Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Fărcășeni: Misiuni populare și hram

În perioada 12-15 august 2016, Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Fărcășeni a sărbătorit misiunile populare și hramul. Sfintele misiuni au fost ținute de părintele Petru Tamaș, director al Liceului Catolic din Iași.

Tema misiunilor populare din acest an au fost "faptele de milostenie". Vineri seara, la Liturghia de început al misiunilor de la ora 18.00, părintele predicator a lansat întrebarea: "Cine vrea să fie fericit?". Pentru cei care au ridicat mâna în sens afirmativ părintele a răspuns simplu "atunci fiți milostivi!" și în decursul celor trei zile de misiuni a explicat folosindu-se de foarte multe exemple, cum poți să fii... milostiv. Prin predicile sale a încercat ca, de la cel mai mic până la cel mai în vârstă, să pună în practică faptele de milostenie sufletească cât și trupească

La inițiativa preoților din parohie au fost invitați să celebreze câte o sfântă Liturghie preoții parohi și vicari care au slujit în parohia noastră. Astfel încât ne-am bucurat să-l revedem pe părintele Valeriu Ciorbă, sâmbătă la sfânta Liturghie de la ora 11.00, iar seara, la Liturghia de la ora 18.00, l-am revăzut pe părintele Felician Hârja.

Duminică, la Liturghia de la ora 11.00, pr. Petru Tamaș a asistat la sacramentul căsătoriei tinerilor Niculiță și Felicia-Maria, subliniind importanța alinării și a iubirii care trebuie să dăinuie în familie și după petrecerea din noaptea nunții; ingredientele unei vieți de familie longevive sunt iertarea și dialogul. Seara, Liturghia de la ora 18.00, celebrată de părintele Emil Robu și animată de copii parohiei, a urmat o impresionantă procesiune cu statuia Maicii Domnului pe străzile comunității.

Misiunile s-au încheiat în ziua de 15 august, zi în care întreaga Biserică sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, iar comunitatea din Fărcășeni își sărbătorește hramul. Într-un peisaj de sărbătoare viu colorat printr-o biserică arhiplină, armonizat de glasul copiilor și a tinerilor din cor și evidențiat de sute de creștini care, împăcați fiind cu Cristos în sacramentul Pocăinței au format rânduri interminabile primindu-l în sacramentul Euharistiei.

La sfârșitul Liturghiei de hram și al misiunilor, părintele paroh, Iosif Gherghel, pe lângă mulțumirile și aprecierile transmise, i-a oferit părintelui Petru Tamaș, din partea întregii comunități un tablou pictat pe sticlă de către un copil, Alexandru Dogaru, din comunitate, prezentându-l pe Isus aș cum i-a apărut sfintei Faustina.

Dumnezeu să fie milostiv cu noi și să ne binecuvânteze!

Comunitatea din Fărcășeni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12-15 august: Fărcășeni: Misiuni populare și hram


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat