Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Hălăucești: Funeraliile sorei Teofila Sociu. O viață trăită în Dumnezeu

"A murit o sfântă, iar, dacă îmi este permis, aș vrea să adaug că a murit o mare sfântă a Moldovei" au fost câteva dintre cuvintele de învățătură pe care părintele paroh, Paul Bulai, le-a exprimat în predica de la Liturghia de înmormântare a sorei Teofila Sociu, care a avut loc marți, 30 august 2016, la ora 16.00, în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăucești.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, împreună cu alți preoți concelebranți, printre ei numărându-se fii ai satului, dar și alți părinți care au cunoscut-o și au vrut să-i mulțumească, pentru ultima dată, sorei pentru grija care a avut-o față de ei în perioada formării. De asemenea la Liturghie au participat și un număr însemnat de surori franciscane, dar și terțiari, copii și tineri din comunitatea parohială.

Sora Teofila era sora franciscană misionară de Assisi și făcea parte de mai mulți ani din comunitatea surorilor franciscane din Hălăucești.

S-a născut la 7 septembrie 1922, în satul Pildești, com. Simionești, jud. Neamț, și a intrat în Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi la 12 aprilie 1940. A început noviciatul la 25 august 1943, a făcut prima profesiune la 8 decembrie 1945, iar profesiunea perpetuă a celebrat-o la 14 august 1981.

Iubirea și încredințarea în voința celui iubit au caracterizat viața de consacrare a sr. Teofila și au făcut din ea o slujitoare umilă, fidelă, plină de bunătate, discreție, răbdare și cu o voință mereu vie. În anii grei din perioada regimului comunist a continuat să-și ofere viața slujind în diferite parohii precum: Bârgăuani, Bălușești, Galați, Nisiporești, dar și la Seminarul și Episcopia din Iași (11 ani). În anul 1990 sr. Teofila a revenit cu drag în comunitatea călugărească, așa cum îi promisese Domnului, fiind o figură luminoasă, senină, mărturisitoare bucuroasă a consacrării ei, atât în slujirea de superioară în diferitele comunități cât și în ultimii ani de neputință și boală.

În comunitatea "Sfânta Rita" din Hălăucești sora Teofila l-a slujit pe Dumnezeu cu cea mai mare delicatețe și iubire. L-a slujit pe Domnul nostru în tăcere fără să facă prea mult zgomot. Trăia intens fiecare moment prin care trecea comunitatea, provincia, dar și întreg institutul.

Avea o privire blândă și era mereu disponibilă să te asculte și să-ți vorbească. În ultimii doi ani de viață sora Teofila nu a mai reușit să se deplaseze și din această cauză petrecea mult timp în camera ei, dar și în anumite spații comune. Acest fapt însă nu a împiedicat-o să fie atentă și grijulie cu surorile din comunitate. Era mereu întrebată de către surori când o întâlneau: "Ce mai faceți, sora?" Și cu zâmbetul pe buze ea răspundea: "Mă rog. Mă rog pentru fiecare dintre voi să fiți statornice, sănătoase și voioase". Își iubea mult surorile și chiar în clipele cele mai grele avea tăria sufletească să le întrebe cum se simt sau cum se simt cei pe care surorile i-au întâlnit în viața de zi cu zi.

Sora Teofila s-a stins ușor și lin asemenea unei lumânări. Duminică, 28 august, după ce a ascultat sfânta Liturghie și a primit sfânta taină, sora a simțit că Domnul îi cere viața înapoi. Și înconjurată de câteva surori, fără să facă prea mult zgomot, l-a întâlnit pe Domnul despre care spunea: "Tot ce vreau este să-i fiu pe plac lui Dumnezeu!"

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că el ne-a dăruit-o pe sora Teofila să ne fie exemplu, dar și dovadă că viața de dăruire totală lui Dumnezeu se merită să fie trăită cu toată ființa.

Mulțumim, sora Teofila!

Sr. Adriana Blînda

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 august: Hălăucești: Funeraliile sorei Teofila Sociu

* * *

A trecut la Domnul sr. Teofila (Catrina) Sociu (28 august)


 

lecturi: 19.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat