Omilia papei la Epifania Domnului (6 ianuarie 2016)

Cuvintele profetului Isaia - adresate cetăţii sfinte Ierusalim - ne cheamă să ne ridicăm, să ieşim, să ieşim din închiderile noastre, să ieşim din noi înşine şi să recunoaştem strălucirea luminii care luminează existenţa noastră: "Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta!" (60,1). "Lumina ta" este gloria Domnului. Biserica nu poate să aibă iluzia că străluceşte de propria lumină, nu poate. Aminteşte asta cu o frumoasă expresie sfântul Ambroziu, folosind luna ca metaforă a Bisericii: "Într-adevăr Biserica este ca luna: [...] nu străluceşte de propria lumină, ci de aceea a lui Cristos. Îşi ia propria strălucire de la Soarele dreptăţii, aşa încât poate să spună: «Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine»" (Hexameron, IV, 8, 32). Cristos este adevărata lumină care luminează; şi în măsura în care Biserica rămâne ancorată în El, în măsura în care se lasă luminată de El, reuşeşte să lumineze viaţa persoanelor şi a popoarelor. Pentru aceasta sfinţii Părinţi recunoşteau în Biserică "mysterium lunae".

Avem nevoie de această lumină care vine de sus pentru a corespunde în manieră coerentă la vocaţia pe care am primit-o. A vesti Evanghelia lui Cristos nu este o alegere între multele pe care le putem face şi nu este nici o profesie. Pentru Biserică, a fi misionară nu înseamnă a face prozelitism; pentru Biserică, a fi misionară echivalează cu a exprima însăşi natura sa: a fi luminată de Dumnezeu şi a reflecta lumina sa. Aceasta este slujirea sa. Nu există alt drum. Câte persoane aşteaptă de la noi această angajare misionară, pentru că au nevoie de Cristos, au nevoie să cunoască faţa Tatălui.

Magii, despre care ne vorbeşte Evanghelia lui Matei, sunt mărturie vie a faptului să seminţele adevărului sunt prezente pretutindeni, pentru că sunt dar al Creatorului care îi cheamă pe toţi să-l recunoască drept Tată bună şi fidel. Magii îi reprezintă pe oamenii din orice parte a pământului care sunt primiţi în casa lui Dumnezeu. În faţa lui Isus nu mai există nicio deosebire de rasă, de limbă şi de cultură: în acel Prunc, toată omenirea îşi află unitatea sa. Şi Biserica are misiunea de a recunoaşte şi de a evidenţia în mod mai clar dorinţa lui Dumnezeu pe care fiecare o poartă în sine. Aceasta este slujirea Bisericii, cu lumina pe care ea o reflectează: a evidenţia dorinţa lui Dumnezeu pe care fiecare o poartă în sine. Ca magii, atâtea persoane, şi în zilele noastre, trăiesc cu "inima neliniştită" care continuă să întrebe fără să găsească răspunsuri sigure - este neliniştea Duhului Sfânt care se mişcă în inimi. Şi ei sunt în căutarea stelei care indică drumul spre Betleem.

Câte stele există pe cer! Şi totuşi, magii au urmat una diferită, nouă, care pentru ei strălucea mult mai mult. Au scrutat îndelung marea carte a cerului pentru a găsi un răspuns la întrebările lor - aveau inima neliniştită - şi în sfârşit lumina a apărut. Acea stea i-a schimbat. I-a făcut să uite interesele zilnice şi au pornit imediat la drum. Au dat ascultare unui glas care în interiorul lor îi determina să urmeze acea lumină - este glasul Duhului Sfânt, care acţionează în toate persoanele -; şi ea i-a condus până când l-au găsit pe regele iudeilor într-o casă săracă din Betleem.

Toate aceste sunt o învăţătură pentru noi. Astăzi ne va face bine să repetăm întrebarea magilor: "Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm" (Mt 2,2). Suntem solicitaţi, mai ales într-o perioadă ca a noastră, să pornim în căutarea semnelor pe care Dumnezeu le oferă, ştiind că cer angajarea noastră pentru a le descifra şi a înţelege astfel voinţa sa. Suntem interpelaţi să mergem la Betleem pentru a-l găsi pe Prunc şi pe Mama sa. Să urmăm lumina pe care Dumnezeu ne-o oferă - micuţă...; imnul din breviar ne spune poetic că magii "lumen requirunt lumine": acea lumină mică -, lumina care provine de pe faţa lui Cristos, plină de milostivire şi de fidelitate. Şi, odată ajunşi în faţa Lui, să-l adorăm cu toată inima şi să-i prezentăm darurile noastre: libertatea noastră, inteligenţa noastră, iubirea noastră. Adevărata înţelepciune se ascunde pe faţa acestui Prunc. Aici, în simplitatea din Betleem, are sinteză viaţa Bisericii. Este aici izvorul acelei lumini, care atrage la sine orice persoană din lume şi orientează drumul popoarelor pe calea păcii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.