Papa Francisc: Angelus (10 iulie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi liturgia ne propune parabola numită a "bunului samaritean", luată din Evanghelia lui Luca (10,25-37). Ea, în relatarea sa simplă şi stimulantă, indică un stil de viaţă, al cărui baricentru nu suntem noi înşine, ci ceilalţi, cu dificultăţile lor, pe care le întâlnim pe drumul nostru şi care ne interpelează. Ceilalţi ne interpelează. Şi când ceilalţi nu ne interpelează, ceva nu funcţionează acolo; ceva în inima aceea nu este creştin. Isus foloseşte această parabolă în dialogul cu un învăţător al legii, cu privire la dubla poruncă ce permite să se intre în viaţa veşnică: a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima şi pe aproapele ca pe noi înşine (v. 25-28). "Da - răspunde acel învăţător al legii - dar, spune-mi, cine este aproapele meu?" (v. 29). Şi noi ne putem pune această întrebare: cine este aproapele meu? Pe cine trebuie să-l iubesc ca pe mine însumi? Pe rudele mele? Pe prietenii mei? Pe conaţionalii mei? Pe cei de aceeaşi religie cu mine?... Cine este aproapele meu?

Şi Isus răspunde cu această parabolă. Un om, de-a lungul drumului de la Ierusalim la Ierihon, a fost atacat de tâlhari, bătut şi abandonat. Pe drumul acel trec mai întâi un preot şi apoi un levit, care, deşi văzându-l pe omul rănit, nu se opresc şi merg mai departe (v. 31-32). Apoi trece un samaritean, adică un locuitor din Samaria, şi ca atare dispreţuit de iudei pentru că nu respecta adevărata religie; şi în schimb el, chiar el, când l-a văzut pe acel sărman nenorocit, "i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile [...], l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă" (v. 33-34); şi ziua următoare l-a încredinţat îngrijirii hangiului, a plătit pentru el şi a spus că va plăti şi tot restul (cf. v. 35).

În acest moment Isus se adresează învăţătorului legii şi-l întreabă: "Cine dintre aceştia trei - preotul, levitul, samariteanul - ţi se parte că a fost aproapele celui care a căzut în mâinile tâlharului?". Şi acela desigur - pentru a că era inteligent - răspunde: "Cel care a avut milă de el" (v. 36-37). În acest mod Isus a răsturnat complet perspectiva iniţială a învăţătorului legii - şi pe a noastră! -: nu trebuie să-i cataloghez pe ceilalţi pentru a decide cine este aproapele meu şi cine nu este. Depinde de mine să fiu sau să nu fiu aproapele - decizia este a mea - depinde de mine să fiu sau să nu fiu aproapele persoanei pe care o întâlnesc şi care are nevoie de ajutor, chiar dacă este străină sau eventual ostilă. Şi Isus conclude: "Mergi şi fă şi tu la fel" (v. 37). Frumoasă lecţie! Şi o repetă fiecăruia dintre noi: "Mergi şi fă şi tu la fel", fă-te aproapele fratelui şi surorii pe care-i vezi în dificultate. "Mergi şi fă şi tu la fel". A face fapte bune, nu numai a spune cuvinte în vânt. Îmi vine în mine cântecul acela: "Cuvinte, cuvinte, cuvinte" ["Parole, parole, parole"]. Nu. A face, a face. Şi prin faptele bune pe care le facem cu iubire şi cu bucurie faţă de aproapele, credinţa noastră răsare şi aduce rod. Să ne întrebăm - fiecare să răspundă în inima sa - să ne întrebăm: credinţa noastră este rodnică? Credinţa noastră produce fapte bune? Sau este mai degrabă sterilă, deci mai multă moartă decât vie? Mă fac aproapele sau pur şi simplu trec pe lângă? Sunt dintre aceia care selecţionează oamenii după propria plăcere? Aceste întrebări este bine să ni le punem şi să ni le punem adesea, pentru că la sfârşit vor fi judecaţi despre faptele de milostenie. Domnul va putea să ne spună: Dar tu, îţi aminteşte de momentul acela pe drumul de la Ierusalim la Ierihon? Acel om pe jumătate mort eram eu. Îţi aminteşti? Acel copil înfometat eram eu. Îţi aminteşti? Acel migrant pe care atâţia vor să-l alunge eram eu. Acei bunici singuri, abandonaţi în azile, eram eu. Acel bolnav singur în spital, pe care nu-l vizitează nimeni, eram eu.

Să ne ajute Fecioara Maria să mergem pe calea iubirii, iubire generoasă faţă de alţii, calea bunului samaritean. Să ne ajute să trăim porunca principală pe care ne-a lăsat-o Cristos. Acesta este drumul pentru a intra în viaţa veşnică.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi este "Duminica Mării", în sprijinul îngrijirii pastorale a oamenilor de pe mare. Îi încurajez pe marinari şi pe pescari în munca lor, adesea dură şi riscantă, precum şi pe capelani şi pe voluntari în slujirea lor preţioasă. Maria, Steaua Mării, să vegheze asupra voastră!

Şi vă salut pe voi toţi, credincioşi din Roma şi din atâtea părţi din Italia şi din lume.

Adresez un salut special pelerinilor din Puerto Rico; acelor polonezi care au făcut o ştafetă de la Cracovia la Roma - bravo! -; şi-l extind la participanţii la marele pelerinaj al Familiei Radio Maria la Sanctuarul din Częstochowa, ajuns la a 25-a ediţie. Dar am auzit acolo şi câţiva dintre conaţionalii mei care nu stau liniştiţi. Argentinienilor care sunt aici, şi care fac gălăgie - que hacen lío -, un salut special!

Salut familiile din dieceza de Adria-Rovigo, Surorile Fiice ale Carităţii Preapreţiosului Sânge, Ordinul Secular Terezian, credincioşii din Limbiate şi Comunitatea Misionară Ioan Paul al II-lea.

Urez tuturor o duminică frumoasă şi o caldă duminică! Nu uitaţi, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.