Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lespezi: Prima sfântă Împărtășanie

În solemnitatea Preasfintei Treimi, duminică, 22 mai 2016, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, în Parohia "Sfânta Ana" din Lespezi, 29 de copii l-au primit pentru prima dată pe Cristos sub chipul pâinii și al vinului în sfânta Euharistie.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. paroh, Gheorghe Farcaș, alături de pr. vicar, Iulian Roca, și de pr. Romică Sociu. Pentru ca această celebrare să fie cu adevărat înțeleasă, copiii au fost pregătiți de către părintele vicar, ajutat de câțiva tineri, care le-au fost alături pe parcursul perioadei de pregătire, perioadă în care aceștia s-au apropiat mai mult de Cristos, de Sfânta Fecioară Maria, de Biserică și au învățat adevărurile care stau la baza credinței noastre. Desigur, această celebrare nu și-ar fi avut rostul, dacă înainte de a-l primi pe Cristos, copiii nu ar fi gustat din milostivirea lui Dumnezeu, care s-a revărsat peste ei sâmbătă, 21 mai, cu ocazia primei sfinte Spovezi din viața lor.

Îmbrăcați de sărbătoare - băieții în cămăși albe, iar fetele în rochițe de aceeași culoare, copiii au fost în centrul atenției, ocupând locurile din fața altarului, iar în timpul sfintei Liturghii, aceștia au citit lecturile și intențiile la rugăciunea credincioșilor, și au adus daruri la altar.

Prin intermediul predicii, părintele Iulian, prin imagini sensibile și grăitoare - a unor aspecte ce conduceau spre înțelegerea momentului trăit - i-a introdus pe toți cei prezenți în bucuria acestei celebrări, le-a reamintit atât copiilor, cât și celorlalți membrii ai comunității, despre importanța acestui sacrament, prin care îl primesc pe Cristos cel Înviat, care dorește să intre în inimile noastre.

La sfârșitul sfintei Liturghii, copiii au primit un cadou și câte o amintire cu prilejul acestei sărbători, care să îi îndemne și să le amintească să rămână mereu alături de Cristos, cel prezent în sfânta Euharistie.

Tiberiu Gașpar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22 mai: Lespezi: Prima sfântă Împărtășanie


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat