Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc către cei închiși: Țineți aprinsă lumina speranței

"Dumnezeu vă iubește mereu, nu au importanță greșelile pe care le-ați comis". Este ceea ce scrie papa Francisc deținuților în Penitenciarul din Velletri. La 5 martie 2016, episcopul de Albano, mons. Marcello Semeraro, a vizitat închisoarea din Velletri și cu acea ocazie deținuții i-au încredințat o scrisoare pentru papa, care a răspuns. Nu vă lăsați "închiși în trecut", este îndemnul lui Francisc, "adevărata măsură a timpului nu este cea a orologiului", "se numește speranță". Reportaj de Alessandro Gisotti:

"Vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine în mijlocul dificultăților situațiilor voastre actuale de viață". Așa începe, într-un mod în care nu te aștepți, scrisoarea lui Francisc adresată deținuților din închisoarea din Velletri. Papa e cel care mulțumește și imediat subliniază că și el de multe ori se gândește la persoanele care trăiesc în închisoare. "Pentru acest motiv - adaugă el - în vizitele mele pastorale cer mereu, când acest lucru este posibil, să pot întâlni" pe cel care trăiește "o libertate limitată, pentru a-i duce afectul și apropierea". Și pentru aceasta a voit ca în Anul Sfânt al Milostivirii să fie un jubileu al celor închiși.

Adevărata măsură a timpului se numește speranță

"Preaiubiților - scrie Francisc - voi trăiți o experiență în care timpul pare că s-a oprit, pare că nu se termină niciodată. Însă adevărata măsură a timpului nu este aceea a orologiului". "Adevărata măsură a timpului - subliniază el - se numește speranță! Și eu doresc ca fiecare dintre voi să țină mereu bine aprinsă lumina speranței credinței pentru a lumina viața voastră!". De aici îndemnul de a-l ruga pe Domnul pentru ca să umple timpul de speranță adevărată.

Dumnezeu ne iubește în pofida greșelilor pe care le-am săvârșit

"Fiți siguri mereu - este încurajarea papei - că Dumnezeu vă iubește personal, pentru el nu are importanță vârsta voastră sau cultura voastră, nu are importanță nici ce ați fost, lucrurile pe care le-ați făcut, rezultatele pe care le-ați obținut, greșelile pe care le-ați săvârșit, persoanele pe care le-ați rănit". Pentru această, reafirmă el, "nu vă lăsați închiși în trecut, ba chiar transformați-l în drum de creștere, de credință și de caritate. Dați-i lui Dumnezeu posibilitatea de a vă face să străluciți prin această experiență!".

Cu Cristos totul este posibil, poate răsturna situația noastră

În istoria Bisericii, amintește după aceea papa, "atâția sfinți au ajuns la sfințenie prin experiențe dure și dificile!". Așadar, conclude scrisoarea, "deschideți poarta inimii voastre lui Cristos și Cristos va fi cel care răstoarnă situația voastră. Cu Cristos sunt posibile toate acestea!".

(După Radio Vaticana, 25 aprilie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat