Reflecţie la solemnitatea Preasfintei Treimi - Anul C - 2016

"Toată nădejdea ne-o punem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, care sunt una în Treime"!

Celebrăm astăzi solemnitatea Preasfintei Treimi, şi aşa cum ne învaţă sfânta Biserică, celebrăm solemnitatea unui singur Dumnezeu în trei persoane distincte, dar egale în esenţă, în mărire şi în eternitate: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. În Biblie, Tatăl e numit Dumnezeu: "Binecuvântat Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos" (1Pt 1,3). Fiul e numit Dumnezeu: "Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit; el este adevărat Dumnezeu şi are viaţa veşnică" (1In 5,20). Duhul Sfânt e numit Dumnezeu: "Anania, cum ţi-a ispitit satana inima ca să minţi Duhului Sfânt? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu" (Fap 5,3-4).

Celebrăm Preasfânta Treime, nu ca "trei dumnezei", ci ca un singur Dumnezeu în trei persoane, ca trei flori într-o tulpină, ca trei camere într-o singură casă. Celebrăm un singur Dumnezeu în trei persoane divine, unite într-o singură iubire, într-o singură milostivire şi într-o singură dăruire veşnică. Şi nici nu se poate să fie altfel de vreme ce cele trei persoane divine sunt Dumnezeu. Dacă toate trei persoane au aceeaşi fire dumnezeiască, nu se poate să fie decât egale, pentru că atunci aceeaşi fire dumnezeiască ar fi tânără şi bătrână, puternică şi slabă, fără început şi cu început, ceea ce-i cu neputinţă. Şi iarăşi, dacă din veşnicie Dumnezeu este iubire (cf. 1In 4,8.16), asta înseamnă că din veşnicie are pe cineva în el însuşi de iubit, şi anume pe Fiul, şi din veşnicie există un circuit al iubirii în Dumnezeu, care este Duhul Sfânt.

Acesta este misterul central al credinţei şi al vieţii creştine. Acesta este misterul în care am fost introduşi prin creaţie, căci am fost creaţi "după chipul şi asemănarea noastră": Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt (cf. Gen 1,26-27), şi aceste persoane divine ne-au aşezat în intimitatea lor (cf. Gen 3,8-9). După ce diavolul ne-a scos din intimitatea persoanelor divine prin păcat (cf. Gen 3,23; Înţ 2,24), am fost reintroduşi în intimitatea Preasfintei Treimi prin Botez, căci am fost botezaţi: "În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Apoi prin toate celelalte taine şi daruri, am fost chemaţi de Dumnezeu cel întreit şi unic ca "în el să trăim, să ne mişcăm şi să existăm" (cf. Fap 17,28), căci toate tainele şi binecuvântările ni se dau: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt". Iar când ieşim din această viaţă, ne întoarcem iar la Dumnezeu cel întreit şi unic: "la Tatăl care ne-a creat, la Fiul care ne-a mântuit şi la Duhul Sfânt care ne-a sfinţit şi ne-a călăuzit" (cf. Ritualul Ungerii bolnavilor), ca să vedem Treimea divină aşa cum este şi să ne bucurăm veşnic de intimitatea ei (cf.1In 3,2).

Pentru oamenii cu mintea întunecată de păcat şi pe care diavolul i-a dezbinat în interior şi în afară, un singur Dumnezeu în trei persoane distincte, un singur Dumnezeu în trei persoane divine egale în mărire, un singur Dumnezeu în trei persoane divine unite într-o singură iubire şi dăruire reciprocă, dar şi într-o singură iubire, milostivire şi grijă faţă de oameni şi faţă de toată creaţia, Dumnezeu cel întreit şi unic a devenit un mister de nepătruns. Dar pentru îngerii care au rămas credincioşi şi pentru oamenii sfinţi care au intrat în cer, Dumnezeu cel întreit şi unic este o normalitate, căci pentru ei Dumnezeu cel întreit şi unic, este "un Dumnezeu apropiat, şi nu îndepărtat" (cf. Ier 23,23). La această normalitate din împărăţia sa, Dumnezeu vrea să-i aducă pe toţi oamenii (cf. 1In 3,2).

O strofă dintr-un imn creştin închinat Preasfintei Treimi spune aşa: "Dumnezeu în trei persoane, taina tainelor cea mare s-o-nţeleagă, s-o pătrundă, nici o minte nu-i în stare. Cel ascuns acuma însă înţelegerii şi minţii, e văzut de către îngeri, şi-l contemplă-n ceruri sfinţii" (cf. Imn Oficiul Lecturilor).

Existenţa, unitatea, iubirea, milostivirea şi împărtăşirea Preasfintei Treimi, deşi vădite de multe ori în Scripturile Vechiului şi Noului Testament - dar cu grijă pentru a nu se crea confuzie între cele trei persoane divine şi mulţimea zeilor păgâni - din cauza orbirii păcatului, nu au fost înţelese decât atunci când ne-a fost descoperite de Mesia, de Cristos.

Astfel, Vechiul Testament, deşi surprinde vorbirea celor trei persoane divine: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră" (cf. Gen 1,26); deşi surprinde vizita celor trei persoane divine la Abraham care aştepta împlinirea unei promisiuni (cf. Gen 18,2); deşi îi surprinde îngerii cerului cântând de trei ori sfânt celor trei persoane divine (cf. Is 6,3), deşi surprinde vorbirea Înţelepciunii divine (cf. Prov 8,22-31), deşi surprinde creaţia ca operă a mâinilor divine (cf. Ps 8,4-9), din cauza orbirii păcatului, nimeni dintre oameni nu a putut pricepe realitatea unui singur Dumnezeu în trei persoane divine nedespărţite şi unite prin aceeaşi iubire şi acţiune.

Noul Testament, deşi surprinde şi el manifestarea celor trei persoane divine la Botezul lui Isus şi apoi la schimbarea lui la faţă de pe Tabor şi glasul divin care vorbea (cf. In 1,32; Mt 17,2), nimeni nu a priceput că Dumnezeul universului este treime iubitoare şi milostivă faţă de om şi faţă de întreaga creaţie, până când Isus, Fiul cel unul-născut al lui Dumnezeu, întrupat prin puterea Duhului Sfânt, nu a explicat asta (cf. In 1,18). Isus ne-a vorbit clar că în sânul Dumnezeirii sunt trei persoane divine distincte şi egale în mărire, trei persoane divine animate de aceeaşi iubire, milostivire şi dăruire:

1. Astfel, Isus ne-a vorbit clar despre persoana lui Dumnezeu Tatăl: ca despre Tatăl său şi ca despre Tatăl nostru (cf. In 20,17); ca despre un Tată care iubeşte pe Fiul (cf. In 5,20), dar şi ca despre un Tată care îi iubeşte şi îi primeşte pe păcătoşi (cf. Lc 15, 2-32); ca despre un Tată care ne iartă greşelile după precum şi noi le iertăm greşiţilor noştri (cf. Mt 6,15), ca despre un Tată care ştie de ce avem trebuinţă mai înainte ca noi să-i cerem (cf. Mt 6,7-8); ca despre un Tată care din iubire faţă de oameni şi-a jertfit Fiul divin pentru mântuirea lor (cf. In 3,16); un Tată care îl dă pe Duhul Sfânt celor care i-l cer (cf. Lc 11,13), ca despre un Tată care învie morţii (cf. In 5,21); ca despre un Tată care dă cu plăcere împărăţia sa celor care cred în el prin Isus (cf. Lc 12,32).

2. Isus apoi ne-a vorbit despre persoana sa ca despre Fiul Tatălui (cf. In 8,36); un Fiu care îl iubeşte pe Tată (cf. In 4,34) şi un Fiu care îi iubeşte pe oameni, chiar şi pe păcătoşi (cf. Lc 15,2); un Fiu care îi numeşte pe oameni fraţi şi prieteni (cf. Mt 25,40; In 15,13-14); un Fiu care s-a oferit oamenilor ca apă vie spre viaţa veşnică (cf. In 4,11-14), ca pâine a vieţii spre înviere (cf. In 6,54), ca lumină a vieţii (cf. In 8,12), ca înviere şi viaţă a oamenilor (cf. In 11,25), ca constructor de case veşnice (cf. In 14,2); ca Mire care va veni să-şi ducă mireasa în cer (cf. In 14,3); un Fiu care are toată visteria Tatălui (cf. In 16,15); dar mai ales ca Fiul care îşi dă viaţa ca preţ de răscumpărare la cruce pentru mântuirea fraţilor săi (cf. Mc 2,17; In 11,52); şi ca Fiul care îl va trimite pe Duhul Sfânt spre aducere aminte, spre călăuzire şi învierea veşnică (cf. In 16,13-14).

3. Tot Isus ne-a vorbit şi despre a treia persoană divină a Preasfintei Treimi, despre persoana Duhului Sfânt, Duh care purcede de la Tatăl prin el (cf. In 15,26); Duh care a venit peste el la Boezul în Iordan (cf. Lc 3,32); Duh pe care Isus în numeşte "Gloria Tatălui" (cf. In 17,22), "Apărătorul" "Duhul Adevărului" (cf. In 16,13); Duh prin a cărei putere s-a întrupat (cf. Mt 1,20; Lc 1,35), a învăţat şi a lucrat (cf. Mt 12,28; Lc 4,18), a pătimit, a murit şi a înviat (cf. Mt 12,40; 16,21); Duh prin care conduce, învaţă, conduce, sfinţeşte şi pregăteşte Biserica pentru nunta veşnică (cf. In 16,12-14); Duh care dă mărturie despre el şi ne ajută şi pe noi să dăm mărturie (cf. In 15,26-27), Duh care ne învaţă şi ne aduce aminte adevărurile veşnice (cf. In 14,26; 15,26; 16,13); Duh care ne va învia din morţi (cf. Rom 8,11); Duh Sfânt pe care îl va da Isus după înviere (cf. In 20,22).

Astfel luminaţi de învăţătura lui Cristos, toţi apostolii lui Isus înţeleg, trăiesc şi predică realitatea Preasfintei Treimi şi în mod special sfântul Paul în lectura a doua, înţelege, trăieşte şi mărturiseşte că, omul creat după imaginea lui Dumnezeu, a pierdut prietenia sa şi din cauza păcatului a fost destinat pierzării veşnice, prin dragostea lui Dumnezeu nu a rămas abandonat în puterea morţii, a fost mântuit prin: întruparea, pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos şi revărsarea Duhului Sfânt (cf. Rom 5,1-6).

Luminaţi de învăţătura lui Cristos şi noi, creştinii, trebuie să pricepem: iubirea, milostivirea, dăruirea, lucrarea şi jertfa lui Dumnezeu cel unic şi întreit, şi să fugim de orice păcat care ne orbeşte, să-l adorăm, să-l lăudăm, să-i mulţumim şi săi cerem mântuirea noastră, a fraţilor noştri şi a întregii creaţii.

Iubirea, revelarea şi mântuirea sunt darul lui Dumnezeu cel întreit şi unic pentru noi oamenii. Modul în care noi ne trăim viaţa primind iubirea, revelarea şi mântuirea lui, este darul nostru pentru Dumnezeu.

Cea mai importantă cinstire a Preasfintei Treimi este să primim mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt. Părintele Zosim, din romanul Fraţii Karamazov, de Dostoievski, spune despre cei care refuză mântuirea: "S-au blestemat ei înşişi, blestemându-l pe Dumnezeu şi viaţa; ei se hrănesc cu orgoliul lor nefast, precum cel înfometat aflat în deşert, care şi-a supt propriul sânge. Ei nu-l pot contempla pe Dumnezeul cel viu fără ură şi şi-ar dori ca Dumnezeul vieţii să nu existe, să dispară, distrugând întreaga sa creaţie. Ei aspiră la neant, dar nu vor avea parte de neant. Adică vor avea parte de nefericirea veşnică, fiindcă nu l-au binecuvântat pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Apoi, să nu uităm niciodată că noi suntem adevăratul templu în care lui Dumnezeu îi place să locuiască. De aceea, Dumnezeu Tatăl, l-a trimis pe Isus ca să ne scoată din robia diavolului şi a morţii, iar pe Duhul Sfânt ca să ne sfinţească: "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu" (1Cor 3,16). "Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el" (In 14,23). Diavolul prin păcat ne poate amăgi sau să neglijăm asta, rămânând alături de el.

Apoi să nu uităm să ne trăim autentic viaţa creştină. Un preot idolatru, observând viaţa şi vorbirea sfântului Grigore Taumaturgul (213-270), că a rămas atât de mişcat sufleteşte încât l-a rugat pe sfânt să-l introducă şi pe el în taina Preasfintei Treimi. Este viaţa şi vorbirea noastră pătrunsă de prezenţa Preasfintei Treimi ca să schimbăm viaţa semenilor noştri?

Solemnitatea de astăzi ne spune că Preasfânta Treime este comuniune, este relaţie bună, este unitate, este milă şi dragoste împărtăşită. Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) se ruga astfel: "Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni. Unde este ură, eu să aduc iubire. Unde este vină , eu să aduc iertare. Unde este dezbinare, eu să aduc unire. Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul. Unde-i îndoială, eu să aduc credinţă. Unde-i disperare, eu să aduc speranţa. Unde-i întuneric, eu să aduc lumina. Unde-i suferinţă, eu să aduc bucurie". Pe toate aceste să le căutăm şi să le împlinim şi noi, ca să cinstim Preasfânta Treime şi să ne învrednicim de prietenia ei veşnică.

Apoi cinstim şi mărturisim Preasfânta Treime, prin rugăciunea "Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh" şi prin semnul sfintei cruci, pentru că ori de câte ori le împlinim, rostim numele celor trei persoane divine şi mărturisim misterul răscumpărării noastre, prin Isus Cristos, trimis de Tatăl, în Duhul Sfânt.

Semnul crucii nu este numai semnul creştinului, căci el este şi arma cea mai puternică împotriva duhurilor necurate. Sfântul Antonie Pustnicul (251-356), pustnic din Tebaida Egiptului, a purtat toată viaţa o crudă luptă cu diavolul, care căuta cu orice preţ să-l facă să păcătuiască. Nu numai că-l necăjea cu ispitele cele mai groaznice, dar câteodată îi apărea sub formele cele mai curioase şi îngrozitoare, de câine, de şarpe ş.a. Însă, când îi apărea, sfântul Antonie făcea semnul crucii şi numaidecât duşmanul infernal o lua la fugă. De aceea obişnuia să spună ucenicilor săi: "Credeţi-mă, ajunge semnul sfintei cruci pentru a alunga cu ruşine orice diavol". Să-l facem şi noi cât mai des!

Trăirea la prezenţa lui Dumnezeu este iarăşi o cinstire bună a Preasfintei Treimi. Sfântul Dorotei de Gaza (505-565) l-a condus pe ucenicul său, sfântul Dositei, pe calea desăvârşirii prin practica trăirii la prezenţa lui Dumnezeu. Ajungând sfântul Dositei la suferinţe extreme, sfântul Dorotei l-a întrebat: "Cum stai cu rugăciunea, Dositei?" "Iartă-mă, părinte, nu mai ştiu ce spun!". "Acum nu mai spune cuvinte, i-a zis Dorotei, ci păstrează numai amintirea lui Dumnezeu cel întreit şi unic şi nu uita că el este mereu cu tine". Să ne gândim şi noi mereu că Dumnezeu cel întreit şi unic este continuu şi cu noi

Rugăciunea şi meditaţia adevărurilor veşnice este iarăşi o cinstire bună a Preasfintei Treimi. Sfântul Ignaţiu de Loyola (1491-1556) avea un respect şi o evlavie deosebită faţă de Sfânta Treime. Nu voia să trăiască decât pentru Dumnezeu, de aceea s-a retras în peştera de la Manresa, unde petrecea zile şi nopţi în rugăciune şi meditaţie pentru a i se deschide ochii sufletului. Şi a primi lumina cerută.

Şi nu în ultimul rând, sfânta Liturghie şi sfânta împărtăşanie preamăreşte Preasfânta Treime. Acest adevăr ni l-a revelat şi îngerul, care a apărut la Fatima, în 13 mai 1917, înainte de apariţiei Fecioarei Maria, şi când a îngenuncheat şi s-a plecat cu faţa la pământ în faţa potirului cu ostia deasupra, care au apărut şi a repetat de trei ori: Sfântă Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, vă ador şi vă ofer trupul, sângele, sufletul şi toată dumnezeirea lui Isus Cristos prezent în toate tabernacolele din lume. Adorarea îngerului, semnul sfintei cruci şi salutul preotului de la începutul sfintei Liturghii: "Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi" (2Cor 13,13), cântul de trei ori "Sfânt", semnul crucii deasupra darurilor, precum şi binecuvântarea finală în numele Preasfintei Treimi, recomandă participarea la sfânta Liturghie şi primirea sfintei Împărtăşanii, ca pe cea mai mare cinstire a Preasfintei Treimi, după primirea mântuirii

Pe timpul persecuţiei împăraţilor Diocleţian şi Maximin, trăiau în Castilia, Spania, trei fraţi: Claudiu, Luperţiu şi Victorin, fiii căpitanului Marcel. Aflând că sunt creştini, prefectul cetăţii i-a chemat înaintea sa şi le-a spus: "Am aflat că voi nu ascultaţi de porunca împăratului. Spuneţi-mi în a cui putere vă încredeţi şi în numele cui luaţi în uşor porunca împăratului?". Ei au răspuns: "Toată nădejdea ne o punem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, care sunt una în Treime. Iar prin această nădejde vom câştiga cerul". Toţi trei au urcat pe eşafod, preamărindu-l pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 5.