ZMTCracovia2016:

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Polonia
cu ocazia celei de-a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului
(27-31 iulie 2016)

Întâlnire cu voluntarii ZMT şi cu Comitetul de Organizare şi Binefăcători

Tauron Arena, Cracovia, duminică, 31 iulie 2016

Preaiubiţi voluntari,

Înainte de a mă întoarce la Roma, simt dorinţa de a vă întâlni şi mai ales de a mulţumi fiecăruia dintre voi pentru angajarea, generozitatea şi dedicarea cu care aţi însoţit, ajutat şi slujit miile de tineri pelerini. Mulţumesc şi pentru mărturia voastră de credinţă care, unită cu aceea a foarte multor tineri care provin din toate părţile lumii, este un mare semn de speranţă pentru Biserică şi pentru lume. Dăruindu-vă din iubire faţă de Cristos, voi aţi experimentat cât de frumos este a vă angaja pentru o cauză nobilă. Şi astfel eu am scris acest discurs... Nu ştiu dacă este frumos sau urât... Cinci pagini... Un pic plictisitor!... Îl încredinţez [îl încredinţează episcopului responsabil al ZMT].

Îmi spun că eu pot să vorbesc în orice limbă, pentru că toţi aveţi traducătorul... Da? Da? Vorbesc în spaniolă? [Da!]

A pregăti o Zi a Tineretului este o totală aventură. Înseamnă a fi într-o aventură şi... a ajunge: a ajunge, a sluji, a munci, a face şi apoi a se saluta. Înainte de toate, aventura, generozitatea. Eu vrea să vă mulţumesc vouă tuturor, voluntari, binefăcători, pentru tot ceea ce aţi făcut. Vreau să mulţumesc pentru orele de rugăciune pe care le-aţi făcut. Pentru că eu ştiu că această Zi a fost pusă împreună cu atâta muncă, dar şi cu atâta rugăciune. Mulţumesc voluntarilor care au dedicat timp rugăciunii pentru ca s-o putem duce înainte.

Mulţumesc preoţilor, preoţilor care v-au însoţit. Mulţumesc călugăriţelor care v-au însoţit, consacraţilor. Şi mulţumesc vouă, care v-aţi pus în această aventură, cu speranţa de a reuşi să ajungeţi la sfârşit.

Episcopul, când a făcut prezentarea, v-a spus - nu ştiu dacă veţi înţelege acest cuvânt - "un piropo" [un compliment adulator]. Aţi înţeles? V-a făcut un compliment: "Voi sunteţi speranţa viitorului". Şi este adevărat. Însă cu două condiţii. Vreţi să fiţi speranţă viitor sau nu? [Da!] Sunteţi siguri? [Da!] Atunci cu două condiţii!... Nu, nu trebuie plătit biletul de intrare, nu, nu. Prima condiţie este a avea amintire. Să mă întreb de unde vin: amintirea neamului meu, amintirea familiei mele, amintirea întregii mele istorii. Mărturia celei de-a doua voluntare era plină de amintire, plină de amintire! Amintirea unui drum parcurs, amintirea a ceea ce a primit de la adulţi. Un tânăr fără amintire nu poate să fie speranţă pentru viitor! Este clar? [Da!]

"Părinte, şi cum să fac pentru a avea amintire?". Vorbeşte cu părinţii tăi, vorbeşte cu adulţii. Mai ales vorbeşte cu bunicii. Este clar? În aşa fel încât dacă voi vreţi să fiţi speranţă a viitorului, trebuie să primiţi flacăra de la bunicul tău şi de la bunica ta.

Îmi promiteţi că pentru a pregăti Panama veţi vorbi mai mult cu bunicii? [Da!] Şi dacă bunicii au mers deja în cer, veţi vorbi cu bătrânii? [Da!] Şi îi veţi întreba pe ei? Îi veţi întreba pe ei? [Da!] Întrebaţi-i pe ei. Sunt înţelepciunea unui popor.

Deci, pentru a fi speranţă, prima condiţie este a avea amintire. "Voi sunteţi speranţa viitorului", v-a spus episcopul.

A doua condiţie. Dacă pentru viitor sunt speranţă şi am amintire de trecut, îmi rămâne prezentul. Ce trebuie să fac în prezent? Să am curaj. Să am curaj! A fi curajos, a fi curajos, a nu se înspăimânta. Am ascultat mărturia, rămasul bun, mărturia de adio a acestui coleg al nostru care a fost învins de cancer. Voia să fie aici şi n-a ajuns, dar a avut curaj: curaj de a înfrunta şi curaj de a continua să lupte chiar şi în cea mai rea dintre condiţii. Acest tânăr astăzi nu este aici, dar acel tânăr a semănat speranţă pentru viitor. Aşadar, pentru prezent: curaj. Pentru prezent? [Curaj!] Îndrăzneală, curaj. Este clar?

Deci dacă aveţi... Care era primul lucru? [Amintire!]... şi dacă aveţi... [răspund: "Curaj!"]... veţi fi speranţa... [viitorului!] Este clar totul? [Da!] Bine.

Eu nu ştiu dacă voi fi în Panama, dar vă pot asigura un lucru: că Petru va fi în Panama. Şi Petru vă va întreba dacă aţi vorbit cu bunicii, dacă aţi vorbit cu bătrânii pentru a avea amintire; dacă aţi avut curaj şi îndrăzneală pentru a înfrunta situaţiile şi dacă aţi semănat pentru viitor. Şi lui Petru îi veţi da răspunsul. Este clar? [Da!].

Dumnezeu să vă binecuvânteze mult! Mulţumesc. Mulţumesc pentru toate!

Şi acum, toţi împreună, fiecare în limba sa, s-o rugăm pe Fecioară.

Bucură-te Marie...

Şi vă cer să vă rugaţi pentru mine. Nu uitaţi. Şi vă dau binecuvântarea.

[Binecuvântarea]

Ah, uitam... Cum era?... [Amintire, curaj, viitor!]

____________________

Discurs pregătit de Sfântul Părinte

Preaiubiţi voluntari,

Înainte de a mă întoarce la Roma, simt dorinţa de a vă întâlni şi, mai ales, de a mulţumi fiecăruia dintre voi pentru angajarea, generozitatea şi dedicarea cu care aţi însoţit, ajutat şi slujit miile de tineri pelerini. Mulţumesc şi pentru mărturia voastră de credinţă care, unită cu aceea a foarte multor tineri care provin din toate părţile lumii, este un mare semn de speranţă pentru Biserică şi pentru lume. Dăruindu-vă din iubire faţă de Cristos, voi aţi experimentat cât de frumos este să te angajezi pentru o cauză nobilă şi cât de gratificator este a face, în compania atâtor prieteni şi prietene, un parcurs chiar obositor, dar care răsplăteşte oboseala cu bucuria şi dedicarea cu nouă bogăţie de cunoaştere şi de deschidere la Isus, la aproapele, la alegeri de viaţă importante.

Ca expresie a recunoştinţei mele aş vrea să împărtăşesc cu voi un dar care ne este oferit de Fecioara Maria, care astăzi a venit să ne viziteze în imaginea miraculoasă de la Kalwaria Zebrzydowska, atât de îndrăgită de inima sfântului Ioan Paul al II-lea. de fapt, chiar în misterul evanghelic al Vizitării (cf. Lc 1,39-45) putem găsi o icoană a voluntariatului creştin. De aici iau trei atitudini ale Mariei şi vi le las, pentru ca să vă ajute să citiţi experienţa din aceste zile şi să mergeţi înainte pe drumul slujirii. Aceste trei atitudini sunt ascultarea, decizia şi acţiunea.

Prima: ascultarea. Maria porneşte la drum plecând de la un cuvânt al îngerului: "Elisabeta, ruda ta, la bătrâneţea sa, a zămislit şi ea un fiu..." (Lc 1,36). Maria ştie să-l asculte pe Dumnezeu: nu e vorba de o simplă auzire, ci de ascultare, formată din atenţie, din primire, din disponibilitate. Şi să ne gândim de câte ori noi ne punem în mod distras în faţa Domnului sau a altora şi nu ascultăm cu adevărat. Maria ascultă şi faptele, evenimentele vieţii, este atentă la realitatea concretă şi nu se opreşte la suprafaţă, ci încearcă să-i perceapă semnificaţia. Maria a ştiut că Elisabeta, de acum bătrână, aşteaptă un copil; şi acolo vede mâna lui Dumnezeu, semnul milostivirii sale. Asta se întâmplă şi în viaţa noastră: Domnul este la uşă şi bate în multe moduri, pune semne pe drumul nostru şi ne cheamă să le citim cu lumina Evangheliei.

A doua atitudine a Mariei este decizia. Maria ascultă, reflectează, dar ştie să facă şi un pas înainte: decide. Aşa a fost în alegerea fundamentală a existenţei sale: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38). Şi tot aşa şi la nunta din Cana, când Maria îşi dă seama de problemă şi decide să se adreseze lui Isus pentru ca să intervină: "Nu mai au vin" (In 2,3). În viaţă adesea este dificil să luăm decizii, aşa că tindem să le amânăm, eventual să lăsăm ca alţii să decidă în locul nostru; sau preferăm să ne lăsăm târâţi de evenimente, să urmăm "tendinţa" momentului; uneori înţelegem ceea ce ar trebui să facem, dar nu avem curajul, pentru că ni se pare prea dificil să mergem împotriva curentului... Maria nu se teme să meargă împotriva curentului: cu inima tare în ascultare, decide, asumându-şi toate riscurile, dar nu singură, împreună cu Dumnezeu!

Şi în sfârşit acţiunea. Maria a pornit la drum şi "a mers în grabă..." (Lc 1,39). În pofida dificultăţilor şi criticilor pe care poate că le-a primit, nu întârzie, nu ezită, ci merge, şi merge "în grabă", pentru că în ea este forţa Cuvântului lui Dumnezeu. Şi acţiunea sa este plină de caritate, plină de iubire: aceasta este amprenta lui Dumnezeu. Maria merge la Elisabeta pentru a nu auzi spunându-se că este bună, ci pentru a o ajuta, pentru a se face utilă, pentru a sluji. Şi în această ieşire din casa sa, din ea însăşi, din iubire, duce ceea ce are mai preţios: pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, Domnul. Elisabeta percepe asta imediat: "De unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?" (Lc 1,43); Duhul Sfânt trezeşte în ea rezonanţe de credinţă şi de bucurie: "Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu" (Lc 1,44).

Şi în voluntariat orice slujire este importantă, chiar şi cea mai simplă. Şi sensul său ultim este deschiderea la prezenţa lui Isus; experienţa iubirii care vine de sus este aceea care pune în mişcare şi umple de bucurie. Voluntarul de la Zilele Mondiale ale Tineretului nu este numai un "operator", este mereu un evanghelizator, pentru că Biserica există şi acţionează pentru a evangheliza.

Maria, după ce şi-a terminat slujirea la Elisabeta, s-a întors acasă, la Nazaret. Cu delicateţe şi simplitate, aşa cum a venit, pleacă. Şi voi, preaiubiţilor, nu veţi vedea toate roadele muncii făcute aici la Cracovia, sau în timpul "înfrăţirilor". Le vor descoperi în viaţa lor şi se vor bucura de ele surorile voastre şi fraţii voştri pe care i-aţi slujit. Este gratuitatea iubirii! Dar Dumnezeu cunoaşte dedicarea voastră, angajarea voastră şi generozitatea voastră. El - fiţi siguri de asta - nu va întârzia să vă răsplătească pentru ceea ce aţi făcut pentru această Biserică a tinerilor, care s-a adunat în aceste zile la Cracovia cu Succesorul lui Petru. Vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului harului său (cf. Fap 20,32); vă încredinţez Mamei noastre, model de voluntariat creştin; şi vă cer, vă rog, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 25.