Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Papa intervievat de cotidianul francez "La Croix"

Ce fel de creștinism pentru Europa

De Guillaume Goubert și Sébastien Maillard

Migranți, islam, laicitate, Franța, angajarea catolicilor, misiunea Bisericii, abuzurile, lefebvriștii, familia sunt principalele teme tratate în interviul dat la 9 mai de Papa cotidianului francez "La Croix", pe care-l publicăm integral.

În discursurile dumneavoastră despre Europa amintiți de "rădăcinile" creștine ale continentului însă fără a le califica vreodată drept creștine. Definiți mai degrabă "identitatea europeană" ca "dinamică și multiculturală". După părerea dumneavoastră, expresia "rădăcini creștine" este nepotrivită pentru Europa?

Trebuie vorbit despre rădăcini la plural pentru că sunt atâtea. În acest sens, când aud vorbindu-se despre rădăcinile creștine ale Europei, uneori mă ten de ton, care poate să fie triumfalist sau răzbunător. Atunci devine colonialism. Ioan Paul al II-lea vorbea despre asta cu un ton liniștit. Europa, da, are rădăcini creștine. Creștinismul are datoria de a le uda, dar într-un spirit de slujire ca pentru spălarea picioarelor. Datoria creștinismului pentru Europa este slujirea. Erich Przywara, mare maestru al lui Romano Guardini și a lui Hans Urs von Balthasar, ne învață asta: aportul creștinismului la o cultură este cel al lui Cristos cu spălarea picioarelor, adică slujirea și dăruirea vieții. Nu trebuie să fie un aport colonialist.

La 16 aprilie ați făcut un gest puternic aducând cu dumneavoastră de la Lesbo la Roma câțiva refugiați. Dar Europa poate primi atâția migranți?

Aceasta este o întrebare responsabilă pentru că nu se pot deschide porțile în mod irațional. Însă întrebarea de fond care trebuie pusă este pentru ce sunt așa de mulți migranți astăzi. Când am mers la Lampedusa, în urmă cu trei ani, acest fenomen începea deja. Problema inițială sunt războaiele din Orientul Mijlociu și din Africa și subdezvoltarea din continentul african, care provoacă foametea. Dacă sunt războaie este pentru că există fabricanți de arme - ceea ce se poate justifica pentru apărare - și mai ales traficanți de arme. Dacă este atâta șomaj, este datorită lipsei de investiții care pot să creeze locuri de muncă de care Africa are așa de mare nevoie. În sens mai larg, acest lucru ridică întrebarea cu privire la un sistem economic mondial căzut în idolatria banului. Peste 80% din bogățiile omenirii sunt în mâinile a 16% din populație. O piață complet liberă nu funcționează. Piața în sine este un bine dar îi trebuie, ca punct de sprijin, o terță parte, statul, care să-l monitorizeze și să-l mențină în echilibru. Este ceea ce numim economie socială de piață. Să ne întoarcem la migranți. Cea mai rea formă de primire este închiderea în ghetouri. Dimpotrivă, este necesar să fie integrați. La Bruxelles, teroriștii erau belgieni, fii de imigrați, dar crescuți într-un ghetou. La Londra, noul primar (Sadiq Khan, fiu de musulmani pakistanezi, n.r.) a depus jurământul său într-o catedrală și cu siguranță o va întâlni pe regină. Asta arată necesitatea ca Europa să redescopere capacitatea sa de a integra. Mă gândesc aici la Grigore cel Mare, care a negociat cu popoarele cunoscute ca barbare, care apoi s-au integrat. Această integrare este cu atât mai necesară deoarece astăzi, ca urmare a unei căutări egoiste a bunăstării, Europa trăiește problema gravă a unui nivel de natalitate în declin. Se creează un gol demografic. Totuși în Franța, grație politicilor familiale, această tendință este atenuată.

Teama de a primi migranți este alimentată în parte de teama de islam. După părerea dumneavoastră, frica pe care această religie o trezește în Europa este justificată?

Astăzi eu nu cred că există frică de islam, ci de ISIS și de războiul său de cucerire care este în parte luat din islam. Este adevărat că ideea cuceririi aparține spiritului islamului. Dar s-ar putea interpreta după aceeași idee de cucerire sfârșitul Evangheliei lui Matei, când Isus îi trimite pe discipolii săi la toate națiunile. În fața terorismului islamic, ar fi mai bine să ne întrebăm despre modul în care un model prea occidental de democrație a fost exportat în țări ca Irakul, unde un guvern puternic exista anterior. Sau în Libia, unde există o structură tribală. Nu putem merge înainte fără a lua în considerare aceste culturi. Așa cum a spus recent un libian: "Eram obișnuiți să avem un Gheddafi, acum avem cincizeci". Coexistența între creștini și musulmani este încă posibilă. Eu provin dintr-o țară unde conviețuiesc în bună familiaritate. Musulmanii îi venerează acolo pe Fecioara Maria și pe sfântul Gheorghe. Mi s-a spus că într-o țară din Africa pentru Jubileul Milostivirii musulmanii stau mult la coadă în fața catedralei pentru a trece prin poarta sfântă și a se ruga Fecioarei Maria. În Republica Centrafricană, înainte de război, creștinii și musulmanii trăiau împreună și astăzi trebuie să învețe din nou să facă asta. Și Libanul arată că acest lucru este posibil.

Importanța islamului astăzi în Franța, ca ancorarea istorică creștină a țării, ridică întrebări referitoare la locul religiilor în spațiul public. Care este, după părerea dumneavoastră, o bună laicitate?

Statele trebuie să fie seculare, cele confesionale termină rău. Sunt împotriva istoriei. Eu cred că o versiune a laicității, însoțită de o lege solidă care să garanteze libertatea de religie, oferă un cadru de referință pentru a merge înainte. Suntem cu toții fii și fiice ai lui Dumnezeu, cu demnitatea noastră personală. Fiecare trebuie să aibă libertatea de a exprima propria credință. Dacă o femeie musulmană vrea să poarte vălul, trebuie să poată face asta. În același mod, dacă un catolic vrea să poarte o cruce. Persoanele trebuie să fie libere să practice credința lor în inima propriilor lor culturi și nu la marginile lor. Critica modestă pe care eu aș vrea s-o adresez Franței se referă la faptul că exagerează cu laicitatea. Asta duce la considerarea religiilor mai degrabă ca sub-culturi, decât culturi cu titlu deplin cu drepturile lor. Mă tem că această abordare, un patrimoniu comprehensibil al Iluminismului, continuă să existe. Franța are nevoie să facă un pas înainte cu privire la această temă cu scopul de a accepta faptul că deschiderea la transcendență este un drept pentru toți.

În acest context laic, catolicii cum ar trebui să apere preocupările lor cu privire la teme sociale precum eutanasia sau căsătoria dintre persoane de același sex?

Revine Parlamentului să discute, să argumenteze, să explice, să dea motivațiile. Așa crește o societate. Totuși, odată ce o lege a fost aprobată, statul trebuie să respecte și conștiințele. Dreptul la obiecția de conștiință trebuie să fie recunoscut în cadrul oricărei structuri juridice, pentru că este un drept uman. Și pentru un funcționar public, care este o persoană umană. Statul trebuie să ia în considerare și criticile. Aceasta ar fi o adevărată formă de laicitate. Nu se pot pune deoparte argumentele propuse de catolici spunând simplu că "vorbesc ca un preot". Nu, ei se întemeiază pe gândirea creștină pe care Franța l-a dezvoltat așa de mult.

Ce anume reprezintă Franța pentru dumneavoastră?

Fiica cea mai mare a Bisericii... dar nu cea mai fidelă [râde]. În anii Cincizeci se spune și: "Franța, țară de misiune". În acest sens, este o periferie de evanghelizat. Dar trebuie să fim corecți cu Franța. Biserica are acolo o capacitate creatoare. Franța este și o țară de mari sfinți, de mari gânditori: Jean Guitton, Maurice Blondel, Emmanuel Lévinas (care nu era catolic), Jacques Maritain. Mă gândesc și la profunzimea literaturii. Apreciez și modul în care cultura franceză a impregnat spiritualitatea iezuită față de curentul spaniol, mai ascetic. Curentul francez, început cu Pierre Favre, deși insistă mereu asupra discernământului spiritului, dă un alt gust. Cu marii părinți spirituali francezi: Louis Lallemant, Jean-Pierre de Caussade. Și cu marii teologi francezi, care au ajutat așa de mult Societatea lui Isus: Henri de Lubac și Michel de Certeau. Aceștia doi din urmă îmi plac mult; doi iezuiți care sunt creativi. Așadar, iată ceea ce mă fascinează din Franța. Pe de o parte această laicitate exagerată, moștenire a Revoluției franceze, și pe de altă parte atâția mari sfinți.

Care este cel sau cea pe care-l preferați?

Sfânta Tereza de Lisieux.

Dumneavoastră ați promis să veniți în Franța. Când va fi posibilă o astfel de călătorie?

Am primit de curând o scrisoare de invitație a președintelui François Hollande. Și conferința episcopală m-a invitat. Nu știu când va avea loc această călătorie, pentru că următorul an va fi unul electoral în Franța și, în general, practica Sfântului Scaun este de a nu face vizite în acea perioadă. Anul trecut s-a început să se formuleze ipoteze despre o asemenea călătorie, cu o oprire la Paris și în periferia sa, la Lourdes și într-un oraș în care niciun Papă încă n-a fost, Marseille de exemplu, care reprezintă o poartă deschisă spre lume.

Biserica din Franța trăiește o gravă criză de vocații sacerdotale. Ce-i de făcut astăzi cu așa de puțini preoți?

Coreea oferă un exemplu istoric. Această țară a fost evanghelizată de misionari veniți din China care după aceea au plecat. Apoi, timp de două secole, Coreea a fost evanghelizată de laici. Este o țară de sfinți și de martiri cu o Biserică puternică astăzi. Pentru a evangheliza nu este nevoie în mod necesar de preoți. Botezul dă forța pentru a evangheliza. Și Duhul Sfânt, primit la botez, determină să se iasă, să se ducă mesajul creștin, cu curaj și răbdare. Duhul Sfânt este protagonistul a ceea ce face Biserica, motorul său. Prea mulți creștini îl ignoră. Dimpotrivă, un pericol pentru Biserică este clericalismul. Este un păcat care se comite în doi, ca tangoul! Preoții vor să-i clericalizeze pe laici și laicii cer să fie clericalizați, pentru comoditate. La Buenos Aires am cunoscut mulți preoți buni care, văzând un laic capabil, exclamau imediat: "Să facem un diacon din el!". Nu, trebuie lăsat laic. Clericalismul este important mai ales în America Latină. Dacă evlavia populară e puternică acolo este tocmai pentru că e unica inițiativă a laicilor care nu este clericală. Și este neînțeleasă de cler.

Biserica din Franța, îndeosebi la Lyon, este actualmente lovită de scandaluri de pedofilie care se referă la trecut. Ce trebuie făcut în fața acestei situații?

Este adevărat că nu este ușor a judeca faptele după decenii, într-un alt context. Realitatea nu este mereu clară. Însă pentru Biserică, în acest domeniu, nu poate să existe prescripție. Prin aceste abuzuri, un preot care are misiunea de a conduce un copil spre Dumnezeu îl distruge. Seamănă răul, resentimentul, durerea. Așa cum a spus Benedict al XVI-lea, trebuie să fie toleranță zero. Pe baza elementelor de care dispun, cred că la Lyon, cardinalul Barbarin a adoptat măsurile necesare, a luat bine în mână situația. Este un curajos, un creativ, un misionar. Acum noi trebuie să așteptăm continuarea procedurii în fața justiției civile.

Așadar cardinalul Barbarin nu trebuie să-și dea demisia?

Nu, ar fi un contrasens, o imprudență. Se va vedea după încheierea procesului. Dar acum ar însemna să se declare vinovat.

Dumneavoastră l-ați primit, la 1 aprilie, pe monseniorul Bernard Fellay, superior general al Fraternității Sacerdotale Sfântul Pius al X-lea. Este din nou imaginabilă reintegrarea lefebvriștilor în Biserică?

La Buenos Aires am vorbit mereu cu ei. Mă salutau, îmi cereau o binecuvântare în genunchi. Se declară catolici. Iubesc Biserica. Monseniorul Fellay este un om cu care se poate dialoga. Nu este așa pentru alte elemente un pic stranii, ca monseniorul Williamson, sau alții care s-au radicalizat. Mă gândesc, așa cum am spus în Argentina, că sunt catolici în drum spre comuniunea deplină. În acest An al Milostivirii mi s-a părut că trebuie să-i autorizez pe duhovnicii lor să ierte păcatul de avort. Mi-au mulțumit pentru acest gest. Înainte, Benedict al XVI-lea, pe care-l respectă mult, a liberalizat liturghia conform ritului tridentin. Se dialoghează bine, se face o muncă bună.

Ați fi gata să le acordați statutul de prelatură personală?

Ar fi o soluție posibilă, dar mai întâi trebuie stabilit un acord fundamental cu ei. Conciliul al II-lea din Vatican are importanța sa. Se înaintează lent, cu răbdare.

Dumneavoastră ați convocat două sinoade despre familie. Acest proces lung, după părerea dumneavoastră, a schimbat Biserica?

Este un proces inițiat la consistoriu, introdus de cardinalul Kasper, urmat de un sinod extraordinar în octombrie același an, apoi de un an de reflecție și de un sinod ordinar. Cred că toți am ieșit din acest proces diferiți de cum am intrat. Și eu. În exortația post-sinodală am încercat să respect la maxim sinodul. Nu veți găsi în ea precizări canonice despre ceea ce se poate sau trebuie să se facă sau nu. Este o reflecție senină, pașnică, despre frumusețea iubirii, despre modul de educare a copiilor, de pregătire pentru căsătorie... Valorizează responsabilități care ar putea să fie însoțite de Consiliul Pontifical pentru Laici, sub formă de linii călăuză. Dincolo de acest proces, trebuie să ne gândim la adevărata sinodalitate, măcar la ceea ce înseamnă sinodalitatea catolică. Episcopii sunt cum Petro et sub Petro. Asta diferă de sinodalitatea ortodoxă și de cea a Bisericilor greco-catolice unde patriarhul contează numai ca unul. Conciliul al II-lea din Vatican oferă un ideal de comuniune sinodală și episcopală. Încă trebuie să crească, și la nivel parohial față de ceea ce este prescris. Există parohii care nu sunt dotate nici cu un consiliu pastoral nici cu un consiliu pentru probleme economice când Codul de Drept Canonic obligă să le aibă. Sinodalitatea se joacă și acolo.

(După L'Osservatore Romano, 18 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat