Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Târgu Neamț: Prima sfântă Împărtășanie în Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Paul"

Duminică, 1 mai 2016, la ora 11.00, în biserica "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din orașul Târgu Neamț s-a celebrat Prima sfântă Împărtășanie a copiilor. Trei copii - o fată și doi băieți - l-au primit pentru prima oară pe Isus în sfânta Împărtășanie, în cadrul sfintei Liturghii prezidată de părintele Iosif Ghența, FIM, administrator parohial cu titlu de paroh; a concelebrat pr. Fernando Manni, FIM.

Luna mai, după o tradiție răspândită în pietatea populară a Bisericii, este închinată sfintei Fecioare Maria. Ea este cea care ne conduce la Isus Fiul ei preaiubit: "Prin Maria la Isus".

Acești copii cântau aceste cuvinte: "Fericită-i ziua aceasta / Când primesc în dar de sus, / Pâinea cea dumnezeiască, / Trupul sfânt al lui Isus".

Întreaga comunitate parohială a trăit momente de bucurie și de emoții, dar mai ales acești copii care s-au apropiat pentru prima dată de mărturisirea sacramentală al iertării lui Dumnezeu cel milostiv și bun. Momentul deosebit a fost când copiii s-au împărtășit cu ambele specii al trupului și al sângelui lui Cristos, hrană și băutură al sufletelor noastre.

Atât copiii, cât și credincioșii au fost încurajați la predică să-l primească pe Isus cât mai des, deoarece numai trăirea în compania cu Isus poate da această bucurie, iubire și speranță pe care lumea n-o poate da. Euharistia îl introduce pe copil și-l face părtaș într-un mod deplin și dinamic în viața comunității.

Copiii au nevoie de împărtășirea deasă, pentru că Isus îi iubește foarte mult și vrea să-i aibă pe toți lângă sine. Însuși Isus a spus: "Lăsați pe copii să vină la mine, pentru că a lor este împărăția cerurilor" (Mt 19,14).

Sărbătoarea a continuat cu o agapă frățească, iar copiilor li s-a pregătit o mică surpriză.

Mulțumim bunului Dumnezeu milostiv pentru această frumoasă sărbătoare făcută comunității prin acești copii. Iar maica milostivirii să mijlocească haruri încontinuare atât copiilor, cât și întregii comunități.

Pr. Iosif Ghența, FIM

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 mai: Târgu Neamț: Prima sfântă Împărtășanie


 


lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat