Papa Francisc: Angelus (14 august 2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (Lc 12,49-53) face parte din învăţăturile lui Isus adresate discipolilor de-a lungul urcării sale spre Ierusalim, unde îl aşteaptă moartea pe cruce. Pentru a indica scopul misiunii sale, El se foloseşte de trei imagini: focul, botezul şi dezbinarea. Astăzi doresc să vorbesc despre prima imagine: focul.

Isus o exprimă cu aceste cuvinte: "Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă!" (v. 49). Focul despre care vorbeşte Isus este focul Duhului Sfânt, prezenţă vie şi activă în noi din ziua Botezului nostru. El - focul - este o forţă creatoare care purifică şi reînnoieşte, arde orice mizerie umană, orice egoism, orice păcat, ne transformă dinăuntru, ne regenerează şi ne face capabili să iubim. Isus doreşte ca Duhul Sfânt să ardă ca focul în inima noastre, pentru că numai pornind de la inimă incendiul iubirii divine se va putea dezvolta şi va putea face să înainteze Împărăţia lui Dumnezeu. Nu porneşte de la cap, porneşte de la inimă. Şi pentru aceasta Isus vrea ca focul să intre în inima noastră. Dacă ne deschidem complet acţiunii acestui foc care este Duhul Sfânt, El ne va dărui curajul şi fervoarea pentru a-l vesti tuturor pe Isus şi mesajul său mângâietor de milostivire şi de mântuire, navigând pe marea largă, fără frică. Însă focul începe în inimă.

În îndeplinirea misiunii sale în lume, Biserica - adică noi toţi, Biserica - are nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru a nu se lăsa frânată de frică şi de calcul, pentru a nu se obişnui să meargă în cadrul graniţelor sigure. Aceste două atitudini fac ca Biserica să fie o Biserică funcţională, care nu riscă niciodată. În schimb, curajul apostolic pe care Duhul Sfânt îl aprinde în noi ca un foc ne ajută să depăşim zidurile şi barierele, ne face creativi şi ne stimulează să ne punem în mişcare pentru a merge şi pe drumuri neexplorate sau incomode, oferind speranţă celor pe care-i întâlnim. Cu acest foc al Duhului Sfânt suntem chemaţi să devenim tot mai mult comunităţi de persoane conduse şi transformate, pline de înţelegere, persoane cu inima dilatată şi cu faţa bucuroasă. Astăzi mai mult ca oricând este nevoie de preoţi, de consacraţi şi de credincioşi laici cu privirea atentă a apostolului, pentru a se înduioşa şi a sta în faţa necazurilor şi a sărăciilor materiale şi spirituale, caracterizând astfel drumul evanghelizării şi al misiunii cu ritmul vindecător al proximităţii. Tocmai focul Duhului Sfânt ne determină să devenim "aproapele" celorlalţi: al persoanelor care suferă, al nevoiaşilor; al atâtor mizerii umane, al atâtor probleme; al refugiaţilor, al migranţilor, al... al celor care suferă. Acel foc care vine din inimă. Foc.

În acest moment, mă gândesc şi cu admiraţie mai ales la numeroşii preoţi, călugări şi credincioşi laici care, în toată lumea, se dedică vestirii Evangheliei cu mare iubire şi fidelitate, adesea şi cu preţul vieţii. Mărturia lor exemplară ne aminteşte că Biserica nu are nevoie de birocraţi şi de funcţionari harnici, ci de misionari pasionaţi, devoraţi de ardoarea de a duce tuturor cuvântul mângâietor al lui Isus şi harul său. Acesta este focul Duhului Sfânt. Dacă Biserica nu primeşte acest foc sau nu-l lasă să intre în sine, devine o Biserică rece sau numai lâncedă, incapabilă să dea viaţă, pentru că este formată din creştini reci şi lâncezi. Ne va face bine, astăzi, să ne luăm cinci minute şi să ne întrebăm: "Dar cum merge inima mea? Este rece? Este lâncedă? Este capabilă să primească acest foc?". Să ne luăm cinci minute pentru asta. Ne va face bine tuturor.

Şi să cerem Fecioarei Maria să se roage cu noi şi pentru noi Tatălui ceresc, pentru ca să reverse asupra tuturor credincioşilor pe Duhul Sfânt, foc divin care încălzeşte inimile şi ne ajută să fim solidari cu bucuriile şi suferinţele fraţilor noştri. Să ne susţină pe drumul nostru exemplul sfântului Maximilian Kolbe, martir al carităţii, a cărui sărbătoare este astăzi: el să ne înveţe să trăim focul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini prezenţi!

Şi astăzi am bucuria de a saluta câteva grupuri de tineri: înainte de toate scoutiştii veniţi de la Paris; şi apoi tinerii veniţi la Roma în pelerinaj pe jos sau cu bicicleta din Bisuschio, Treviso, Solarolo, Macherio, Sovico, Vall'Alta di Bergamo şi pe seminariştii de la Seminarul mic din Bergamo. Vă repet şi vouă cuvintele care au fost tema marii întâlniri de la Cracovia: "Fericiţi cei milostivi pentru că ei vor afla milostivire"; străduiţi-vă să iertaţi mereu şi să aveţi o inimă milostivă.

Salut şi asociaţiile din proiectul "Cartoline pe bicicletă".

Urez tuturor o duminică frumoasă şi poftă bună. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 30.