Focșani: Prima Sfântă Împărtășanie
Duminică, 19 iunie 2016, ora 11.00, întreaga comunitate din Focșani a luat parte cu mare bucurie la sfânta Liturghie. Iar bucuria a fost și mai mare, pentru că 10 copii l-au primit pentru prima dată pe Isus sub chipul pâinii și al vinului.
Pregătirea pentru această întâlnire cu Isus a început cu mult timp în urmă. Părinții au fost primii care i-au ajutat pe acești copii să facă pentru prima oară semnul sfintei cruci, i-au învățat să se roage lui Dumnezeu rostind Tatăl nostru, să îi ceară ocrotirea sfintei sale Mame pronunțând Bucură-te, Marie, să îi aducă slavă Sfintei Treimi prin rugăciunea Slavă Tatălui. Iar din luna ianuarie până în luna iunie i-au adus în fiecare sâmbătă la orele de pregătire desfășurate la biserică.
Pregătirea lor a fost intensă: au învățat cine este Dumnezeu, cine sunt îngerii, care au fost primii oameni și ce au făcut, despre cele zece porunci ale lui Dumnezeu, ce este păcatul și cum poate omul să îl săvârșească, dar și cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu. Au învățat despre Fiul lui Dumnezeu care a plătit un preț foarte mare din iubire pentru noi, oamenii. Au învățat că, printr-o spovadă bună, Dumnezeu ne iartă și ne redăruiește frumusețea sufletului pe care o pierduserăm prin păcat. Au învățat că se pot ruga și prin cântec, încât glasurile lor au răsunat la unison intonând Sunt copil, Isuse.
Sâmbătă, 18 iunie 2016, în urma examinării cunoștințelor acumulate, părintele paroh i-a admis pe cei zece copii pentru nivelul următor: prima spovadă. Iar a doua zi, îmbrăcați în haine albe, cu mare emoție în glas, și-au mărturisit credința în fața întregii comunități și dorința de a-l primi în suflet pe Isus. Au înțeles că din acel moment "au pornit într-o croazieră pe marea vieții, iar vasul pe care au urcat este condus de un căpitan puternic și priceput, de Isus, care în fiecare zi se jertfește la sfânta liturghie pentru a-i salva, care îi așteptă să se hrănească pentru a ajunge cu bine la destinație", așa cum spunea în predică părintele paroh Paul Budău.
Credincioșii Parohiei Romano-Catolice "Sfinții Petru și Paul" din Focșani îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acești copii, părinților lor că au avut și au grijă de ei, celor care s-au ocupat de pregătirea lor spirituală: părintelui vicar Gabriel Bacoșcă-Țernă, părintelui Claudiu-Gabriel Neculăeși (diacon la Focșani în aprilie-mai 2016), dascălului Daniel Hugeanu, dar și sorei Tereza.... pentru hăinuțele albe purtate în ziua primei sfinte Împărtășanii.
Prof. Daniela Sîrghie
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
19 iunie: Focșani: Prima Sfântă Împărtășanie
lecturi: 12.