CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN MEXIC

(12-18 februarie 2016)

Vizită la Penitenciarul (CeReSo nr. 3) din Ciudad Juárez

Miercuri, 17 februarie 2016

Cuvinte (liber) adresate personalului şi preoţilor din pastoraţia din închisori

Bună ziua!

Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră aici şi vă mulţumesc pentru tot binele pe care-l faceţi aici. Este un bine care nu se vede.

Voi vă întâlniţi cu multe fragilităţi. Pentru aceasta am voit să aducă această imagine [Răstignit] făcută din materialul cel mai fragil: cristalul este fragil, se rupe imediat. Cristos pe Cruce este cea mai mare fragilitate a omenirii. Totuşi, cu această fragilitate, El ne mântuieşte, El ne ajută, ne face să mergem înainte, ne deschide porţile speranţei.

Doresc ca fiecare dintre voi, cu binecuvântarea Fecioarei şi contemplând fragilitatea lui Cristos, care s-a făcut păcat, s-a făcut moarte pentru a ne mântui, să poată semăna seminţe de speranţă şi de înviere.

"Bucură-te, Marie..."

Binecuvântare

Şi nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

___________________

Discursul Sfântului Părinte

Iubiţi fraţi şi surori,

Închei vizita mea în Mexic şi nu puteam să plec fără să vin să vă salut, fără a celebra Jubileul Milostivirii cu voi.

Mulţumesc din inimă pentru cuvintele de salut pe care mi le-aţi adresat, în care se manifestă atâta speranţă şi atâtea aspiraţii, precum şi atâtea dureri, temeri şi întrebări.

În călătoria mea în Africa, în oraşul Bangui am putut să deschid prima Poartă a Milostivirii pentru întreaga lume - a acestui Jubileu, pentru că prima poartă a milostivirii a deschis-o Dumnezeu Tatăl nostru cu Fiul său Isus. Astăzi, împreună cu voi şi cu voi, doresc să reafirm încă o dată încrederea la care Isus ne încurajează: milostivirea care îi îmbrăţişează pe toţi şi în toate colţurile pământului. Nu există loc unde milostivirea sa să nu poată ajunge, nu există spaţiu nici persoană pe care ea să nu poată să le atingă.

A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a aminti drumul urgent pe care trebuie să-l întreprindem pentru a rupe cercurile vicioase ale violenţei şi delicvenţei. Deja am pierdut multe decenii gândind şi crezând că totul se rezolvă izolând, separând, încarcerând, eliminându-şi problemele din jur, crezând că aceste mijloace rezolva într-adevăr problemele. Am uitat să ne concentrăm asupra a ceea ce realmente trebuie să fie adevărata noastră preocupare: viaţa persoanelor; viaţa lor, cea a familiilor lor, cea a celor care au suferit şi ei din cauza acestui cerc vicios al violenţei.

Milostivirea divină ne aminteşte că închisorile sunt un simptom al modului în care suntem în societate, în multe cazuri sunt un simptom de tăceri, de omisiuni provocate de cultura rebutului. Sunt un simptom al unei culturi care a încetat să parieze pe viaţă; al unei societăţi care, puţin câte puţin, i-a abandonat pe fiii săi.

Milostivirea ne aminteşte că reinserarea nu începe aici, între aceşti pereţi, ci începe înainte, "afară", pe străzile oraşului. Reinserarea sau reabilitarea începe creând un sistem pe care l-am putea numi de sănătate socială, adică, o societate care încearcă să nu se îmbolnăvească poluând relaţiile în cartier, în şcoli, în pieţe, în locuinţe, în tot spectrul social. Un sistem de sănătate socială care face în aşa fel încât să genereze o cultură care să fie eficace şi care să încerce să prevină acele situaţii, acele căi care ajung să rănească şi să deterioreze ţesutul social.

Uneori ar putea să pară că închisorile îşi propune să pună persoanele în condiţia de a continua să comită delicte, mai mult decât să promoveze procese de reinserare care permit să se facă faţă problemelor sociale, psihologice şi familiale care au dus persoana la o atitudine determinată. Problema siguranţei nu se rezolvă numai încarcerând, ci este un apel de a interveni pentru a înfrunta cauzele structurale şi culturale ale nesiguranţei care lovesc întregul ţesut social.

Preocuparea lui Isus faţă de cei înfometaţi, însetaţi, fără adăpost sau deţinuţi (Mt 25,34-40) intenţiona să exprime viscerele de milostivire ale Tatălui şi ea devine un imperativ moral pentru toată societatea care doreşte să dispună de condiţiile necesare pentru o convieţuire mai bună. În capacitatea unei societăţi de a-i include pe săracii săi, pe bolnavii săi sau pe deţinuţii săi se află posibilitatea pentru ei de a putea vindeca rănile lor şi de a fi constructori ai unei convieţuiri bune. Reinserarea socială începe cu frecvenţa la şcoală a tuturor copiilor noştri şi cu o muncă demnă pentru familiile lor, creând spaţii publice pentru timpul liber şi pentru recreere, abilitând instanţele de participare civică, serviciile sanitare, accesul la serviciile de bază, pentru a numi numai câteva măsuri. Aici încep toate procesele de reinserare.

A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a învăţa să nu rămânem prizonieri ai trecutului, ai zilei de ieri. Înseamnă a învăţa să deschidem poarta viitorului, zilei de mâine: înseamnă a crede că lucrurile pot să fie diferite. A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a vă invita să vă ridicaţi capul şi să lucraţi pentru a obţine acest dorit spaţiu de libertate. A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a repeta acea frază pe care am ascultat puţin mai înainte şi care a fost spusă cu atâta forţă: "Când au dat sentinţa mea, cineva mi-a spus: Nu te întreba pentru ce motiv eşti aici, ci pentru ce scop". Şi acest "pentru ce scop" să ne ducă înainte; şi acest "pentru ce scop" să ne facă să depăşim înşelăciunile sociale care cred că siguranţa şi ordinea se dobândesc numai încarcerând.

Ştim că nu putem să ne întoarcem înapoi, ştim că ceea ce este făcut este făcut; de aceea am voit să celebrez cu voi Jubileul Milostivirii, pentru ca să fie clar că asta nu înseamnă că nu există o posibilitate de a scrie o nouă istorie, o nouă istorie de acum înainte - "pentru ce scop" -. Voi suferiţi durerea căderii - de-am suferi noi toţi durerea căderilor ascunse sau oculte! -; simţiţi părerea pentru faptele voastre şi ştiu că în atâtea cazuri, în mijlocul marilor limitări, încercaţi să reconstruiţi această viaţă pornind de la singurătate. Aţi cunoscut forţa durerii şi a păcatului; nu uitaţi că aveţi la dispoziţie şi forţa învierii, forţa milostivirii divine care face noi toate lucrurile. Acum vă poate reveni partea cea mai dură, cea mai dificilă, însă, pentru ca să poată fi aceea care să genereze un rod mai mare, angajaţi-vă încă de aici dinăuntru să răsturnaţi situaţiile care generează o altă excludere. Vorbiţi cu cei dragi ai voştri, povestiţi-le experienţa voastră, ajutaţi să se frâneze cercul vicios al violenţei şi al excluderii. Cine a suferit profund durerea şi, am putea spune, "a experimentat iadul" poate să devină un profet în societate. Lucraţi pentru ca această societate care foloseşte şi aruncă oamenii să nu continue să secere victime.

Spunându-vă aceste lucruri, mi-am amintit despre momentul când Isus a spus: "Cine este fără păcat, să arunce prima piatră" (cf. In 8,7). Şi eu ar trebui să plec... Spunându-vă aceste lucruri, nu fac asta ca acela care o face de la catedră, cu degetul ridicat, fac asta pe baza experienţei înseşi rănilor mele, a greşelilor, a păcatelor, pe care Domnul a voit să le ierte şi să mă reeduce. Fac asta pe baza conştiinţei că fără harul său şi vigilenţa mea aş putea să le repet din nou. Fraţilor, mă întreb mereu, intrând într-o închisoare: "De ce ei şi nu eu?". Şi acesta este un mister al milostivirii divine. Însă această milostivire divină astăzi o celebrăm toţi, privind înainte în speranţă.

Aş vrea să încurajez şi personalul care lucrează în acest centru sau în altele asemănătoare: conducătorilor, agenţilor din poliţia penitenciară, tuturor celor care prestează vreun tip de asistenţă în acest Centru. Şi mulţumesc pentru efortul capelanilor, al persoanelor consacrate, al laicilor care se dedică să menţină vie speranţa Evangheliei Milostivirii în închisoare, păstorilor, tuturor celor care se apropie pentru a vă da Cuvântul lui Dumnezeu. Voi toţi nu uitaţi asta, puteţi să fiţi semne ale viscerelor Tatălui. Avem nevoie unii de alţii. Ne spunea sora noastră, amintind Scrisoarea către Evrei: "Simţi-vă închişi cu ei".

Înainte de a vă da binecuvântarea mi-ar plăcea ca să ne rugăm un moment în tăcere, toţi împreună. Fiecare dintre voi ştie ceea ce îi va spune Domnului, fiecare ştie pentru ce să ceară iertare. Dar vă cer şi ca în această rugăciune în tăcere, să putem lărgi inima pentru a putea ierta societatea care n-a ştiut să ne ajute şi care de atâtea ori ne-a împins să comitem greşeli. Fiecare să-i ceară lui Dumnezeu, din intimitatea inimii, ca să ne ajute să credem în milostivirea sa. Să ne rugăm în tăcere.

Şi să deschidem inima noastră pentru a primi binecuvântarea Domnului.

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească. Să vă facă să vedeţi faţa sa şi să vă arate harul său. Să-şi descopere faţa sa şi să vă dăruiască pacea. Amin.

Şi vă cer, vă rog, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.