Despre Eminescu, după 165 de ani

Naşterea fiecărei făpturi este cuprinsă în începutul Creaţiei. Despre acest început este, poate, potrivit să amintim acum, când se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Dar să începem cu numele: acesta este, de fapt, "Mihail", aşa cum era trecut în registrul parohiei - fiindcă acesta este numele care exprima esenţa celui care a fost preocupat de misterele Creaţiei, identificându-se în acelaşi timp, prin credinţă, cu sufletul neamului românesc. Numele avea să-i fie ciuntit, la fel cum ciuntită i-a fost şi viaţa - în mod intenţionat: în folclorul tuturor popoarelor este cunoscut faptul că, modificând numele de botez, se modifică un element esenţial al vieţii şi personalităţii purtătorului.

În limba ebraică, Mihail înseamnă "Cine este ca Dumnezeu?" (mi-care, ke-ca, El-divinitate), care este interpretată în mod tradiţional ca o întrebare retorică: "Cine este ca Dumnezeu?" (la care se aşteaptă un răspuns negativ), pentru a sugera faptul că nimeni nu este ca Dumnezeu. În acest fel, "Mihail" reprezintă un simbol de umilinţă şi de supunere în faţa lui Dumnezeu¹. Elementul esenţial din acest nume este "-El", Dumnezeu. Fără El, totul rămâne nedefinit - "Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului..." (Gen 1,2). "La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când nu se-ascundea nimica, deşi tot era ascuns.../ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,/ Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de ape? /N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,/ Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/ Dar nici de văzut nu fuse, şi nici ochi care s-o vază./ Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/ Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!..." Acest fragment din Scrisoarea I, care redă începutul Imnului Creaţiunii din ?g Veda², exprimă acel "t??h? wab??h?" din limba ebraică, de la începutul acţiunii creatoare a lui Dumnezeu. Limba română oglindeşte în mod uimitor acest "neorânduit şi pustiu" într-un singur cuvânt, care se referă deopotrivă la timp şi spaţiu: "totdeauna" = "tot-de-a-una"³. În acest moment al nediferenţierii şi al diferenţierii, al fragmentării (fractalice) şi al unităţii, Dumnezeu, "stăpânul fără margini peste marginile lumii", creează "întruna", topind atomii de timp şi spaţiu într-o Geneza fără de sfârşit.

Întrebând, prin însuşi numele său, cu umilinţă, iubire şi supunere "Cine e ca Dumnezeu?" el s-a născut astăzi, la 15 ianuarie. Luceafărul nostru. Tot ceea ce există, are o efigie imperială - altfel, nu există.

El este chipul nostru unic, pe care îl prezentăm lui Dumnezeu ca să ne justificăm existenţa noastră deosebită în marea cea mare a făpturilor cosmice.

De aceea, măcar de ziua lui, putem să-i scriem corect numele de botez, fiindcă prin numele de botez Tatăl nostru ne recunoaşte pe fiecare, ca fiind fiii lui: Mihail.

Mihail Eminescu.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
¹ Cf. Studies in Revelation by Hampton J. Keathley, 3rd, J. Hampton Keathley, III, 1997, ISBN 0-7375-0008-5, p. 209.
² Amita Bhose, Eminescu şi India, Ed. "Junimea", Iaşi, 1978, p. 147.
³ Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Ed. "Eikon", Cluj-Napoca, ed. a V-a, 2009, p. 45.

lecturi: 20.