Conferinţă de presă a papei Francisc în zborul de întoarcere spre Roma (18 februarie 2016)

În timpul zborului care de la Ciudad Juárrez îl aducea înapoi la Roma la sfârşitul călătoriei apostolice în Mexic, papa Francisc a întâlnit în conferinţă de presă pe lucrătorii din media aflaţi la bordul avionului. Prezentăm transcrierea conversaţiei papei cu jurnaliştii:

Părintele Lombardi

Sfinte Părinte, mulţumim pentru că suntem aici, ca la sfârşitul fiecărei călătorii, pentru conversaţia de sinteză, o mare privire asupra călătoriei care a avut loc, şi disponibilitatea dumneavoastră de a răspunde la atâtea întrebări ale comunităţii noastre internaţionale. Am cerut ca de obicei diferitelor grupuri lingvistice de a se organiza şi a prezenta câteva întrebări, dar începem cu colegii din Mexic, desigur. Aşadar, vă cerem să răspundeţi în spaniolă primilor doi şi apoi în italiană pentru că mai mulţi colegi înţeleg mai bine.

Aşadar, prima persoană care ne pune o întrebare este Maria Eugenia Jimenez Calíz de la "Milenio", care este un important ziar mexican:

Maria Eugenia Jimenez Calíz - "Milenio"

Sfinte Părinte, în Mexic există mii de dispăruţi, însă în cazul celor 43 din Ayitzinapa este un caz emblematic. Aş vrea să vă întreb de ce nu v-aţi reunit cu rudele lor şi de ce n-a fost un mesaj pentru rudele miilor de dispăruţi.

Papa Francisc

Atenţie, dacă dumneavoastră citiţi mesajele, se face referinţă încontinuu la asasinate, la crime, la vieţi acoperite de toate aceste bande de traficuri de droguri şi de traficuri de persoane. Oare această problemă priveşte una din problemele de care suferă Mexicul? Am avut intenţia de a vedea persoane, de a le primi, şi erau multe grupuri, inclusiv opuse între ele, cu lupte interne. Atunci eu am preferat să spun că la Liturghie îi voi vedea pe toţi, la Liturghia de la Juárez dacă preferau, sau la alta, dar eram deschis la această disponibilitate. Era practic imposibil de primit toate grupurile, care, pe de altă parte, era şi opuse între ele. Este o situaţie greu de înţeles, pentru mine, în mod clar, care sunt străin. Dar cred că şi societatea mexicană este victimă la toate astea: ale crimelor, ale dispariţiei oamenilor, ale rebutării oamenilor. Am vorbit despre asta în discursurile în care am putut şi dumneavoastră puteţi constata asta. Este o durere pe care o port cu mine, foarte mare, pentru că acest popor nu merită o dramă ca aceasta.

Părintele Lombardi

Mulţumesc. Şi acum dăm cuvântul lui Javier Solorzano Zinser de la "Canal Once".

Javier Solorzano Zinser - "Canal Once"

Multe mulţumiri. Papa Francisc, multe mulţumiri. Tema pedofiliei, aşa cum ştiţi, în Mexic are rădăcini foarte periculoase, foarte dureroase. Cazul părintelui Maciel a lăsat semne puternice, mai ales în victime. Victimele continuă să se simtă neprotejate de Biserică; mulţi dintre ei continuă să fie oameni de credinţă şi unii chiar au urmat preoţia. Vă întreb ce credeţi despre această temă, dacă în vreun moment v-aţi gândit să întâlniţi victimele şi, în general, această idee că preoţii, când ajung să fie descoperiţi pentru un caz de această natură, sunt doar schimbaţi din parohie şi nimic mai mult. Cum vedeţi această temă? Şi multe mulţumiri.

Papa Francisc

Bine, încep de la a doua. Un episcop care-l schimbă din parohie pe un preot, când se verifică un caz de pedofilie, este un inconştient, şi lucrul cel mai bun pe care-l poate face este să prezinte demisia. Clar? Al doilea, mergând înapoi, cazul Maciel. Şi aici îmi permit să aduc un omagiu omului care a luptat într-un moment în care nu avea forţă pentru a se impune, până când a reuşit să se impună: Ratzinger. Cardinalul Ratzinger - aplauze pentru el! - este un om care a avut toată documentaţia. Când era prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a avut totul în mâinile sale, a făcut investigaţiile şi a mers înainte, înainte, înainte... dar n-a putut să meargă mai încolo în executare. Dacă voi vă amintiţi, cu zece zile înainte de a muri sfântul Ioan Paul al II-lea, acea Via Crucis din Vinerea Sfântă, a spus întregii Biserici că trebuia să se cureze "murdăriile" Bisericii. Şi la Liturghia Pro eligendo Pontifice - nu este un netot, el ştia că este un candidat - nu i-a păsat să mascheze poziţia sa, a spus exact acelaşi lucru. Adică a fost omul curajos care a ajutat atâţia să deschidă această poartă. Astfel că vreau să vă amintesc asta, pentru că uneori uităm despre aceste lucrări ascunse care au fost cele care au pregătit bazele pentru a descoperi oala. Al treilea, lucrăm destul de mult. Cu cardinalul secretar de stat, vorbind, precum şi cu grupul noilor cardinali consilieri, după ce am ascultat, am decis să numesc un al treilea secretar adjunct la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, care să se ocupe numai de aceste cazuri, deoarece Congregaţia nu reuşeşte cu tot ceea ce are de făcut, aşadar unul care să ştie să gestioneze asta. În afară de asta, a fost constituit Tribunalul de Apel, prezidat de mons. Scicluna, care se ocupă de cazurile din a doua instanţă, când se face recurs; de fapt, prima instanţă o examinează "feria quarta" - cum o numim, pentru că se reuneşte miercurea - a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Când există recurs se întoarce la prima instanţă şi acest lucru nu este corect. Deci, al doilea recurs, deja cu un profil legal, cu avocatul apărător. Însă trebuie controlat pentru că suntem destul de întârziaţi în cazuri, pentru că se prezintă cazuri. Al treilea, o altă realitate care lucrează foarte bine este Comisia pentru ocrotirea minorilor. Nu este strict rezervată cazurilor de pedofilie, ci de ocrotire a minorilor. În acea comisie m-am întâlnit o întreagă dimineaţă cu şase dintre ei - doi nemţi, doi irlandezi şi doi englezi - bărbaţi şi femei, abuzaţi, victime. Şi m-am întâlnit cu victimele şi la Philadelphia. Şi acolo într-o dimineaţă am avut o întâlnire cu victimele. Aşadar, se lucrează. Însă eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a descoperit această oală şi trebuie continuat să se descopere, să se conştientizeze. Şi, în sfârşit, vreau să spun că este o monstruozitate pentru că un preot este consacrat pentru a duce un copil la Dumnezeu, iar el îl "mănâncă" într-o jertfă diabolică, îl distruge. Apoi, cât priveşte Maciel, întorcându-se la Congregaţie, a fost făcută o întreagă intervenţie şi astăzi Congregaţia, conducerea Congregaţiei este semi-comisariată, adică superiorul general este ales de consiliu, de capitlul general, însă vicarul îl alege Papa. Doi consilieri generali sunt aleşi de capitlul general şi alţi doi îi alege Papa, în aşa fel încât să-i ajutăm să revizuiască vechile treburi.

Părintele Lombardi

Mulţumesc.

Papa Francisc

Cine n-a înţeles, să-i ceară unui spaniol ca să-i explice lucrurile pe care le-am spus...

Părintele Lombardi

Aşadar, acum dăm cuvântul lui Phil Pullella de la "Reuters", pe care toţi îl cunosc foarte bine.

Phil Pullella, "Reuters"

Bună seara, Sanctitate. Dumneavoastră aţi vorbit astăzi foarte elocvent despre problemele imigraţilor. Oricum, de cealaltă parte a frontierei există o campanie electorală destul de dură. Unul dintre candidaţii la Casa Albă, republicanul Donald Trump, într-un interviu a spus recent că dumneavoastră sunteţi un om politic şi chiar a spus că probabil că dumneavoastră sunteţi şi un pion, un instrument al guvernului mexican pentru politica de imigrare. El a declarat că, dacă este ales, vrea să construiască 2.500 km de zid de-a lungul frontierei; vrea să deporteze 11 milioane de imigraţi ilegali, despărţind astfel familiile, etc. Aşadar, aş vrea să întreb înainte de toate ce părere aveţi despre aceste acuze împotriva dumneavoastră şi dacă un catolic american poate vota pentru o persoană de acest gen.

Papa Francisc

Dar, slavă Domnului că a spus că eu sunt politician, pentru că Aristotel defineşte persoana umană ca "animal politicus": cel puţin sunt persoană umană! Şi că sunt un pion... eh, probabil, nu ştiu... las asta evaluării voastre, a oamenilor... Şi apoi, o persoană care se gândeşte numai să facă ziduri, oriunde ar fi, şi nu să facă punţi, nu este creştină. Acest lucru nu este în Evanghelie. Apoi, ceea ce-mi spuneaţi, ce aş sfătui, a vota sau a nu vota: nu mă amestec. Spun doar: dacă spune aceste lucruri, acest om nu este creştin. Trebuie văzut dacă el a spus aceste lucruri. Pentru asta dau beneficiul îndoielii.

Părintele Lombardi

Mii de mulţumiri. Şi acum îi dăm cuvântul lui Jean-Louis de la Vaissière, de la "France Presse": reprezintă grupul francez.

Jean-Louis de la Vaissière, "France Presse"

Întâlnirea cu Patriarhul rus Chiril şi semnarea unei Declaraţii comune a fost salutată în întreaga lume ca un pas istoric. Dar acum, deja astăzi, în Ucraina greco-catolicii se simt trădaţi şi vorbesc despre un "document politic", de sprijin dat politicii ruseşti. Pe teren, războiul cuvintelor s-a aprins din nou. Dumneavoastră credeţi că puteţi merge la Moscova? Aţi fost invitat de Patriarh? Sau poate să mergeţi în Creta pentru a saluta Conciliul panortodox, la primăvară?

Papa Francisc

Încep de la sfârşit. Eu voi fi prezent, spiritual şi cu un mesaj. Mi-ar plăcea să merg ca să-i salut în Conciliul panortodox: sunt fraţi; dar trebuie să respect. Dar ştiu că ei vor să invite observatori catolici, şi acest lucru este o punte frumoasă. Şi în spatele observatorilor catolici voi fi eu, rugându-mă cu urările cele mai bune pentru ca ortodocşii să meargă înainte, înainte, pentru că sunt fraţi şi episcopii lor sunt episcopi ca şi noi. Apoi, Chiril. Fratele meu. Ne-am sărutat, ne-am îmbrăţişat şi apoi un colocviu de o oră...

Părintele Lombardi

... două ore!

Papa Francisc

... două ore! Două ore, în care am vorbit ca fraţi, sincer, şi nimeni nu ştie despre ce s-a vorbit, numai ceea ce am spus la sfârşit, public, cu privire la ceea ce am simţit în colocviu. Al treilea: acel articol, acele declaraţii din Ucraina. Când eu am citit asta, m-am preocupat puţin, pentru că era mai degrabă Sviatoslav Shevchuk care ar fi spus că poporul ucrainean, sau unii ucraineni, sau atâţia ucraineni se simt profund dezamăgiţi şi trădaţi. Înainte de toate, eu îl cunosc bine pe Sviatoslav: la Buenos Aires, timp de patru ani am lucrat împreună. Când el a fost ales - la 42 de ani, un bun om! - a fost ales arhiepiscop major, s-a întors la Buenos Aires pentru a-şi lua lucrurile. A venit la mine şi mi-a dăruit o icoană - mică aşa - a Sfintei Fecioare Maria a Duioşiei şi mi-a spus: "Aceasta m-a însoţit toată viaţa: vreau să ţi-o las ţie, care m-ai însoţit în aceşti patru ani". Este unul dintre puţinele lucruri pe care le-am adus de la Buenos Aires şi o ţin pe biroul meu. Este un om faţă de care am respect şi chiar familiaritate, ne spunem "tu" şi pentru aceasta mi s-a părut un pic straniu. Şi mi-am amintit de un lucru pe care vi l-am spus vouă: pentru a înţelege o ştire, o declaraţie, trebuie căutată hermeneutica întregului text. Când a spus asta? A fost spus într-o declaraţie din 14 februarie, duminică, duminica trecută. Un interviu pe care l-a dat, luat de părintele... nu-mi amintesc, un preot ucrainean; în Ucraina luat şi publicat. Acea ştire - interviu este de două pagini şi oleacă, mai mult sau mai puţin - acea ştire este în al treilea paragraf, aşa de mic. Am citit interviul şi voi spune asta: Shevchuk - este partea dogmatică - se declară fiu al Bisericii, în comuniune cu Episcopul de Roma, cu Biserica; vorbeşte despre Papa, despre apropierea Papei, şi despre el, despre credinţa sa şi chiar despre credinţa poporului ortodox. În partea dogmatică nu este nicio dificultate, este ortodoxă în sensul bun al cuvântului, adică doctrină catolică. Apoi, ca în orice interviu - acesta, de exemplu - fiecare are dreptul să spună lucrurile sale şi asta n-a făcut-o cu privire la întâlnire, pentru că despre întâlnire spune: "Este un lucru bun şi trebuie să mergem înainte". În acest al doilea capitol, ideile personale pe care le are o persoană. De exemplu, acest lucru pe care eu l-am spus despre episcopii care-i mută pe preoţii pedofili, că cel mai bun lucru pe care-l pot face este să demisioneze, este un lucru... nu este dogmatic, dar este ceea ce gândesc eu. Şi astfel el are ideile sale personale care sunt pentru a dialog şi are dreptul să le aibă. Tot ceea ce spune el este despre document: acela este problema. Despre faptul întâlnirii spune: "Acesta este Domnul, Duhul care merge înainte, îmbrăţişarea...": totul este bine. Documentul? Este un document discutabil. Şi există un alt lucru de adăugat: că Ucraina este într-un moment de război, de suferinţă, cu atâtea interpretări. Eu am nominalizat poporul ucrainean cerând rugăciuni şi apropiere de atâtea ori, fie la Angelus fie la audienţele de miercuri. Dar faptul istoric al unui război... fiecare are ideea sa: cum este acest război? Cine l-a început? Cum se face? Cum nu se face?... Este clar că aceasta este o problemă istorică, dar şi o problemă existenţială a acelei ţări şi vorbeşte despre suferinţă. Şi în acest context, eu inserez acest paragraf şi se înţelege ceea ce spun credincioşii... De spune Sviatoslav: "Atâţia credincioşi m-au sunat sau mi-au scris spunând că sunt profund dezamăgiţi şi trădaţi de Roma". Se înţelege ca un popor în situaţia aceea să simtă asta. Documentul este opinabil cu privire la această chestiune a Ucrainei, dar acolo se spune ca să se oprească războiul şi ca să se înţeleagă; şi eu personal am insistat ca acordurile de la Minsk să meargă înainte şi să nu se şteargă cu cotul ceea ce a fost scris cu mâinile. Biserica de Roma, Papa a spus mereu: "Căutaţi pacea". I-am primit pe ambii preşedinţi. Şi pentru aceasta, când el spune că a auzit asta de la poporul său, eu îl înţeleg, îl înţeleg. Dar nu este "ştirea". Ştirea este totul. Dacă voi citiţi tot interviul, vedeţi că există lucruri dogmatice serioase, care rămân, există o dorinţă de unitate, de a merge înainte, ecumenică - el este un om ecumenic... Şi există unele opinii... El mi-a scris, când s-a aflat despre călătorie, despre întâlnire, dar ca un frate, dând opiniile sale de frate... Mie nu-mi displace Documentul, aşa; nu-mi displace în sensul că trebuie să respectăm lucrurile că fiecare are libertatea de a gândi şi în acea situaţie atât de dificilă. Şi de la Roma... Acum nunţiul este la frontiera unde se duc lupte, ajutând soldaţii, răniţii; Biserica de Roma a trimis atât ajutor, atât ajutor acolo. Şi mereu a căuta pacea, acordurile; să se respecte Acordul de la Minsk... Acesta este ansamblul. Dar nu trebuie să ne înspăimântăm pentru fraza aceea: aceasta este o lecţie, că o ştire trebuie interpretată cu hermeneutica întregului text, nu a părţii.

Jean-Louis de la Vaissière

Patriarhul Chiril v-a invitat la Moscova, să mergeţi odată?

Papa Francisc

Patriarhul Chiril... Eu aş prefera... pentru că dacă spun un lucru trebuie să spun şi un altul şi un altul şi un altul. Aş prefera ca despre ceea ce am vorbit noi, singuri, să fie numai ceea ce am spus în public. Acesta este un dat. Şi dacă spun asta, ar trebui să spun altceva... nu! Ceea ce eu am spus în public, ceea ce el a spus în public, asta e ceea ce se poate spune despre colocviul privat. Altminteri n-ar fi privat. Dar pot să vă spun: eu am ieşit fericit. Şi el la fel.

Părintele Lombardi

Mii de mulţumiri pentru acest amplu răspuns despre o temă fundamentală. Acum îi dăm cuvântul lui Carlo Marroni, care reprezintă grupul italian şi care este trimis de "Il Sole 24 Ore".

Carlo Marroni, "Il Sole 24 Ore"

Sfinte Părinte, întrebarea mea este despre familie, temă pe care dumneavoastră aţi tratat-o în această călătorie. În parlamentul italian este în discuţie legea despre unirile civile, temă care duce la ciocniri puternice în politică, dar şi la o dezbatere puternică în societate şi printre catolici. Îndeosebi, voiam să ştiu gândirea dumneavoastră despre tema adopţiilor din partea unirilor civile şi apoi despre drepturile copiilor şi a fiilor în general. Mulţumesc.

Papa Francisc

Înainte de toate, eu nu ştiu cum sunt lucrurile în parlamentul italian. Papa nu se amestecă în politica italiană. În prima reuniune pe care am avut-o cu episcopii [italieni], în mai 2013, unul dintre cele trei lucruri pe care le-am spus: "Cu guvernul italian, descurcaţi-vă voi". Pentru că Papa este pentru toţi şi nu se poate pune în politica concretă, internă a unei ţări: acesta nu este rolul Papei. Şi ceea ce gândesc eu este ceea ce gândeşte Biserica şi ceea ce a spus în atâtea ocazii. Pentru că aceasta nu este prima ţară care trăieşte această experienţă: sunt atâtea. Eu cred ceea ce Biserica a spus mereu.

Părintele Lombardi

Mulţumesc. Aşadar, acum îi dăm cuvântul lui Paloma Garcia Ovejero, de la "Cope", spaniolă, aşa cum dumneavoastră ştiţi bine.

Paloma Garcia Ovejero, "Cope"

Sfinte Părinte, de câteva săptămâni există multă preocupare în multe ţări latinoamericane, dar şi în Europa, datorită virusului "Zika". Riscul cel mai mare ar fi pentru femeile însărcinate: există angoasă. Unele autorităţi au propus avortul, sau de a evita sarcina. În acest caz, Biserica poate lua în consideraţie conceptul de "rău mai mic"?

Papa Francisc

Avortul nu este un "rău mai mic". Este o crimă. Înseamnă a elimina unul pentru a salva un altul. Este ceea ce face mafia. Este o crimă, este un rău absolut. Cu privire la "răul mai mic": a evita sarcina este un caz - vorbim în termeni de conflict între porunca a cincea şi a şasea. Paul al VI-lea - cel mare! - într-o situaţie dificilă, în Africa, a permis surorilor să folosească anticoncepţionalele pentru cazurile de violenţă. Nu trebuie confundat răul de a evita sarcina, singur, cu avortul. Avortul nu este o problemă teologică: este o problemă umană, este o problemă medicală. Se ucide o persoană pentru a salva alta - în cel mai bun dintre cazuri - sau pentru scăpa de situaţie. Este împotriva jurământului lui Hipocrate pe care medicii trebuie să-l facă. Este un rău în sine însuşi, dar nu este un rău religios, la început, nu, este un rău uman. Şi desigur, de vreme ce este un rău uman - ca orice ucidere - este condamnat. În schimb, a evita sarcina nu este un rău absolut, şi în anumite cazuri, ca în acela al lui Paul al VI-lea pe care l-am menţionat, era clar. În afară de asta, eu aş îndemna ca medicii să facă totul pentru a găsi vaccinuri împotriva acestor doi ţânţari care aduc acest rău: cu privire la asta trebuie lucrat... Mulţumesc.

Părintele Lombardi

Mulţumesc. Acum, aşadar, îl chemăm să intervină pe Ludwig Ring-Eifel, care este de la agenţia catolică germană de informaţie "Kna":

Ludwig Ring-Eifel, "Kna"

Sanctitate, peste puţine săptămâni dumneavoastră veţi primi Premiul Carol cel Mare, unul dintre premiile cele mai prestigioase ale Comunităţii Europene. Şi predecesorul dumneavoastră, sfântul Ioan Paul al II-lea, a primit acest premiu: ţinea mult la asta. Şi ţinea mult şi la unitatea europeană, care acum pare să se destrame un pic, mai întâi cu criza euro şi acum cu criza refugiaţilor. Oare dumneavoastră aveţi un cuvânt pentru noi, în această situaţie de criză europeană? Mulţumesc.

Papa Francisc

Mai întâi, despre Premiul Carol cel Mare. Eu aveam obişnuinţa de a nu accepta distincţii sau doctorate; din totdeauna, nu din umilinţă, ci pentru că nu-mi plac aceste lucruri. Un pic de nebunie este bine să ai şi nu-mi place. Dar în acest caz, am fost nu spun "forţat", ci "convins" cu încăpăţânarea sfântă şi teologică a cardinalului Kasper, care a fost ales de la Aachen pentru a mă convinge! Şi eu am spus: "Da, dar în Vatican". Am spus asta: şi îl ofer pentru Europa: ca să fie o co-decorare, un premiu pentru ca Europa să poată face ceea ce am indicat la Strasbourg: pentru ca să poată fi nu "bunica-Europa" ci "mama-Europa". Al doilea. Alaltăieri, citind ştirile despre această criză - eu citesc puţin, răsfoiesc numai un ziar (nu spun numele pentru a nu trezi gelozie, dar se ştie), cincisprezece minute mă uit şi apoi mă informează Secretariatul de Stat - un cuvânt care mi-a plăcut, mi-a plăcut - nu ştiu cine îl aprobă şi cine nu - este "refondarea Uniunii Europene". Şi m-am gândit la marii părinţi... Dar, astăzi, unde este un Schuman, un Adenauer? Aceşti mari, care după război au fondat Uniunea Europeană. Şi îmi place această idee a re-fondării: de s-ar putea face! Pentru că Europa, n-aş spune că e unică, dar are o forţă, o cultură, o istorie care nu se poate irosi, şi trebuie să facem totul pentru ca Uniunea Europeană să aibă forţa precum şi inspiraţia de a ne face să mergem înainte. Nu ştiu: asta e ceea ce gândesc.

Părintele Lombardi

Mulţumesc. Şi acum dăm cuvântul lui Anne Thompson, de la "Nbc News" - suntem în America, ne aflăm deasupra Americii: îi dăm ei cuvântul.

Anne Thompson, "Nbc News"

Mulţumesc, părinte Lombardi. Matteo mă va ajuta... Sfinte Părinte, dumneavoastră aţi vorbit mult despre familii şi despre Anul Milostivirii, în această călătorie. Unii se întreabă, cum poate o Biserică ce susţine că este "milostivă" să ierte mai uşor un asasin decât pe cel care divorţează şi se recăsătoreşte...

Papa Francisc

Îmi place întrebarea! Despre familie au vorbit două Sinoade şi Papa a vorbit tot anul în catehezele de miercuri. Şi întrebarea este adevărată, îmi place, pentru că dumneavoastră aţi adresat-o plastic bine. În documentul post-sinodal care va apare - probabil înainte de Paşte -, într-unul din capitole - pentru că are multe - se reia tot ceea ce Sinodul a spus despre conflicte sau despre familiile rănite, şi pastoraţia familiilor rănite... Este una dintre preocupări. Aşa cum alta este pregătirea pentru căsătorie. Dumneavoastră gândiţi-vă că pentru a deveni preot sunt opt ani de studiu, de pregătire, şi apoi, după o anumită perioadă de timp, dacă nu reuşeşti, ceri dispensa şi pleci, şi totul este în ordine. În schimb, pentru a face un sacrament care este pentru toată viaţa, trei-patru conferinţe... Pregătirea la căsătorie este foarte, foarte importantă, deoarece cred că este un lucru pe care Biserica, în pastoraţia obişnuită - cel puţin în ţara mea, în America de Sud - n-a evaluat-o atât de mult. De exemplu - acum nu aşa de mult, dar în urmă cu câţiva ani - în patria mea, era obişnuinţa de... se numea "casamiento de apuro": căsătorie în grabă pentru că vine copilul. Şi pentru a acoperi social onoarea familiei... Acolo, nu erau liberi şi de atâtea ori aceste căsătorii sunt nule. Şi eu, ca episcop, am interzis preoţilor să facă asta, când era asta... Să vină copilul, să continue ca logodnici, iar când se simt să facă asta pentru toată viaţa, să meargă înainte. Dar există o lipsă [în pregătirea] la căsătorie. Apoi, un alt capitol foarte interesant: educaţia copiilor. Victimele problemelor familiei sunt copiii. Dar sunt şi victime ale problemelor familiei pe care nici soţul nici soţia nu le vor: de exemplu, necesitatea locului de muncă. Când tata nu are timp liber pentru a vorbi cu copiii, când mama nu are timp liber pentru a vorbi cu copiii... Când eu spovedesc o pereche care are copii, soţi, spun: "Câţi copii aveţi?". Şi unii se înspăimântă pentru că spun: "Preotul mă va întreba pentru ce nu am mai mulţi...". Şi eu spun: "Vă voi pune o a doua întrebare: dumneavoastră vă jucaţi cu copiii voştri?"; şi majoritatea - aproape toţi! - spun: "Dar, părinte, nu am timp: muncesc toată ziua". Şi copiii sunt victime ale unei probleme sociale care răneşte familia. Este o problemă... Îmi place întrebarea dumneavoastră. Şi un al treilea lucru interesant, în întâlnirea cu familiile, la Tuxtla - era o pereche de re-căsătoriţi în a doua unire, integraţi în pastoraţia Bisericii; şi cuvântul-cheie pe care l-a folosit Sinodul - şi eu îl voi prelua - este "a integra" în viaţa Bisericii familiile rănite, familiile de recăsătoriţi şi toate acestea. Dar a nu-i uita copiii în centru! Sunt primele victime, fie ale rănilor fie ale condiţiilor de sărăcie, de muncă, ale tuturor acestora.

Anne Thompson, "Nbc News"

Înseamnă că vor putea primi împărtăşania?

Acesta este un lucru... este punctul de sosire. A integra în Biserică nu înseamnă "a primi împărtăşania"; pentru că eu cunosc catolici recăsătoriţi care merg la biserică o dată pe an, de două ori: "Dar, eu vreau să primesc împărtăşania!", ca şi cum împărtăşania ar fi o decoraţie. Este o muncă de integrare... toate porţile sunt deschise. Dar nu se poate spune: de acum înainte "pot să primească împărtăşania". Asta ar fi o rană şi pentru soţi, pentru cuplu, pentru că nu-i va face să parcurgă acel drum de integrare. Şi aceşti doi erau fericiţi! Şi au folosit o expresie foarte frumoasă: "Noi nu primim împărtăşania euharistică, dar ne împărtăşim în vizita la spital, în această slujire, în aceea...". Integrarea lor a rămas acolo. Dacă există ceva mai mult, Domnul le va spune, dar... este un drum, este o stradă...

Anne Thompson, "Nbc News"

Mulţumesc.

Părintele Lombardi

Şi acum îi lăsăm întrebarea lui Antoine-Marie Izoard, deci revenim cu grupul francez; este responsabil de la "I.media", care este o agenţie de informaţie catolică franceză.

Antoine-Marie Izoard, "I.media"

Sanctitate, bună seara. Permiteţi-mi mai întâi, glumind, să spun cât de mult noi vaticaniştii suntem un pic ostateci ai agendei Sfântului Părinte şi nu putem să ne jucăm cu copiii noştri... Sâmbătă este audienţa jubiliară, duminica este Angelus, şi de luni până vineri se zboară pentru a munci. Apoi, o îmbrăţişare pentru Alberto [Gasbarri] care, cu părintele Lombardi, m-a lăsat să intru la Radio Vatican, în urmă cu 20 de ani - suntem în familie...

O întrebare un pic "osée", Sanctitate: numeroase media au evocat şi au făcut atâta zgomot despre "corespondenţa intensă" dintre Ioan Paul al II-lea şi filozofa americană Anna Tymieniecka, care nutrea - se spune - un mare afect faţă de Papa polonez. După părerea dumneavoastră, un Papă poate avea o relaţie aşa de intimă cu o femeie? Şi apoi - dacă-mi permiteţi: Dumneavoastră aveţi o importantă corespondenţă, cunoaşteţi - sau aţi cunoscut - acest tip de experienţă...

Papa Francisc

Acest lucru îl cunoşteam, acest raport de prietenie, dintre sfântul Ioan Paul al II-lea şi această filozofă, când eram la Buenos Aires: un lucru care se ştia, şi cărţile ei sunt cunoscute, iar Ioan Paul al II-lea era un om neliniştit... Apoi, eu voi spune că un bărbat care nu ştie să aibă un raport bun de prietenie cu o femeie - nu vorbesc despre misogini: aceştia sunt bolnavi - este un bărbat căruia îi lipseşte ceva. Şi eu, şi din experienţă personală, atunci când cer un sfat, cer unui colaborator, unui prieten, unui bărbat, dar îmi place să aud şi părerea unei femei; şi îţi dau atâta bogăţie! Privesc lucrurile într-un alt mod. Mie îmi place să spun că femeia este aceea care construieşte viaţa în sân şi are - dar aceasta este o comparaţie pe care o fac - şi are această carismă de a-ţi da lucruri pentru a construi. O prietenie cu o femeie nu este păcat, o prietenie. Un raport amoros cu o femeie care nu este soţia ta, este păcat. Papa este un bărbat, Papa are nevoie şi de gândirea femeilor. Şi Papa are o inimă care poate avea o prietenie sănătoasă, sfântă cu o femeie. Există sfinţi prieteni: Francisc şi Clara, Tereza şi Ioan al Crucii... Dar femeile încă sunt un pic... considerate nu prea bine, nu totalmente... Dar am înţeles binele pe care o femeie îl poate face vieţii preotului şi a Bisericii, într-un sens de sfătuire, de ajutor, de prietenie sfântă. Mulţumesc.

Părintele Lombardi

Mii de mulţumiri. Acum o avem pe Franca Giansoldati, de la "Il Messaggero", pentru grupul italian.

Franca Giansoldati, "Il Messaggero"

Eu mă întorc asupra temei legii care urmează să fie votată la parlamentul italian: este o lege care într-un fel priveşte şi alte state, pentru că alte state au în atenţie legi care se referă la uniri între persoane de acelaşi sex. Există un document al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care este din 2003, ce dedică o largă atenţie acestui lucru şi în plus dedică un capitol comportamentului care trebuie avut faţă de parlamentarii catolici din parlament în faţa acestor legi, şi se spune în mod expres că parlamentarii catolici nu trebuie să voteze aceste legi. Dat fiind faptul că există multă confuzie cu privire la asta, voiam să vă întreb înainte de toate dacă acest document din 2003 mai are o valoare şi efectiv ce comportament trebuie să aibă un parlamentar catolic?

Şi apoi, un lucru: după Moscova, Cairo: există un alt dezgheţ care se întrevede la orizont? Adică, mă refer la audienţa pe care dumneavoastră o doriţi cu "Papa sunniţilor", să-l numim aşa, cu Imamul de Al-Azhar?

Papa Francisc

Despre asta, a mers mons. Ayuso la Cairo, săptămâna trecută, pentru a-l întâlni pe vicele marelui imam, precum şi pentru a-l saluta pe imam. Mons. Ayuso este secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, prezidat de cardinalul Tauran. Eu doresc să-l întâlnesc pe imam, ştiu că lui i-ar plăcea, şi căutăm modul, tot prin cardinalul Tauran, pentru că acela este drumul. Dar vom reuşi să-l parcurgem, cu privire la asta.

Cu privire la prima temă: eu nu-mi amintesc bine de acel document din 2003 al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Dar un parlamentar catolic trebuie să voteze după propria conştiinţă bine formată: asta, aş spune numai asta. Cred că este suficient. Şi spun "bine formată", pentru că nu este conştiinţa lui "ceea ce mi se pare". Eu îmi amintesc că atunci când a fost votată căsătoria persoanelor de acelaşi sex la Buenos Aires, că era o egalitate de voturi, şi la sfârşit unul a spus celuilalt: "Dar tu vezi clar?" - "Nu" - "Nici eu" - "Să plecăm de aici" - "Dacă plecăm de aici, nu mai avem cvorumul". Şi celălalt a spus: "Dar dacă avem cvorumul, îi dăm votul lui Kirchner!", şi celălalt: "Prefer să-l dau lui Kirchner şi nu lui Bergoglio!"... şi înainte. Aceasta nu este conştiinţă bine formată! Şi cu privire la persoanele de acelaşi sex, repet ceea ce am spus în călătoria de întoarcere din Rio de Janeiro şi care este în Catehismul Bisericii Catolice.

Părintele Lombardi

Mulţumesc. Aşadar, acum avem o ultimă întrebare din seria prevăzută cu Javier Martínez Brocal de la "Rome Reports"...

Javier Martínez Brocal, "Rome Reports"

Sfinte Părinte, multe mulţumiri pentru această călătorie în Mexic: a fost o onoare să vă însoţesc şi să văd ceea ce am văzut. Încă nu ne-am întors la Roma şi deja ne gândim la călătorii viitoare, să ne facem din nou bagajul. Sfinte Părinte, când veţi merge în Argentina, unde vă aşteaptă de mult timp? Şi apoi când vă veţi întoarce în America Latină sau în China?... Apoi, o glumă: dumneavoastră, în timpul acestei călătorii, ne-aţi vorbit de multe ori să "visăm": dumneavoastră, ce visaţi? Şi mai ales, care este coşmarul dumneavoastră?

Papa Francisc

China... să merg acolo: mi-ar plăcea mult!

Vreau să spun un lucru, un lucru corect, despre poporul mexican. Este un popor cu o bogăţie, cu o bogăţie atât de mare, este un popor care uimeşte... Are o cultură, o cultură milenară... Voi ştiţi că astăzi, în Mexic, se vorbesc 65 de limbi, numărându-i şi pe cele indigene? 65! Este un popor cu o mare credinţă, a suferit şi persecuţii religioase, există martiri - acum voi canoniza doi sau trei - Este un popor... nu poate fi explicat. Şi un popor nu poate fi explicat pur şi simplu deoarece cuvântul "popor" nu este o categorie logică, este o categorie mistică. Şi poporul mexican nu poate fi explicat, această bogăţie, această istorie, această bucurie, această capacitate de sărbătoare şi aceste tragedii despre care voi aţi întrebat. Eu nu pot spune un alt lucru decât această unitate, şi că acest popor a reuşit să nu eşueze, să nu se termine cu atâtea războaie, şi lucruri care se întâmplă acum... Acolo, la Ciudad Juárez, era un pact de 12 ore de pace pentru vizita mea: după aceea vor continua să se lupte întrei ei, traficanţii... Un popor care încă are această vitalitate, se explică numai prin Guadalupe. Şi eu vă invit să studiaţi cu seriozitate faptul Guadalupe. Sfânta Fecioară Maria este acolo. Eu nu găsesc o altă explicaţie. Şi ar fi frumos ca voi, ca jurnalişti... există câteva cărţi bune care explică, explică şi această pictură, cum este, ce înseamnă... şi astfel se va putea înţelege un pic acest popor atât de mare, atât de frumos.

Părintele Lombardi

Mulţumesc, Sanctitate. Aşadar, am terminat seria întrebărilor prevăzute. Era doamna Pigozzi care voia să ne spună ceva, nu ştiu bine ce anume: acum îi dăm microfonul; şi apoi avem încă un mic "coda", care se referă la o circumstanţă pe care o ştim cu toţii.

Caroline Pigozzi de la "Paris Match"

Da, Sfinte Părinte, bună seara. Două lucruri. Voiam să ştiu ce i-aţi cerut Fecioarei de Guadalupe, pentru că aţi rămas mult timp în biserică pentru a o ruga pe Fecioara de Guadalupe. Apoi, al doilea lucru, dacă dumneavoastră visaţi în italiană sau în spaniolă?

Papa Francisc

Da, voi spune că visez în esperanto... Nu ştiu cum să răspund la asta, cu adevărat. Uneori da, îmi amintesc, vreun vis în altă limbă, dar a visa în limbi nu, cu figuri, da. Psihologia mea este aşa. Cu cuvinte visez puţin. Şi prima întrebare era?

Caroline Pigozzi

Prima întrebare, Sanctitate, dumneavoastră aţi stat mult timp ca să vă rugaţi Sfintei Fecioare Maria...

Papa Francisc

Am cerut pentru lume, pentru pace... Multe lucruri... Sărăcuţa a ajuns cu capul aşa... Am cerut iertare, am cerut ca Biserica să crească sănătoasă, am cerut pentru poporul mexican... Şi un lucru pe care l-am cerut mult este ca preoţii să fie adevăraţi preoţi şi surorile adevărate surori şi episcopii adevăraţi episcopi: aşa cum ne vrea Domnul. Acest lucru l-am cerut mult. Dar după aceea, lucrurile pe care un fiu le spune mamei sunt un pic secrete... Mulţumesc, Carolina.

Părintele Lombardi

Acum, aşa cum ştim, aceasta este ultima călătorie a lui Alberto Gasbarri, care este aici aproape şi pe care noi toţi îl cunoaştem foarte bine şi căruia îi suntem foarte recunoscători pentru slujirea pe care a desfăşurat-o în toate aceste călătorii. Aşadar, acum şi colegii noştri voiau să spună un cuvânt lui Alberto şi să-i facă şi un mic omagiu. Avem decana noastră care vorbeşte...

Valentina Alazraki

Vom încerca să avem un raport bun... Într-adevăr, mie îmi place mult să glumesc, dumneavoastră ştiţi asta. Însă, în acest moment nu reuşesc, pentru că mă întristează foarte mult ideea că în următoarea călătorie nu este Alberto şi nu-mi vine nicio glumă siropoasă: pentru că este una dintre acele persoane pe care este imposibil să te gândeşti că n-o vezi lângă tine, în următoarele luni. Prima dată când s-a întâmplat asta, l-am văzut, era cu 37 de ani în urmă, avea mai mult păr, era un pic mai grăsuţ, dar era exact aceeaşi persoană. Eu l-am numi "domnul cerurilor", este expresia care-mi vine. Este un gentilom din alte timpuri, nu numai prin haina la două rânduri şi îmbrăcămintea sa impecabilă, ci am trecut prin foarte multe lucruri. El a fost în slujba - cum se spune în Biserică - a trei Papi; au fost multe momente dificile, aterizări de urgenţă, ţări în luptă... Nu l-am văzut niciodată să ridice sprâncenele, niciodată un cuvânt în plus, niciodată un moment de nervozitate, niciodată o nepoliteţe faţă de nimeni. Într-adevăr, un domn. Este ca un croitor: un mare croitor care coase după trei Papi diferiţi călătoriile, făcute după măsură pentru cei trei Papi. La începutul lui Ioan Paul al II-lea, cred că atunci când a început să colaboreze cu părintele Tucci după ieşirea monseniorului Marcinkus, cred că monseniorul Marcinkus i-a spus: "Uite, acesta este polonez, este un încăpăţânat şi vei vedea tot felul de lucruri". Şi cred că a fost aşa, la început. La sfârşitul pontificatului era cam ca un fiu: nu numai că organiza călătoriile, ci era aproape de un om care în fiecare zi mai mult avea limite fizice şi el a inventat totul - tron mobil, platformă mobilă - şi vedeam cu ce sentiment, cu ce angoasă, uneori, era aproape de el şi era atent ca să nu cadă, ca să se simtă bine. Apoi, a venit Papa Benedict: el, până atunci era "numărul doi", să spunem; în 2005, Papa Benedict îl numeşte "numărul unu" şi cred - nu ştiu dacă greşesc - şi cred că au fost probabil cei opt ani cei mai liniştiţi?, mai simpli?, deoarece cred că Papa Benedict era mai blând, mai ordonat, nu se abătea un minut în protocol, urma tot ceea ce Alberto îi spunea, mai "docil", să spunem aşa.

Şi apoi... a venit un uragan, şi cred că Alberto a trebuit să-şi facă o altă haină şi să spună: "O, Dumnezeule, mi se pare că şi acesta este încăpăţânat", cred eu. Şi oricum, cred că aţi ajuns din nou să aveţi un raport foarte frumos. Am făcut toate aceste călătorii, toţi, cu Ioan Paul al II-lea, cu Benedict, cu dumneavoastră, după măsura într-adevăr pentru fiecare dintre voi pentru că până la urmă - aşa cum aţi spus dumneavoastră - fiecare Papă este un om: are gusturile sale, are ritmurile sale, are priorităţile sale şi cred că el a reuşit să vă interpreteze pe toţi cei trei în cea mai bună dintre maniere şi mereu cu o gentileţe, o linişte, o educaţie şi o eficienţă cu adevărat extraordinare. Deci, într-adevăr îmi provoacă multă tristeţe că în următoarea călătorie tu nu vei fi.

Părintele Lombardi

Iată: vreţi să explicaţi de daruri i-am oferit lui Alberto?

[mai întâi Phil Pullella prezintă în ton de glumă darul unui breloc în formă de avion şi un mic model de avion Alitalia]

Cindy Wooden

Mulţumesc, Sanctitate. Am luat câteva imagini de la Ebu, de la Giancarlo Giuliani, de la Associated Press, de la "L'Osservatore Romano" şi de la Paul Haring... Un pic, se poate spune că a făcut photobombing-ul celor mai istorice momente: este un Papă, un preşedinte - Alberto. Sperăm să-i placă...

Dr. Gasbarri

Pot, Sfinte Părinte?

Papa Francisc

Un singur cuvânt: şi eu repet ceea ce am spus la început: multe mulţumiri! Şi mi-a dat sfaturi bune. Numai că, are un defect: nu ştie să calculeze bine kilometri!...

Dr. Gasbarri

Mulţumesc, Sfinte Părinte, mulţumesc tuturor colegilor. Sunt emoţionat de acest moment. Desigur, îi mulţumesc Papei Francisc pentru încrederea sa şi răbdarea sa. Vă povestesc o mică anecdotă. În noiembrie eram în Africa, la Bangui, şi Sfântul Părinte trebuia să-i întâlnească pe episcopi, şi eu văd că merge în capelă unde erau episcopii. Spun: "Dar, Sfinte Părinte, trebuie să-i întâlniţi pe episcopi...". Şi el îmi răspunde: "Merg în capelă pentru a o ruga pe Sfânta Fecioară Maria ca să-mi dea multă răbdare pentru a-l suporta pe Gasparri". Iată. [râd] Acum l-am eliberat de o intenţie de rugăciune... [râd] Multe mulţumiri, Sfinte Părinte; mulţumesc pentru toate. Desigur, gândul meu de recunoştinţă se îndreaptă spre Papa Francisc cu care încă am un raport de afect şi devoţiune şi desigur către sfântul Ioan Paul al II-lea, căruia i-am dat 27 de ani, cei mai buni din viaţa mea - eram tânăr! - şi sunt atât de afecţionat şi faţă de el. Ultima mulţumire pentru cardinalul Tucci, pe care eu încă îl chem "părinte", pentru că pentru mine a fost un părinte.

Părintele Lombardi

Şi acum, îmi spun că este gata un tort, aşa cum se obişnuieşte în aceste situaţii frumoase. Iată-l aici.

Papa Francisc

Călătorie frumoasă. Multe mulţumiri pentru munca voastră şi rugaţi-vă pentru mine. Şi să ştiţi că eu sunt la dispoziţia voastră. Şi jucaţi-vă cu copiii voştri!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.