Părintele Luis, fratele citat de papa ca exemplu de milostivire

De Andrea Tornielli

Prima dată vorbise despre el la 6 martie 2014, întâlnindu-i pe parohii din Roma. A repetat exemplul după câteva luni, la 11 mai 2014 în omilia de la Liturghia pentru hirotonirile sacerdotale.

L-a citat din nou în cartea-interviu "Numele lui Dumnezeu este milostivire", apoi l-a propus din nou în februarie 2016 în timpul omiliei de la Liturghia în "Sfântul Petru" cu fraţii capucini şi iarăşi în întâlnirea recentă cu preoţii din Roma la "Sfântul Ioan din Lateran" şi cu duhovnicii Jubileului. Când vorbeşte despre spovadă şi despre primirea penitenţilor la confesional, gândul papei Bergoglio se îndreaptă spre el.

"Îmi amintesc de un mare duhovnic, un părinte capucin, care exercita slujirea sa la Buenos Aires. O dată a venit să mă întâlnească, voia să vorbească. Mi-a spus: «Îţi cer ajutor, am mereu atâţia oameni în faţa confesionalului, oameni de toate tipurile, umili şi mai puţin umili, dar şi atâţia preoţi... Eu iert mult şi uneori îmi vine un scrupul, scrupulul că am iertat prea mult». Am vorbit despre milostivire şi l-am întrebat ce făcea atunci când simţea acel scrupul. Mi-a răspuns astfel: «Merg în capeluţa noastră, în faţa tabernacolului şi îi spun lui Isus: Doamne, iartă-mă pentru că am iertat prea mult. Dar tu eşti cel care mi-ai dat exemplul rău!». Acest lucru nu-l voi uita niciodată. Când un preot trăieşte astfel milostivirea asupra sa, poate s-o dăruiască celorlalţi".

Acest frate capucin acum are un nume şi un chip. Se numeşte părintele Luis Dli, are 89 de ani, şi îşi petrece zilele spovedind într-un sanctuar dintr-un cartier popular din Buenos Aires, unde l-am întâlnit şi l-am intervievat.

Părinte Luis, papa a vorbit de mai multe ori despre dumneavoastră. Ne puteţi povesti ce s-a întâmplat şi pentru ce v-aţi exprimat astfel cu pe atunci cardinalul Bergoglio?

"Eu, până la urmă, sunt, nu spun scrupulos, dar să spunem un pic preocupat la spovezi. Când el era cardinal aici la Buenos Aires, avem multă încredere în el, mergeam să vorbesc cu el şi odată i-am destăinuit toate acestea. Îmi spunea: «Iartă, iartă, trebuie iertat». Şi eu: da, iert, dar apoi îmi rămâne o anumită nelinişte şi pentru aceasta merg după aceea la Isus şi îi spun că El e cel care m-a învăţat, că exemplul rău mi l-a dat El, pentru că El a iertat totul, nu a refuzat niciodată pe nimeni. Se vede că aceste cuvinte l-au lovit pe Bergoglio, i-au rămas imprimate. El ştie că eu spovedesc mult, multe ore, dimineaţa şi seara. Şi de mai multe ori el a sfătuit unii preoţi, pentru vreo problemă, să vină ca să vorbească cu mine, eu i-am ascultat şi acum suntem mari prieteni, cu unii dintre ei care vin adesea, vorbim şi se simt foarte bine spiritual, pastoral. Eu trebuie să-i mulţumesc mult Papei pentru această încredere a sa pe care o are în mine, pentru că nu merit asta. Eu nu sunt o persoană, un preot, un frate care a făcut studii, n-am niciun doctorat, n-am nimic. Însă viaţa m-a învăţat multe, viaţa m-a însemnat şi, pentru că m-am născut foarte sărac, mi se pare că trebuie să am mereu un cuvânt de milostivire, de ajutor, de apropiere pentru oricine vine aici. Nimeni nu trebuie să plece crezând că n-a fost înţeles sau dispreţuit sau refuzat".

Dumneavoastră petreceţi mult timp spovedind aici, în acest sanctuar?

"În mod normal, dimineaţa de la 9 la 12. Am liturghia la 8, în mod normal, şi, cu câteva excepţii, eu primesc de la 9 la 12 şi de 15 la 19. În toate zilele. Şi duminica, de la 7.30 la 12.30, şi duminicile după-amiază sunt mereu aici de la 15, celebrez Liturghia, şi apoi continui până când se termină lumânările".

Dumneavoastră aveţi 89 de ani, aţi petrecut o viaţă în confesional. Ce sfat aţi putea să daţi confraţilor dumneavoastră preoţi cu privire la atitudinea pe care trebuie s-o aibă?

"Ceea ce spune papa. Eu nu pot spune altceva, pentru că simt asta, pentru că trăiesc asta. Milostivire, înţelegere, a pune toată viaţa în ascultare, pentru a înţelege, pentru a reuşi să te pui în pielea celuilalt, pentru a înţelege ce se întâmplă. Nu trebuie să fim, începând de la mine însumi, nişte funcţionari care îndeplinesc ceva şi gata: «Da, i-am dat dezlegarea». «Da, nu, şi se termină aici». Complet contrariul. Eu cred că trebuie să avem o anumită apropiere, o amabilitate specială, pentru că uneori există oameni care nu ştiu foarte bine ce este spovada. «Nu te înspăimânta, nu te preocupa». Spovada... singurul lucru de care avem nevoie este dorinţa de a fi mai bun, nimic altceva. Nu trebuie să te gândeşte cu cine, nici de câte ori, nici aia nici ailaltă. Toate aceste lucruri nu folosesc. Mi se pare că îndepărtează persoana. Şi eu trebuie să fac în aşa fel încât persoanele să se apropie de Dumnezeu, de Isus".

Şi ce sfat aţi da pentru cel care vine să se spovedească?

"Să nu-i fie frică. Eu arăt mereu această imagine, acest tablou care reprezintă îmbrăţişarea tatălui dată fiului risipitor. Pentru că mă întreabă: «Dar Dumnezeu mă va ierta?». Dar Dumnezeu te îmbrăţişează, Dumnezeu îţi vrea binele, Dumnezeu te iubeşte, Dumnezeu merge cu tine, Dumnezeu a venit ca să ierte, nu ca să pedepsească, a venit pentru a fi cu noi, a lăsat cerul pentru a fi cu noi. Aşadar, cum poate să ne fie frică! Mi se pare aproape o absurditate, o necunoaştere, o idee greşit despre Dumnezeu Tatăl nostru".

Când l-am auzit pe papa vorbind despre povestirea pe care i-aţi spus-o, m-am gândit la sfântul Leopold Mandic, care avea aceeaşi atitudine faţă de oameni în confesional.

"Da, da, îl cunosc mult; am citit viaţa sa şi am învăţat multe de la el. Am învăţat şi de la Padre Pio: am fost cu el în 1960. Şi toate acestea m-au învăţat multe. Am fost cu Padre Pio, m-am spovedit la el, am fost în acelaşi convent în 1960. Sfântul Leopold şi sfântul Pius m-au învăţat multe, atâtea lucruri frumoase despre milostivire, despre iubire, despre pace, despre linişte, despre apropiere. Deşi Padre Pio era aşa de puternic, aşa de energic, când trebuia să asculte şi să ierte, era Isus".

(După Vatican Insider, 9 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.