"Data aceea când l-am văzut pe Bergoglio curăţând o baie"

de Andrea Tornielli

"80% din ceea ce spune papa sunt experienţe trăite: când îl ascult adesea pot face legătura cu situaţii pe care le-am trăit. Nu este un teoretic, este un practic. Şi ştie să înveţe din credinţa poporului sfânt al lui Dumnezeu". Părintele Guillermo Ortiz este un iezuit argentinian care lucrează la Radio Vatican: urmăreşte călătoria papei Francisc în Mexic, l-a avut ca rector şi director spiritual şi aminteşte cum la Colegiul Maxim viitorul pontif vorbea despre spiritualitate şi despre propria viaţă de credinţă dând de mâncare porcilor. Cu Vatican Insider vorbeşte despre experienţele trăite cu rectorul de atunci Bergoglio şi explică motivul pentru care este aşa de importantă, pentru el, devoţiunea populară.

Părinte Ortiz, care a fost până acum momentul cel mai important al călătoriei?

"Cred că rugăciunea în faţa Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe. Este foarte importantă devoţiunea papei faţă de Maria. Trebuie recitite discursurile din primele două zile: în textele şi în cuvintele papei Francisc este recunoscută marea importanţă a credinţei populare, importanţa poporului. În Catehism se găseşte infailibilitatea papală cu privire la temele de credinţă şi morală, dar se aminteşte puţin că tot în Catehism există şi infailibilitatea poporului lui Dumnezeu în modul său de a exprima credinţa. Vorbind episcopilor din Mexic la 13 februarie, papa a făcut un soi de mişcare înainte-înapoi, ca aceea a ecografiei. A descris-o pe Sfânta Fecioară Maria şi după aceea a vorbit despre popor, cu cordonul ombilical al religiozităţii populare. I-a invitat pe episcopi să se aplece asupra sânului credinţei poporului. Sfânta Fecioară Maria care este sân al Fiului lui Dumnezeu şi al sfântului popor credincios al lui Dumnezeu".

Papa "învaţă" din credinţa oamenilor?

"A spus asta înainte de a pleca în Mexic că venea pentru a învăţa. Papa este un fiu al Sfintei Fecioare Maria dar şi un fiu al poporului lui Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu acţionează în popor, cunoaşte sensus fidei al poporului, poporul sărac care nu are nimic".

În omilia de la liturghia din bazilica din Guadalupe, papa Francisc a citat un imn liturgic: "A te privi, Mamă; a te contempla abia, inima tăcută în duioşia ta...".

"Este un text de care papa este profund legat. Este în Breviar. El îl fotocopiase şi îl decupase şi mi l-a dăruit, lăsându-mi-l ca sfat spiritual, ca rugăciune de repetat: pur şi simplu a fi împreună, contemplând privirea Mariei, punând în faţa ei ceea ce avem în inimă".

De când îl cunoaşteţi pe Bergoglio?

"Sunt argentinian din Cordoba, l-am întâlnit în oraşul meu în iulie 1977, aveam 17 ani şi voiam să mă fac iezuit. M-am dus să vorbesc cu el deoarece el era provincialul, adică superiorul iezuiţilor din Argentina. I-am spus: «Vreau să fiu iezuit». El m-a ascultat. Este important pentru el a asculta. Apoi mi-a zis: «Bine, vom vedea în şase luni dacă mai ai această idee». Am ajuns la Colegiul Maxim în 1981. El între timp devenise rector al colegiului, după mandatul său de provincial. Încă din prima zi de noviciat lucram în cartier şi el a voit ca un edificiu care era folosit ca depozit pentru animale să fie transformat în parohie. Am reuşit să creăm o biserică. M-a invitat să lucrăm pe stradă şi m-a urmat îndeaproape".

Cum era părintele Bergoglio ca rector? Este adevărat că vă obişnuia să faceţi muncile cele mai umile?

"Da, este adevărat. Dar nu se putea face altfel. A lucrat mult pentru vocaţii, eram atâţia studenţi şi nu aveam din ce să ne întreţinem, nu existau burse de studiu. Nu aveam bani pentru mâncare. Astfel, Bergoglio a cumpărat nişte vaci, porţi, oi, şi în primii ani a trebuit să creştem aceste animale. Apoi carnea... ne ieşea prin urechi. Noi trebuia să îngrijim aceste animale şi acest lucru nu-i plăcea niciunuia dintre noi care eram «delicaţi». Făceam curăţenie la porci, adică aceeaşi muncă pe care o făcea fiul risipitor înainte de a se întoarce la tatăl. Bergoglio ne dădea exemplu. Dacă vorbeam, pentru a verifica drumul meu spiritual, şi apoi venea ora de a pune la maşina de spălat, mergeam împreună şi el punea toată lenjeria în marea maşină. Îi revenea lui să pună înăuntru hainele murdare, noi apoi le puneam la uscat. El însuşi trecea ca să dea de mâncare porcilor. Şi eventual făcea asta în timp ce continua să vorbească împreună cu vreunul dintre noi despre spiritualitate. El nu face diferenţă între teorie şi practică. A fost exigent cu noi, dar noi trebuia să fim «încercaţi». Trebuia să învăţăm cu jertfă. Formarea este şi asta".

Era un mod pentru a fi mai părtaşi de realitatea oamenilor obişnuiţi?

"Îmi amintesc că în discursurile sale formative, el repeta mereu că pentru noi care depunem votul de sărăcie, asta trebuia să însemne şi a munci. Spunea: sărăcia este muncă. Un sărac trebuie să muncească şi să trudească. Noi la Colegiul Maxim eram la 60 de kilometri de Buenos Aires: oamenii călătoreau două ore pentru a ajunge în capitală şi apoi alte două ore întors, plus 8, 10, 14 ore de muncă. A munci şi a trudi ajuta în simţul realităţii şi te făcea să atingi rănile oamenilor. Este un simţ al realităţii acesta, care este un dar al lui Dumnezeu. Nu este un discurs pe care trebuie să ţi-l transmită sau să ţi-l pună în cap. Odată la Colegiul Maxim a venit o femeie căreia îi era frig şi căuta o pătură. I-am spus că nu mai aveam pături. Şi femeia i-a spus lui Bergoglio: «Atunci dă-mi-o pe a ta». El s-a dus s-o ia şi i-a dat-o. Această femeie, spunea el, l-a învăţat că trebuie împărtăşit şi dăruit ceea ce avem, nu ceea ce avem în plus".

Vă mai amintiţi vreun alt episod?

"Eu am fost cu el până în decembrie 1984, apoi am mers la Collegio del Salvador la Buenos Aires. Şi când el a terminat mandatul de rector, în decembrie 1985, fără să mai aibă vreo funcţie, a venit să locuiască în colegiul meu: nu mai era un formator sau un superior al meu. Locuiam la acelaşi etaj, eram la câteva uşi distanţă şi era în mijloc baia comună. Eu plecam devreme dimineaţa pentru a preda şi mă întorceam târziu seara. Odată am uitat un dosar în cameră şi m-am întors pe o altă uşă, din spate. La ora aceea nu era nimeni. Şi l-am văzut pe Bergoglio curăţând wc-ul stând în genunchi. N-am văzut niciodată pe cineva făcând curăţenie în acel mod. Cred că el nu m-a văzut. Este un atent la ceea ce are nevoie celălalt, atent la necesităţile tuturor. Îmi amintesc de exemplu despre atenţiile pe care le rezerva părinţilor mai bătrâni, cum asculta... El este un om pentru alţii, nu face referinţă la el însuşi. 80% din ceea ce spune Papa sunt experienţe trăite: când îl ascult pot să facă legătura cu situaţii concrete. Nu este un teoretic, este un practic".

(După Vatican Insider, 16 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.