Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Rotunda: Misiuni populare

Cu ocazia Anului Milostivirii Divine, propus de papa Francisc, păstorul diecezei noastre, PS Petru Gherghel, a dorit să aibă loc și în Parohia "Sfântul Francisc de Asissi" din Rotunda misiuni populare, care au fost organizate în perioada 20-23 octombrie 2016. La propunerea părintelui paroh, Carmil Duma, predicatorul acestor zile a fost părintele Fabian Doboș, tema propusă fiind "Faptele de milostenie sufletească".

Itinerariul acestei sărbători a început joi seara, la ora 18.00, încheindu-se duminică, odată cu Liturghia de la ora 11.00, celebrată de PS Petru Gherghel, însoțit de părintele paroh, de părintele Fabian și de mai mulți preoți invitați. Preasfințitul ne-a adresat cuvintele sale de încurajare și îndrumare spirituală pe calea strâmtă a milostivirii.

În aceste zile părintele Fabian Doboș a ajuns la inimile tuturor credincioșilor, de la cei mai în vârstă, prin predicile profunde despre faptele de milostenie sufletească și iertare, dar și la inimile copiilor și ale tinerilor prin cele două cateheze ținute sâmbătă dimineața, pentru copii, respectiv în seara aceleiași zile, pentru tineri comunității noastre.

De-a lungul acestor zile, părintele predicator ne-a îndrumat spre a ne ruga pentru a primi harul milostivirii, să putem acorda iertarea din inimă aproapelui nostru, după ce în prealabil am primit-o de la Dumnezeu.

Misiunile populare s-au încheiat cu sfânta Liturghie de duminică, 23 octombrie, participanții obținând indulgența plenară și harul de a înainta cu mai mult curaj pe calea sfințeniei spre portul mântuirii.

Francisca Leahu și Loredana Ana Ciulin

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-23 octombrie: Rotunda: Misiuni populare


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat