Ziua Migrantului în Țara Sfântă
Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, într-o atmosferă cu adevărat catolică, adică îmbibată de universalitate, s-a celebrat, la Yaffo - Tel Aviv, Ziua Internațională a Migrantului și Refugiatului, a cărei temă propusă de papa Francisc a fost: "Migranții și refugiații ne interpelează. Răspunsul evangheliei milostivirii".
În biserica din Yaffo - Tel Aviv s-au adunat în cursul dimineții foarte mulți credincioși, pentru a celebra frumusețea trupului lui Cristos în diversitate și în multi-culturalism. Filipinezi, eritreeni și etiopieni, sudanezi, români, indieni, creștini din Sri Lanka, libanezi, latino-americani, africani de limbă engleză și franceză, creștini de limbă ebraică și arabă, s-au adunat să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru multele sale daruri și să-i implore milostivirea pentru milioanele de oameni care au trebuit să își părăsească locuințele și să rătăcească departe prin lume.
În acest an, părintele David Neuhauss, coordonatorul pastorației în rândul migranților din Israel, l-a invitat pe părintele Jamal Khader, rector al Seminarului Patriarhiei Latine a Ierusalimului (de la Beit Jala) pentru a prezida sfânta Liturghie. Părintele Jamal a ținut o predică vibrantă. Liturghia a fost concelebrată de părintele David, părintele Zaher, preotul paroh din Yaffo - Tel Aviv și mai mult de cincisprezece dintre preoții capelani care păstoresc comunitățile de migranți din Israel. După sfânta Împărtășanie, a fost prezentată o scurtă meditație cu privire la situația migranților în lume și în Țara Sfântă.
Fiecare grup de migranți a contribuit la această înălțătoare Liturghie cântând o parte a Liturghiei în propria tradiție: filipinezii, indienii, cei din Sri Lanka, libanezi, africanii, și corul mixt al Bisericii "Sfântul Anton de Padova". La sfârșitul Liturghiei, diverse grupuri, au prezentat un frumos program cultural de cântece și dansuri din diferite culturi. De departe, cel mai apreciat și aplaudat moment a fost cel prezentat de cei din comunitatea de români, care au întins o horă moldovenească.
În acest an au participat și foarte mulți oaspeți, inclusiv doi călugări de la mănăstirea franceză de la Taizé, zeci de tineri catolici de expresie ebraică, reprezentanți ai diferitelor congregații religioase catolice de frați și surori și mulți prieteni evrei.
Papa Francisc continuă neîncetat să ne cheme să ne deschidem inimile pentru a-i ajuta pe migranți, iar mesajul lui a fost sursa de inspirație pentru celebrarea din acest an.
Pr. Cristian Vacaru (Ierusalim)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
16 ianuarie: Ziua Migrantului în Țara Sfântă
lecturi: 21.