"Amoris laetitia face un pas în direcţia marcată de Wojtyła"

De Andrea Tornielli

"Amoris laetitia comportă riscuri pastorale. Cineva va putea să spună că o consideră o alegere pastorală greşită, dar vă rog să lăsăm la o parte tonurile apocaliptice şi să nu spunem că se pune în discuţie doctrina despre indisolubilitate când ne aflăm în faţa unei alegeri pastorale care se referă la disciplina sacramentelor şi care se altoieşte pe un parcurs ale cărui premise puse de Ioan Paul al II-lea". Profesorul Rocco Buttiglione, filozof, studios şi cunoscător profund al magisteriului papei Wojtyła, a rămas uimit de câteva dintre criticile adresate exortaţiei post-sinodale a papei Francisc. Vatican Insider l-a intervievat.

Ce părere aveţi despre exortaţia Amoris laetitia în ansamblul său?

"Mi se pare o mare tentativă de a spune cuvântul credinţei în contextul lumii de astăzi. Lucru care era şi marea preocupare a lui Ioan Paul al II-lea: omul concret, omul existent, omul realităţii, nu cel descris în cărţi sau acela aşa cum am vrea ca să fie".

Ce raport vedeţi între acest document al papei Francisc şi magisteriul papei Wojtyła?

"Odinioară Biserica îi excomunica pe divorţaţii recăsătoriţi. Făcea asta dintr-o preocupare justă: de a nu da scandal şi a nu pune în discuţie indisolubilitatea căsătoriei. Dar atunci trăiam într-o creştinătate compactă. Se putea presupune că toţi ştiau ce anume era căsătoria, un sacrament în care soţii se fac reciproc garanţi ai iubirii lui Dumnezeu, aşadar dacă te abandonez, într-un fel este ca şi cum Dumnezeu te-ar abandona. Ioan Paul al II-lea a spus că nu se pot excomunica divorţaţii recăsătoriţi, amintind că în fiecare păcat există factori obiectivi şi factori subiectivi. Există persoane care pot face lucrul greşit, care rămâne un rău, dar fără a fi totalmente responsabili de el. Şi atunci papa Wojtyła a deschis, invitându-i pe divorţaţii recăsătoriţi să intre în Biserică, primindu-i, botezându-le copiii, reintegrându-i în comunitatea creştină. Dar fără a-i readmite la împărtăşanie - este punctul 84 din Familiaris consortio - afară de cazul în care se întorc la soţul legitim, sau se despart de noul soţ, sau trăiesc a doua unire ca frate şi soră, adică abţinându-se de la raporturile sexuale".

Şi acum Amoris laetitia ce anume propune?

"Papa Francisc face un alt pas înainte în această direcţie. Nu spune că divorţaţii recăsătoriţi pot să primească sau să pretindă împărtăşania, ura! Nu! Divorţul este foarte rău şi nu pot să fie acte sexuale în afara căsătoriei. Această învăţătură morală nu s-a schimbat. Papa spune că acum divorţaţii recăsătoriţi pot să meargă să se spovedească, să înceapă un proces de discernământ cu preotul. Şi cum se face la fiecare spovadă, pentru fiecare păcat, preotul trebuie să evalueze dacă există toate condiţiile pentru ca un păcat să fie considerat de moarte. Colegilor mei care au spus cuvinte puternice împotriva lui Amoris laetitia aş vrea să le amintesc că sfântul Pius al X-lea - nu propriu-zis un papă modernist - în Catehismul său amintea că păcatul de moarte cere materia gravă, dar şi ştiinţa deplină şi consensul deliberat, adică libertatea deplină pentru a asuma in toto responsabilitatea a ceea ce am făcut".

De ce acest aspect este aşa de important pentru cazul despre care vorbim?

"Pentru că astăzi în multe cazuri nu mai există cunoştinţă. Există mase enorme de botezaţi care nu sunt evanghelizaţi. Unul ar putea să spună, dar în aceste cazuri există procesul de nulitate matrimonială. Da, este adevărat, chiar dacă trebuie să amintim că în atâtea părţi ale lumii nu este aşa de uşor a avea acces la tribunalele ecleziastice şi apoi nu este mereu aşa de uşor de a descoperi adevărul. Trăim într-o lume de familii rănite, de persoane rănite, persoane care se pot afla în situaţii din care nu sunt în stare să iasă. Trebuie evaluat totul şi ajutate să iasă din situaţia de păcat, să înceapă un parcurs, dar fără a provoca violenţă soţilor care le-au însoţit în a doua unire şi care eventual au fost aproape într-un moment dramatic al vieţii lor: să ne gândim la cazul unei mame cu copii mici abandonată de soţ care s-a unit cu un bărbat care se îngrijeşte de acei copii. Vorbim despre chestiuni care cer discernământ, delicateţe, mare umanitate, compasiune, însoţire...".

Cu ce rezultat final, profesore?

"Întrebarea este: la ce punct din acest parcurs preotul va da împărtăşania? Când va considera că există condiţiile, fără automatisme sau scurtături, dar şi fără a trânti uşile în faţă înainte de a fi evaluat cu seriozitate istoriile personale. Aceasta este ideea despre Biserică spital de campanie atât de îndrăgită de papa Francisc. Dacă am fi la Bethesda Naval Hospital unde este îngrijit preşedintele Statelor Unite, pacientul ar ieşi perfect vindecat, după ce au fost făcute toate intervenţiile necesare. În spitalul de campanie se începe cu tamponarea rănilor".

În ce raport este această perspectivă cu tradiţia Bisericii?

"Această perspectivă este perfect tradiţională. Amoris laetitia spune: să evaluăm condiţiile subiective şi pentru păcatul celui care a divorţat şi trăieşte într-o nouă unire. Este o chestiune eminamente pastorală. Îmi amintesc de părintele Alois Giussani când ne spunea: «Trebuie să judecaţi faptele, niciodată să nu judecaţi persoanele, pentru că asta îi revine numai lui Dumnezeu». Numai lui Dumnezeu şi un pic şi duhovnicului. Am citit intervenţii dramatizatoare şi inacceptabile cu privire la document şi îndeosebi într-o notă de la subsol".

Aşadar, cu exortaţia apostolică Amoris laetitia s-a schimbat ceva?

"Desigur că s-a schimbat ceva! Dar nu s-a schimbat morala nici doctrina despre indisolubilitatea căsătoriei. Se schimbă disciplina pastorală a Bisericii. Până mai ieri cu privire la păcatul comis de divorţaţii recăsătoriţi există o presupunere de vinovăţie totală. Acum şi pentru acest păcat se evaluează aspectul subiectiv, aşa cum se întâmplă pentru omucidere, pentru faptul de a nu plăti taxele, pentru a exploata muncitorii, pentru toate celelalte păcate pe care le comitem. Preotul ascultă şi evaluează şi circumstanţele atenuante. Aceste circumstanţe schimbă natura situaţiei? Nu, divorţul şi noua unire rămân din punct de vedere obiectiv un rău. Acestea circumstanţe pot să schimbe responsabilitatea subiectului implicat? Probabil că da. Trebuie să se discearnă".

Sublinierea cu privire la aspectul subiectiv nu riscă să ducă la o formă de subiectivism?

"Nu este subiectivism. Este considerarea justă a subiectivităţii umane. Asta învaţă sfântul Toma de Aquino: ai făcut un lucru greşit dar nu întotdeauna ţi se poate atribui toată responsabilitatea. În fond această doctrină morală începe pe Calvar, când Isus răstignit spune: «Tată, iartă-i pentru că nu ştiu ce fac»".

Există unii care afirmă că a ajunge la readmiterea la Euharistie, numai anumite cazuri şi după un parcurs de discernământ, a persoanelor aflate în această situaţie ar echivala cu schimbarea doctrinei Bisericii. Ce părere aveţi?

"Nu este o chestiune de doctrină. Doctrina rămâne aceea care este cu privire la evaluarea despre ceea ce este rău şi despre ceea ce nu este rău. În schimb vorbim despre responsabilitatea subiectivă şi despre eventualele circumstanţe atenuante. În vestirea Evangheliei trebuie să ne întrebăm ce anume trebuie spus mai întâi şi ce anume trebuie spus după aceea. Isus nu i-a spus lui Ioan şi Andrei: "Mai întâi respectaţi poruncile", ci "Vino şi vezi!". Când sfântul Paul urcă la Areopagul din Atena are inima care fierbe de mânie faţă de toate acele altare dedicate diferitelor divinităţi. Însă când ia cuvântul le spune atenienilor: "Admir religiozitatea voastră..." şi apoi valorizează altarul dedicat Dumnezeului necunoscut, vestindu-l pe Isus Cristos. Porneşte de aici. Va veni timpul în care să spună că trebuie eliminate celelalte altare. Papa Francisc vesteşte că Isus iubeşte pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie în orice situaţie s-ar afla ei şi vrea ca fiecare bărbat şi fiecare femeie să se poată mântui întâlnind îmbrăţişarea milostivirii. Apoi vor veni poruncile, dar nu putem permite ca o greşeală comisă în viaţă să poată excludă pe cineva de la această îmbrăţişare".

Şi totuşi sfântul Ioan Paul al II-lea a combătut etica situaţiei, care se întemeiază pe aspectul subiectiv...

"Ceea ce văd în unii opozanţi ai papei este voinţa de a sta numai pe partea obiectivităţii. Este adevărat, aşa cum amintiţi dumneavoastră, că papa Wojtyła a combătut etica situaţiei, conform căreia nu există obiectivitate ci numai intenţia subiectivă. Există situaţii de păcat din care este dificil să se iasă. Trăim într-o societate pansexualistă, în care a dispărut conştiinţa anumitor realităţi etice. Pentru ca anumite adevăruri să fie asimilate de toţi este nevoie de răbdare şi este nevoie de truda unui parcurs. Există riscuri? Desigur! Cineva ar putea să fie determinat să creadă că divorţul şi noua unire nu mai sunt un rău; cineva care a rămas fidel şi ca despărţit faţă de căsătoria sa ar putea crede că a greşit; altcineva ar putea să se teamă de riscul că slăbesc conştiinţele. Există riscuri pastorale, fără îndoială. Pentru aceasta trebuie să se însoţească şi să se explice. Dar este vorba despre o decizie pastorală. Cineva va putea să spună că el o consideră greşit, dar vă log să lăsăm deoparte tonurile apocaliptice şi să nu spune că se pune în discuţie doctrina despre indisolubilitate atunci când ne aflăm în faţa unei alegeri care se referă la disciplina sacramentelor şi care se altoieşte pe un parcurs ale cărei premise au fost puse chiar de Ioan Paul al II-lea".

(După Vatican Insider, 30 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.