Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Piacenza: Să punem în centru sacramentul Spovezii

De Andrea Tornielli

"Într-un context care-l neagă pe Cristos, este urgent să se reafirme adevărul întrupării și unicitatea valorii mântuitoare a crucii". A spus asta la 29 februarie 2016 cardinalul Mauro Piacenza, în lectio magistralis cu care a deschis al XXVII-lea Curs despre Forul Intern, la palatul Cancelariei. Penitențiarul Major a repetat invitația conținută în bula papală de convocare a Jubileului extraordinar al milostivirii: "Să punem în centru cu convingere sacramentul Reconcilierii". Un "strigăt - l-a definit Piacenza - revelator al unei gândiri, al unei evaluări despre această lume și despre misiunea Bisericii".

Vestirea Bisericii, a adăugat cardinalul, care-l indică "prezent în lume pe Mielul lui Dumnezeu, constituie cel mai puternic «antidot» la veninul șarpelui din vechime, mincinosul". Astăzi, a continuat, "minciuna principelui acestei lumi încearcă să răstoarne această vestire în fiecare parte a sa: Mielul, lumea și păcatul".

Înainte de toate cu o "reducție «moralistă» a vestirii creștine, care ar vrea s-o priveze de pretenția sa de adevăr, pentru a o izola în limitele, naive, ale unui cod etic, care nu poate avea nicio incidență reală asupra inimii omului, făcut pentru Ființă mai înainte decât pentru a trebui să fie".

În al doilea rând, cu o "canonizare a lumii", pentru că "ispititorul ar vrea înainte de toate să prezinte «această» lume, ostilă lui Cristos, drept cea mai bună, sau oricum ca unica posibilă. Orice altă privire asupra lumii, în măsura în care ar merge «dincolo» de pragul privatului și al particularului, ar fi considerată prin natura sa «violentă», deci, inacceptabilă. Este dictatura gândirii unice, așa de departe de gândirea comună de matrice creștină!".

În al treilea rând, cu "normalizarea păcatului". "Mincinosul", afirmă Piacenza, "încearcă să nege păcatul, pentru ca să ațipească în inima omului invocarea mântuirii". Însă trebuie considerat, mai afirmă cardinalul, "că niciodată nu e posibil să se «nege» păcatul în totalitatea sa, pentru că el reprezintă o experiență dureroasă și universală. Așadar, ispititorul încearcă să concentreze atenția omului nu numai asupra «unor» specii de rău, cele repugnante în ochii opiniei publice".

"Într-un context care-l neagă pe Cristos - explică Piacenza - este urgent să se reafirme adevărul Întrupării și unicitatea valorii mântuitoare a Crucii. Într-un context care canonizează lumea, este necesar să se redescopere diferența ioanee inevitabilă dintre Biserică și lume, în acceptarea umilă și clară a faptului că «oamenii au preferat întunericul în locul luminii». În fața minciunii cu privire la păcat reiese exigența de a-i educa pe oameni să numească lucrurile cu numele lor, fără ambiguități".

Iată așadar necesitatea de "a-l afirma din nou pe Cristos", adică de "a redescoperi esențialul vestirii evanghelice". Precum și necesitatea unei "reluări a umanului". "Istoria ne învață că acela care-l apără pe Dumnezeu îl apără pe om și cine-l apără pe om îl apără pe Dumnezeu. Nu raționamentele teologice perfecte, chiar corecte doctrinal și fidele față de realitatea revelată, vor convinge; mai ales, dacă nu vor fi susținute de claritatea unei priviri noi asupra realității și a unei umanități schimbate chiar de acele adevăruri".

"Celui care-l neagă pe Cristos și eficacitatea mântuitoare a Mielului jertfit - a încheiat cardinalul Piacenza - îi răspundem cu recuperarea vestirii Mântuitorului și a unicului cult mântuitor, care aduc cu sine recuperarea umanului. Celui care neagă posibilitatea unei lumi diferite, invitând să ne resemnăm cu asta, îi răspundem privind la Răstignit, adevărat lume nouă realizată. Celui care ar vrea să normalizeze păcatul îi răspundem repunând în centru sacramentul spovezii. În sacramentul spovezii este înfrântă acea singurătate radicală pe care omul o simte în păcatul său, pe care omul o trăiește într-o lume în mod fals perfectă, pe care omul o trăiește ori de câte ori Cristos este negat".

(După Vatican Insider, 29 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat