Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 februarie 2016

7. Jubileul în Biblie. Dreptate şi împărtăşire

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi drum bun în Postul Mare!

Este frumos şi semnificativ să avem această audienţă chiar în această Miercurea Cenuşii. Începem drumul Postului Mare şi astăzi ne oprim asupra vechii instituţii a "jubileului"; este un lucru antic, atestat în Sfânta Scriptură. Îl găsim îndeosebi în Cartea Leviticului, care îl prezintă ca un moment culminant al vieţii religioase şi sociale a poporului lui Israel.

La fiecare 50 de ani, "în ziua ispăşirii" (Lev 25,9), când milostivirea Domnului era invocată asupra întregului popor, sunetul cornului anunţa un mare eveniment de eliberare. De fapt, citim în Cartea Leviticului: "Să consacraţi anul al cincizecilea şi să vestiţi libertatea în ţară pentru toţi locuitorii ei: să fie pentru voi an jubiliare; fiecare din voi să-şi primească înapoi proprietatea şi fiecare să se întoarcă în familia lui [...] În acest an jubiliar, fiecare să se întoarcă la proprietatea lui" (25,10.13). Conform acestor dispoziţii, dacă cineva a fost constrâns să vândă pământul său sau casa sa, în jubileu putea să reintre în posesie; şi dacă cineva a contractat datorii şi, neputând să le plătească, a fost constrâns să intre în slujba creditorului, se putea întoarce liber la familia sa şi să aibă din nou toate proprietăţile.

Era un soi de "graţiere generală", cu care se permitea tuturor să se întoarcă în situaţia originară, cu ştergerea oricărei datorii, restituirea pământului şi posibilitatea de a se bucura din nou de libertatea proprie a membrilor poporului lui Dumnezeu. Un popor "sfânt", în care prescrieri precum aceea a jubileului foloseau la combaterea sărăciei şi a inegalităţii, garantând o viaţă demnă pentru toţi şi o distribuire egală a pământului pe care să locuiască şi din care să scoată cele necesare pentru viaţă. Ideea centrală este că pământul aparţine la origine lui Dumnezeu şi a fost încredinţat oamenilor (cf. Gen 1,28-29), şi de aceea nimeni nu şi-l poate aroga ca posesie exclusivă, creând situaţii de inegalitate. Acest lucru, astăzi, putem să-l gândim şi să-l regândim; fiecare în inima sa să se gândească dacă are prea multe lucruri. Dar de ce să nu lăsăm celor care nu au nimic? Zece la sută, cincizeci la sută... Eu spun: Duhul Sfânt să inspire pe fiecare dintre voi.

Cu jubileul, cel care a devenit sărac avea din nou necesarul pentru a trăi şi cine a devenit bogat îi restituia săracului ceea ce i-a luat. Scopul era o societate bazată pe egalitate şi solidaritate, unde libertatea, pământul şi banii să redevină un bun pentru toţi şi nu numai pentru unii, cum se întâmplă adesea, dacă nu greşesc... Mai mult sau mai puţin, cifrele nu sunt sigure, dar optzeci la sută din bogăţiile omenirii sunt în mâinile a mai puţin de douăzeci la sută din populaţie. Este un jubileu - şi asta o spun amintind istoria noastră de mântuire - pentru a ne converti, pentru ca inima noastră să devină mai mare, mai generoasă, mai fiu al lui Dumnezeu, cu mai multă iubire. Vă spun un lucru: dacă această dorinţă, dacă jubileul nu ajunge la buzunare, nu este un jubileu adevărat. Aţi înţeles? Şi asta este în Biblie! Nu-l inventează acest Papă: este în Biblie. Scopul - cum am spus - era o societate bazată pe egalitate şi solidaritate, unde libertatea, pământul şi banii să devină un bun pentru toţi şi nu pentru unii. De fapt, jubileul avea funcţia de a ajuta poporul să trăiască o fraternitate concretă, formată din ajutor reciproc. Putem spune că jubileul biblic era un "jubileu de milostivire", pentru că era trăit în căutarea sinceră a binelui fratelui nevoiaş.

În aceeaşi linie, şi alte instituţii şi alte legi guvernau viaţa poporului lui Dumnezeu, pentru ca să se poată experimenta milostivirea Domnului prin aceea a oamenilor. În acele norme găsim indicaţii valabile şi astăzi, care ne fac să reflectăm. De exemplu, legea biblică prescria vărsarea "zeciuielilor" care erau destinate leviţilor, responsabili ai cultului, care erau fără pământ, şi săracilor, orfanilor, văduvelor (cf. Dt 14,22-29). Adică se prevedea ca a zecea parte din recoltă, sau din roadele altor activităţi, să fie dată celor care erau fără protecţie şi în stare de necesitate, aşa încât să favorizeze condiţii de relativă egalitate în cadrul unui popor în care toţi trebuiau să se comporte ca fraţi.

Era şi legea referitoare la "primele roade". Ce este asta? Prima parte a recoltei, partea cea mai preţioasă, trebuia să fie împărtăşită cu leviţii şi străinii (cf. Dt 18,4-5; 26,1-11), care nu aveau ogoare, aşa încât şi pentru ei pământul să fie sursă de hrană şi de viaţă. "Ţara este a mea, iar voi sunteţi străini şi oaspeţi ai mei", spune Domnul (Lev 25,23). Toţi suntem oaspeţi ai Domnului, în aşteptarea patriei cereşti (cf. Evr 11,13-16; 1Pt 2,11), chemaţi să facem locuibilă şi umană lumea care ne primeşte. Şi câte "prime roade" cel care este mai norocos ar putea să le dăruiască celui care este în dificultate! Câte prime roade! Prime roade nu numai din roadele ogoarelor, ci din orice alt produs al muncii, din salarii, din economii, din atâtea lucruri care se posedă şi care uneori se irosesc. Asta se întâmplă şi astăzi. În Elemosineria Apostolică ajung atâtea scrisori cu un pic de bani: "Aceasta este o parte a salarului meu pentru a-i ajuta pe alţii". Şi acest lucru este frumos; a-i ajuta pe alţii, instituţiile de binefacere, spitalele, casele de odihnă...; a da şi străinilor, cei care sunt străini şi sunt în trecere. Isus a fost în trecere în Egipt.

Şi tocmai gândindu-se la asta, Sfânta Scriptură îndeamnă cu insistenţă să se răspundă cu generozitate la cererile de împrumuturi, fără a face calcule meschine şi fără a pretinde dobânzi imposibile: "Dacă fratele tău devine sărac şi-i slăbeşte mâna lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca oaspete, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă şi nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, ca fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i dai banii tăi cu dobândă şi să nu-i dai mâncarea ta cu camătă" (Lev 25,35-37). Această învăţătură este mereu actuală. Câte familii sunt pe stradă, victime ale cămătăriei! Vă rog să ne rugăm, pentru ca în acest jubileu Domnul să elimine din inima noastră această voinţă de a avea mai mult, camăta. Să redevenim generoşi, mari. Câte situaţii de camătă suntem constrânşi să vedem şi câtă suferinţă şi angoasă aduc familiilor! Şi de atâtea ori, în disperare, câţi oameni ajung la sinucidere pentru că nu reuşesc să mai suporte şi nu au speranţa, nu au mâna întinsă care să-i ajute; numai mâna care vine să-l facă să plătească dobânzile. Este un păcat grav camăta, este un păcat care strigă în faţa lui Dumnezeu. În schimb Domnul a promis binecuvântarea sa celui care-şi deschide mâna pentru a da cu generozitate (cf. Dt 15,10). El îţi va da dublul, poate că nu în bani ci în alte lucruri, dar Domnul îţi va da mereu dublul.

Iubiţi fraţi şi surori, mesajul biblic este foarte clar: a ne deschide cu curaj la împărtăşire şi aceasta este milostivire! Şi dacă noi vrem milostivire de la Dumnezeu, să începem s-o facem noi. Asta este: să începem s-o facem noi între concetăţeni, între familii, între popoare, între continente. A contribui la realizarea unui pământ fără săraci înseamnă a construi societăţi fără discriminări, bazate pe solidaritatea care duce la împărtăşirea a ceea ce se posedă, într-o împărţire a resurselor întemeiată pe fraternitate şi pe dreptate. Mulţumesc.

_____________

APEL

Mâine, comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, este a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului, care va avea celebrarea sa culminantă la Nazaret. În mesajul din acest an am reflectat asupra rolului de neînlocuit al Mariei la nunta din Cana: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). În grija Mariei se oglindeşte duioşia lui Dumnezeu şi bunătatea imensă a lui Isus Milostiv. Invit să ne rugăm pentru bolnavi şi să-i facem să simtă iubirea noastră. Aceeaşi duioşie a Mariei să fie prezentă în viaţa atâtor persoane care se află alături de bolnavi ştiind să perceapă nevoile lor, chiar şi cele mai imperceptibile, pentru că sunt văzute cu ochi plini de iubire.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.