Reflecţie la duminica a doua de peste an (Anul C)

"Cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit" (Is 62,5)

În solemnitatea Epifaniei Domnului spuneam că şi Botezul Domnului şi schimbarea apei în vin de la nunta din Cana Galileii sunt tot "epifanii", tot arătări şi descoperiri ale "slavei divine" a lui Isus. Într-adevăr, prin minunea schimbării apei în vin, Isus îşi arată puterea divină pentru ca noi să credem în el şi să-l primim ca mântuitor (cf. In 2,11). De altfel, orice semn, orice minune, orice învăţătură de-a Domnului nostru Isus Cristos sunt o "epifanie", căci, prin tot ceea ce spune şi face, Isus îşi arată "slava sa divină" împreună cu voinţa sa divină de a mântui pe orice om.

Biblia ne spune că Dumnezeu şi-a arăta slava în mai multe rânduri: atunci când i-a eliberat pe evrei din sclavia Egiptului (cf. Ex 15,1ss); când le-a dat pâine, carne şi apă în pustiu (cf. Ex 16,7-10); când Solomon a zidit templul (cf. 1Rg 8,11); când Isus s-a născut la Betleem (cf. Lc 2,9); când Isus a schimbat apa în vin la nunta din Cana (cf. In 2,11); când Isus s-a schimbat la faţă a pe muntele Tabor (cf. Lc 9,31); când Isus l-a înviat pe Lazăr (cf. In 11,40); când Isus a înviat din morţi (cf. Lc 24,26), când ucenicii au început să vorbească în toate limbile pământului la coborârea Duhului Sfânt (cf. Fap 2,4-8). Dumnezeu îşi va arăta iarăşi slava când Isus va reveni pe pământ (cf. Lc 21,27). Dar Dumnezeu îşi arată slava şi când orice om împlineşte voinţa lui şi dă mărturie despre mântuirea lui.

Dar slava Domnului s-a îndepărtat: când filistenii au lua Arca Alianţei (cf. 1Sam 4,22); când templul a fost pângărit (cf. Ez 11,23); şi când oamenii au păcătuit (cf. Rom 3,23). Noi ce facem, arătăm sau negăm slava lui Dumnezeu prin cuvintele şi faptele noastre?

O legendă creştină referitoare la Nunta din Cana spune că, atunci când Maria s-a dus la Isus ca să-l roage să facă o minune pentru cei doi miri rămaşi în pană de vin, voia ca prin minunea pe care Isus o va face să arate lumii că el, Isus, născut fără rânduială omenească, este şi Fiul ei şi Fiul lui Dumnezeu care face minuni, şi astfel să scape de ruşinea de a fi născut fără bărbat, ruşine care mai plana încă asupra ei. De aceea şi Isus, deşi nu-i sosise ceasul, a făcut totuşi minunea schimbării apei în vin, ca să dea cinste şi reparaţie mamei sale, arătând că el, Fiul lui Dumnezeu născut prin puterea Duhului Sfânt, este şi Fiul ei şi că are puterea de a face minuni. Evanghelia ne spune că, atunci când Isus a săvârşit minunea schimbării apei în vin, lumea şi ucenicii au crezut în divinitatea lui Isus (cf. In 2,11), dar şi în maternitatea divină a Mariei.

Evanghelia ne spune că Isus a săvârşit minunea schimbării apei în vin de la Cana Galileei, în a treia zi de la Botezul său în Iordan. A doua zi după Botezul său, Isus l-a întâlnit cu Natanael din Cana Galileei (cf. In 21,2), căruia i-a spus că l-a văzut mai înainte de a-i fi vorbit Filip, pe când stătea sub smochin şi căruia i-a promis că îi va arăta lucruri şi mai mari (cf. In 1,45-50). Şi iată că ziua următoare, în a treia zi după Botezul său, Isus, pentru a-şi împlini promisiunea faţă de Natanael, s-a dus la o nuntă chiar în satul natal lui Natanael, Cana Galileei (cf. In 21,2), pentru a face acolo o mare minune, pentru a preface acolo apa în vin, pentru a arăta acolo că el este Mesia venit pe pământ pentru a preface tristeţea în bucurie, lipsa în abundenţă şi goliciunea legi vechi în mântuire divină.

Evanghelistul Ioan este singurul care deosebeşte între minune şi semn. Minunea este un ajutor imediat care ajută fie la naşterea, fie la creşterea credinţei. Iar semnul este tot o minune din care o parte o vedem acum, iar o altă parte, partea cea mai mare, o vom vedea când vom ajunge în patria cerească; este o minune în care o parte implică pe Dumnezeu şi o altă parte ne implică pe noi.

Dacă am fost atenţi la lecturarea evangheliei de astăzi (cf. In 2,1-12), am putut observa că se vorbeşte de mire, de Isus, de Maria, de ucenici, de ceilalţi invitaţi, de nun, de slujitori, dar nu se vorbeşte nimic despre mireasă. De ce? Pentru că minunea de la Cana Galileei, fiind şi un semn, ne spune că mireasa, care pare că lipseşte acolo, sunt toţi cei care ascultă, cred şi îl urmează pe Isus. Dacă în Vechea Alianţă relaţiile dintre Dumnezeu şi om erau văzute ca relaţiile dintre un tată şi un fiu, în Noua Alianţă relaţiile dintre Dumnezeu şi om, după profeţie, sunt văzute ca relaţiile dintre un mire şi mireasa sa.

Minunea făcută de Isus la Cana Galileei, unde a preschimbat apa în vin, este numită şi semn, pentru că prin ea Isus nu numai că şi-a arătat slava divină prin ea, pentru ca mirele, invitaţii, slujitorii şi ucenicii să creadă în el; dar Isus a preschimbat apa în vin şi pentru a se descoperi pe sine drept Mirele mesianic vestit de profeţi, iar pe noi, oamenii, drept mireasa lui (cf. Is 25,1-10; 49,18; 62,5; Os 2,19-20), prezentă aici prin Maria şi prin apostolii săi. Cu un cuvânt, la nunta din Cana Galileei sunt arătate două nunţi: nunta mirilor din sat şi nunta tainică a lui Isus cu Biserica sa.

Drept argumente ale minunii schimbării apei în vin şi ale prezenţei Mariei şi a ucenicilor prezenţi alături de Isus la nunta din Cana Galileei, pot fi: şi reparaţia dată de Isus Mariei prin care a arătat că el este şi fiul ei, dar este şi Fiul lui Dumnezeu zămislit din voinţa Tatălui şi prin puterea Duhului Sfânt; şi arătarea de lucruri mai mari promise lui Natanael din Cana Galileei. Dar argumentele forte pentru prezenţa Mariei şi a ucenicilor săi la minunea schimbării a apei în vin de la Cana Galileii sunt: 1. ca să arate că ucenicii lui din toate timpurile şi locurile sunt mireasa lui; 2. că ucenicii lui din toate timpurile şi locurile au fost cooptaţi ca lucrători activi împreună cu el la opera mântuirii începută de el la această nuntă. Cu această minune au început pregătirile pentru nunta escatologică a lui Dumnezeu cel întreit şi unic cu omul. Cu această minune relaţiile lui Dumnezeu cu omul au devenit relaţii nupţiale, au devenit relaţii dintre mire şi mireasă.

Iată ce ne spune prima lectură de astăzi: "Cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Şi după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău" (Is 62,5).

O legendă ne spune că Petru Rareş (1487-1546), domn al Moldovei, aflat odată cu tovarăşii lui la o vânătoare, au urmărit un bour până în inima pădurilor. Obosit, bourul a căzut şi a fost ucis de vânători. Nu departe de locul unde au vânat bourul, pe malul unui lac, au dat peste o sihăstrie păzită de câţiva străjeri. Înăuntru se găsea o fată frumoasă, împreună cu mama ei, care era din os domnesc şi care fuseseră răpite şi închise acolo. Eliberându-le, tânărul prinţ hotărî să ia de soţie pe frumoasa domniţă.

Aceasta poate fi şi povestea noastră până la venirea lui Isus în lume.

Isus însuşi s-a definit pe sine ca mirele nostru, atunci când a spus că ucenicii săi că nu pot fi trişti atâta timp cât mirele este cu ei (cf. Mt 9,15). Şi Ioan Botezătorul a spus că Isus este "mire" pentru că are "mireasă" (cf. In 3,29). Dar poporul, mireasa lui, era încă sclavă la diavol. Diavolul, prin păcat, încă mai stăpânea peste popor, peste mireasa Domnului. De aceea, o mare confruntare între Isus şi diavol urma să aibă loc. Prin semnul vinului nou, Isus a voit să ne arate încă de atunci Golgota şi crucea, unde el, prin jertfa de sine şi prin vărsarea sângelui său, ne va elibera din temniţele şi sclavia satanei şi ne va lua de mireasă a sa; dar prin "vinul nou", Isus a voit să arate şi participarea miresei la suferinţele Calvarului, căci "Dumnezeu, care ne-a creat fără de noi, nu ne mântui fără de noi", aşa cum spunea sfântul Augustin (354-430).

Şase vase de piatră pentru curăţirea iudeilor. Numărul şase este un număr care reprezintă omul sau omenirea (cf. Ap 13,18). Şase vase de piatră reprezintă aici întreaga omenirea căzută în păcat. Dar şase vase de piatră goale mai reprezintă şi Legea Veche, scrisă pe tablele de piatră, Lege golită şi lipsită de puterea de a curăţa de păcat şi de puterea de a da mântuirea. Dar Isus nu a venit ca să desfiinţeze Legea scrisă pe tablele de piatră, ci ca să o desăvârşească (cf. Mt5,17). Aşadar, prin umplerea acestor vase de piatră până sus, nu cu apă, ci cu vinul cel mai bun, Isus anunţă începutul timpului mântuirii, al bucuriei, al plinătăţii şi al belşugului escatologic, de care vor avea parte toţi "fericiţii chemaţi la Ospăţul de nuntă al Mielului" (Ap 19,9).

Isus îşi începe lucrarea sa mântuitoare în lume cu o nuntă, pentru că la nunta sa cu oameni vor abunda: bucuria, veselia, pacea, siguranţa, bucatele gustoase şi vinul nou, pe care el le va fericiţilor chemaţi la veşnicul său ospăţ de nuntă (cf. Ap 19,9; Is 25,6). Prin începerea misiunii sale cu o nuntă, Isus anunţă că la nunta sa cu omul: se va termina cu oprimarea, se va termina cu silnicia, se va termina cu durerea, se va termina cu lipsa şi că vor veni timpurile bune promise, timpurile mesianice, timpurile mirelui şi regelui Mesia, timpurile care a început deja prin întruparea lui Isus în lume.

Prin belşugul de "vin nou", Isus ne mai arată că are puterea de a umple cu belşug de binecuvântare, cu belşug de pâine, cu belşug de iertare şi cu belşug de mântuire, toată lumea. Pentru toţi, copii sau argaţi (cf. Lc 15,17), iudei sau păgâni (cf. Mt 15,27), Isus are belşug de pâine, belşug de iertare, belşug de bucurie şi belşug de mântuire: "De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; şi de vor fi roşii ca purpura, se vor face curate ca lâna" (Is 1,18). "Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Fap 2,21; Rom 10,13).

Dar, aşa cum spuneam mai sus, la nunta din Cana Galileei am devenit alături de preacurata Fecioară Maria, de apostolii şi de slujitorii, nişte implicaţi activ şi nişte colaboratori, nişte lucrători zeloşi cu Isus la opera mântuirii. Când Maria a constatat lipsa vinului şi încurcătura mirilor, a venit la Isus şi l-a rugat să facă ceva pentru ei (cf. In 2,3). Când apostolii au întâlnit un om în necaz au alergat la Isus şi l-au rugat să-l ajute (cf. Lc 7,5). Când apostolii au întâlnit nişte greci care îl căutau să-l vadă pe Isus, ei le-au înlesnit o întâlnire mântuitoare cu el (cf. In 12,20-22).

Şi noi, prin păcat, am ajuns ca nişte vase de apă uzate, neatrăgătoare, bune doar de dat la o parte. Dar Isus vrea să ne folosească ca pe vasele de piatră. Isus vrea să ne umple cu apa Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt (cf. Ef 5,18), ca atunci când prin noi o va turna în paharele sufletelor însetate, apa Cuvântului şi a Duhului, să se transforme în ei în vinul nou al mântuirii.

Deci, ca să avem parte de mântuirea adusă de Isus şi de nunta veşnică cu el, asta va trebui să facem şi în calitate de "colaboratori" la opera mântuirii, să-i prezentăm lui Isus necazurile lumii, să-i învăţăm pe oameni să facă tot ce le spune Isus şi de a-i aduce pe oameni la Isus. De aceea, versetul de la evanghelia de astăzi ne spune: "Prin predicarea evangheliei, Dumnezeu ne-a chemat să moştenim gloria Domnului nostru Isus Cristos" (2Tes 2,14).

Să nu uităm însă că de multe ori predica şi cooperarea cu Isus la opera mântuirii comportă suferinţe şi chiar moarte din partea noastră. Dar să ne întărim pentru că Isus este cu noi până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20) şi că nu lucrăm singuri alături de Isus în opera de mântuire, căci iată ce ne spune Scrisoarea către evrei: "Noi avem un nor de martori care ne înconjoară".

Apoi adaugă: "Să dăm la o parte orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea şi, neţinând seama de ruşinea ei, s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, deci, la cel care a îndurat o împotrivire atât de mare din partea păcătoşilor, ca nu cumva să vă lăsaţi descurajaţi şi obosiţi în sufletele voastre. Luptând contra păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge" (Evr 12,1-5).

Iar sfântul Paul ne spune: "Cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, ci să şi pătimiţi pentru el şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum" (Fil 1,29-30). Cât despre el însuşi, sfântul Paul spunea: "Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, pentru trupul lui, care este Biserica" (Col 1,24).

Nouă care am devenit prin Botez "mireasa" lui Isus şi "împreună lucrători cu el la opera mântuirii", Isus, prin Duhul Sfânt, ne face nişte daruri prin care să putem lucra împreună cu el până la a doua sa venire. Iată ce ne spune în acest sens lectura a doua de astăzi: "Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor. Căci unuia îi este dat prin Duhul cuvântul înţelepciunii, altuia, cuvântul cunoaşterii, după acelaşi Duh, iar altuia, datorită aceluiaşi Duh, credinţa, altuia, darul vindecărilor, prin acelaşi unic Duh; unuia îi este dată puterea de a face minuni, altuia, profeţia, altuia, discernământul duhurilor, altuia, varietatea limbilor, iar altuia, interpretarea limbilor. Însă toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea" (1Cor 12,7,11; In 3,8).

Vorbind astăzi atât de mult despre nunta veşnică şi despre bogăţia şi fericirea ospăţului cresc, trebuie să spunem că o pregustare a celor care vor veni le avem deja încă de pe pământ, în ospăţul euharistic lăsat nouă de Isus, unde el, Domnul şi Mirele nostru, ca un "pelican pios", după expresia sfântului Toma de Aquino (1225-1274), ne hrăneşte şi ne întăreşte cu trupul şi sângele său. Invitaţia la banchetul nunţii veşnice, a cărui pregustare pământească este ospăţul euharistic, este adresată tuturor oamenilor, în chip generos şi gratuit, indiferent cine sunt ei: "Mergeţi şi la răscruci de drumuri şi invitaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care îi veţi găsi" (Mt 22,9), pentru că: "Fericiţi sunt toţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului" (Ap 19,9). O parte din oameni n-au acceptat logica iubirii divine şi nici invitaţia lui Isus de a mânca trupul său şi de a bea sângele său, şi au plecat (cf. In 6,66). Maria şi ucenicii credincioşi au acceptat logica iubirii şi invitaţia lui Isus şi au intrat în Cenacol pentru împărtăşirea cu Isus Euharisticul şi pentru umplerea cu Duhul Sfânt (cf. Fap 1,14). Noi ce facem?

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380) voia să înainteze cât mai mult pe calea desăvârşirii creştine. Se ruga fierbinte să i se împlinească dorinţa. Isus i-a apărut într-o viziune şi i-a zis: "Te voi face logodnica mea prin credinţă". Se apropia Postul Mare. Ecaterina s-a retras în cămăruţa ei şi se ruga cu mai mult zel. Isus i-a apărut din nou într-o viziune şi i-a spus: "Fiindcă din iubire faţă de mine te-ai lepădat de toate lucrurile deşarte, ai fugit de distracţiile şi plăcerile trupului şi nu voieşti să dai iubirea inimii tale decât mie, acum, când ai tăi sunt la masă şi se veselesc în mâncăruri şi dansuri, am hotărât să celebrez logodna mea cu sufletul tău, după cum ţi-am promis. Aşadar, te logodesc cu mine prin credinţă. Eşti mireasa mea!" Abia a sfârşit de spus aceste cuvinte, că îndată în viziune au mai apărut: Fecioara Maria, sfântul Ioan, sfântul apostol Paul, sfântul Dominic şi profetul David cu harpa. În timp ce David cânta, Fecioara Maria a luat mâna Ecaterinei şi i-a oferit-o lui Isus, spunându-i să o facă mireasa sa prin credinţă. Isus a scos un inel de aur cu diamant şi l-a pus în degetul Ecaterinei, zicând: "Iată, te iau de logodnică, prin credinţă. Păstrează curată această credinţă, până ce vei veni în cer să celebrezi nunta eternă cu mine". Isus şi toţi martorii au dispărut. Inelul a rămas în degetul Ecaterinei, însă numai ea îl vedea.

Această nuntă tainică Isus a celebrat-o şi cu fiecare dintre noi. Să păstrăm şi noi vie această credinţă până când Isus va veni să ne ia cu el la nunta veşnică! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 32.