Reflecţie la solemnitatea Epifania Domnului - 2016

La steaua care-a răsărit, e-o cale-atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă.

Trei evenimente amintim în această zi sfântă: steaua care i-a condus pe magi la Isus; apa schimbată în vin la nunta din Cana; şi botezul lui Isus în râul Iordan pentru ridicarea păcatelor şi mântuirea lumii. Mai înainte de vreme toate aceste trei evenimente mântuitoare erau celebrate împreună în aceeaşi zi. Cu timpul, spre o mai bună înţelegere a lor, au început să fie celebrate separat.

Sfântul Grigore episcop de Nissa (335-395), spunea: "Firea noastră bolnavă cerea să fie vindecată; firea noastră moartă cerea să fie înviată. Pierdusem stăpânirea binelui, trebuia să o primim înapoi. Închişi în întuneric, trebuia să fim scoşi la lumină. Pierduţi fiind aşteptam un mântuitor. Robi fiind aşteptam un eliberator".

Toate aceste nevoi ale oamenilor au fost împlinite de Dumnezeu în sărbătoarea sfântă a Crăciunului. Iar, primii cărora le-a fost împărtăşită această bucurie a mântuirii au fost păstorii, reprezentanţii poporului ales al lui Dumnezeu. Lor li s-a vestit că s-a născut Isus: viaţa pentru toţi cei care locuiau în umbra morţii; lumina şi viaţa pentru toţi cei care locuiau în întuneric; libertatea pentru cei ce erau sclavii păcatului şi ai satanei; mântuirea şi bucuria pentru cei pierduţi şi trişti; pacea şi liniştea pentru cei aflaţi în conflicte şi zbucium. Însă numai celor de bunăvoinţă, căci Dumnezeu nu forţează pe nimeni ca să-i primească darurile.

În Vechiul Testament, evreii credeau că sunt singurul popor al lui Dumnezeu. De aceea, împărţeau lumea în două: evreii, care erau poporul lui Dumnezeu, şi neamurile, care nu erau ale lui Dumnezeu.

Dar, Dumnezeu nu a avut numai un singur popor ales, el a avut şi popoarele păgâne. Şi ele erau copii săi iubiţi care aşteptau mântuirea. Cele trei lecturi ale acestei duminici de Epifanie ne fac să înţelegem că mântuirea lui Dumnezeu este pentru toţi oamenii, fără excepţie: "Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale" (Is 60,3), căci, "Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice naţiune, cel care se teme de el şi face dreptate îi este plăcut" (Fap 10,34-35). De aceea, sărbătoarea Epifaniei reprezintă pentru toţi creştinii o invitaţie la depăşirea oricărei forme de închidere şi egoism spiritual. Sărbătoarea de astăzi vrea să ne ajute să înţelegem că Dumnezeu vrea să fie Dumnezeul tuturor: al celor credincioşi, dar şi al celor necredincioşi. A doua lectură de astăzi ne spune că acest adevăr este o taină divină (Ef 3,3) pe care a descoperit-o numai acum la plinirea vremii (cf. Gal 4,4).

Mai marii popoarelor păgâne, amăgite orbite de duhul cel rău, l-au reprezentau pe Dumnezeu sub forme teribile şi inacesibile: şerpi veninoşi, lei feroce, bivoli cu coarne, sau sub chipuri umane duşmănoase şi vicioase, pentru ca nimeni să nu-l caute. Cum să stai la pieptul unui şarpe sau a unui om crud? În schimb, profeţii poporului ales, luminaţi de Dumnezeu, l-au prezentat oamenilor pe Dumnezeu sub chipuri blânde şi iubitoare: un copilaş plăpând, un tată iubitor care-şi ridică odorul la obraz (cf. Os 11,1-4), a unui tată care primeşte cu dragoste pe fiul căit şi pe toţi păcătoşi care se căiesc (cf. Lc 15,2), o mamă care nu uită de copilul ei (cf. Is 49,15-16), un mire care se jertfeşte pentru mireasa sa (cf. Ef 5,25-27), un "cuvânt" lumină care luminează orice om (cfr. In 1,9).

Deci, păgânii, simţeau şi ei nevoia unui altfel de Dumnezeu, un Dumnezeu blând şi iubitor, diferit de zeii lor inabordabili. De aceea, Dumnezeu le-a descoperit şi lor prin oracolele lor păgâne, venirea unui mântuitor al lumii. Astfel, Sibila Delfica a prezis că se va naşte un prunc divin şi că magii închinători la stele i se vor închina şi îi vor aduce daruri. Profetul păgân Balaam, chiar l-a văzut de departe pe acest mântuitor iubitor de oameni şi a profeţit: "Îl văd dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape: O stea răsare din Iacob şi un sceptru se ridică din Israel" (Num 24,17). Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul cu Etiopia, în Sion s-au născut" (Ps 87,4).

În străvechiul Babilon, locuitorii s-au adunat şi au pus la cale construirea unui turn înalt, să atingă cerul, ca să urce şi să ajungă până la Dumnezeu (cf. Gen 11,4). Apoi, la împlinirea timpului, dorul lor după mântuitorul promis încă din paradis (cf. Gen 3,15), li s-a împlinit şi li s-a fost anunţată bucuria sosirii lui în lume, printr-o stea. Iar, evanghelia de astăzi (cf. Mt 2,11) ne redă bucuria întâlnirii magilor păgâni cu Dumnezeu făcut om, cu Dumnezeu iubire şi îndurare, prin căderea în genunchi în faţa lui şi prin oferirea darurile lor de: aur, tămâie şi smirnă, prin care îl recunoşteau pe Isus ca pe Dumnezeul şi mântuitorul lor.

Tocmai această bucurie şi mântuire mult aşteptată şi arătată acum popoarelor păgâne, popoare păgâne din rândul cărora facem parte şi noi, o sărbătorim şi noi astăzi, în solemnitatea Epifaniei Domnului. Căci cuvântul grec "epifaneo", tocmai asta înseamnă: arătare, manifestare, descoperire a lui Dumnezeu poporului ales, dar şi popoarelor păgâne. De aceea sfântul Paul ne spune astăzi: "Este revelat că, păgânii sunt împreună-moştenitori cu noi, formează un singur trup cu noi şi sunt cu noi împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie" (Ef 3,5-6).

Epifania, arătarea lui Isus evreilor şi păgânilor, nu s-a încheiat cu evenimentele aşteptării, pregătirii, naşterii şi arătării lui Isus ca Mesia, căci ea continuă în mod diversificat şi astăzi şi va continua până la cea de-a doua lui venire .

Dacă, în Vechiul Testament, Dumnezeu, s-a descoperit şi i-a chemat pe oameni la mântuirea sa: pe Balaam prin glasul unui asin (cf Nm 22, 21-30); pe Ghedeon printr-un înger (cf. Jud 6, 11-24); pe Moise printr-un rug aprins (cf. Ex 3,2-4); pe regele Manase a lui Iuda, printr-o boală (cf. 2Rg 20,1-5).

Dacă în Noul Testament, Dumnezeu, s-a descoperit şi i-a chemat pe oameni la mântuirea sa, în Cristos şi Duhul Sfânt: pe păstori printr-o cântare frumoasă de îngeri (cf. Lc 2, 13); pe magi printr-o stea strălucitoare (cf. Mt 2, 2); pe Petru prin fratele lui (cf. In 1, 41); pe Natanael prin glasul unui prieten (cf In 1, 45) pe Paul printr-un accident şi prin glasul unui creştin (cf Fap 9,3-5; 11,25-26).

Dacă în timpul Bisericii, Dumnezeu, i-a chemat pe sfinţi ca: Augustin, Paul Pustnicul şi Antonie cel Mare, prin cuvintele Scripturii; pe Francisc din Assisi l-a chemat prin glasul unui Răstignit care i-a vorbit; pe Maria Egepţianca prin glasul Maicii Domnului; pe Ludovic IX şi Maximilian Kolbe, prin glasul mamelor sfinte; pe Ignaţiu de Loyola printr-o lumină în închisoare; pe sfintele Margareta de Cortona şi pe sfânta Angela din Foligno, prin moartea partenerilor de viaţă; pe Paul Claudel printr-o cântare de Crăciun; pe Alfons Ratisbon printr-o icoană frumoasă; pe Pierre Teilhard de Chardin prin glasul unui copil, pe Edith Stein prin glasul unei văduve, pe Denis Diderot, prin aripa unui fluture.

În zilele noastre, în timpul de acum, manifestările lui Dumnezeu şi chemările oamenilor la mântuire sunt la fel de diverse ca şi până acum şi chiar mult mai diversificate ca până acum; numai că noi trebuie să sesizăm în ele glasul lui Dumnezeu cel întreit şi unic care ne cheamă la mântuirea sa.

Epifania este sărbătoarea darurilor, mai ales a darurilor, nu atât a celor aduse de magi la Isus, cât mai ales a celor pe care Dumnezeu le-a făcut lumii întregi, prin naşterea, viaţa, patima, moartea şi învierea Fiul său, Isus Cristos şi prin puterea Duhului Sfânt. Iar aceste daruri care sunt: lumina vieţii, iertarea păcatelor, mântuirea de diavol, scăparea din moarte, păcat şi osândă, au fost oferite de Dumnezeu mai întâi lui Israel, iar acum sunt oferite şi popoarelor păgâne, reprezentate prin magi, popoare care continuă şi astăzi să vină la mântuirea lui Dumnezeu.

Pedagogii cei vechi obişnuiau să îmbrace adevăruri de credinţă în mici povestiri uşor de reţinut şi care să circule din gură în gură spre aprofundare. Astfel au apărut mai multe povestiri despre Magi şi despre Epifanie. Iată una dintre ele: Se spune că magii erau trei oameni simpli şi înţelepţi, simbol al ucenicilor lui Isus, înţelepţi şi simpli (cf. Mt 10,16); că se numeau Gaspar, Balthasar şi Melchior; că erau de vârste diferite. Gaspar era tânăr, Balthasar adult iar Melchior bătrân, simbol al ucenicilor săi de toate vîrstele. Se mai spune că unul era negru, altul era alb şi altul din rasa galbenă, ca simbol al ucenicilor săi veniţi din toate limbile, popoarele şi rasele (cf. Ap 7,9); că au adus daruri aur, tămâie şi smirnă şi că prin darurile lor au profeţit că Isus va fi om Dumnezeu şi că va mântui lumea prin moartea şi învierea sa.

Se spune că a mai fost un al patrulea mag care a ajuns şi mai târziu şi cu mâinile goale căci dăduse totul la săraci şi când Isus era pe cruce. Toate aceste menţiuni vor să ne spună că, la Isus se poate veni oricând şi că tot ce am dăruit altora, prin credinţă şi iubire, i-am oferit lui însuşi (cf. Mt 25,40).

Se mai spune că şi alţi regi ai lumii, auzind de mântuirea magilor care au adus daruri lui Isus, au dorit să intre în rai cu daruri materiale; dar, au fost refuzaţi pentru că în viaţa lor au uitat de copilul Isus. Nimeni dintre cei care în viaţa lor vor uita de copilul Isus, de umilinţa lui, de slujirea lui şi de jertfa lui de la cruce, nu vor putea intra în cer. "Nu oricine îmi va zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri" (Mt 7,21).

Multe sunt învăţăturile pe care le putem scoate di lecturile biblica ale solemnităţii de astăzi. Iată, doar câteva dintre ele:

Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oameni, indiferent cine sunt ei, cum arată ei, ce religie au, ce vârstă au şi indiferent că sunt bărbaţi, femei sau copii. Nimeni nu este copil al lui Dumnezeu mai mult decât altul.

Ba mai mult Dumnezeu îşi revarsă dragostea şi mântuirea începând cu cei mai din urmă. Scriptura spune: Oricine crede în el nu va fi făcut de ruşine. Într-adevăr, nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, căci el este Domnul tuturor, darnic faţă de toţi cei care îl invocă. Într-adevăr, oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit (cf. Rom 10,11-13).

Solemnitatea Epifaniei şi lecturile ei biblice, ne vorbesc de nişte paradoxuri: magi păgâni bucuroşi şi evrei tulburaţi; magi cătători şi evrei indiferenţi; un staul plin de lume şi templu gol. Astăzi, Isus a adus viaţa în valea morţii; lumina în valea întunericului; slava în valea gunoaielor lumii; harul în neputinţa Legii; binele suprem, mântuirea, în lumea păcatelor. În faţa acestor minunăţii de har, putem avea două atitudini: Cea a lui Irod, a marilor preoţi şi a poporului iudeu blocat în tradiţii. Şi cea a magilor căutători de Dumnezeu. Întrebare: Noi de care parte a baricadei suntem?

Credinţa, speranţa şi dragostea de Dumnezeu, dar şi dragostea faţă de oameni au făcut diferenţa între unii şi alţii, între tabăra lui Irod şi tabăra magilor. "El era în lume, şi lumea a fost făcută prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, şi ai săi nu l-au primit. Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" (In 1,10-12).

Magii au venit din mari depărtări, cu mari eforturi şi cu mari costuri ca să se închine mântuitorului Isus. Irod, marii preoţi şi poporul amăgit, au fost foarte aproape, au ştiut unde s-a născut Mesia, au fost în măsură să dea indicaţii precise altora, dar nu s-au mişcat din loc, nu au pornit spre Betleem, au rămas comozi în casele lor. S-au comportat precum indicatoarele stradale, au arătat altora drumul de urmat, dar ei nu s-au mişcat din loc. Ba mai mult, au pus la cale uciderea lui Isus, uciderea pruncilor nevinovaţi şi chiar uciderea magilor. Dar, Dumnezeu este de partea adevărului. Iosif,Maria şi Pruncul au înştiinţaţi să fugă în Egipt. Magii au fost înştiinţaţi de Dumnezeu ca pe un alt drum să se întoarcă în ţara lor. Şi noi trebuie să fugim din calea prigonitorilor. Dacă, Dumnezeu, va rândui martiriul nostru, va face ca duşmanii să ne găsească. Isus a spus: "Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului" (Mt 10,23).

Datorită întrupării lui Isus şi a mântuirii lui de la cruce, numele noastre au fost scrise în ceruri (cf. Lc 10,20). Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897), conştientă de acest adevăr, îi spunea tatălui său: "Priveşte, tăticule, cât de bun este Dumnezeu! El mi-a scris numele meu cu stele pe bolta cerului"! Francisc de Assisi (1181-1226), cânta: Să te laude, Stăpâne, sora lună şi voi stele, ce sunteţi podoaba nopţii, credincioase santinele"!

Creştinul trebuie să cânte şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru darul mântuirii, fiind în lume: sare şi lumină; picătura de ulei care umple candela luminii; fulgul de nea care mai lipseşte pentru a rupe ramul păcatului; cărămida care mai lipseşte le edificarea unui templu a lui Dumnezeu; treapta care mai lipseşte la scara pe care un suflet să ajungă la mântuire; năframa pufoasă care şterge orice lacrimă; picătura de apă care umple vasul unei inimi uscate; zâna cea bună care ajută din umbră. Cu un cuvânt creştinul trebuie să fi în lume: aurul credinţei; tămâia iubirii şi smirna speranţei.

Magii ne învaţă şi cum să trăim calitatea noastră de creştini şi cum trebuie să participăm la viaţa Bisericii. Ne învaţă colaborarea la realizarea planurilor lui Dumnezeu: să mergem împreună spre Cristos, creştini şi necreştini. Ne învaţă să-l arătăm pe Cristos lumii, aşa cum a făcut Maria: ea l-a arătat pe Isus păstorilor şi magilor. Şi noi, după ce l-am întâlnit pe Domnul, suntem chemaţi să-l vestim şi fraţilor noştri, mai ales celor care l-au pierdut din vedere şi celor care nu-l cunosc încă.

După un vechi obicei, în sărbătoarea Epifaniei, Biserica, înmânează la Roma, multor creştini "Crucea misionarului" şi îi trimite ca pe magi misionari în via şi secerişul său, în staulul şi turma sa. Patroana misionarilor este sfânta Tereza Pruncului Isus (1873-1897) , care nu a ieşit niciodată din mănăstire, dar care a convertit multe suflete rătăcite. Iar, un al doilea patron al misiunilor şi misionarilor este şi sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552) , care a făcut mii de kilometrii, care a botezat cu mâna lui peste un milion de păgâni şi care i-a cerat de doctoranzii de la Sorbona că pierd timpul nelucrând în via, secerişul şi turma Domnului. Prin aceşti doi patroni, Biserica vrea să ne spună că poţi fi misionar şi din casa ta, din munca ta şi chiar din patul tău de suferinţă, oferind rugăciunea şi jertfa ta pentru răspândirea credinţei printre păgâni şi pentru convertirea păcătoşilor.

Mulţi au ajuns la lumina credinţei prin mărturia păstorilor, a magilor, a apostolilor şi a tuturor creştinilor buni. Dar să nu uităm că, Balaam a pierdut lumina credinţei prin coruperea unui rege rău. Oamenii din Ierusalim au pierdut lumina credinţei prin minciuna marilor preoţi. Karl Marx a pierdut lumina credinţei ideile rele ale unui pastor protestant. Noi ce facem, câştigăm sau pierdem suflete?

Magii darnici şi generoşi ne învaţă astăzi că nu trebuie să trăim să trăim în lume acaparaţi de lucrurile pe care le avem, ci, să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu ca de o stea, în drum spre Ierusalimul ceresc, patria şi mama noastră (cf. Gal 4,26).

Magii îl adoră şi-i oferă daruri preţioase şi simbolice pe care le-au adus cu sine: aur, tămâie şi smirnă. Cu aurul cinstesc regalitatea lui Isus; cu tămâia adoră divinitatea sa iar cu smirna recunosc umanitatea sa şi prevestesc darul pe care îl va face pe cruce. Şi noi suntem invitaţi să aducem lui Isus daruri preţioase. Noi, cu bunurile noastre pe cine îl arătăm, pe Isus adorat de magi, sau pe duhul rău care a cuprins inima lui Irod şi a preoţilor de seamă?

La steaua care-a răsărit, e-o cale-atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 24.