Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Sfânta Marta. Când primirea devine autentică prin lucrarea lui Isus

De Osvaldo Rinaldi

Marta este un personaj evanghelic care are de învățat încontinuu despre spiritualitate și despre primirea fiecărui bărbat și a fiecărei femei, care doresc să învețe de la Isus însuși adevărata învățătură despre iubirea față de frați și față de surori în trup, față de străini și față de pelerini. Evangheliile prezintă trei episoade în care Marta este protagonistă. Primul se referă la vizita lui Isus în Betania (Lc 10,38-42). În timpul unuia dintre diferitele pelerinaje la Ierusalim, Isus a fost primit în casa lui Marta, Maria și Lazăr. Marta a avut marele merit de a-i deschide ușa casei sale și de a-l primi pe Isus, pregătind mâncarea pentru a-l onora pe oaspete. Această formă de primire era rezervată în mod normal femeilor, în timp ce bărbații se întrețineau cu ascultarea oaspetelui. Forma de primire a ascultării cu acea ocazie a fost rezervată Mariei, care a fost dojenită de sora sa Marta pentru că nu ajuta la pregătirea mesei și a mâncării. Însă Isus, la rândul său, a dojenit-o pe Marta, invitând-o să reflecteze asupra importanței primirii ascultării.

Acest prim episod este o mare învățătură pentru toată Biserica universală. Adesea, agitația de a oferi o primire demnă oaspetelui riscă să ducă la uitarea oaspetelui însuși. Noi putem pregăti o cameră foarte bine aranjată cu toate comoditățile pentru a-l găzdui pe oaspete, putem pregăti o masă cu tot rafinamentul și eleganța, putem oferi mâncăruri delicioase și gustoase, dar riscăm mereu să uităm de prezența oaspetelui, neglijând să-i oferim acea milostivire a ascultării care este forma cea mai înaltă de primire.

Este adevărat că vom fi judecați pentru faptele de milostenie trupească, dar este la fel de adevărat că ascultarea, sfatul, mângâierea, corectarea iubitoare sunt acele fapte de milostenie sufletească ce oferă plinătate gestului de a satisface necesitățile materiale ale omului.

Evanghelia lui Ioan ne face să o întâlnim pe Maria în episodul morții fratelui său Lazăr. La casa din Betania venea multă lume pentru a le consola pe surorile Marta și Maria, dar Marta aflând că Isus venea să le viziteze, a alergat în întâmpinarea lui. După aceea o găsim pe Marta la mormântul fratelui său, unde între timp ajunsese Isus. Marta a asistat personal la o rugăciune a lui Isus făcută din inimă, o rugăciune către Tatăl plină de acea încredere că suntem ascultați în virtutea credinței în bunătatea milostivă a Tatălui. Isus l-a invitat pe Lazăr să iasă din mormânt și rugăciunea sa a devenit împlinirea acelei minuni care va sigila misiunea mântuitoare și răscumpărătoare a lui Isus.

În acest episod Marta ne învață care trebuie să fie atitudinea speranței creștine. Marta nu s-a mulțumit să primească mângâierile umane, să fie înconjurată de persoane care puteau să-i ofere numai cuvinte de întărire sau gesturi de respect. Marta a alergat în întâmpinarea lui Isus pentru a găsi de la El un răspuns care să potolească setea sa de adevăr. Această experiență a recurgerii la Isus este fundamentul vieții creștine.

Fiecăruia dintre noi i s-au întâmplat evenimente ale vieții pe care nu am fost în stare să le explicăm și ne-au provocat atâta suferință interioară. A avea apropierea rudelor, a prietenilor și a persoanelor dragi este cu siguranță un har, dar a găsi o explicație a acelui eveniment în lumina proiectului mântuitor al lui Dumnezeu înseamnă a merge la rădăcina neliniștilor noastre, pentru a găsi acea mângâiere și acea pace care constituie forța pentru a merge înainte, fiind siguri că Domnul rămâne fidel față de promisiunea sa de iubire. Într-o zi vom înțelege motivația acelui eveniment și vom da glorie lui Dumnezeu în plinătate.

Un alt element distinctiv al acestei întâlniri dintre durerea Martei și învierea realizată de Isus este posibilitatea avută de Marta să asiste personal la puterea rugăciunii lui Isus. În inima Martei cu siguranță a rămas imprimată acea rugăciune încrezătoare a lui Isus, acea rugăciune care a realizat ceea ce El implora de la Tatăl.

Această învățătură este mereu întăritoare pentru fiecare credincios care se adresează lui Dumnezeu cu puțină încredere că este ascultat, ca și cum cel care se roagă ar crede în inima sa că Dumnezeu nu poate primi cererea sa pentru că este departe, distras sau ocupat cu alte treburi. Forța rugăciunii care crede că a primit ceea ce cere este învățătura prețioasă pe care Isus însuși a oferit-o și a mărturisit-o discipolilor săi. A percepe roadele rugăciunii, uneori este evident, pentru că se obține ceea ce s-a cerut, dar de multe alte ori a recunoaște că s-a obținut de la Isus un dar diferit de cel cerut este adevăratul har care trebuie cerut în rugăciune cu atâta umilință și încredere. Tatăl și Fiul continuă să lucreze în fiecare zi prin Duhul Sfânt dar sunt puțini cei care recunosc semnele și mărturia Duhului Sfânt în evenimentele vieții zilnice.

Și în sfârșit o găsim pe Marta, după învierea lui Lazăr, slujind în Betania. Atitudinea sa de slujire a rămas mereu aceeași însă de această dată nu sunt prezentate contradicții cu sora Maria ci numai un mare sentiment de recunoștință pentru opera realizată de Isus.

Slujirea sa n-a devenit agitată și plină de îngrijorare. Slujirea sa a rămas eficace dar mai puțin frenetică, pentru că a înțeles importanța de a lăsa spațiu ascultării oaspetelui divin Isus Cristos, care vrea să fie primit în sufletul nostru pentru a ne dărui acel har al ascultării care are puterea de a reînsufleți viața pornind de la iertarea sa și de la puterea milostivirii sale.

Și noi suntem chemați să revizuim de fiecare dată slujirea noastră, pentru a ne întreba dacă oferirea timpului nostru, a energiilor noastre și a trudei noastre este într-adevăr centrată și orientată pe persoana lui Isus, sau dacă activitatea noastră frenetică și agitată ne face să uităm prezența lui Isus în atâția săraci, suferinzi, pelerini, bolnavi și încarcerați care trăiesc alături de noi.

(După Zenit, 29 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat