Astronomii şi Epifania

Păstori sau magi?

De Guy Conslomagno,
director al Observatorului Astronomic Vatican

Sărbătoarea Epifaniei este specială pentru noi astronomii. Printre toate persoanele care au mers pentru a-l vedea pe Mântuitorul abia născut, numai păstorii şi astronomii sunt amintiţi în mod specific. Desigur această faimă are un preţ. Epifania este şi un timp în care noi astronomii suntem ţintiţi de cereri de "a explica" steaua din Betleem.

Ioan Kepler a încercat, aşa cum se ştie, să explice steaua ca o "novă" produsă de unirea de planete. La 9 octombrie 1604 a calculat o unire a lui Marte, Jupiter şi Saturn; în noaptea următoare, dintr-o dată în acea parte a cerului, între Jupiter şi Saturn a apărut o stea luminoasă. Kepler a ajuns la concluzia clară, dar greşită, că într-un fel unirea de planete a cauzat noua stea. Astăzi identificăm acea nouă stea ca o supernovă, ultima observată în galaxia noastră. Printre celelalte lucruri, această supernovă i-a inspirat lui Galileo o serie de lecţii despre astronomie şi la sfârşit l-a dus la prima folosire a unui telescop pentru a studia stelele. Era anul 1609, acelaşi an în care Kepler a publicat prima dintre vestitele sale legi despre mişcarea planetară.

Ideea de a folosi această supernovă pentru a explica steaua din Betleem i-a venit lui Kepler după ce a găsit într-o carte a polonezului Laurentius Suslyga, care situa naşterea lui Isus în jurul anului 4 înainte de era creştină. Presupunând că marile uniri ca aceea pe care tocmai o observase au dus la "noi stele" luminoase, a decis să caute o astfel de unire în timpul indicat pentru naşterea lui Isus. Nu este mirare că a găsit-o.

Şi nu a fost ultimul care a făcut asta. De atunci, mii de studioşi diletanţi au examinat tabelele unirilor - şi astăzi programele planetare ale computerelor - pentru a găsi probabile explicaţii. Faptul este că există un număr infinit de dispuneri planetare posibile sau de comete sau de stele care explodează, care pot coincide cu calculele (la fel de numeroase) pentru a determina adevărata dată de naştere a lui Isus. Rezultatul unei cercetări recente pentru "steaua de la Betleem" lansată de amazon.com a fost de peste patru mii de cărţi şi înregistrări video despre această temă care se vând. Şi practic toţi sunt convinşi că argumentaţia lor este cea corectă. Fără îndoială cea mai mare parte dintre aceste explicaţii - şi probabil chiar toate - sunt simple coincidenţe, exact ca acea dispunere neaşteptată a planetelor şi a supernovei care în 1604 l-a înşelat pe Kepler.

O carte care nu încearcă în mod expres să dea o explicaţie astronomică este cea scrisă de colegul iezuit la Observatorul astronomic vatican, Paul Müller, şi de mine. În loc de a discuta despre care unire funcţionează mai bine, punem o întrebare diferită: de ce este atât de importantă?

Nu înţelegem asta în manieră impertinentă. Este interesant de observat exact ce anume a fascinat atât de mult numeroase generaţii de astronomi şi de pasionaţi în această istorie. Probabil în parte este vorba despre speranţa că ştiinţa poate "să demonstreze" că Biblia spune adevărul; este vorba despre o falsă speranţă, pentru că, vorbind ca om de ştiinţă, eu însumi ştiu cât de mult pot să fie firave aceste dovezi (nici nu m-aş încrede într-o religie oarecare pentru singurul motiv că ştiinţa a "demonstrat-o"). Însă în parte cu siguranţă trebuie să fie datorită legăturii dintre gloria stelelor din noapte şi gloria Mântuitorului în mijlocul nostru. Aceasta este, sunt sigur, legătura pe care Matei încerca s-o stabilească.

De fapt, experienţa mea de om de ştiinţă m-a făcut să mă apropii de relatarea despre magi cu o serie de întrebări complet diferite lipsite de răspuns. Ce anume i-a determinat să pornească la drum şi să se îndepărteze aşa de mult de comodităţile din casele lor? Ce anume căutau în realitate? Observând motivaţiile care animă mulţi colegi de-ai mei oameni de ştiinţă, nu-mi este greu să cred că magii ar fi putut să fie determinaţi de diferite motivaţii, fie profunde fie profane. Probabil căutau să verifice acurateţea previziunilor lor astrologice. Probabil voiau să se îndepărteze de un conducător iritant şi de o viaţă familială nefericită. Probabil căutau un rege demn de veneraţia lor.

Un alt mister pentru mine este cum l-au recunoscut pe Isus când l-au găsit. Atunci, ca şi acum, persoanele cufundate în studii, conform unui stereotip, tindeau şi tind să fie mai puţin în sintonie cu realităţile vieţii obişnuite. Cel puţin pentru mine, un nou-născut pare egal cu altul. Şi totuşi ei au ştiut să lase darurile lor unui prunc sărac într-o iesle.

Şi probabil partea cea mai importantă a relatării despre magi nu are nimic de-a face cu steaua însăşi. După ce au părăsit casele lor, oricare ar fi motivul, şi după ce l-au întâlnit pe cel pe care l-au recunoscut ca rege, au făcut un lucru cu totul neaşteptat: s-au întors acasă. La acel conducător iritant sau la viaţa familială nefericită. La acele calcule astronomice plictisitoare. S-au întors de la căutarea unui rege, chiar dacă l-au găsit. Dar, aşa cum ne spune Matei, s-au întors pe un alt drum. Întâlnirea i-a schimbat. Şi totuşi nu s-a schimbat viaţa lor sau munca lor, nici modul în care descopereau adevărul.

"Înţelepţii" erau studioşi, exact ca aceia care astăzi lucrează în Observatorul astronomic vatican. Dar studiul nu este singura cale spre adevăr. Şi păstorii l-au descoperit pe Prunc în iesle. Au fost inspiraţi de cântarea îngerilor. Şi este straniu că astăzi nimeni nu le cere păstorilor să "explice" acea cântare! Părintele James Kurzynski, preot din dieceza La Crosse, în Wisconsin, a scris despre acest contrast în blogul Observatorului astronomic vatican (www.vofoundation.org/blog).

Părintele Kurzynski este un astronom diletant, adică un înţelept, dar şi un preot, un păstor de suflete. La sfârşitul reflecţiei sale îi întreabă pe cititori: "Voi cum ajungeţi la adevăr? Sunteţi unul dintre «magii» care gravitează spre raţiunea naturală? Sunteţi un «păstor» supus revelaţiei divine? Sau eventual un pic din amândoi?".

Relatarea despre magi ne inspiră să privim la drumul nostru. Ce căutăm? De ce-l căutăm? Cum îl vom recunoaşte când îl vom găsi? Şi suntem suficient de curajoşi ca să-l readucem acasă atunci când l-am găsit?

(După L'Osservatore Romano, 6 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.