Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Iubirea nu încetează niciodată" (1Cor 13,8)

Perspective la 10 ani de la enciclica Deus caritas est

(Vatican, 25-26 februarie 2016)

Concluzii

Mons. Giampietro Dal Toso, secretar al Consiliului Pontifical Cor Unum

Dragi prieteni,

După ce am ascultat și am reflectat împreună vine momentul de a încheia întâlnirea noastră din această aulă. Apoi vom încheia definitiv mulțumindu-i Domnului cu celebrarea euharistică prezidată de card. Sarah, președintele nostru emerit.

Însă aș vrea să formulez câteva concluzii, astfel încât să ofer o sinteză care ne poate fi utilă pentru munca noastră în cadrul fiecărei instituții pe care o reprezentăm aici.

1. Acest congres a reafirmat actualitatea enciclicei Deus caritas est. Așadar nu este un document din trecut, ci este unul din prezent, care și-a menținut toată validitatea sa. Papa a spus în această dimineață că enciclica "păstrează intactă prospețimea mesajului său, prin care indică perspectiva mereu actuală pentru drumul Bisericii". De altfel, ideea că misiunea Bisericii se întemeiază pe reciprocitatea dintre cuvânt, sacramente și slujirea de iubire, a fost reluată și de exortația apostolică Evangelii gaudium. Actualitatea enciclicei Deus caritas est înseamnă că liniile de fond trasate de ea nu-și pierd valoarea, ci dimpotrivă aceste linii continuă să orienteze, astăzi cu mai mare forță, slujirea noastră de caritate. Așadar mi se pare că o primă consecință foarte practică este de a reciti textul personal și de a determina să fie citit în cadrul organismelor noastre. Astfel, spiritul întâlnirii noastre va putea intra în fiecare realitate pe care o reprezentăm, în așa fel încât să reînsuflețească motivațiile angajării noastre.

2. Mergând mai în concret, există câteva puncte de conținut pe care reflecția din aceste zile ne determină să le împărtășim. Primul este însuși conceptul de iubire. Când Sfântul Părinte ne-a vizitat la Cor Unum, și primindu-ne și în această dimineață, a reafirmat importanța iubirii, care, a spus el, "se află în centrul vieții Bisericii și este cu adevărat inima ei". Cardinalul Müller arăta că "iubirea este calea lui Dumnezeu, care însuflețește comunitatea credincioșilor" și preciza că "diaconia ca iubire a lui Cristos este expresie a naturii Bisericii". Cardinalul Tagle reafirma că probabil am neglijat această centralitate în viața Bisericii, slăbind astfel însăși proclamarea evangheliei și viața sacramentală. În afară de aceasta, prea des am identificat iubirea cu pomana și acest lucru a făcut rău întregii noastre slujiri, din două motive. Pe de o parte am redus la fapt financiar o atitudine de viață, o virtute creștină, ba chiar "numele lui Dumnezeu", într-un anumit mod golindu-l. Pe de altă parte am fost constrânși să împrumutăm concepte necreștine pentru a prezenta inima creștinismului. Aici am amintit că iubirea este însuși Dumnezeu și ca atare s-a manifestat Dumnezeul creștin: de aceea iubirea nu încetează niciodată. Am reluat cuvintele sfântului Paul pentru această întâlnire: "Iubirea nu încetează niciodată". Iubirea este și scopul pentru că omul este chemat să participe la viața trinitară care este iubire. De aceea, rămâne valabilă invitația adresată nouă tuturor de a redescoperi și a reutiliza în sensul său deplin conceptul de iubire. În fiecare limbă a fost o variație semantică: dar din partea noastră putem să ne angajăm să folosim conceptul în semnificația sa deplină, pentru că exprimă întocmai originea divină a iubirii, așadar a slujirii noastre. Tocmai pentru că exprimă plinătatea semnificației a ceea ce facem, probabil că este oportun să reluăm termenul și în denumirea respectivelor oficii care guvernează acest sector al Bisericii. Nu este suficient a spune social pentru a defini serviciile noastre, ci ar trebui să se spună propriu-zis caritativ.

3. Deus caritas est afirmă că Dumnezeu este cel care ne caută pentru a realiza binele nostru. Așa cum Dumnezeu ne caută pentru binele nostru - și ne caută cel dintâi -, în mod asemănător și noi îl căutăm pe om pentru a realiza binele său. Tocmai din această analogie reiese cât de esențială este credința pentru slujirea noastră, pentru că ea ne inserează în însăși dinamica lui Dumnezeu și ne ajută să-l vedem pe celălalt cu însăși ochii lui Dumnezeu. Este vorba de a ne însuși iubirea lui Dumnezeu pentru a o dărui. Insistența asupra acestui aspect de credință al slujirii noastre nu este pentru o simplă chestiune identitară, ca și cum ar trebui să ne dezlipim sau să ne distingem de ceilalți, ci pentru ca fiecare dintre noi să asume atitudinea lui Dumnezeu față de omul pe care-l slujește. Înseamnă înțelegere, libertate, răbdare. Înseamnă a căuta binele persoanei și al întregii persoane. În credință, a asuma privirea lui Dumnezeu față de om înseamnă și a avea o viziune despre om așa cum ne-a revelat Dumnezeu.

4. Astfel se atinge o chestiune absolut centrală, adică antropologia care conduce acțiunea noastră. Putem să ne punem o simplă întrebare: ce înseamnă pentru munca noastră că omul pe care-l slujim este imagine a lui Dumnezeu, voit și creat de Dumnezeu, rănit de păcatul strămoșesc, chemat la veșnicie cu Dumnezeu, legat constitutiv de alteritatea cu care trăiește? Putem să-l reducem la un simplu consumator sau la un simplu beneficiar de drepturi, fără a-l implica într-o maturizare deplină a ființei sale umane, trup și suflet? Este un om liber, pe care Dumnezeu îl tratează cu libertate. De aceea nu putem să-i impunem viziunea noastră, ci să favorizăm libertatea sa. Profesorul Asolan comentându-l pe Jean Vanier, cerea să se ia în considerare săracul cu ochii săracului și să ne lăsăm interogați de ceea ce săracul este și cere. Mai mult încă, și cu o optică cristologică: dacă este adevărat că Cristos a ales crucea, atunci îl întâlnim în răstigniții de astăzi. Am fost uimit de observația profesorului Hadjadj, care a arătat că iubirea este aceea care-l salvează pe om, spirit și trup, chiar într-o cultură ca aceea de astăzi, unde erezia - pentru a aminti cuvintele profesorului Hadjadja - nu se referă la adevăr, ci la iubire, redusă la sentimentalism, la bunul plac al tehnologiei. În schimb, iubirea garantează tocmai trupul. Spunea Tertulian: caro salutis cardo - mântuirea se înrădăcinează în trup. Îmi revin în minte cuvintele papei, care spune că iubirea trebuie să atingă trupul. Așadar să se evite reducerea omului la un obiect modificabil în funcție de planurile noastre și a asuma plini de curaj provocările care ne vin din corporalitatea sa și din spiritualitatea sa. Îmi permit să sugerez să se continue reflecția cu privire la antropologia care ne inspiră și să tragem concluziile oportune pentru activitatea noastră caritativă, fără a uita că toate acestea sunt tocmai rod al credinței, adică al unei priviri care corespunde cu ceea ce Dumnezeu a revelat. Reflecțiile și mărturiile ne-au indicat și o metodă: enciclica Deus caritas est spune despre credință că este o întâlnire. Metoda este întâlnirea personală. A fi cu săracul este mai mult decât numai a da. S-a subliniat că raportul personal este primul loc în care trebuie realizată iubirea și dreptatea. Slujirea celuilalt nu este adevărată slujire dacă nu ne întâlnim de la persoană la persoană: elementul personal precede orice alt element, chiar și pe cel structural.

5. Provocările pe care le avem astăzi în față sunt de așa natură încât nu putem lucra singuri, ci trebuie să căutăm însoțitori de călătorie. Prezența la întâlnirea noastră a reprezentanților altor religii vrea să însemne că lărgim granițele noastre - prin cuvintele papei Benedict - pentru că împreună putem ajuta persoana. Forma cea mai bună de colaborare între religii este aceea de a contribui să-l facem pe omul modern atent la acea viață a spiritului prin care se schimbă și atitudinea sa față de celălalt. Adică religia nu este motiv de conflict, ci, dimpotrivă, motiv de întâlnire de a introduce în lume o forță de bine. Aceasta se bazează pe faptul că pentru noi toți Dumnezeu este Creator și în fața lui avem o responsabilitate față de fratele nostru. Milostivirea primită de la el este dar de milostivire pentru frații noștri. Colaborarea reciprocă este valabilă și ca stil pentru toate organismele noastre. Complexitatea problemelor ne determină astăzi să lucrăm cu alții, în parteneriat. A reieșit și dorința unei colaborări mai bune între organismele catolice. Este greu de găsit forme oficiale, pentru că multe sunt încredințate bunăvoinței. Cor Unum are ca proprie misiune instituțională favorizarea colaborării dintre diferitele organisme de caritate din Biserică.

6. Un alt aspect este mărturia. Dacă acțiunea noastră pornește de la Dumnezeu, pentru că el este iubire, atunci înseamnă că ea vorbește despre el. Uneori cuvintele însoțesc această mărturie, alteori acest lucru nu este posibil. Dar dacă ne mișcă evanghelia lui Cristos, atunci mărturia lui Dumnezeu trece singură. Și tocmai aceasta ne distinge de prozelitism, care vrea într-un fel să oblige credința. Totuși martorul știe că nu acționează în numele său, ci face trimitere la altcineva, că se află acolo pentru altcineva, care este Dumnezeu. Noi suntem cooperatori ai lui Dumnezeu. Nu dintr-o datorie, ci din exigența intrinsecă a iubirii. În acest sens evanghelia și iubirea merg împreună și nu sunt deloc opuse, pentru că opera exprimă iubirea lui Dumnezeu față de om. Această preocupare nu poate să fie o lege, o obligație care se impune de sus, ci mai degrabă un suflu interior care poate însufleți toată activitatea noastră și poate găsi răspunsurile - niciodată uniforme și preconcepute - la diferitele problematici pe care le întâlnim. Astfel, slujirea de iubire devine și o formă de evanghelizare, tocmai astăzi când probabil sunt mai mulți cei care se bucură de serviciile noastre, decât cei care frecventează bisericile noastre. Papa în această dimineață a spus aceasta cu o frază care ne implică pe fiecare dintre noi: "Toți împreună contribuim concret la marea misiune a Bisericii de a comunica iubirea lui Dumnezeu, care vrea să se răspândească". Formarea lucrătorilor noștri în acest sens rămâne un imperativ, așa cum au sugerat diferiții raportori, pornind de la dr. Thio.

7. Mărturia are o repercusiune și asupra situației sociale și politice în care trăim. Și această dimensiune trebuie luată în considerare, deși nu este cea proprie a Bisericii. Însă relevanța politică a iubirii este un fapt pe care l-am putut constata în multe ocazii. O consecință este crearea unui spațiu public în care putem face ca noutatea creștină să fie suflet în lume și de aceea un spațiu în care să se apere demnitatea persoanei. Cardinalul Tagle a subliniat pe de altă parte că politica are în sine o repercusiune împărțitoare, în timp ce iubirea este universală. Aceasta ne cere atenție: căutarea dreptății nu trebuie să compromită chemarea noastră la comuniune. Grație prezenței noastre concrete, situațiile se pot schimba, pentru că poate să schimbe persoana! Permiteți-mi să mă refer la marea lucrare de reconciliere pe care o putem desfășura, și în situații delicate, așa cum ne-a mărturisit dr. Moussali referindu-se la experiența sa din Siria.

8. În sfârșit o ultimă considerație: a întări teologia iubirii. Tema ne-a fost prezentată în detaliu și îmi doresc cu adevărat să poată fi reluată în fiecare loc de muncă al nostru, pentru că merită aprofundare. Ne-a fost prezentată experiența primului Caritas din lume, cel german, întemeiat în anul 1897. Tot în Freiburg i.B. în anul 1925 a fost instituită o catedră în facultatea de teologie pentru a reflecta asupra practicii carității. Înseamnă că acțiunea are nevoie de o însoțire teologică specifică, una care nu este numai aceea a doctrinei sociale, așa cum am auzit de la profesorul Gehring. De fapt, aceasta din urmă analizează activitățile care au ca subiect societatea, în timp ce activitatea caritativă are ca subiect Biserica. Acesta este adevăratul punct: Biserica este și o societate vizibilă, dar nu este numai o societate vizibilă. De aceea viața eclezială răspunde la criterii diferite față de simpla viață socială: pentru aceasta are nevoie de o reflecție - și în domeniul carității - care să respecte această particularitate. În acest domeniu se poate răspunde la întrebarea cu privire la legătura dintre iubirea umană și iubirea divină, la dimensiunea eclezială, la înrădăcinarea ecleziologică a slujirii carității, tocmai ca slujire eclezială. Ne permitem să înaintăm propunerea concretă ca în fiecare țară să fie un loc de aprofundare a teologiei carității și, mai înainte încă, în organismele noastre să facem o reflecție asupra criteriilor care inspiră acțiunea noastră. Există urgența ca în formarea teologică, mai ales a preoților, să fie o formare specifică la caritate. Dacă slujirea carității este esențială pentru Biserică, atunci nu putem s-o neglijăm în formarea viitorilor preoți, fie pentru a se simți îmbogățiți cu ea, fie pentru a învăța necesarele metodologii și modalități operative. Afirma cardinalul Müller că în această oră istorică nu atât "rezervele intelectuale", ci "o lipsă de încredere în iubirea divină care schimbă lumea și dă speranță" provoacă atâta îndepărtare de Biserică. De aceea devine esențială activitatea noastră care în schimb scoate în evidență iubirea lui Dumnezeu. În toate aceste instanțe Consiliul nostru Pontifical Cor Unum vrea să ofere un ajutor și un sprijin. Mulțumesc mult celor care au contribuit în diferite moduri la realizarea acestui congres, îndeosebi staff-ului nostru din dicaster, traducătorilor, jurnaliștilor, dar mai ales celor care au participat și vor voi să devină purtători ai mesajului congresului nostru în respectivele Biserici locale.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat