Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor

Cateheza cardinalului Kasper "pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei"

De Massimo Nardi

Sanctuarul Îndurării Divine şi autorul cărţii care a fost citată de papa Francisc în timpul primului său Angelus: nu putea să existe îmbinare mai bună pentru a inaugura cateheza jubiliară organizată de asociaţia Res Magnae, în colaborare cu biserica rectorială "Santo Spirito in Sassia" şi cu patronajul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

Prima întâlnire din ciclul de cateheze s-a desfăşurat de fapt la 15 ianuarie 2016 la splendida biserică romană la doi paşi de Piaţa "Sfântul Petru", cu participarea cardinalului Walter Kasper, teolog de faimă clar şi autor al cărţii Milostivirea, care a fost chiar citată de Sfântul Părinte. Titlul evenimentului: Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor.

După salutul adresat celor care au intervenit îngrijit de Mons. Josef Bart, rector al "Santo Spirito in Sassia" (căruia în 2011 papa Benedict i-a oferit titlul de capelan al Sanctităţii sale), a luat cuvântul Marco Italiano, preşedinte al asociaţiei Res Magnae, pentru a ilustra proiectul Cateheză jubiliară, ale cărei întâlniri se vor desfăşura de-a lungul întregului an cu participarea unor prelaţi eminenţi şi transmise direct de postul de televiziune Telepace.

A urmat intervenţia lui Rosa Calabria, preşedinte al Acţiunii Catolice din Roma, care a reafirmat importanţa angajării colaboratoare cu parohiile, nucleu primar pe care se întemeiază activitatea asociaţiei sale. Apoi a fost rândul lui Diego Barbato, preşedinte al Secţiunii UCID din Roma, care a subliniat angajarea întreprinzătorilor şi directorilor creştini pentru a orienta practica economică spre binele comun, în spiritul doctrinei sociale a Bisericii.

Apoi cardinalul Kasper a luat loc în jilţul rezervat lui în faţa altarului şi s-a adresat credincioşilor foarte numeroşi care umpleau biserica: "Milostivirea înseamnă a avea o inimă, ea este răspuns la mizeria umană", a început el. Cuvinte care au introdus o disertaţie rafinată şi raţionată, centrată în întregime pe chestiunea milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a oamenilor între ei: o perspectivă de generozitate care are rădăcini în mod intrinsec creştine şi care face trimitere la jertfa lui Isus pe cruce.

"Dumnezeu se interesează de soarta omului, vine în întâmpinarea situaţiilor de mizerie - a continuat cardinalul - în timp ce din punct de vedere uman milostivirea coincide cu o inimă care se pune în mişcare. Asta comportă că milostivirea este o virtute activă şi este medicamentul de care este nevoie pentru a alina rănile produse de violenţă şi de ameninţările despre care auzim că se vorbeşte în fiecare zi. Însă, în faţa acestor manifestări ale răului - a subliniat Kasper - există foarte multe persoane care se străduiesc să ajute aproapele. Şi mai ales există un Dumnezeu care iartă, un Dumnezeu fidel faţă de sine însuşi care exprimă dreptatea sa prin milostivire. Şi dacă Dumnezeu este milostiv, trebuie să fim şi noi milostivi".

Apoi Kasper a amintit conceptul papei Francisc referitor la "globalizarea indiferenţei". În societăţile tradiţionale - a explicat el - exista ideea binelui comun, existau referinţe cum ar fi familia şi simţul religios care confereau oamenilor un sentiment de siguranţă. Astăzi, în schimb, prevalează singurătatea, închiderea în sine. "Trebuie să ieşim din egocentrismul nostru şi să avem empatie cu alţii - este îndemnul cardinalul - pentru că Dumnezeu este aproape de toţi cei suferinzi, Dumnezeu ne ascultă şi ne însoţeşte prin deşert".

Cateheza nu a ezitat să sublinieze, în perfectă sintonie cu Sfântul Părinte, aspectele concrete ale lipsei de milostivire care oprimă lumea modernă, între care împărţirea nedreaptă a resurselor: de la luxul extrem la sărăcia extremă. Sentimentul de dreptate este ceva mai înalt - a subliniat Kasper - faţă de legitimarea furnizată de un sistem social: "dreptatea creştinului este milostivirea. Milostivirea este ochiul, lentila pentru a interpreta dreptatea".

Pentru a înţelege sensul în ansamblu şi profund al catehezei ţinute de Kasper, se consideră util, în acest moment, să părăsim pentru un moment conferinţa ţinută la Sanctuarul Îndurării Divine şi să cităm un scurt extract din cartea cea mai recentă publicată de cardinal: Martor al Milostivirii - Călătoria mea cu Francisc. Cartea are formă dialogică şi se bazează pe o conversaţie cu vaticanistul Raffaele Luise.

"Cardinal Kasper - întreabă Luise - de ce Biserica ar trebui să se reîntemeieze pe milostivire şi să nu se refugieze, într-o lume devenită fluidă, în apărarea doctrinei tradiţionale?".

"Papa Francisc vrea să înlăture cenuşa acumulată de secole pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei - răspunde cardinalul. Milostivirea este centrul, fundamentul mesajului biblic, deja în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Evanghelia lui Isus. Ioan al XXIII-lea a avertizat că astăzi Biserica nu trebuie să folosească armele rigorii, aşa cum a făcut adesea în trecut, ci medicamentul milostivirii. Ioan Paul al II-lea, care a trăit experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial, pătimind mai întâi dictatura nazismului şi apoi cea a comunismului, a pus în centrul învăţăturii sale tocmai acest mesaj, proclamând prima sfântă din cel de-al treilea mileniu chiar pe acea Faustina Kowalska ce demarase în Polonia mişcarea îndurării divine".

Conceptele trasate în cuvintele care precedă au constituit şi firul conducător al catehezei pe care Kasper a propus-o credincioşilor adunaţi la "Santo Spirito in Sassia": "boala gravă a timpului nostru - a subliniat cardinalul - este că a pierdut simţul păcatului. Din cauza mecanismelor psihice induse de contextul social, nu mai suntem în măsură să recunoaştem responsabilitatea noastră. Şi asta comportă înstrăinarea de noi înşine".

"Milostivirea - a conchis Kasper - nu justifică păcatul dar îl îmbrăţişează pe păcătos. Faptele de milostenie sunt singurele lucruri care, la sfârşit, contează. Aşadar, anul milostivirii poate fi ocazia unui salt înainte".

(După agenţia Zenit, 17 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.