Papa Francisc: Sfânta Liturghie cu fraţii capucini (bazilica vaticană, 9 februarie 2016)

În liturgia Cuvântului de astăzi se observă două atitudini. O atitudine de măreţie în faţa lui Dumnezeu, care se exprimă în umilinţa regelui Solomon, şi o altă atitudine de meschinărie care este descrisă de Isus însuşi: cum făceau învăţătorii legii, care totul era exact, lăsau deoparte legea, pentru a respecta micile lor tradiţii.

Tradiţia voastră, a capucinilor, este o tradiţie de iertare, de a da iertarea. Printre voi sunt atâţia buni duhovnici: este pentru să se simt păcătoşi, ca fratele nostru Cristofor. Ştiu că sunt mari păcătoşi şi în faţa măreţiei lui Dumnezeu se roagă încontinuu: "Ascultă, Doamne, şi iartă" (cf. 1Re 8,30). Şi pentru că ştiu să se roage aşa, ştiu să ierte. În schimb, atunci când cineva uită că are nevoie de iertare, lent uită de Dumnezeu, uită să ceară iertare şi nu ştie să ierte. Cel umil, cel care se simte păcătos, este un mare iertător în confesional. Celălalt, ca aceşti învăţători ai legii care se simt "cei curaţi", "învăţători", ştiu numai să condamne.

Vă vorbesc ca frate, şi în voi aş vrea să vorbesc tuturor confesorilor, în special în acest An al Milostivirii: confesionalul este pentru a ierta. Şi dacă tu nu poţi să dai dezlegarea - fac această ipoteză - vă rog, nu "bateţi". Persoana care vine, vine să caute alinare, iertare, pace în sufletul său; să găsească un tată care să-l îmbrăţişeze şi să-i spună: "Dumnezeu te iubeşte"; şi să-l facă să simtă asta! Şi îmi pare rău să spun, dar aceşti oameni - cred că majoritatea dintre noi au auzit - spun: "Eu nu merg niciodată să mă spovedesc, pentru că o dată mi-a pus aceste întrebări, mi-a făcut asta..." Vă rog...

Dar voi, capucinii, aveţi acest dar special al Domnului: a ierta. Eu vă cer: nu încetaţi să iertaţi! Mă gândesc la unul pe care l-am cunoscut în cealaltă dieceză, un om din conducere, care după aceea, când s-a terminat timpul său de conducere ca gardian şi provincial, la 70 de ani a fost trimis într-un sanctuar ca să spovedească. Şi acest om avea la rând o coadă de oameni, toţi, toţi: preoţi, credincioşi, bogaţi, săraci, toţi! Un mare iertător. Mereu găsea modul de a ierta, sau măcar de a lăsa în pace acel suflet cu o îmbrăţişare. Şi odată am mers să-l vizitez şi mi-a spus: "Ascultă, tu eşti episcop şi poţi să-mi spui: eu cred că păcătuiesc pentru că iert prea mult şi îmi vine acest scrupul..." - "Şi de ce?" "Nu ştiu, dar mereu găsesc modul în care să iert..." - "Şi ce faci, când te simţi aşa?" - "Merg în capelă, în faţa tabernacolului, şi îi spun Domnului: Scuză-mă, Doamne, iartă-mă, cred că astăzi am iertat prea mult. Însă, Doamne, Tu mi-ai dat exemplul rău!". Iată. Fiţi oameni de iertare, de reconciliere, de pace.

Există atâtea limbaje în viaţă: limbajul cuvântului, există şi limbajele gesturilor. Dacă o persoană se apropie de mine, de confesional, este pentru că simte că o apasă ceva, de care vrea să scape. Probabil nu ştie cum să spună asta, dar gestul acesta este. Dacă această persoană se apropie este pentru că ar vrea să se schimbe, să fie o altă persoană, şi spune asta cu gestul de a se apropia. Nu este necesar să se pună întrebări: "Dar tu, tu...?". Dacă o persoană vine, este pentru că în sufletul său ar vrea să nu mai facă asta. Dar de atâtea ori nu pot, pentru că sunt condiţionaţi de psihologia lor, de viaţa lor, de situaţia lor... "Ad impossibilia nemo tenetur".

O inimă largă... Iertarea... Iertarea este o sămânţă, este o mângâiere a lui Dumnezeu. Aveţi încredere în iertarea lui Dumnezeu. Nu cădeţi în pelagianism! "Tu trebuie să faci asta, asta, asta, asta, asta..." Dar voi aveţi această carismă a confesorilor. A o relua, a o reînnoi mereu. Şi fiţi mari iertători, pentru că acela care nu ştie să ierte ajunge ca aceşti învăţători din Evanghelie: este un mare condamnator, mereu să acuze... Şi cine este marele acuzator, în Biblie? Diavolul! Sau faci funcţia lui Isus, care iartă dând viaţa, rugăciunea, atâtea ore acolo, aşezat, cu acei doi [sfântul Leopolod şi sfântul Pius]; sau faci funcţia diavolului care condamnă, acuză... Nu ştiu, nu reuşesc să vă spun altceva. În voi spun asta tuturor, tuturor preoţilor care merg ca să spovedească. Şi dacă simt că nu sunt în stare, să fie umili şi să spună: "Nu, nu, eu celebrez Liturghia, curăţ pavimentul, fac totul, dar nu spovedesc, pentru că nu ştiu să fac bine asta". Şi să cerem Domnului harul, har pe care îl cer pentru fiecare dintre voi, pentru voi toţi, pentru toţi confesorii, şi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 17.