Dobrogea: Impresii de călătorie (VIII)

Niculiţel

La Tulcea am rămas pentru prânz. Am pornit apoi spre Niculiţel, pe E87 şi pe DN22. După 32 de kilometri am ajuns în zona de nord-est a localităţii, la poalele dealului Piatra Roşie. Aici se află un monument paleocreştin reabilitat şi modernizat recent (decembrie 2015), cu bani de la Uniunea Europeană, şi deschis publicului de la 1 mai 2016.

Este vorba de nouă construcţie care acoperă ruinele unei bazilici paleocreştine, ridicate deasupra unor morminte de martiri.

Ghidul, foarte amabil, ne-a dat bilete, ne-a permis să coborâm la criptă, ne-a oferit explicaţii şi a răspuns la întrebări. Am văzut zidurile bazilicii de jos şi de sus de pe pasajul de sticlă. La criptă am zăbovit mai mult. Sus, pe margine, ne-am uitat la obiectele descoperite în săpăturile arheologice şi la fotografii. La final ni s-au prezentat imagini filmate. Am luat cărţi şi pliante cu privire la sfinţii martiri...

Istoria descoperirii mormintelor şi a bazilicii este interesantă.

În vara anului 1971 ploua torenţial; în urma ploilor au fost alunecări de teren. Apa a spălat pământul. În mijlocul unui drum din valea Iancului pământul a scos la lumină o cupolă de piatră. Oamenii au văzut că sună a gol şi au crezut că au găsit o comoară. Era septembrie 1971.

Un localnic, Gheorghe Darabană, declară într-un film documentar: "Am văzut acolo ca un butoi. Cărămida era aranjată. Nu era pusă de apă, ci de cineva, de mână de om. Între cărămidă, mortarul era puţin, dar când am pus dalta acolo, scăpăra, ieşea scântei. Luam apă din pârâu să punem şi sfârâia. Cărămida era roşie... Am văzut un dulap de scândură. Am luat un lemn lung, un harag, şi am dat la o parte să vedem ce este: oase. Asta am văzut. Şi mai mari şi mai mici. Dar când a venit aerul de afară s-au mai descompus din ele. S-au stins ca varul. După părerea mea zic totuşi că m-au apărat. Cu gândul tot acolo eram. Seara am visat acasă groapa aceea cu sfinţi".

Oamenii au anunţat autorităţile. Apoi au venit arheologii de la Tulcea care s-au ocupat de săpături. Zona era locuită, la intersecţia a două artere. O mare parte a monumentului se afla în interiorul gospodăriilor şi chiar sub locuinţe. De aceea săpăturile au durat mult şi s-au desfăşurat în patru campanii: 1972, 1975, 1985, 1994.

La 29 septembrie 1971 au deschis mormântul. Dr. Victor Henrich Baumann, arheolog, care a scris cartea "Sângele martirilor" (Editura "Dobrogea", 2015), spune că a săpat o lună de zile până a dat de intrarea în criptă care era blocată. Cripta fusese construită direct în pământ. De jos pornea construcţia de cărămidă care realiza bolta. Intrarea era tencuită. A fost scoasă cărămida şi sub cărămidă era o dală de piatră, cu crampoane de fier, prinsă în plumb. A trebuit să fie scos şi pragul pentru că dala se sprijinea în acesta. Când a scos dala a rămas surprins, răvăşit. Oasele erau împrăştiate de oamenii care au găurit vârful criptei precum şi peretele lateral. Dar era păstrat frontonul: "Am citit: Martyres. Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Atâta am citit şi am plecat de acolo, că era să cad jos".

Cripta, acoperită cu o cupolă semisferică (diametrul de 3 m), a fost construită sub forma unui cub cu planul uşor trapezoidal, cu baza mare de 3,70 m, sub absidă, baza mică de 3,40 m, spre interiorul bazilicii şi latura de 3,50 m. Mijlocul cupolei se ridica până la nivelul pardoselii şi indica centrul altarului. Intrarea în criptă este la sud-vest. Spaţiul interior este uşor dreptunghiular (0,79 m înălţime, 0,69 m deschidere). Pardoseala are forma unui pătrat neregulat (2,30 x 2,37 m).

Erau şase martiri creştini: patru în partea superioară într-un sicriu colectiv din lemn de brad, cunoscuţi din inscripţie, şi doi în partea de jos. În partea superioară a pereţilor din dreapta şi din stânga raclei se găsesc două inscripţii scrise cu litere greceşti incizate în tencuială şi vopsite cu roşu. Pe peretele din stânga sub monograma lui Cristos este notat: Martyres Hristou ("Martirii lui Cristos"). Pe peretele din dreapta sub o cruce asemănătoare, dar mai mare, sunt scrise numele celor patru martiri. La nivelul inferior au fost descoperite în anul 1975 resturile a doi martiri (110 fragmente de oase, alături de o oală şi un castron de lut), pe perete fiind notat: "Aici şi dincolo (se află) sângele martirilor". Acestea provin dintr-un mormânt mai vechi (sec. II; alţii cred că ar fi din vremea împăratului Deciu: 249-251) demantelat cu ocazia construirii criptei (la sfârşitul sec. IV). Urmele acestui mormânt (pardoseala de cărămidă) se află în apropierea criptei. Expertiza antropologică a oaselor a arătat că acestea sunt de la doi bărbaţi în vârstă de 45-55 de ani. Ei sunt necunoscuţi. Sunt cei mai vechi martiri descoperiţi la noi în ţară.

Cei patru (Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos) erau deja menţionaţi în Martirologiul Hieronymian. La 4 iunie martirologiul indică sărbătoarea lor împreună cu alţi tovarăşi. Martirologiul siriac îl pomeneşte doar pe Filip. Erau misionari din Asia. Ei au fost ucişi de romani la 15 km de Niculiţelul de astăzi, la Noviodunum (Isaccea), unde se afla o unitate militară. Au fost martirizaţi în timpul lui Diocleţian în 303-304 sau în timpul lui Liciniu în 319-320. Din observaţiile arheologice şi din expertiza antropologică a osemintelor au arătat că scheletele au aparţinut unor bărbaţi, primii trei, de la dreapta spre stânga în jurul vârstei de 45-55 de ani, ultimul din stânga nedepăşind 35 de ani, cu înălţimea primilor trei de 1,69 m, 1,75 m şi 1,62 m. Creştinii le-au luat trupurile pe care le-au îngropat mai întâi în bazilica de la Noviodunum şi apoi le-au adus la Niculiţel din cauza năvălirilor barbare.

La începutul anului 1973, rămăşiţele pământeşti ale celor patru martiri au fost transportate la Mănăstirea Cocoş. Moaştele celorlalţi doi de la nivelul inferior, trimise dr. D. Nicolăescu-Plopşor la Cabinetul de Antropologie al Academiei, după moartea doctorului nu au mai putut fi recuperate.

Cripta este singura din Europa păstrată în întregime.

Bazilica înseamnă un edificiu rectangular (lăţime: 14,7 m, lungime: 26,3 m), cu trei nave şi absidă (cu o deschidere interioară de 6 m). Podeaua bazilicii a fost pardosită în cea mai mare parte cu cărămidă pătrată.

Bazilica şi cripta-martirium au fost construite după anul 370 d.C., în timpul împăratului Valens, pe locul unui vechi mormânt din sec. III e.n.

Naosul avea stâlpi de sine stătători care sprijineau în spaţiul vertical un acoperiş de lemn în două ape acoperit cu olane. Nu avea elemente arhitecturale pronaos sau nartex (antreu). În schimb avea pilaştri (stâlpi de perete) în capetele navelor laterale în scopul susţinerii unor arcade transversale care compartimentau spaţiul interior al navelor laterale de o parte şi de cealaltă a intrării în nava centrală, intrare largă situată pe axul absidei.

Ulterior (la începutul sec. V, sub Theodosius al II-lea) bazilica a fost mărită: s-au adăugat un nartex deschis şi un atrium; interiorul a fost compartimentat cu temelii care suportau coloane înalte; peste nava centrală era un acoperiş în două ape şi acoperişul "în catedră" deasupra navelor laterale. Lungimea ajungea acum la 40 m.

Bazilica de la Niculiţel a funcţionat peste două secole, apoi a fost distrusă de năvălitori în sec. VI (ultima probabil invazia slavilor şi bulgarilor din 602). Zidurile s-au acoperit cu pământ şi timp de 1700 de ani moaştele martirilor au rămas acolo. Ei sunt sărbătoriţi la 4 iunie. Osemintele se aduc în fiecare an la 3 şi 4 iunie pentru slujbă.

Pentru a proteja bazilica a cărei criptă a fost declarată unică în Europa, a fost construită începând cu 1983 o incintă care apără situl arheologic.

Dimensiunile bazilicii ne-au impresionat. Cine venea la această biserică? l-am întrebat pe ghid. "Aici era o localitate. Oricine sapă în grădina lui dă de vestigii. Puţin mai încolo, pe un teren liber, am început o săpătură descoperind o casă romană. Vestigiile arheologice atestă o aşezare romano-bizantină a cărei vechime se încadrează tot în sec. IV d.C.", a fost răspunsul.

În zona Cetăţuie a localităţii se află o biserică cu plan treflat din sec XII, dar noi n-am mai avut timp s-o vedem. Am pornit, în schimb, spre Mănăstirea Cocoş, pe urmele martirilor.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-9 iulie: Dobrogea: Impresii de călătorie (VIII)

* * *

Dobrogea: Impresii de călătorie (VII)

Dobrogea: Impresii de călătorie (VI)

Dobrogea: Impresii de călătorie (V)

Dobrogea: Impresii de călătorie (IV)

Dobrogea: Impresii de călătorie (III)

Dobrogea: Impresii de călătorie (II)

Dobrogea: Impresii de călătorie (I)

lecturi: 22.