Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

În pocăință regăsim bucuria și pacea pierdute în păcat

De Luca Marcolivio

Postul Mare este timp de pocăință și de har și cuprinde patruzeci de zile, așa cum este Jubileul, care durează circa un an. Sunt momente în care credincioșii, prin sacramentul spovezii și al altor practici, redescoperă bucuria milostivirii lui Dumnezeu. În colocviu cu agenția Zenit, cardinalul Mauro Piacenza, Penitențiar Major al Sfintei Biserici Romane, a găsit firul roșu care unește postul, indulgențele și faptele de milostenie. Și amintește că, și în această epocă, marcată de provocări religioase și sociale, pocăința schimbă inimile persoanelor.

Eminență, timpul Postului Mare pe care-l trăim în aceste săptămâni este un timp de pocăință prin excelență. Ce valență asumă în timpul anilor jubiliari?

Desigur, timpul Postului Mare este tipic de pocăință. Pentru aceasta, cu acea maestră de viață care este Liturgia divină, în prima duminică din Postul Mare suntem duși cu Isus în pustiu, locul austerității, al ascezei și al marii tăceri. Pentru a intra în acest pustiu al spiritului este necesar să ieșim din zgomotul și din vorbăria de fiecare zi, din preocupări și din disipare. Trebuie făcut efortul de a realiza o reducție de la multiplicitate la unicul necesar. Prima pocăință din Postul Mare este recucerirea tăcerii interioare, a sobrietății, a esențialității, a primatului veșnicului asupra efemerului, a permanentului asupra trecătorului. Este aproape o restituire față de noi înșine, așa cum suntem și nu cum părem. Este rodnic să ne oglindim în realitatea goală, despuiată de aparențe, de recitări, de amplificări, de minciuni. Atunci în tăcerea noastră și în pustiul lucrurilor va răsuna, în toată forța sa constructivă, Cuvântul.

Faptul că acest Post Mare să se afle inserat în cadrul unui An Sfânt ca acela convocat de Papa Francisc, stimulează ulterior să reflectăm asupra elementelor în sine constitutive și esențiale ale unui Jubileu: convertirea, întoarcerea deplină la Dumnezeu și apoi la sacramentul Reconcilierii și la profitarea de darul inestimabil al indulgenței.

Un aspect mereu neglijat al timpului Postului Mare este postul. Ce se poate face pentru a relansa această practică și a redescoperi valoarea sa spirituală, care merge cu mult dincolo de simpla abținere de la mâncare sau de reducerea sa?

Postul, unit cu rugăciunea, cu pomana și cu celelalte fapte de caritate, aparține din totdeauna vieții și practicii penitențiale a Bisericii.

Nu trebuie să credem pur și simplu că a practica postul înseamnă a ne supune la anumite renunțări în materie de mâncare și de băutură. Dacă ne abținem de la vreo mâncare sau băutură sau dacă limităm consumul în spirit de sobrietate, nu este din motive filozofice sau datorită axiomelor ideologice care limitează facultatea de alegere, ci numai pentru a asigura mai bine propria libertate a spiritului în fața pretențiilor instinctelor noastre. Practica postului ajută să ținem în frâu propriile patimi și să facem în așa fel încât inteligența noastră luminată de credință să-i modereze impulsurile.

Postul creștin nu trebuie practicat ca act izolat și închis în el însuși. Trebuie să fie însoțit - și în textele liturgice din Postul Mare Biserica ne repetă asta adesea - de rugăciune, de autocontestarea propriilor păcate și a propriilor defecte, de atenția milostivă față de cei nevoiași la toate nivelele. Adevăratul post creștin este inspirat mereu de iubirea față de Cel care s-a dat în întregime pe sine însuși, până la ultima picătură de sânge, pentru a ne dărui o viață divină și o frumusețe veșnică.

Puteți să ne explicați rolul indulgențelor în Anul Sfânt?

Despre milostivire se vorbește mult dar se vorbește puțin despre indulgență, și totuși indulgența este expresie splendidă a milostivirii divine și oamenii, că sunt sau nu conștienți de asta, sunt însetați de ea.

Pentru a putea trăi rodnic acest An al Milostivirii, Sfântul Părinte ne invită pe noi toți să ne punem în ascultare atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, să medităm mesajul de iubire a lui Isus și să primim milostivirea sa pentru a o revărsa la rândul nostru asupra aproapelui nostru, în special asupra celor care suferă: "Să deschidem inimile noastre pentru a privi mizeriile lumii, rănile atâtor frați și surori privați de demnitate și să ne simțim provocați să ascultăm strigătul lor de ajutor" (Misericordiae vultus, 15).

În această lumină ne dăm seama că în acest An jubiliar al Milostivirii, tocmai pentru aceasta, indulgența asumă o relevanță deosebit de eminentă.

Dar să încercăm să înțelegem bine ce este indulgența pentru a nu cădea în echivocuri care, în istorie, au adus daună gravă Bisericii.

Canonul 992 din Codul de Drept Canonic dă o definiție precisă a indulgenței: "este iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei temporare cauzate de păcatele, deja iertate în ce privește vina, pe care un credincios, dispus cum se cuvinte și îndeplinind anumite condiții stabilite, o dobândește prin mijlocirea Bisericii care, în calitate de slujitoare a răscumpărării, împarte și aplică cu autoritatea ei tezaurul meritelor lui Cristos și ale sfinților". Pentru a înțelege asta se poate da un exemplu banal, dar poate elocvent. Să ne gândim la un bolnav care trece printr-o intervenție chirurgicală din care iese perfect vindecat, dar cu o mare cicatrice care cere o intervenție de chirurgie plastică pentru a dispare. Iată, indulgența ar fi această intervenție de chirurgie plastică perin care nu se mai vede nici rana. Indulgența șterge absolut orice urmă, șterge tot. Așadar ea este expresia magnifică a supraabundenței milostivirii divine. În spatele la toate acestea este învățătura fascinant despre Trupul Mistic exprimată clar în constituția apostolică Indulgentiarum doctrina a fericitului Paul al VI-lea, din 1 ianuarie 1967. Nu este vorba de contabilitate juridică, ci de respirația amplă a unei carități care nu are limite și se revarsă benefică asupra noastră a pelerinilor din această lume și asupra fraților noștri care trăiesc starea de purificare.

Dacă este explicată bine cu mare viziune ecleziologică, învățătura despre indulgență, departe de a constitui o piedică, ar ajunge să constituie un ajutor pentru orice reflecție ecumenică serioasă.

În timpul Jubileului sunt puse în prim plan faptele de milostenie trupească și sufletească. Aceste fapte pot să aibă și o valență penitențială, adică de purificare de păcat?

Este vorba de acțiuni caritabile cu care îl ajutăm pe aproapele nostru în necesitățile sale spirituale și trupești. Amintim faptele de milostenie sufletească: a sfătui, a învăța, a avertiza, a mângâia, a ierta, a suporta, a se ruga pentru vii și pentru morți. Amintim faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor înfometați, a da de băut celor însetați, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i găzdui pe pelerini, a-i vizita pe cei bolnavi, a-i vizita pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți.

În filigran, în spatele fiecărei fapte de milostenie noi percepem cuvintele lui Isus când ne învață că de fiecare dată când facem un gest de milostivire unuia singur dintre frații săi cei mai mici, l-am făcut lui (cf. Mt 25,40). Sunt cuvintele cele mai subversive și inovatoare din istorie. Se poate spune că orice revoluție a fost benefică în măsura în care s-a inspirat din ceva; și orice revoluție care s-a îndepărtat, n-a făcut decât să înlocuiască un vechi egoism cu un egoism nou și o prepotență cunoscută cu o prepotență inedită, adesea și mai rău.

Identificându-se cu fiecare om, și mai ales cu acela mai suferind și lipsit de apărare, Domnul ne avertizează că de acum în creștinism nu mai este posibil să-l iubim pe Dumnezeu fără a-l iubi pe fratele; și nu mai este posibil a-l iubi pe fratele fără a-l iubi pe Dumnezeu. Fără o caritate reală și concretă, nu există o autentică viață religioasă, ci numai un devoționism iluzoriu; și o îngrijire față de alții care nu se naște din pasiunea pentru Dumnezeu și pentru adevărul său este mereu în pericol de o filantropie aridă și neîntemeiată.

Se înțelege bine atunci cum faptele de milostenie au o valență penitențială și constituie un soi de purificare a persoanei care le săvârșește. Desigur, rămâne de neînlocuit spovada sacramentală, nu s-ar putea spune niciodată "sau - sau", ci trebuie să se spună "și - și". De altfel spovada determină la îndeplinirea faptelor de milostenie și faptele de milostenie determină la spovadă.

În zilele următoare, Penitențiaria Apostolică va ține un curs despre "Forul intern". Puteți să ne explicați finalitățile sale?

Cursul ajuns în acest an la a XXVII-a ediție, care se va desfășura de la 29 februarie la 4 martie are titlul luat din nr. 17 al bulei Misericordiae vultus, cu care Sfântul Părinte Francisc a convocat Jubileul extraordinar al Milostivirii, și este următorul: "Să punem în centru cu convingere sacramentul reconcilierii". Desigur, este un întreg program adresat preoților, seminariștilor care sunt aproape de hirotonire, tuturor celor care sunt confesori sau se pregătesc să devină confesori, pentru ca să poată fi tot mai bine pregătiți pentru o misiunea așa de fundamentală, așa de mare, așa de delicată. În gestul dezlegării, confesorul devine mijlocul conștient al unui minunat eveniment de har. El devine slujitorul milostivirii mângâietoare a lui Dumnezeu pentru renașterea spirituală a penitenților. Câte persoane aflate în dificultate caută alinarea și mângâierea lui Cristos! Câți penitenți găsesc în spovadă pacea și bucuria după care umblau de mult timp! Cum să nu recunoaștem ca și în această epocă a noastră, marcată de atâtea provocări religioase și sociale, să fie redescoperit și repropus sacramentul Reconcilierii!

(După agenția Zenit, 27 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat