Benigni: această carte este ca şi acum l-ai avea pe papa în buzunar

De Domenico Agasso jr.

"Este o carte foarte frumoasă care ne «milostiveşte»". O carte de "purtat în buzunar", de "citit în 5 minute, când trenul întârzie...". Aşa vorbeşte Roberto Benigni la prezentarea volumului Numele lui Dumnezeu este Milostivire - o conversaţie cu Andrea Tornielli de Sanctitatea Sa Francisc. Comicul toscan a spus că este emoţionat să fie prezent "în statul cel mai mic din lume cu omul cel mai mare din lume". "Nu se poate vorbi moderat despre papa. Este un revoluţionar, este minunat. Am făcut totul pentru a-l vedea", a spus despre papa Francisc care în ultima omilie din anul 2014 l-a citat pe Roberto Benigni, în acel timp angajat cu "Cele zece porunci" la televiziune, definindu-l "un mare artist italian".

Intervenţia lui Benigni este vulcanică şi distractivă. "Numai papei Francisc îi putea veni în minte să prezinte o carte cu un cardinal din Veneto, cu deţinut chinez şi un comic toscan...", a spus referindu-se la persoanele care au intervenit înaintea lui, la Institutul Patristic Augustinianum: cardinalul Pietro Parolin şi deţinutul chinez Zhang Augustin Jianqing. Prezentarea a fost moderată de părintele Federico Lombardi, director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun.

"De mic voiam să mă fac preot, a povestit Benigni. Când, la şcoală, mă întrebau «ce vrei să te faci când vei fi mare?», răspundeam «papă». Toţi începeau să râdă şi atunci am înţeles că trebuia să devin comic...", a adăugat el, între râsetele publicului din sală.

Tot cu verva sa inimitabilă, actorul şi regizorul toscan a povestit şi despre telefonul primit de la Vatican pentru intervenţia sa la prezentarea de astăzi: "Aşa cum am auzit «Sanctitatea Sa», n-am voit să aflu ce urmează şi am răspuns imediat da. Sunt dispus să devin gardian elveţian, şofer pentru papa Francisc...".

"Cine este în căutarea de revelaţii probabil că va rămâne un pic dezamăgit răsfoind aceste pagini", afirmă la început cardinalul Parolin, pentru că aceasta "nu este o carte în care Francisc relatează curiozităţi inedite sau anecdote deosebite despre el însuşi. Nici nu este vorba despre un interviu fără limitări, despre chestiuni de actualitate care se referă la viaţa Bisericii şi a lumii, aşa cum se întâmplă de obicei în conferinţele de presă din avion, în timpul zborurilor de întoarcere din ţările vizitate". În schimb aceasta este o carte "cu care papa ne deschide inima sa. Vrea să ne facă să intrăm, aproape luându-ne de mână, în marele şi mângâietorul mister al milostivirii lui Dumnezeu. Un mister aşa de îndepărtat de calculele noastre umane şi totuşi aşa de necesar şi aşteptat de noi pelerinii rătăciţi în aceste timpuri de provocări şi de încercări".

Continuă Parolin: "«Milostivirea este adevărată»", spune papa răspunzând la o întrebare a intervievatorului cu privire la raportul dintre milostivire şi doctrină. "Milostivirea, adaugă papa Francisc, este «cartea de identitate a Dumnezeului nostru»: o expresie exemplificativă, o imagine care ne ajută să înţelegem importanţa reală a acestui adevăr creştin. De fapt, cartea de identitate ne defineşte, descrie noţiunile de bază şi obiective care trebuie ştiute despre fiecare dintre noi".

Cardinalul asigură: "Volumul pe care-l prezentăm astăzi se citeşte cu uşurinţă: introduce fie pe cel care crede fie pe cel care nu crede în misterul milostivirii lui Dumnezeu". În plus, îl reprezintă cu fidelitate "pe principalul său autor, adică pe papa Francisc: de fapt, este o carte care deschide porţi, care vrea să menţină deschise porţi şi să indice posibilităţi, care doreşte să facă măcar să sclipească, dacă nu să strălucească, darul gratuit al infinitei milostiviri a lui Dumnezeu, fără de care «lumea n-ar exista», aşa cum avea să spună o bătrânică - o «abuela» - Monseniorului de atunci Bergoglio de puţin timp episcop auxiliar de Buenos Aires: episod pe care Sfântul Părinte l-a povestit în primul său Angelus, duminică 17 martie 2013, pe care l-a repetat recent într-o omilie de la «Sfânta Marta» şi pe care în carte o descrie cu adăugarea unui amănunt în plus".

Papa "nu are, în aceste pagini, scopul de «a defini», a delimita, a pune ţăruşi sau a înfrunta cazuistica prin coborârea în fiecare aspect particular referitor la alegerile de viaţă ale persoanelor. Scopul acestor pagini, cel puţin aşa l-am înţeles eu, nu este întocmai acela de a coborî în fiecare caz, ci este mai degrabă acela de a lărgi privirea, de a aprinde în inima tuturor dorinţa întâlnirii cu iubirea infinită a Domnului, dorinţa de a experimenta în vieţile noastre acest dar divin, aşa de departe de logicile noastre umane şi aşa de necesar pentru a ne susţine, a ne încuraja, a ne ridica, a ne face capabili de a reîncepe mereu".

Şi tocmai pentru că "lasă deschise porţile şi încearcă să facă să se întrevadă milostivirea lui Dumnezeu, este o carte care în unele pagini emoţionează. Emoţionează pentru că papa Francisc, reevocând, însuşindu-şi şi coborând în experienţa sa textele evanghelice, citatele din Părinţii Bisericii, unele cuvinte ale predecesorilor săi, prezintă faţa Dumnezeului milostivirii, Tatăl care atinge inimile şi care caută neobosit să ajungă la noi pentru a ne dărui iubirea sa şi iertarea sa. Caută orice breşă, explică papa, orice fisură chiar minimă a inimii noastre, pentru a ajunge la noi cu harul său".

Iată o întrebare crucială la care Francisc răspunde în carte - subliniază secretarul de stat - pentru că astăzi omenirea are aşa nevoie de milostivire: "Pentru că este o omenire rănită, o omenire care are răni profunde. Nu ştie cum să le îngrijească sau crede că nu este chiar posibil să fie îngrijite. Şi nu există numai bolile sociale şi persoanele rănite de sărăcie, de excludere socială, de multele sclavii din cel de-al treilea mileniu. Şi relativismul răneşte mult persoanele: totul pare egal, totul pare acelaşi.

Pentru Parolin, "am pierdut simţul păcatului, dar am pierdut şi încrederea în posibilitatea de a găsi o lumină, un punct de sprijin care să ne permită să ieşim din disperare, din eroarea noastră, din cuştile pe care uneori ni le construim. Societatea noastră, pe care ne place s-o definim «lichidă», pare că a pierdut nu numai simţul a ceea ce este rău, ci şi credinţa în existenţa Cuiva care poate să ne mântuiască, să ne regenereze, să ne primească mereu, să ne ridice atunci când cădem".

Cardinalul povesteşte "reacţia elevilor dintr-o şcoală din nordul Italiei în faţa propunerii profesorului de religie care le-a cerut să scrie o temă liberă bazată pe parabola «Fiului risipitor». Finalul ales de cea mai mare majoritate a copiilor a fost acesta: tatăl îl primeşte pe «Fiul risipitor», îl pedepseşte cu severitate şi îl pune să trăiască împreună cu servitorii săi. Astfel el învaţă să irosească toate bogăţiile familiei... O reacţie până la urmă foarte umană - afirmă el - tipică aceluia care experimentând prea puţin milostivirea lui Dumnezeu, cu greu o înţelege. Nu putem ascunde asta: noi, noi toţi, am fi tentaţi, în fond, să raţionăm în acelaşi mod"; în schimb Papa "comentează acest episod cu puţine cuvinte eficace: «Dar aceasta - spune el - este o reacţie umană. Reacţia fiului mai mare este umană. În schimb milostivirea lui Dumnezeu este divină». Milostivirea lui Dumnezeu este intrarea năvalnică în vieţile noastre a unui alt criteriu, a unui criteriu nou: foarte departe de calculele noastre, de raţionamentele noastre umane cu privire la dreptate, de «etica noastră a cântarului». Şi totuşi dacă ne uităm bine - şi asta reiese la fiecare pagină a cărţii pe care o prezentăm astăzi - tocmai de asta avem nevoie noi şi toţi cei pe care ni se întâmplă să-i întâlnim pe drum, la locurile de muncă, în viaţa de fiecare zi".

În afară de asta, Francisc "priveşte cu favoare că «şi în dreptatea pământească, în normele judiciare», se impune «o conştiinţă nouă... Să ne gândim cât a crescut conştiinţa mondială în refuzarea pedepsei cu moartea. Să ne gândim cât se încearcă să se facă pentru reinserarea socială a deţinuţilor, pentru ca acela care a greşit, după ce a plătit datoria sa faţă de justiţie, să poată găsi mai uşor un loc de muncă şi să nu rămână la marginile societăţii». Papa a voit ca Anul Sfânt extraordinar al Milostivirii să fie îndreptat în mod special spre cel care trăieşte această experienţă".

Şi după Parolin, este chiar momentul de a asculta cum cuvintele papei Bergoglio au fost primite de cel care îşi petrece existenţa sa în spatele gratiilor, în celula unei închisori. "Am 30 de ani şi vin din China, mai precis din Zhe Jiang. Poate părea straniu că un chinez poartă şi numele de Augustin, dar mai târziu veţi înţelege motivul". Aşa se prezintă Zhang Augustin Jianqing. "Familia mea, de tradiţie budistă, este o familie cu persoane bune care în viaţa lor mereu s-au comportat bine şi au muncit atât în China cât şi în Italia. În anul 1997, la vârsta de 12 ani, am venit în Italia cu tatăl meu, mama mea era deja în Italia de doi ani. Au trecut 18 ani din acel an 1997, dintre care cea mai mare parte i-am petrecut în închisoare, şi acum sunt în închisoare". Iată cum a fost: "Ajuns în Italia, am studiat câţiva ani, dar la şcoală mă plictiseam, astfel lipseam la ore, fugeam de la şcoală fără să ştie părinţii. După un an deveneam tot mai rău, începeam să mă cert cu părinţii mei pentru că nu-mi dădeau bani pentru a mă putea distra. La vârsta de 16 ani am inventat o poveste că mergeam să muncesc departe de locuinţa noastră pentru a putea sta afară noaptea. Adesea petreceam noaptea în discotecă, mă interesa numai să mă distrez şi să mă simt puternic, astfel în puţin timp mi-am plăsmuit un caracter violent şi superficial, mă interesa numai distracţia, banii şi fetele". În acest moment, "am comis o gravă greşeală. Şi astfel la vârsta de 19 ani am intrat în închisoare pentru a doua oară cu o condamnare de 20 de ani".

În spatele gratiilor din închisoarea din Belluno, "înlăuntrul meu apărea dorinţa de a mă schimba în bine pentru a n-o mai face pe draga mea mamă să mai sufere. Se năştea în mine dorinţa ca această suferinţă să se poată transforma în fericire".

Motivul numelui Zhang Augustin? "Augustin pentru că gândindu-mă la sfântul Augustin, la istoria sa, m-a emoţionat îndeosebi mama sa sfânta Monica pentru toate lacrimile pe care le-a vărsat pentru fiul său, sperând să-l regăsească pe fiul pierdut. Este cam ca situaţia mea, gândindu-mă la mama mea şi la râul de lacrimi pe care le-a vărsat pentru mine sperând ca eu să pot regăsi sensul vieţii".

În anul 2007 "sunt transferat la închisoarea din Padova. Prima persoană pe care am întâlnit-o a fost un conaţional al meu, Je Wu apoi Andrei. Un deţinut chinez ca şi mine care începuse să lucreze în închisoare la Padova şi care mi-a fost aproape şi m-a ajutat. După câteva luni de la sosire am început să lucrez şi eu la cooperativa socială Giotto, mai întâi asamblând ambalaje de bijuterii, apoi valize. Astăzi tot în închisoare lucrez în sectorul digitalizării şi al cheiţelor pentru firma digitală".

Augustin afirma "că acest prieten al meu era tot mai bucuros până când a decis să devină creştin şi să se boteze. A vedea întâmplându-se aceste lucruri, a munci cu aceste persoane m-a făcut să apară întrebarea şi dorinţa de a fi şi eu fericit ca şi ei"; de fapt "văzând pe aceşti prieteni ai mei întorcându-se de la Liturghie bucuroşi, am decis să merg ca să văd ce anume se întâmpla şi dacă era ceva util pentru mine".

Astfel, ascultând Evanghelia, "înlăuntrul meu apărea o bucurie pe care nu o simţisem niciodată înainte. Abia aşteptam să vină duminica. Însă această dorinţă era de toate zilele, de aceea am decis să particip cu câţiva prieteni deţinuţi şi din cooperativă la un moment săptămânal de întâlnire pentru a putea împărtăşi şi iubi cât mai mult viaţa mea. Acest drum a făcut să se nască în mine dorinţa de a deveni creştin".

Şi la 11 aprilie 2015 "m-am botezat, m-am miruit şi am primit prima Împărtăşanie, totul în închisoare. Chiar dacă aş fi putut obţine permisiunea de la magistrat de a celebra în afara închisorii, am ales să fac asta în locul şi cu prietenii în care Isus a venit ca să mă întâlnească şi în care eu l-am întâlnit pe Isus".

În sfârşit, o mulţumire specială papei Francisc "pentru atenţia deosebită pe care o are faţă de noi cei închişi. Niciodată nu m-aş fi gândit să fiu invitat să particip la prezentarea unei cărţi a papei, nici să am posibilitatea de a strânge mâna sa, aşa cum s-a întâmplat ieri".

Aşadar, "sunt aici cu istoria mea ca să dau mărturie cum Milostivirea lui Dumnezeu a schimbat viaţa mea".

(După Vatican Insider, 12 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 14.