Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 27 ianuarie 2016

5. Dumnezeu ascultă strigătul şi face alianţă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Sfânta Scriptură, milostivirea lui Dumnezeu este prezentă de-a lungul întregii istorii a poporului lui Israel.

Cu milostivirea sa, Domnul însoţeşte drumul patriarhilor, le dăruieşte copii în pofida condiţiei de sterilitate, îi conduce pe cărări de har şi de reconciliere, aşa cum demonstrează istoria lui Iosif şi a fraţilor săi (cf. Gen 37-50). Şi mă gândesc la atâţia fraţi care s-au îndepărtat într-o familie şi nu-şi vorbesc. Însă acest An al Milostivirii este o ocazie bună pentru a se reîntâlni, a se îmbrăţişa şi a se ierta şi a uita lucrurile urâte. Însă, aşa cum ştim, în Egipt viaţa pentru popor devine dură. Şi chiar atunci când israeliţii sunt pe moarte, Domnul intervine şi realizează mântuirea.

Ce citeşte în cartea Exodului: "După multă vreme, regele Egiptului a murit. Fiii lui Israel gemeau sub povara sclaviei şi strigau, iar strigătele lor de sub povara sclaviei au urcat până la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit geamătul lor. Dumnezeu şi-a adus aminte de legământul său cu Abraham, cu Isaac şi cu Iacob. Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel şi a luat Dumnezeu cunoştinţă de ei" (2,23-25). Milostivirea nu poate rămâne indiferentă în faţa suferinţei celor asupriţi, a strigătului celui care este supus la violenţă, redus în sclavie, condamnat la moarte. Este o realitate dureroasă care chinuieşte orice epocă, inclusiv a noastră, şi care îi face pe oameni să se simtă adesea neputincioşi, tentaţi să împietrească inima şi să se gândească la celălalt. În schimb Dumnezeu "nu este indiferent" (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2016, 1), nu-şi întoarce niciodată privirea de la durerea umană. Dumnezeul milostivirii răspunde şi se îngrijeşte de cei săraci, de cei care strigă disperarea lor. Dumnezeu ascultă şi intervine pentru a salva, ridicând oameni capabili să audă geamătul suferinţei şi să acţioneze în favoarea celor asupriţi.

Aşa începe istoria lui Moise ca mediator de eliberare pentru popor. El îl înfruntă pe faraon pentru a-l convinge să lase Israelul să plece; şi apoi va conduce poporul, prin Marea Roşie şi prin deşert, spre libertate. Moise, pe care milostivirea divină l-a salvat imediat după naştere de la moarte în apele Nilului, devine mediator al aceleiaşi milostiviri, permiţând poporului să se nască la libertate salvat din apele Mării Roşii. Şi noi în acest An al Milostivirii putem face această muncă de a fi mediatori de milostivire cu faptele de milostenie pentru a ne apropia, pentru a da alinare, pentru a face unitate. Atâtea lucruri bune se pot face.

Milostivirea lui Dumnezeu acţionează mereu pentru a mântui. Este complet contrarul lucrării celor care acţionează mereu pentru a ucide: de exemplu cei care fac războaiele. Domnul, prin slujitorul său Moise, conduce Israelul în deşert ca şi cum ar fi un fiu, îl educă la credinţă şi face alianţă cu el, creând o legătură de iubire foarte puternică, la fel ca aceea a tatălui cu fiul şi a soţului cu soţia.

La atât ajunge milostivirea divină. Dumnezeu propune un raport de iubire deosebită, exclusivă, privilegiată. Când îi dă instrucţiuni lui Moise cu privire la alianţă, spune: "Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul meu, veţi fi partea mea dintre toate popoarele, căci al meu este tot pământul. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt" (Ex 19,5-6).

Desigur, Dumnezeu posedă deja tot pământul pentru că l-a creat; însă poporul devine pentru El o posesie diferită, specială: "rezerva de aur şi argint" personală ca aceea pe care regele David afirma că a dăruit-o pentru construirea templului.

Ei bine, aşa devenim noi pentru Dumnezeu primind alianţa sa şi lăsându-ne mântuiţi de El. Milostivirea Domnului îl face pe om preţios, ca o bogăţie personală care îi aparţine Lui, pe care El o păzeşte şi în care îşi găseşte desfătarea.

Acestea sunt minunăţiile milostivirii divine, care ajunge la împlinire deplină în Domnul Isus, în acel "nou şi veşnic legământ" consumat în sângele său, care cu iertarea distruge păcatul nostru şi ne face definitiv fii ai lui Dumnezeu (cf. 1In 3,1), bijuterii preţioase în mâinile Tatălui bun şi milostiv. Şi dacă noi suntem fii ai lui Dumnezeu şi avem posibilitatea de a avea această moştenire - aceea a bunătăţii şi a milostivirii - în comparaţie cu alţii, să cerem Domnului ca în acest An al Milostivirii să facem şi noi lucruri de milostivire; să deschidem inima noastră pentru a ajunge la toţi cu faptele de milostenie, moştenirea milostivă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi.

_____________

ANUNŢ

Consiliul Pontifical Cor Unum, cu ocazia Jubileului Milostivirii, a promovat o zi de reculegere spirituală pentru persoanele şi grupurile angajate în slujirea carităţii. Ziua, care se va ţine în fiecare dieceză în Postul Mare, va fi ocazie pentru a reflecta asupra chemării de a fi milostivi precum Tatăl. Invit la primirea acestei propuneri, folosind indicaţiile şi materialele ajutătoare pregătite de Cor Unum.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.