Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Minunile milostivirii

Prezentarea pontifului a unui dicționar teologic și pastoral

Publicăm prezentarea papei Francisc la volumul Păcat, Milostivire, Reconciliere. Dicționar teologico-pastoral, îngrijit de Penitențiaria Apostolică (Città del Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, 2016, 428 de pagini). Textul papal poartă data de 24 iunie 2016, solemnitatea sfântului Ioan Botezătorul. Compilat de Malio Sodi, Krzysztof Nykiel și Nicola Reali, dicționarul - scrie în prefață cardinalul Mauro Piacenza, penitențiar major - este "destinat să devină un «bun manual» fie pentru duhovnici care vor să administreze adecvat sacramentul reconcilierii ca izvor al sfințirii proprii și a altuia, fie pentru credincioșii care doresc să experimenteze iertarea lui Dumnezeu în confesional și să întreprindă un drum de convertire sinceră și de întoarcere la Dumnezeu".

Publicarea Dicționarului teologico-pastoral Păcat - Milostivire - Reconciliere, îngrijit cu înțelepciune de Penitențiaria Apostolică, este o contribuție importantă chiar în acest Jubileu al Milostivirii. Această operă permite cititorului să parcurgă un itinerar de aprofundare cu privire la drumul omului, care experimentează întărirea bunăvoinței divine, care-l regenerează după experiența rătăcirii și a căinței.

Viața fiecărui credincios, a fiecărui om este pătrunsă de o certitudine: iubirea lui Dumnezeu este gata mereu să se reverse asupra fiecăruia, chiar și asupra celor care au căzut în căile de păcat, de îndepărtare de acest foc de caritate și de viața de har. Chiar și într-o condiție de slăbiciune și de fragilitate, fiecare persoană este chemată să facă propriul parcurs și nu rămâne singură în momentul greșelii pentru că poate să se bazeze pe iertarea și înțelegerea unui Tată, care mereu primește și vindecă. Răbdarea divină se revarsă asupra tuturor, chiar și asupra celor care poate că au comis greșeli grave. De fapt, iubirea lui Dumnezeu este într-adevăr imensă și chiar tulburătoare în momentul în care așteaptă, previne și primește. În pofida păcatului, omul nu este abandonat de Dumnezeu, care continuă să bată la ușa inimii sale. Isus, pentru a explica acest concept dăruiește parabola oii rătăcite (Mt 18,12-14). Este foarte semnificativă și expresia luată din cartea Apocalipsului: "Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și-mi deschide ușa, voi intra la el și voi sta la masă cu el și el cu mine" (Ap 3,20). Domnul este mereu la ușa inimii noastre pentru a-i primi orice mișcare de convertire. Chiar și în întunericul păcatului, un minim de deschidere la harul divin se poate revela cu adevărat important pentru transformarea noastră interioară. În Evanghelie, Isus e cel care ne arată trăsăturile milostivirii divine. Cristos reabilitează și dăruiește o viață nouă celor care se află în întunericul propriilor contradicții: cine-l întâlnește pe El, experimentează o reînnoire profundă și durabilă, care pornește de la vindecarea inimii. Fidelitatea lui Dumnezeu este imutabilă, infinită și continuă să existe și să producă roade în pofida infidelității creaturilor. Și Duhul Sfânt este cel care îl conduce pe om pe acest drum

Biserica este purtătoare a milostivirii lui Dumnezeu prin darul sacramentelor. Fiecare element al său desfășoară misiunea de a prezenta lumii frumusețea și profunzimea iubirii milostive a Domnului. În fond, tot apostolatul său exprimă chemarea de a vesti și de a mărturisi popoarelor caritatea infinită a lui Dumnezeu, un Tată care iartă și primește dincolo de orice așteptare. Însăși familia eclezială se caracterizează prin "dorința inepuizabilă de a oferi milostivire, rod al faptului de a fi experimentat milostivirea infinită a Tatălui și forța sa difuzivă" (Evangelii gaudium, 24).

Omul, făcut nou în interior de bunăvoința divină, devine mai puternic și determinat în capacitatea de a se dărui. Câți sfinți, "atinși" și "răscoliți" de caritatea Domnului, au devenit protagoniști ai unui drum captivant și entuziasmant de sfințire, caracterizat de o mare capacitate de iertare și înțelegere! Această minune de iubire are loc zilnici și astăzi. În acest sens sunt semnificative chemarea lui Levi și adresarea lui Isus vameșilor și păcătoșilor (cf. Mc 2,13-17). Viața lui Levi, anterior cufundată în păcat, se schimbă radical grație forței regeneratoare a iubirii milostive transmise de Domnul. Acțiunea năvalnică a privirii sale și a chemării sale îl schimbă pe om în profunzime.

Toate aceste dinamici sunt propuse în această operă. De fapt, "glasurile" prezentate în volum ritmează un adevărat parcurs, care reprezintă întâlnirea dintre iubirea milostivă a lui Dumnezeu și dorința de pace interioară a fiecărei persoane. Sacramentul Pocăinței are un rol fundamental în această minunată "îmbrățișare" între întoarcere și iertare. O atenție deosebită este rezervată preotului, care este chemat la conștiința că este semn al carității divine, nu numai în celebrarea ritului, ci și prin atitudini de primire, înțelegere și dialog care, fără îndoială, conferă mai mare bogăție și semnificație evenimentului sacramental. Este vorba despre o adevărată "cufundare" în milostivirea lui Dumnezeu, care are puterea de a transforma și de a întări inima: aici omul se regăsește pe sine însuși și, cu încrederea maximă în Domnul, reia drumul cu mai multă vigoare și determinare.

Volumul prezentat aici este un dar în Anul Milostivirii; reprezintă un instrument prețios pentru studioși și o oportunitate pentru credincioși de a cunoaște concretețea iubirii și a iertării divine. Este o lucrare care se întemeiază pe contribuția studioșilor obișnuiți cu pastorația practică, chemați să exprime un soi de comuniune teologică în oferirea proprie înțelepciuni în slujba cititorilor. Aici găsim aspecte biblice, dogmatice, pastorale, juridice, liturgice, sacramentale, ecleziale și spirituale. Aceste aspecte ne fac să ne gândim la o "apropiere" armonioasă a diferitelor discipline teologice. Aș vrea să subliniez că este vorba despre un Dicționar care este foarte accesibil pentru un amplu număr de cititori. Am bucuria de a prezenta acest text pentru că îl consider un ulterior și important ornament în Anul Milostivirii.

Simt că trebuie să adresez o apreciere Penitențiariei Apostolice pentru angajarea în slujirea care, prin natura sa, se realizează în tăcerea cea mai discretă. Însă nu trec neobservate numeroasele inițiative ale acestui foarte vechi dicaster menite să "relateze" lumii minunile milostivirii lui Dumnezeu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat