Papa Francisc: Audienţă jubiliară (30 aprilie 2016)

Milostivire şi reconciliere

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi doresc să reflectez cu voi asupra unui aspect important al milostivirii: reconcilierea. Dumnezeu n-a încetat niciodată să ofere oamenilor iertarea sa: milostivirea sa se face simţită din generaţie în generaţie. Adesea considerăm că păcatele noastre îl îndepărtează pe Domnul de noi: în realitate, păcătuind, noi ne îndepărtăm de el, însă el, văzându-ne în pericol, şi mai mult vine să ne caute. Dumnezeu nu se resemnează niciodată cu posibilitatea ca o persoană să rămână străină de iubirea sa, însă cu condiţia de a găsi în ea vreun semn de căinţă pentru răul făcut.

Numai cu forţele noastre nu reuşim să ne reconciliem cu Dumnezeu. Păcatul este într-adevăr o exprimare de refuzare a iubirii sale, cu consecinţa de a ne închide în noi înşine, amăgindu-ne că găsim libertate mai mare şi autonomie. Însă departe de Dumnezeu nu mai avem o ţintă şi ca pelerini în această lume devenim "rătăcitori". Un mod de a spune obişnuit este că, atunci când păcătuim, noi "îi întoarcem spatele lui Dumnezeu". Este chiar aşa; păcătosul se vede numai pe sine însuşi şi pretinde în acest mod să fie autosuficient; de aceea, păcatul lărgeşte tot mai mult distanţa dintre noi şi Dumnezeu şi aceasta poate să devină o spărtură. Totuşi, Isus vine ca să ne caute ca un bun păstor care nu este mulţumit până când n-a găsit oaia pierdută, aşa cum citim în evanghelie (cf. Lc 15,4-6). El reconstruieşte puntea care ne uneşte cu Tatăl şi ne permite să regăsim demnitatea de fii. Cu oferirea vieţii sale ne-a reconciliat cu Tatăl şi ne-a dăruit viaţa veşnică (cf. In 10,15).

"Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (2Cor 5,20): strigătul pe care apostolul Paul l-a adresat primilor creştini din Corint, astăzi cu aceeaşi forţă şi convingere este valabil pentru noi toţi. Să ne împăcăm cu Dumnezeu! Acest Jubileu al Milostivirii este un timp de împăcare pentru toţi. Atâtea persoane ar vrea să se împace cu Dumnezeu dar nu ştiu cum să facă, sau nu se simt vrednici, sau nu vor să admită aceasta nici măcar pentru ei înşişi. Comunitatea creştină poate şi trebuie să favorizeze întoarcerea sinceră la Dumnezeu a celor care simt nostalgia sa. Mai ales cei care îndeplinesc "slujirea împăcării" (2Cor 5,18) sunt chemaţi să fie instrumente docile faţă de Duhul Sfânt pentru ca acolo unde s-a înmulţit păcatul să se poată revărsa cu prisosinţă milostivirea lui Dumnezeu (cf. Rom 5,20). Nimeni să nu rămână departe de Dumnezeu din cauza piedicilor puse de oameni! Şi acest lucru este valabil şi - spun aceasta subliniind - pentru duhovnici - este valabil pentru ei -: vă rog, nu puneţi piedici persoanelor care vor să se împace cu Dumnezeu. Duhovnicul trebuie să fie un tată! Este în locul lui Dumnezeu Tatăl! Duhovnicul trebuie să primească persoanele care vin la el pentru a se reconcilia cu Dumnezeu şi să le ajute pe drumul acestei reconcilieri pe care îl parcurgem. Este o slujire atât de frumoasă: nu este o sală de tortură nici un interogatoriu, nu, este Tatăl care primeşte şi acceptă această persoană şi iartă. Să ne împăcăm cu Dumnezeu! Noi toţi! Acest An Sfânt să fie timpul favorabil pentru a redescoperi nevoia de duioşie şi de apropiere a Tatălui pentru a ne întoarce la el cu toată inima.

A experimenta împăcarea cu Dumnezeu permite să descoperim necesitatea altor forme de împăcare: în familii, în raporturile interpersonale, în comunităţile ecleziale, precum şi în relaţiile sociale şi internaţionale. Cineva îmi spunea, în zilele trecute, că în lume sunt mai mulţi duşmani decât prieteni, şi cred că avea dreptate. Dar nu, să facem punţi de împăcare şi între noi, începând chiar de la familie. Câţi fraţi s-au certat şi s-au îndepărtat numai datorită moştenirii. Aceasta nu merge! Anul acesta este anul împăcării, cu Dumnezeu şi între noi! De fapt, împăcarea este şi o slujire a păcii, a recunoaşterii drepturilor fundamentale ale persoanelor, a solidarităţii şi a primirii tuturor.

Aşadar, să acceptăm invitaţia de a ne reconcilia cu Dumnezeu, pentru a deveni noi creaturi şi a putea iradia milostivirea sa în mijlocul fraţilor, în mijlocul oamenilor.

Salut adresat participanţilor la Jubileul Forţelor Armate şi ale Poliţiei

Cu bucurie adresez bun-venit reprezentanţilor forţelor armate şi ale poliţiei, care provin din atâtea părţi ale lumii, veniţi în pelerinaj la Roma cu ocazia Jubileului extraordinar al Milostivirii. Forţele de ordine - militari şi poliţie - au ca misiune să garanteze un mediu sigur, pentru ca fiecare cetăţean să poată trăi în pace şi seninătate. În familiile voastre, în diferitele locuri în care acţionaţi, fiţi instrumente de reconciliere, constructori de punţi şi semănători de pace. De fapt, sunteţi chemaţi nu numai să preveniţi, să gestionaţi, sau să puneţi capăt conflictelor, ci şi să contribuiţi la construirea unei ordini întemeiate pe adevăr, pe dreptate, pe iubire şi pe libertate, conform definiţiei păcii a sfântului Ioan al XXIII-lea în Enciclica Pacem in terris (nr. 18 şu).

Afirmarea păcii nu este o acţiune uşoară, mai ales din cauza războiului, care usucă inimile şi măreşte violenţa şi ura. Vă îndemn să nu vă descurajaţi. Continuaţi drumul vostru de credinţă şi deschideţi inimile voastre lui Dumnezeu Tatăl milostiv care nu încetează niciodată să ne ierte. În faţa provocărilor de fiecare zi, faceţi să strălucească speranţa creştină, care este certitudine a victoriei iubirii asupra urii şi a păcii asupra războiului.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 7.