Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 24 februarie 2016

8. Milostivirea şi puterea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm cateheza despre milostivire în Sfânta Scriptură. În diferite texte se vorbeşte despre puternici, despre regi, despre oameni care stau "sus", precum şi despre aroganţa lor şi despre samavolniciile lor. Bogăţia şi puterea sunt realităţi care pot fi bune şi utile binelui comun, dacă sunt puse în slujba săracilor şi a tuturor, cu dreptate şi caritate. Însă atunci când, aşa cum se întâmplă prea des, sunt trăite ca privilegiu, cu egoism şi prepotenţă, se transformă în instrumente de corupţie şi moarte. Este ceea ce se întâmplă în episodul viei lui Nabot, descris în Prima Carte a Regilor, la capitulul 21, asupra căruia ne oprim astăzi.

În acest text se relatează că regele lui Israel, Ahab, vrea să cumpere via unui om cu numele Nabot, pentru că această vie se învecinează cu palatul regal. Propunerea pare legitimă, chiar generoasă, însă în Israel proprietăţile de pământ erau considerate aproape inalienabile. De fapt, Cartea Leviticului stabileşte: "Pământul să nu fie vândut definitiv; căci ţara este a mea, iar voi sunteţi străini şi oaspeţi ai mei" (Lev 25,23). Pământul este sacru, pentru că este un dar al Domnului, care ca atare trebuie păzit şi păstrat, ca semn al binecuvântării divine care trece din generaţie în generaţie şi garanţie de demnitate pentru toţi. Se înţelege aşadar răspunsul negativ al lui Nabot dat regelui: "Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei" (1Re 21,3).

Regele Ahab reacţionează la acest refuz cu amărăciune şi mânie. Se simte ofensat - el este regele, cel puternic -, diminuat autoritatea sa de suveran şi frustrat în posibilitatea de a satisface dorinţa sa de posesie. Văzându-l aşa de abătut, soţia sa Isabela, o regină păgână care mărise cultele idolatrice şi îi ucidea pe profeţii Domnului (cf. 1Re 18,4) -, nu era urâtă era rea! - decide să intervină. Cuvintele cu care se adresează regelui sunt foarte semnificative. Auziţi răutatea care este în spatele acestei femei: "Nu tu domneşti acum peste Israel? Ridică-te, mănâncă pâine şi înveseleşte-ţi inima! Eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel" (v. 7). Ea pune accentul pe prestigiu şi pe puterea regelui, care, după modul ei de a vedea, este pusă în discuţie de refuzul lui Nabot. O putere pe care ea în schimb o consideră absolută şi prin care orice dorinţă a regelui devine o poruncă. Marele sfânt Ambroziu a scris o carte mică despre acest episod. Se numeşte "Nabot". Ne va face bine s-o citim în acest timp al Postului Mare. Este foarte frumoasă, este foarte concretă.

Isus, amintind aceste lucruri, ne spune: "Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru" (Mt 20,25-27). Dacă se pierde dimensiunea slujirii, puterea se transformă în aroganţă şi devine dominare şi samavolnicie. Este tocmai ceea ce se întâmplă în episodul despre via lui Nabot. Isabela, regina, fără prejudecăţi, decide să-l elimine pe Nabot şi pune în acţiune planul său. Se foloseşte de aparenţele mincinoase ale unei legalităţi perverse: expediază, în numele regelui, scrisori către bătrânii şi personalităţile din cetate poruncind ca martori falşi să-l acuze public pe Nabot că l-a blestemat pe Dumnezeu şi pe rege, un delict care trebuie pedepsit cu moartea. Astfel, după ce a murit Nabot, regele poate să ia în stăpânire via lui. Şi aceasta nu este o istorie din alte timpuri, este şi istorie de astăzi, a celor puternici care pentru a avea mai mulţi bani îi exploatează pe săraci, îi exploatează pe oameni. Este istoria traficului de persoane, a muncii de sclav, a oamenilor săraci care lucrează la negru şi cu salarul minim pentru a-i îmbogăţi pe cei puternici. Este istoria politicienilor corupţi care vor mai mult şi mai mult şi mai mult! Pentru aceasta spuneam că ne va face bine să citim cartea aceea a sfântului Ambroziu despre Nabot, pentru că este o carte de actualitate.

Iată unde duce exercitarea unei autorităţi fără respect faţă de viaţă, fără dreptate, fără milostivire. Şi iată la ce duce setea de putere: devine lăcomie care vrea să posede totul. Un text al profetului Isaia este deosebit de iluminant în această privinţă. În el, Domnul avertizează împotriva avidităţii pe bogaţii latifundiari care vor să posede tot mai multe case şi terenuri. Şi spune profetul Isaia:

"Vai de cei care adaugă casă la casă,
de cei care alătura câmp lângă câmp
până la capătul ţinutului!
Voi veţi locui singuri în mijlocul ţării" (Is 5,8).

Şi profetul Isaia nu era comunist! Însă Dumnezeu este mai mare decât răutatea şi decât jocurile murdare făcute de fiinţele umane. În milostivirea sa îl trimite pe profetul Ilie pentru a-l ajuta pe Ahab ca să se convertească. Acum să dăm pagini şi cum continuă istoria? Dumnezeu vede această crimă şi bate şi la inima lui Ahab şi regele, pus în faţa păcatului său, înţelege, se umileşte şi cere iertare. Ce frumos ar fi ca puternicii exploatatori de astăzi să facă acelaşi lucru! Domnul acceptă căinţa sa; totuşi, un nevinovat a fost ucis şi păcatul comis va avea consecinţe inevitabile. De fapt, răul făcut lasă urmele sale dureroase şi istoria oamenilor îi poartă rănile.

Milostivirea arată şi în acest caz calea maestră care trebuie să fie urmată. Milostivirea poate să vindece rănile şi poate să schimbe istoria. Deschide inima ta milostivirii! Milostivirea divină este mai puternică decât păcatul oamenilor. Este mai puternică, acesta este exemplul lui Ahab! Noi îi cunoaştem puterea când amintim venirea Nevinovatului Fiu al lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a distruge răul cu iertarea sa. Isus Cristos este adevăratul rege, dar puterea sa este complet diferită. Tronul său este crucea. El nu este un rege care ucide, ci dimpotrivă dă viaţa. Faptul că El merge spre toţi, mai ales spre cei mai slabi, înfrânge singurătatea şi destinul de moarte la care conduce păcatul. Isus Cristos cu apropierea şi duioşia sa îi duce pe păcătoşi în spaţiul harului şi al iertării. Şi aceasta este milostivirea lui Dumnezeu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.