Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Gata cu zidurile de egoism, Europei îi trebuie o schimbare

De Iacopo Scaramuzzi

"Dacă întreaga Europă vrea să fie o familie de popoare, să repună în centru persoana umană, să fie un continent deschis și primitor, să continue să realizeze forme de cooperare nu numai economică ci și socială și culturală". Papa se adresează astfel întâlnirii organizate la München din Bavaria, de la 30 iunie până astăzi, de rețeaua ecumenică Împreună pentru Europa, la care sunt adunați în orașul german peste 300 de mișcări și comunități creștine de diferite confesiuni. În video-mesajul său, după referendumul care a stabilit ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit), Francisc stigmatizează "zidurile" vizibile și cele invizibile care străbat bătrânul continent ("Ziduri de egoism politic și economic, fără respect față de viața și demnitatea fiecărei persoane"), amintește că Europa se află într-o lume "tot mai globalizată și, de aceea, tot mai puțin eurocentrică" și îndeamnă: "Avem nevoie de o schimbare!".

"Aveți dreptate", spune papa Francisc. "Este ora de a ne pune împreună, pentru a înfrunta cu adevărat spirit ecumenic problematicile din timpul nostru. În afară de câteva ziduri vizibile se întăresc și cele invizibile, care tind să împartă acest continent. Ziduri care se înalță în inimile persoanelor. Ziduri făcute din frică și din agresivitate, din lipsă de înțelegere față de persoanele de origine sau convingere religioasă diferită. Ziduri de egoism politic, fără respect față de viața și demnitatea fiecărei persoane. Europa - subliniază pontiful argentinian - se află într-o lume complexă și puternic în mișcare, tot mai globalizată și, de aceea, tot mai puțin eurocentrică. Dacă recunoaștem aceste problematici epocale - continuă Papa - trebuie să avem curajul de a spune: avem nevoie de o schimbare!".

"Europa este chemată să reflecteze și să se întrebe dacă patrimoniul său imens, impregnat de creștinism, aparține unui muzeu, sau încă este capabil să inspire cultura și să dăruiască întregii omeniri comorile sale", afirmă Jorge Mario Bergoglio. "Sunteți adunați pentru a înfrunta împreună aceste provocări deschise în Europa și pentru a aduce în lumină mărturii ale unei societăți civile care lucrează în rețea pentru primirea și solidaritatea față de cei mai slabi și dezavantajați, pentru a construi punți, pentru a depăși conflictele declarate sau latente. Istoria Europei este istoria unei întâlniri continue dintre cer și pământ: cerul indică deschiderea spre transcendent, spre Dumnezeu, care a caracterizat din totdeauna pe omul european; și pământul reprezintă capacitatea sa practică și concretă de a înfrunta situații și probleme. Și voi, comunități și mișcări creștine născute în Europa, sunteți purtători de carisme multiple, daruri ale lui Dumnezeu care trebuie puse la dispoziție. «Împreună pentru Europa» este o forță de coeziune cu obiectivul clar de a traduce valorile de bază ale creștinismului în răspuns concret la provocările unui continent în criză. Stilul vostru de viață se întemeiază pe iubirea reciprocă, trăită cu radicalitate evanghelică. O cultură a reciprocității înseamnă a se confrunta, a se stima, a se primi, a se susține reciproc. Înseamnă a valoriza varietatea carismelor, în așa fel încât să conveargă spre unitate și a o îmbogăți. Prezența lui Cristos printre voi, transparentă și tangibilă, este mărturia care induce la credință".

"Orice unitate autentică trăiește din bogăția diversităților care o compun - ca o familie, care este cu atât mai unită cu cât fiecare dintre componenții săi poate să fie până la capăt el însuși fără teamă", mai afirmă Papa. "Dacă întreaga Europă vrea să fie o familie de popoare, să repună în centru persoana umană, să fie un continent deschis și primitor, să continue să realizeze forme de cooperare nu numai economică ci și socială și culturală".

"Dumnezeu aduce mereu noutate. De câte ori ați experimentat deja asta în viața voastră! Suntem deschiși și astăzi la surprizele sale? Voi, care ați răspuns cu curaj la chemarea Domnului, sunteți chemați să arătați noutatea sa în viață și astfel să faceți să înflorească roadele Evangheliei, roade răsărite din rădăcinile creștine, care de 2000 de ani hrănesc Europa. Și veți aduce roade și mai mari! Mențineți prospețimea carismelor voastre; țineți vie acest «Împreună» al vostru și lărgiți-l! faceți ca ale voastre case, comunități și orașe să fie laboratoare de comuniune, de prietenie și de fraternitate, capabile să integreze, deschise la întreaga lume. Împreună pentru Europa? Astăzi - încheie Francisc - este mai necesar ca oricând. În Europa atâtor națiuni, voi mărturisiți că suntem fii ai unicului Tată și frați și surori între noi. Sunteți o sămânță prețioasă de speranță, pentru ca Europa să redescopere vocația sa de a contribui la unitatea tuturor".

Manifestarea de la München din Bavaria, intitulată "Întâlnire - Reconciliere - Viitor", se încheie astăzi, în Karlsplatz centrală, cu intervențiile secretarului general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, ale cardinalilor catolici Kurt Koch și Reinhard Marx, ale episcopilor evanghelici Frank Otfried July și Heinrich Bedford-Strohm, a mitropolitului ortodox Serafim Joanta, reprezentând diferitele Biserici. Pentru mișcări și comunități intervin Maria Voce (Mișcarea Focolarinilor), Gerhard Pross (Ymca Esslingen), Andrea Riccardi (Sfântul Egidiu), Michelle Moran (ICCRS), Walter Heidenreich (FCJG Luedenscheid), părintele Heinrich Walter (Mișcarea Schönstatt).

Rețeaua ecumenică Împreună pentru Europa a inițiat propriul parcurs în 1999. Evenimentul de astăzi este transmis în transmisiune directă în șapte limbi pe situl www.togheter4europe.org. Manifestarea din München este sub patronajul UNESCO, al Consiliului Europei, al Parlamentului European și al Comisiei Europene. "«Unitatea este posibilă» este o afirmație absurdă astăzi într-o Europă marcată de terorismul global, de înmulțirea războaielor, de migrații cu dimensiuni biblice, de intoleranța crescândă?", s-a întrebat în intervenția sa Maria Voce, lider al focolarinilor. "Vorbim despre un vis, despre o utopie? Nu. Vorbim despre o experiență pe care diferite mișcări și comunități creștine din Europa o trăiesc deja de peste 15 ani, mărturisind că unitatea este posibilă".

La München, în afară de cel al Papei, a fost transmis și un video-mesaj al patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu: "Probabil niciodată n-a fost atâta nevoie și chemare de a ne reuni, de a sta împreună și de a acționa în solidaritate - atât în Europa, mai în general în regiunile înconjurătoare, cât și la nivel global", a spus el, amintind că "de fiecare dată când s-a aflat în fața dificultăților și problemelor, precedentul patriarh ecumenic Athenagoras, veneratul nostru predecesor, obișnuia să spună: «Vino, să ne privim în ochi». Și astfel ne rugăm și sperăm că vă veți aminti de aceste cuvinte înțelepte ale sale ori de câte ori lumea ne va prezenta provocări care vor vrea să ne împartă sau să ne sustragă de la comuniune și de la a sta împreună".

(După Vatican Insider, 2 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 15.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat