimb Bisericile uneori sunt închise în programe, în programări. O admit: ştiu că sunt necesare, dar eu cu greu îmi pun multă speranţă în organigrame. Spiritul este gata să ne împingă, ca să mergem înainte. Şi spiritul se află în capacitatea de a visa şi în capacitatea de a profeţi. Aceasta este pentru mine o provocare pentru toată Biserica. Şi unirea dintre bătrâni şi tineri este pentru mine provocarea momentului pentru Biserică, provocarea pentru capacitatea sa de prospeţime".

Împotriva ateismului rugăciune şi mărturie

La întrebarea despre ce anume "se pierde o persoană care nu crede în Dumnezeu", Francisc răspunde: "Nu e vorba de a pierde ceva. E vorba de a nu dezvolta în mod adecvat o capacitate de transcendenţă. Drumul transcendenţei îi dă loc lui Dumnezeu şi în asta sunt importanţi şi paşii mici, chiar şi acel de la a fi ateu la a fi agnostic. Pentru mine problema este când suntem închişi şi se consideră propria viaţă perfectă în ea însăşi, aşadar închisă în ea însăşi fără a avea nevoie de o transcendenţă radicală. Cine trăieşte transcendenţa este vizibil: este o mărturie vie. La prânzul pe care l-am avut la Cracovia cu câţiva tineri, unul dintre ei m-a întrebat: «Ce trebuie să spun unui prieten al meu care nu crede în Dumnezeu? Cum să fac ca să-l convertesc?». Eu i-am răspuns: «Ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să spui ceva. Acţionează! Trăieşte! Apoi în faţa vieţii tale, a mărturiei tale, celălalt poate că te va întreba de ce trăieşti aşa». Eu sunt convins că acela care nu crede sau nu-l caută pe Dumnezeu probabil că n-a simţit neliniştea unei mărturii. Şi acest lucru este foarte legat de bunăstare. Neliniştea se găseşte în mod dificil în bunăstare. Pentru aceasta cred că împotriva ateismului, adică împotriva închiderii la transcendenţă, sunt valabile cu adevărat numai rugăciunea şi mărturia".

"Iată pentru ce celebrez liturghie în Suedia în pofida problemelor de organizare"

În sfârşit, Papa oferă o indicaţie catolicilor suedezi dorind "o convieţuire sănătoasă, unde fiecare poate să trăiască propria credinţă şi să exprime propria mărturie trăind un spirit deschis şi ecumenic", pentru că "nu se poate fi catolici şi sectari. Trebuie să se tindă la a sta împreună cu ceilalţi". "«Catolic» şi «sectar» sunt două cuvinte în contradicţie. Pentru aceasta - încheie Francisc - la început nu prevedeam să celebrez o liturghie pentru catolici în această călătorie: voiam să insist asupra unei mărturii ecumenice. Apoi am reflectat bine despre rolul meu de păstor al unei turme catolice care va veni şi din alte ţări vecine, precum Norvegia şi Danemarca. Atunci, răspunzând la cererea ferventă a comunităţii catolice, am decis să celebrez o liturghie, prelungind călătoria cu o zi. De fapt, voiam ca liturghia să fie celebrată nu în aceeaşi zi şi nu în acelaşi loc al întâlnirii ecumenice pentru a evita să se confunde planurile. Întâlnirea ecumenică trebuie ferită în semnificaţia sa profundă după un spirit de unitate, care este al meu. Asta a creat probleme de organizare, ştiu asta, pentru că voi fi în Suedia şi în ziua Tuturor Sfinţilor, care aici la Roma este importantă. Dar tocmai pentru a evita răstălmăciri, am voit ca să fie aşa".

Harul ruşinii

O întrebare se referă la Isus şi ce anume reprezintă pentru papa: "Isus pentru mine este Cel care m-a privit cu milostivire şi m-a mântuit. Raportul meu cu El are mereu acest principiu şi fundament. Isus a dat sens vieţii mele de aici de pe pământ şi speranţă pentru viaţa viitoare. Cu milostivirea m-a privit, m-a luat, m-a pus pe drum... Şi mi-a dat un har important: harul ruşinii... Ruşinea este pozitivă: te face să acţionezi, dar te face să înţelegi care este locul tău, cine eşti tu, împiedicând orice mândrie şi laudă deşartă".

(După Vatican Insider, 28 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.