Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 11 mai 2016

18. Tatăl milostiv (cf. Lc 15,11-32)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi această audienţă se desfăşoară în două locuri: de vreme ce era pericol de ploaie, bolnavii sunt în aula "Paul al VI-lea" şi în legătură cu noi prin ecranul mare; două locuri dar o singură audienţă. Să-i salutăm pe bolnavii care sunt în aula "Paul al VI-lea". Vrem să reflectăm astăzi asupra parabolei Tatălui milostiv. Ea vorbeşte despre un tată şi despre cei doi fii ai săi şi ne face cunoscută milostivirea infinită a lui Dumnezeu.

Pornim de la sfârşit, adică de la bucuria inimii Tatălui, care spune: "Să facem sărbătoare, pentru că acest fiu al meu era mort şi s-a întors la viaţă, era pierdut şi a fost găsit" (v. 23-24). Cu aceste cuvinte tatăl l-a întrerupt pe fiul mai mic în momentul în care mărturisea păcatul său: "Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău..." (v. 19). Dar această expresie este insuportabilă pentru inima tatălui, care în schimb se grăbeşte să-i redea fiului semnele demnităţii sale: haina frumoasă, inelul, sandalele. Isus nu descrie un tată ofensat şi supărat, un tată care, de exemplu, îi spune fiului: "Mi-o vei plăti": nu, tatăl îl îmbrăţişează, îl aşteaptă cu iubire. Dimpotrivă, singurul lucru pe care tatăl îl are la inimă este că acest fiu este în faţa lui sănătos şi teafăr şi acest lucru îl face fericit şi face sărbătoare. Primirea fiului care se întoarce este descrisă în mod emoţionant: "Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat" (v. 20). Câtă duioşie; l-a văzut de departe: ce înseamnă asta? Că tatăl se suia pe terasă încontinuu pentru a privi drumul şi a vedea dacă fiul se întorcea; acel fiu care a făcut de toate, însă tatăl îl aştepta. Ce lucru frumos duioşia tatălui! Milostivirea tatălui este îmbelşugată, necondiţionată, şi se manifestă încă înainte ca fiul să vorbească. Desigur, fiul ştie că a greşit şi recunoaşte asta: "Am păcătuit... Ia-mă ca pe un zilier al tăi" (v. 19). Însă aceste cuvinte de dizolvă în faţa iertării tatălui. Îmbrăţişarea şi sărutul tatălui său îl fac să înţeleagă că a fost considerat mereu fiu, în pofida a toate. Este importantă această învăţătură a lui Isus: condiţia noastră de fii ai lui Dumnezeu este rod al iubirii inimii Tatălui; nu depinde de meritele noastre sau de acţiunile noastre, deci nimeni nu poate să ne-o ia, nici măcar diavolul! Nimeni nu ne poate lua această demnitate.

Acest cuvânt al lui Isus ne încurajează să nu disperăm niciodată. Mă gândesc la mamele şi la taţii îngrijoraţi atunci când îi văd pe copii îndepărtându-se şi mergând pe drumuri periculoase. Mă gândesc la parohii şi cateheţii care uneori se întreabă dacă munca lor a fost zadarnică. Dar mă gândesc şi la cel care se află în închisoare şi i se pare că viaţa sa s-a terminat; la cei care au făcut alegeri greşite şi nu reuşesc să privească la viitor; la toţi cei cărora le este foame de milostivire şi de iertare şi cred că nu merită asta... În orice situaţie a vieţii, nu trebuie să uit că nu voi înceta niciodată să fiu copil al lui Dumnezeu, să fiu copil al unui Tată care mă iubeşte şi aşteaptă întoarcerea mea. Şi în situaţia cea mai urâtă a vieţii, Dumnezeu mă aşteaptă, Dumnezeu vrea să mă îmbrăţişeze, Dumnezeu mă aşteaptă.

În parabolă este un alt fiu, cel mai mare; şi el are nevoie să descopere milostivirea tatălui. El a rămas mereu acasă, dar este aşa de diferit de tatăl! Cuvintele sale nu au duioşie: "Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta... Însă, când a venit acest fiu al tău" (v. 29-30). Vedem dispreţul: nu spune niciodată "tată", nu spune niciodată "frate", se gândeşte numai la sine însuşi, se laudă că a rămas mereu alături de tatăl şi că l-a slujit; şi totuşi n-a trăit niciodată cu bucurie această apropiere. Şi acum îl acuză pe tatăl că nu i-a dat niciodată un ied pentru a face sărbătoare. Sărmanul tată! Un fiu plecase şi celălalt nu i-a fost niciodată cu adevărat aproape! Suferinţa tatălui este ca suferinţa lui Dumnezeu, suferinţa lui Isus când noi ne îndepărtăm sau pentru că mergem departe sau pentru că suntem aproape dar fără a fi aproape.

Fiul mai mare, şi el are nevoie de milostivire. Cei drepţi, cei care se cred drepţi, au şi ei nevoie de milostivire. Acest fiu ne reprezintă pe noi când ne întrebăm dacă merită să trudim atâta dacă apoi nu primim nimic în schimb. Isus ne aminteşte că în casa Tatălui nu se rămâne pentru a avea o compensare, ci pentru că avem demnitatea de fii coresponsabili. Nu e vorba de "a face schimb" cu Dumnezeu, ci de a sta în urmarea lui Isus care s-a dăruit pe sine însuşi pe cruce fără măsură.

"Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm" (v. 31). Aşa îi spune Tatăl fiului mai mare. Logica sa este aceea a milostivirii! Fiul mai mic credea că merită o pedeapsă din cauza propriilor păcate, fiul mai mare se aştepta la o răsplată pentru serviciile sale. Cei doi fraţi nu vorbesc între ei, trăiesc istorii diferite, dar raţionează amândoi după o logică străină lui Isus: dacă faci bine primeşti un premiu, dacă faci rău eşti pedepsit; şi aceasta nu este logica lui Isus, nu este! Această logică este răsturnată de cuvintele tatălui: "trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit" (v. 31). Tatăl l-a recuperat pe fiul pierdut şi acum poate să-l redea şi fratelui său! Fără cel mic, şi fiul mai mare încetează să fie un "frate". Bucuria cea mai mare pentru tatăl este să vadă că fiii săi se recunosc fraţi.

Fiii pot să decidă dacă să se unească la bucuria tatălui sau să refuze. Trebuie să se întrebe cu privire la propriile dorinţe şi la viziunea pe care o au despre viaţă. Parabola se termină lăsând finalul suspendat: nu ştim ce a decis să facă fiul mai mare. Şi acesta este un stimulent pentru noi. Această Evanghelie ne învaţă că toţi avem nevoie să intrăm în casa Tatălui şi să participăm la bucuria sa, la sărbătoarea sa a milostivirii şi a fraternităţii. Fraţi şi surori, să deschidem inima noastră, pentru a fi "milostivi precum Tatăl"!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.