Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Primații anglicani la Londra pentru a evita schisma

De Giorgio Bernardelli

Lumea anglicană trăiește o veghe foarte caldă în aceste ore: de fapt, de luni, 11 ianuarie 2015, sunt așteptați cei 38 de primați ai Bisericilor care în lume aderă la Comuniunea anglicană pentru adunarea lor, prima convocată de Justin Welby de când în 2013 a devenit arhiepiscop de Canterbury.

Întâlnirea nu este deloc de rit: Adunarea primaților este un organism care a fost instituit la sfârșitul anilor Șaizeci de arhiepiscopul de atunci de Canterbury Donald Coggan. În teorie ar trebui să se reunească la fiecare trei ani, însă ultima s-a desfășurat în ianuarie 2011 la Dublin și - în realitate - deja aceea a fost o întâlnire înjumătățită: de fapt, au participat numai 23 din cele 38 de provincii anglicane. Și a fost semnalul cel mai evident al despicării create la jumătatea anilor 2000, ca urmare a alegerii Bisericii episcopaliene din Statele Unite și a Bisericii anglicane din Canada de a trece la hirotonirea unui episcop în mod declarat gay și la binecuvântarea căsătoriilor homosexuale.

Cei care n-au mers la Adunarea convocată în 2011 de arhiepiscopul de atunci de Canterbury Rowan Wiliams au fost mai ales Bisericile din așa-numitul Global South, sudul lumii, unde se concentrează astăzi cea mai mare parte dintre cei 85 de milioane de credincioși care aderă la Comuniunea anglicană. Din 2008 aceste Biserici s-au organizat și într-un propriu organism oficial, GAFCON (Global Anglican Future Conference), la care aderă primații din Kenya, Nigeria, Uganda, Sud Sudan, Congo, Ruanda, cel din provincia anglicană din America de Sud și Anglican Church of North America în care s-au adunat comunitățile anglicane din Statele Unite și din Canada care nu se mai recunosc în cele două denominațiuni locale oficiale.

A convoca o nouă Adunare a primaților a fost o provocare angajantă pentru Justin Welby: înainte de a face asta a vizitat una câte una toate Bisericile care aderă la Comuniunea anglicană și în această vară și-a asigurat singular de la fiecare primat adeziunea la întâlnire. În afară de asta, a făcut un pas care a făcut ca aripa liberală a lumii anglicane să strâmbe din nas: l-a invitat și pe Foley Beach, arhiepiscopul lui Anglican Church of North America ce aderă la GAFCON deși noua provincie nu este în mod formal parte a Comuniunii anglicane.

"Diferența dintre societățile și culturile noastre, împreună cu viteza schimbării culturale în mare parte din emisfera de nord a lumii, ne duce la tentația de a ne diviza ca și creștini - a scris Welby în septembrie, convocând oficial Adunarea - în schimb porunca Scripturii, rugăciunea lui Isus, tradiția Bisericii și însăși înțelegerea noastră teologică ne cheamă la unitate. În familia anglicană din secolul al XXI-lea trebuie să existe spațiu - adăuga el - pentru un dezacord profund, precum și pentru o critică reciprocă, dar rămânând împreună fideli revelației lui Isus Cristos".

Așa cum se știe rolul arhiepiscopului de Canterbury este numai acela de un "primul între egali" în cadrul Bisericilor anglicane. "Nu avem un papă anglican - scria același Welby, tot în textul din septembrie -. Autoritatea noastră ca Biserică este răspândită și până la urmă se întemeiază pe Scriptură, corect interpretată. În lumina acestui lucru - concludea el - doresc ca să ne întâlnim sub conducerea Duhului Sfânt și să căutăm un drum care să ne permită să ne concentrăm asupra slujirii și asupra iubirii reciproce și mai ales asupra anunțării veștii bune a lui Isus Cristos".

În pofida rezultatului obținut cu adeziunea tuturor primaților, Adunarea se prezintă oricum ca o întâlnire care nu e ușoară. Și se inserează în acea dialectică mai generală între nord și sud în mapamondul creștinilor despre teme precum raportul cu secularizarea și etica sexuală: o polarizare reieșită și în casa catolică în timpul Sinodului despre familie.

Primatul Ugandei Stanley Ntagali - conducător al uneia dintre cele mai populate Biserici anglicane africane - a scris deja în aceste zile o scrisoare credincioșilor săi explicând că luni va participa la "o întâlnire" pentru că a fost invitat de arhiepiscopul de Canterbury; însă încă Biserica sa, ca și celelalte din GAFCON, nu se consideră în comuniune cu Biserica episcopaliană din Statele Unite și Biserica anglicană din Canada. În afară de asta, a adăugat că va rămâne la Londra numai "dacă prima temă de discuție în Adunarea primaților va fi restabilirea ordinii divine în Comuniunea anglicană". În caz contrar - a adăugat el - "voi asculta de ceea ce s-a stabilit de Adunarea noastră provincială și voi părăsi întâlnirea". La rândul său, primatul Bisericii episcopaliene din Statele Unite s-a limitat în schimb să spună: "Ne reunim pentru a ne ruga, a ne confrunta și a ne susține reciproc în slujirea noastră".

Arhiepiscopul Welby ar vrea să evite ca discuția să se polarizeze încă o dată numai asupra chestiunii homosexualității. Și pentru aceasta a invitat să vorbească primaților pe catolicul Jean Vanier, canadian, fondator al comunității L'Arche, de decenii în prima linie în primirea și în valorizarea purtătorilor de handicap și a persoanelor mai slabe din comunitățile creștine. "Trebuie să recunoaștem că va trebui să tratăm câteva chestiuni foarte dificile în cadrul vieții Comuniunii anglicane - a spus arhiepiscopul de Canterbury într-un nou mesaj în care îi invită pe credincioși să se roage pentru rezultatul bun al Adunării - dar că există și altele teribil de dificile care ating întreaga Biserică a lui Cristos și lumea întreagă". Cuvinte care în comunicatul oficial difuzat pe situl evenimentului sunt comentate cu o adnotare procedurală semnificativă: "Agenda va fi fixată de comun acord cu toți primații - se citește acolo -. Este probabil ca să includă chestiunile violenței provocate de motivații religioase, ocrotirea copiilor și adulților vulnerabili, mediul și sexualitatea".

(După Vatican Insider, 9 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 29.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat