Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tuta: Zile de misiuni, zile de har

După o perioadă de pregătire și așteptare, joi, 17 martie 2016, au început misiunile în Parohia Tuta. Biserica a fost plină încă de la prima sfântă Liturghie, când părintele predicator, pr. Petru Vernică, paroh de Dărmănești, ne-a introdus în atmosfera misiunilor și ne-a invitat la o trăire profundă și cu rod a acestor zile.

Misiunile au continuat vineri și sâmbătă cu câte două sfinte Liturghii. Biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii dornici după cuvântul lui Dumnezeu. Părintele ne-a vorbit despre iubirea plină de milostivire a lui Dumnezeu, despre chemarea noastră la convertire, despre importanța familiei și cei doi piloni care o țin în viață și o fac vie: credința și iubirea.

Misiunile s-au încheiat duminică la sfânta Liturghie de la ora 11.00. Nu numai biserica, dar și curtea a fost plină de credincioșii parohiei și oaspeți, dornici să primească cuvântul de învățătură în inima lor.

Da, au fost într-adevăr zile de har, binecuvântare și bucurie pentru noi toți.

Mulțumim lui Dumnezeu, care, prin mijlocirea Mamei noastre cerești și a sfântului Iosif, a revărsat asupra noastră belșug de har și binecuvântare.

Mulțumim părintelui predicator pentru cuvintele sale de învățătură și efortul pe care l-a depus pentru noi. Dumnezeu să-l răsplătească și să-l ajute ca să poată chema și pe alți credincioși la convertire și credință.

Mulțumim preoților care ne-au stat la dispoziție în aceste zile pentru spovadă, ajutându-ne să ne împăcăm cu Dumnezeu și să regăsim drumul de credință și har.

Mulțumim, de asemenea, preoților parohiei noastre, pr. paroh Francisc Vernică și pr. vicar Adrian Bulai, mereu și cu bucurie la dispoziția noastră, pentru aceste zile de înălțare sufletească.

Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca ceea ce a semănat în aceste zile să aducă rod îmbelșugat în sufletele noastre.

Acțiunea Catolică Tuta

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16-20 martie: Tuta: Zile de misiuni, zile de har


 

lecturi: 69.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat